Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 881 - 890 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
Vasile Alecsandri - Fata cadiului
... cadiului [2] Din satul Odriului." [3] ,,Fecioraș pui de român Ce nu știe de stăpân! Dacă este mări,-așa, Încetează de-a ofta Și te du în grajdul meu De-ți alege-un pui de zmeu Din cincizeci de bahameți, Bahameți cu perii creți, Și-ți fă singur izbânda Ca să-ți capeți dobânda." Tinerelul se scula, Lui Novac se închina, Mâna dreaptă-i săruta [4] Și la grajd se îndrepta. Iar la grajd dacă mergea, El un mânz își alegea, Mânz de fugă sprintenel, Ieșea-n vară pătrărel [5] Mânz ce ... șolcanul De nu-l prinde nici arcanul. Pe el iute că sărea Și din fugă mi-l oprea La o poartă de grădină, De grădină cu flori plină Unde stau cadânele [6] De se-ngân cu florile. ,,Tu, fată-a cadiului Din satul Odriului, Ghelai, ghelai pân' colea [7] Ca să-mi dai o floricea, Și mi-o dă cu mâna ta Ca să-mi dreagă inima". Copila cadiului Din satul Odriului Rumeoară se făcea Și trei flori ea-și alegea, Și ...
Alexandru Vlahuță - Eternul cântec
... Vlahuță E vechi de când lumea, dar celui de-l cântă Ce nou i se pare!... S-ascultă uimit. În el i-o legendă frumoasă și sfântă, Și vorbele-o sfarmă cu zgomotul lor: E cântecul inimii care-a murit, Ș-al primului nostru amor. E noapte, sunt singur, și iar mi-aud gândul Cum, notă cu notă, mi-l cântă în taină. Ce dulce-i... Îmi vine să plâng ascultându-l... De ce nu se poate o dată s-aștern Săraca ... urmele mele Pe prundul aleii. Pământul miroase, Ș-albasrtu-i de cele dintăi micșunele. Curg valuri de raze din cerul deschis; E liniște-n aer, și toate-s frumoase, Și toate le văd ca-ntr-un vis. Și crăngile-atârnă-ncărcate de floare S-atingă pământul ai crede că-s ninse Sub alba podoabă ce tremură-n soare; Iar tu, ca din basme ... apari, Înaltă și zveltă, cu brațele-ntinse, Cu ochii tăi limpezi și mari... Și ce-a fost pe urmă? Zadarnic! Cuvintele-s tulburi și grele. Se-ntunecă-n juru-mi, și ...
Alexei Mateevici - Căutarea lui Dumnezeu
... Căutarea lui Dumnezeu de Alexei Mateevici (A treia carte a Împăraților, 19, 11-13) Eu am văzut îmtunecime În cer — și surd gemea pământul. Furtuni, a ceților desime, Urlând, ducea cu sine vântul Păduri voinici, ca-n secerare, Și munți în ape au căzut... Spre cer strigat-am cu glas tare, Dar în furtuni și tulburare, Pe Dumnezeu nu L-am văzut... Și iată: — Văi nemărginite Și dealuri-nalte, depărtate, Cu stânci de munte-acoperite Și zori, ca-n fum înfășurate, Deodată ochiul mi-a zărit; Și tresărind cu frică mare Spre cer am îndreptat chemare, Dar urma sfintelor picioare Eu nici aicea n-am găsit. Și iarăși văd minune nouă: Roș-sângeratic cerul arde Dintr-însul ploi de fulger plouă, Ducându-se-n vârtej departe. Și toate ard, de foc aprinse, Și sufletu-mi înspăimântează, Dar focuri și săgeți nestinse, Pe Domnul nu-L înfățoșează. Dar iată — liniște cerească; Sunt plin de sfinte presimțiri -- La răsărit încep să crească Lumini de aur ...
Ștefan Octavian Iosif - Către lună
... Ştefan Octavian Iosif - Către lună Către lună de Ștefan Octavian Iosif Lună, tu, care te duci peste zi, O, ce se-ntâmplă cu tine? Spune, crăiasă a nopților și Candelă a nopților line! Torță de-argint ce spânzură-n cer Tristă, și palidă liră. Taină a nopții, vrajă, mister, Cântec în somn ce suspină! Tu, ce ningi floare de-argint pe alei Și argintoase prin ramuri, Faci ca să picure ploi pe scântei, Pui poleială pe geamuri. Tu, ce-n frumoasele nopți de florar Și-n drăgăstoasa lui lună, Când își recapătă versul ei clar Privighetoarea nebună, Tu, care spânzuri o candelă sus, Albă în noaptea cea sumbră, Și luminezi pe divinul Isus, Chipu-i ce luce din umbră, Tu, ce pe vârfuri de brazi îți strecori Horbota, albă podoabă, Duci în genune albastrele ... argint, Crainic al nopții senine, Scuturi în orice ascuns labirint Dulce parfum de verbine. Tu, ce ne porți pe drumuri pustii Până la granița zării Și strălucești peste dealuri, câmpii Și ape pustii ale mării... Tu, ce străbați printr-un nour încet Ca prin tăcute palate, Tristă și pală, ca Lady Macbeth, Ganguri întunecate. Tu, care tremuri pe trestii și-arunci Firele lungi de beteală Și rătăcești prin văi
Cincinat Pavelescu - Amor de iarnă
... Pavelescu - Amor de iarnă Amor de iarnă de Cincinat Pavelescu Malenei În trandafirul desfrunzit O roză palid a-nflorit: E cea din urmă și e, poate, Cea mai suavă dintre toate. O simți că n-are să rămâie Pe ramuri prinsă zile-ntregi. Octombre-i rece și-o mângâie Cu raze stinse și pribegi. S-ar scutura la cea mai mică Din adierile de vânt; Când o privesc parcă mi-e frică Să-și
Mihai Eminescu - O,-nțelepciune, ai aripi de ceară!
... Mihai Eminescu - O,-nţelepciune, ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt  Lumini pe ape, neguri pe ... A zorilor suavă înflorire Se prelungea până-n amurgul pal, În văi de vis, în codri plini de cânturi, Atârnau arfe îngerești pe vânturi. Și tot ce codrul a gândit cu jale În umbra sa pătată de lumini, Ce spun: izvorul lunecând la vale, Ce spune culmea, lunca de arini, Ce spune noaptea cerurilor sale, Ce ... lunii spun luceferii senini Se adunau în râsul meu, în plânsu-mi, De mă uitam răpit pe mine însumi. În van cat întregimea vieții mele Și armonia dulcii tinereți; Cu-a tale lumi, cu mii de mii de stele. O, cer, tu astăzi cifre mă înveți; Putere oarbă le-aruncă pe ele, Lipsește viața acestei vieți; Ce-a ...
Mihai Eminescu - O, -nțelepciune ai aripi de ceară!
... Mihai Eminescu - O, -nţelepciune ai aripi de ceară! O, -nțelepciune ai aripi de ceară! de Mihai Eminescu Ce mâni subțiri s-apucă de perdele Și într-o parte timide le trag! În umbra dulce, după vechi zăbrele Suspină gură-n gură, drag cu drag. Lucește luna printre mii de stele, Suspină vântu-n frunzele de fag, Se clatin codri mângâiați de vânt  Lumini pe ape, neguri pe ... A zorilor suavă înflorire Se prelungea până-n amurgul pal, În văi de vis, în codri plini de cânturi, Atârnau arfe îngerești pe vânturi. Și tot ce codrul a gândit cu jale În umbra sa pătată de lumini, Ce spun: izvorul lunecând la vale, Ce spune culmea, lunca de arini, Ce spune noaptea cerurilor sale, Ce ... lunii spun luceferii senini Se adunau în râsul meu, în plânsu-mi, De mă uitam răpit pe mine însumi. În van cat întregimea vieții mele Și armonia dulcii tinereți; Cu-a tale lumi, cu mii de mii de stele. O, cer, tu astăzi cifre mă înveți; Putere oarbă le-aruncă pe ele, Lipsește viața acestei vieți; Ce-a ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... munci grele ca vitele la tăiere; mai ales tata, un zăpăcit care era în stare să cânte din fluier până cădea jos leșinat de foame. Și la Lăteni, măcar aveam pește la-ndemână. Aproape că-ți sărea singur în tigaie, ca să zic așa. Judecați și dumneavoastră. Primăvara și toamna Borcea acoperea cu apele ei gălbui sute de hectare înțelenite; și în pânza asta nesfârșită de apă crăpceanul, carasul, știuca mișunau în așa hal că până și pisicile se ghiftuiau pe malul bălților. Se pescuia, atunci, cu cazanul. Mană cerească, ce mai! Bărbați, femei și copii, goi până peste genunchi, cu traista după gât, se-mprăștiau în trăgători, înaintând cât mai încet cu putință pe câmpul înecat, fiecare cu un cazan vechi desfundat la el. Apa nu trecea niciodată de genunchi. Bălăcind, peștele se izbea de picioarele noastre, dar era albitură și noi umblam după de-ăl mare. Știam că ăstuia îi place să muște la rădăcina plantelor, al căror creștet răsărea din apă. Stăteam neclintiți, cu ... de-mi dădeau lacrimile: un bărbat nu spală rufe, nici nu gătește! Dar tata n-avea nimic bărbătesc în el: era blând ca o femeie, cu mustăți mari și negre
Ștefan Octavian Iosif - Lupta de la Baia
... de la Baia Lupta de la Baia de Ștefan Octavian Iosif fragment Neagră-i noaptea de decembre. Urlă crivâțul prin codri, Pe câmpiile-nghețate, Pârjolite și pustii. Neagră-i noaptea de decembre, Și în zeghea ei cea neagră Numai bine se ascunde Ștefan cu vreo zece mii. Dar în sala luminată, Sub înalte bolți, la Baia, Mândră masă e întinsă, Mândri oaspeți o cuprind. Sună vesele fanfare, Spumegă în ... Dați-mi spada! Strigă craiul. Dați-mi calul! Arde Baia — limbi de flăcări Pretutindeni o închid. Valvârtej pe strâmte uliți Pâlcuri de oșteni aleargă Și cu chiot moldovenii Sfarmă, rup, lovesc, ucid! În zadar vitejii unguri Dârji la luptă se-ncleștează: Beți de vin, orbiți de flăcări, Se ucid ei între ... Paloșu-i străluce-n noapte Ca un fulger prins din zbor! Armele sclipesc în juru-i, Caii sforăie sălbatic, Joacă flamurile, urlă Buciumele de măcel, Și cu coase și topoare, Zguduind, călări, pământul, Năvălesc de pretutindeni Moldovenii după el! Unde-ți este fala, rigă? Unde-i lauda deșartă? Cine trece, dus în leagăn, Sub ... munte, Cu-o săgeată-nfiptă spate: ,,Dar" primit de la Ștefan? Niciodată craiul tânăr, Cel vestit ca bun din fire, N-a purces
... s-a născut prunc tânăr și frumos, și de mare veselie s-a umplut casa lor. Tare se vor supăra cinstiții nănași și întreaga cinstită adunare, dacă veți da greș la aceasta“. Gazda răspunde prin câteva vorbe, arătând că nu va lipsi de la adunare și, înapoind paharul ca sa-l îndulcească, trimisul îl ia iarăși și, zicând „mulțămim“, îl dă de dușcă, iar poftitorul adaugă „să vă fie de bine!“ Odată cu amurgul serii, încep a se aduna, unul câte unul, cei poftiți la cumătrie, bărbații cu femeile lor, căci numai gospodarii se poftesc la asemenea petreceri. Sosind la casa de cumătrie, bărbații se strâng grămadă de o parte, și femeile de altă parte, fiecare ceată vorbind de ale sale. În vremile de demult, bărbații vorbeau de cumpenele războaielor, de vitejiile domnilor și ale boierilor, fiecare își spunea povestea întâmplărilor sale în bătălie cu turcii, cu tătarii, cu ungurii sau cu litfa. Astăzi grăiesc despre nevoile lor, despre jidovul crâșmar, despre ciocoi, iar cei din părțile muntoase, mai mult despre întâmplările cu dihania de urs. — Umblam, zice unul, după o găină sălbatică, ce de multă vreme o auzisem ...
Mihai Eminescu - Legenda cântărețului
... l iubi, căci nici n-ar fi știut să facă alta, așa era de frumos. Într-o noapte, printre mreje de frunziș []întunecat de oliv și laur, suspenda luna ca o pavăză de aur, el sta-ngenuncheat la picioarele ei și, [cu] capul culcat în poalele-i albe, se uita lung și-ntunecat c-o privire de profet în întunecimea cea blândă și albastră a ochilor ei mari. Cu mâinile ei dulci ea-i netezea părul, cu gura-i încrețită de amor ea-i săruta fruntea. ― Ce frumoasă frunte ai tu, coroana lumii s-ar mândri să șadă pe ea. â ... el, și-l înțelese. Auzi vorbirea sântelor sale origini, înțelese ce este aceea ce mișcă cele trecătoare ale pământului. Își sfărmă arfa de o stâncă și se duse-n sus. Răscoli popoare contra regilor și legilor lor, răsturnă regii și marii pământului și în fruntea acelor popoare, unele de origini sânte, altele de origini obscure, el curgea de-a lungul râurilor mari și răsturna imperii și le supunea șie. Popoarele-l iubeau că era drept și