Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CE
Rezultatele 881 - 890 din aproximativ 2398 pentru DE CE.
Titu Maiorescu - Observări polemice
... au binevoit a-l primi în coloanele lor. Trebuie să ne îngrădim în sfera curat literară. Dar și aci am aduce o probă de prisos când am voi să mai cităm întregul șir al încercărilor de mistificare îndreptate în contra opiniei publice, de la celebrarea lui Țichindeal pănă la încrederea formulată în o adunare solemnă a unei asociații de cultură, că după ce avem "o literatură însemnată prin anticitatea sa, remarcabilă prin estensiunea sa și demnă de considerat prin prestanța sa", ne lipsește "un panteon, unde atleții adormiți al literaturei noastre să-și afle recunoștința și remunerarea meritată, și lângă tipurile lor ... română din gimnaziile bucovinene cu o asemenea carte de lectură, răposatul A. Pumnul a publicat nu mai puțin decât 6 volume de exemple din literatura noastră, cele din urmă cu notițe biografice asupra celebrităților române! 6 volume de modeluri literare la români? Mare descoperire și grea, în aparență. Dar când te uiți mai de aproape, te miri de ce au ieșit numai 6 volume. Căci în această colecție, după cum se vede, sub literatură se înțelege adunarea tuturor literelor tipărite și chiar netipărite, și ...
Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe
... oaspe cu mutră de cucernic, Și negru ca ebenul, cercasem în zadar Să stăpânesc un zâmbet, apoi, cu glas puternic, Strigai: “Pe țărmii nopții ce nume prințiar Ai tu?â€� El, la-ntrebare, răspunse: “Niciodată!â€� Răspunsul, pentru mine, era fără-nțeles, Și cine-avu prilejul a întâlni ... ce-atât mă-nconjura!â€� Iar pasărea sinistră răspunse: “Niciodată!â€� Desigur, aste vorbe le-a învățat vreodată De la un om de soartă și ceruri prigonit, Un om fără iluzii și-atâta de zdrobit Încât, văzându-și viața de soartă blestemată, Nu mai putea să spere în lume: “Niciodată!â€� Trăsei, în a lui față, un scaun și-ncercai Să aflu ... ochii ca flacăra-i ardeau Și cu săgeți nestinse în suflet mă izbeau. Și ca să-i aflu gândul, am stat în nemișcare Pe scaunul de plisă, albastru-violet, Pe care se răsfrânge lumina-ncet încet, Lumina sepulcrală din lampa suspendată, Ce n-o va mai aprinde Lenora: “Niciodată!â€� Atunci oftai mai liber, părea că prin văzduh Plutește ca parfumul, al îngerilor duh; “Oh ... ...
Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe
... oaspe cu mutră de cucernic, Și negru ca ebenul, cercasem în zadar Să stăpânesc un zâmbet, apoi, cu glas puternic, Strigai: “Pe țărmii nopții ce nume prințiar Ai tu?â€� El, la-ntrebare, răspunse: “Niciodată!â€� Răspunsul, pentru mine, era fără-nțeles, Și cine-avu prilejul a întâlni ... ce-atât mă-nconjura!â€� Iar pasărea sinistră răspunse: “Niciodată!â€� Desigur, aste vorbe le-a învățat vreodată De la un om de soartă și ceruri prigonit, Un om fără iluzii și-atâta de zdrobit Încât, văzându-și viața de soartă blestemată, Nu mai putea să spere în lume: “Niciodată!â€� Trăsei, în a lui față, un scaun și-ncercai Să aflu ... ochii ca flacăra-i ardeau Și cu săgeți nestinse în suflet mă izbeau. Și ca să-i aflu gândul, am stat în nemișcare Pe scaunul de plisă, albastru-violet, Pe care se răsfrânge lumina-ncet încet, Lumina sepulcrală din lampa suspendată, Ce n-o va mai aprinde Lenora: “Niciodată!â€� Atunci oftai mai liber, părea că prin văzduh Plutește ca parfumul, al îngerilor duh; “Oh ... ...
Alexei Mateevici - Deasupra Târgului Bârlad
... Alexei Mateevici - Deasupra Târgului Bârlad Deasupra Târgului Bârlad de Alexei Mateevici Deasupra târgului Bârlad Trecut-a un aeroplan Ș-un snop de pâine-a aruncat Cules din lanuri de german: ,,Noi semănat-am primăvara Cu pâinea voastră toată țara, Grădină, vale, deal și șes, -- Ș-acuma roada am cules. Mai mult de foame nu ni-i frică, Sătui ne ține Muntenia, Degeaba oastea se ridică, Și prinde toată România". Așa hârtie-a fost legată De ... snop de pâine aruncată. O, Doamne, unde-i ispășirea, O, Doamne, unde-i mântuirea? Străinii ne-au mâncat sudoarea, Iar noi ne chinuim flămânzi. Pământul, ce ne-a fost ca floarea, Din colț în colț tu îl aprinzi. Afurisirea cadă, Sfinte, Judecătorule Părinte, Pe cei ce țara ne-au vândut Și robi năvalei ne-au făcut. Dar milă fie-ți de creștini, Ce spicul din sudori îl crește, De-un biet, nevinovat român, Ce-și spune-amarul românește. Vezi, Sfinte, țara-i țintirim, Ne izbăvește de
Cincinat Pavelescu - Pescuitorii de perle
... p-un nou monstru submarin. Adesea un rechin l-atinge Și sepii vin, meduze pier... Un crab pe umăr îi imprimă O clipă gheara lui de fier. Precum în vis numai s-arată, Vezi albe crânguri seculari Ce-n loc de mușchi bureți au numai Și-n loc de iarbă alge mari! Pe când în juru-i urcă valuri, Picioarele-i se-nnămolesc Într-o pădure de coraluri Roșite-n sânge omenesc. Și mâna-i pipăie cu spaimă Și se tot lasă mai afund... Ce dacă drumu-i plin de chinuri Când perla albă stă în fund? O vede, o atinge, iat-o! Sub năzuința care-l mână Prin valul de-ntuneric suie Ca și un zeu c-o stea în mână. . . . . . . . . . . . . . . . . . Și voi, poeți, artiști sălbatici Ce răscoliți orice abis, Ca și pescarul ăsta, -n suflet Vă coborâți pe scări de vis, În fundul mării neștiute A cugetului îndrăzneț, Să smulgeți tainelor ideea, Mărgăritarul fără preț... Multicolora perlă fină, În zare zace neștiut, Tot ... să găsesc și eu comoara Acestor flori ce nu mai mor, În marea plină de primejdii Aș vrea nebun să mă cobor. Spre largul ocean
... încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă, Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă, Te-aș privi o viață-ntreagă în cununa ta de raze, Pe când mâna ta cea albă părul galben îl netează. Vino! Joacă-te cu mine... cu norocul meu... mi-aruncă De la sânul tău cel dulce floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunând încet să cadă... Ah! E-atât de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a budoarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pânzele de in; Cupido, un paj șăgalnic, va ascunde ...
... e zilnica îndeletnicire a românilor, carii în toată seara viețuiesc la una din asemene primblări. Ce măreață uliță e Podu-Mogușoaei. Câte case de piatră cu două rânduri, acoperite cu fier sau cu draniță. Această uliță, prospectul Nevei de București, taie prin tot târgul; și ce nu veți vedea pe ea: biserici, palaturi boierești, teatru, vipt, toate potincioasele feluri de magazii și de prăvălioare, începând de la spițărie până la bucătăria, la care pe o tarabă stau întinse într-un fel ademenitor bucățile de friptură de miel. Dar vin! atâta vin, încât puteți să vă scăldați în el. Apoi expoziție de șipuri și de butelce cu vutce de multe colore; și apoi șerbeturi, dar ce șerbeturi! de o mie de soiuri: pe roză, pe ciocolată, pe vanilie, fără vanilie, unul decât altul mai gustos și mai aromatic, precum de pildă la cofetăria dinaintea căreia sunt scoase la uliță vro douăzeci de scaune. Vă veți mira de asemene neobicinuință. Să știți însă că aice după primblare vin aburitele cucoane de se răcoresc cu înghețata dată de către amabilii cavaleri. Minune de înghețată! Și nu e scumpă, câte un leu, iar leul are mult mai puțin decât drept credincioasa noastră rublă ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... parte. Ce-i dreptul, era frumoasă! Era frumoasă ca o româncă! Avea niște ochi... culoarea și mărimea nu îmi aduc bine aminte. Avea un păr... de seama ochilor. Avea o guriță... Dar de atunci au trecut mulți ani, și-n mulți ani am uitat multe feluri de gurițe! N-am uitat numai că Micuța mea mi se părea a fi foarte frumoasă, neînchipuit frumoasă, frumoasă strașnic! Contractul de chirie se rostea așa: "D. Ghiță Tăciune va plăti d-nei Ana Pacht câte patruzeci de fiorini pe lună pentru trei odăi și pentru câte cinci feluri de bucate la prânz pe zi, între cari și un aluat; idem câte o mâncare serile". A doua zi după mutarea mea în casa ... la o parte! zise baronul așezându-se. Îți place mademoiselle Marie? - Quelle idĂ©e! - Nu-ți place? - Cum vrei să-mi placă o copilă, un ce nedezvoltat, necopt, neformat, nematur, nedeplin, nesfârșit, nefinit, nepractic, nepragmatic... ça fait pitiĂ©! - De ce dar te-ai mutat în casa Anicăi? - Trebuia, frate, să mă mut undeva. - De ...
... pe o stâncă ce n-a putut-o clinti din loc. M-am dus în Ragusa. N-ai fost? Să te duci îndată ce-i putea. Trebuie să vezi zidurile acelea mucegăite, pe care petele de rugină par niște ochi însângerați, și-n fața cărora parcă ai vrea să pari mai mare decât ceea ce ești în strâmta ta haină de om modern. Trebuie să calci pe treptele înguste, săpate în munte de cine știe ce mâini, să treci pe sub porțile întunecate și umede de răcoare, să privești din pervazul lor marea întinsă, să privești insula smălțuită în verde și să te lași încins de fâșia vântului înecat în mirosul amar de olendri, ca să înțelegi tot farmecul neașteptat al acestui loc. Nicăieri n-am văzut marea mai albastră ca aici, nicăieri n-am simțit, mai puternic ... cadă. Am intrat cu Puiu în cea dintâi cârciumă ce ne-a ieșit în cale. Se înnoptase, un băiat aprinse lampa unsuroasă atârnată de mijlocul tavanului, și am cerut o cafea. Așteptam să steie ploaia, dar ea se întețea pe fiecare clipă, iar de departe veneau bubuiturile înăbușite ale valurilor ce se spărgeau
George Coșbuc - Un cântec barbar
... pui În șiruri înfrânta-ți armată, Și-om face să fie odată Toți corbii și lupii sătui! Căci vultur să fii, un colos, Cu aripi de repezi furtune Și cuibul în cer de l-ai pune, De-acolo noi da-te-vom jos! Ce-i viu sfâșia-vom în dinți; Aprinde-vom templele tale; Vom naște pustiul în cale; Vom face pe-ai voștri părinți S-ascundă trufașul lor ... n nisip. Si fără de milă, călăi, În fașe strivi-vom poporul, Și mândri vom pune piciorul Pe gâtu-mpăraților tăi! Vom face cât cerul de nalt Mormanul cadavrelor crunte Și munte vom pune pe munte Și cerului da-vom asalt. Pe-al vostru Zalmoxe-pigmeu L-om prinde de barbă-nhățându-l, Cu tronu-i cu tot răsturnându-l Din cer, căci acel Dumnezeu Ce lasă pe-al vostru pământ Să crească atâta urgie, Acela nu poate să fie Nici mare, nici tare, nici sfânt. Ah, dac-am putea măsura ... e de plină măsura, Vedea-vei ce multă ni-e ura, În ziua din urmă a ta! Că dacă voi toti ati muri De
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV
... încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier… E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul… Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl imbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara; „O, arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă, Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă, Te-aș privi o viată-ntreagă în cununa ta de raze, Pe cînd mîna ta cea albă părul galben îl netează. Vino! Joacă-te cu mine… cu norocul meu… mi-aruncă De la sînul tău cel dulce floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunînd încet să cadă… Ah! E-atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pînzele de in; Cupido, un paj șăgalnic, va ...