Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 891 - 900 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
Mihai Eminescu - Legenda cântărețului
... l iubi, căci nici n-ar fi știut să facă alta, așa era de frumos. Într-o noapte, printre mreje de frunziș []întunecat de oliv și laur, suspenda luna ca o pavăză de aur, el sta-ngenuncheat la picioarele ei și, [cu] capul culcat în poalele-i albe, se uita lung și-ntunecat c-o privire de profet în întunecimea cea blândă și albastră a ochilor ei mari. Cu mâinile ei dulci ea-i netezea părul, cu gura-i încrețită de amor ea-i săruta fruntea. ― Ce frumoasă frunte ai tu, coroana lumii s-ar mândri să șadă pe ea. â ... el, și-l înțelese. Auzi vorbirea sântelor sale origini, înțelese ce este aceea ce mișcă cele trecătoare ale pământului. Își sfărmă arfa de o stâncă și se duse-n sus. Răscoli popoare contra regilor și legilor lor, răsturnă regii și marii pământului și în fruntea acelor popoare, unele de origini sânte, altele de origini obscure, el curgea de-a lungul râurilor mari și răsturna imperii și le supunea șie. Popoarele-l iubeau că era drept și
Gheorghe Asachi - Anul nou al moldoromânilor 1830
... Anul nou al moldoromânilor 1830 Anul nou al moldoromânilor 1830 de Gheorghe Asachi în care a lucrat Regulamentul organic, acel întăi cod administrativ și legislativ a Moldovei Cununat de line raze, Timpul cursu-naintează Într-a stelelor noian; Ș-astăzi preste-a lumei ... trecut; În a tartarului unde Toate rălile cufunde, Ce-ntre noi s-a fost născut. Dulce-armonie de pace, Care farmăcă și place, Ni răsună împregiur; Și din sferile senine Se apropie trei zine, Cu mănos, ferice-ogur. Sânte legi întâia duce, Și în dreapta spata-i luce, Spre osânda celor răi. În a doua văd figură Cu simbol de-nvățătură, Ce-a luminei e temei. Iar a treia a lor soață Este zâna cea negoață, Și ... pământ. Cestor zâne ce putere Ne-aduc, laudă, mângâiere, Să dăm trainic adăpost. Celui ce ni le trimete Mulțămirea să nu-ncete Prin vii fapte și
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... tăcerea nopții albastră-fumurie de toamnă, pe deasupra satului adormit trecu un chiot ascuțit de câteva glasuri. Flăcăii umblau prin sat în veselia lor zburdalnică, și noaptea, împreună cu lumina nelămurită a lunii, ce părea înfumurată de norii trecători și de ceață, parcă se zguduia și tresărea speriată. Apoi, în răstimpuri, cântecele prelungi ale flăcăilor străbăteau negurile toamnei și se duceau departe-departe, într-acolo, de unde numai spre primăvară se întoarnă păsările călătoare. Era frumoasă noaptea în mâhnirea ei posomorâtă, și frumos sunau glasurile flăcăilor. Melodia cântecului lor foarte bine se potrivea cu noaptea tristă și somnoroasă, ca și când cântau ei noaptea de toamnă. Și noaptea părea că ascultă această cântare în tristețea ei, în fâșâitul frunzelor, ce cad din copaci și se duc cu vântul ușor și plângător. Și după cântecele lor plângătoare, ca și vântul, iarăși porneau nebunaticele strigăte de veselie. Așa petreceau flăcăii pân-în zori. Dimineața răcoroasă îi deștepta pe oameni, și satul se înviora în zgomotul lucrului de toamnă, pe când cerul răsăritului își schimba minunatele lui culori. Toamna era frumoasă și bogată. Anul fusese rodnic, și sătenii cu o bucurie la fel își strângeau păpușoii și-i curățeau, și storceau vinul ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... Sobieski, a pustiit Iașii în retragerea lui din 1687, se mai puteau vedea încă urme de ziduri. Dar lăsând feluritele păreri asupra întemeierii și obârșiei Iașilor și încercărilor veacurilor, cărora sunt supuse toate lucrurile omenești, după eterna lege, să aruncăm o privire asupra așezării, asupra moravurilor și locuitorilor lui, asupra amestecului de inovații altoite pe vechile datini, care alcătuiesc un fel de mijlocie pitorească între moravurile asiatice și moravurile Occidentului. Iașii e ca mașinile acelea complicate, cărora trebuie să le cunoști amănuntele și resorturile ascunse, fără să-i pricepi ansamblul. Regulamentele nouă care stăpâneau Moldova, atingerea cu armatele rusești, care au brăzdat Principatele, vizitele câtorva călători, roiul acela de tineri care au petrecut în orașele europene în mijlocul unei vieți și al unor obiceiuri diametral opuse obiceiurilor și vieții liniștite și așezate din patria lor au schimbat fața Iașilor, introducând alte vederi, alte idei și un alt fel de a privi lucrurile. Ca în orice țară pe cale de regenerare, sunt la noi două principii care stau în ... moldave, fizionomii vesele, aspre, originale, felurit îmbrăcate, ca pentru un bal mascat. Populația lui de 60.000 de suflete e tot așa de felurită ca și costumele,
Nicolae Filimon - Ernani. Operă serie în 4 acte
... n-a lăsat nimic de dorit; dar în partea cantabilă a acestui rol a fost prea mediocru în raport cu ceea ce se cere pentru esprimarea ad litteram a acestei partițiuni baritonale, scrisă pe o estențiune și pe un volum de voce mai mare decît ale acestui artist. Cu toate transportele și puntaturile adoperate la mai multe din notele acute, tot a lăsat să se simță o deosebire însemnătoare între felul cu care a esecutat și forța ce urma să dea acestei părți, ca să fie interpretată cum se cade și să placă mai bine publicului. D. Cesare della Costa, în rolul lui don Ruy Gomez da Silva, a fost bine în toate. Ca ... negligeat nimic ca să poată ajunge pînă la puntul de a esprima, după cum o cere arta muzicală, partițiunea acestui rol. Notăm însă cu părere de rău că cadența de la cavatina Infelice e tu credevi [3] este cu totul lipsită de simțul comun; saltul făcut de la octava basă la cea acută nu este decît un salt mortale, o sforță monstruoasă, ...
Dimitrie Bolintineanu - O fată tânără pe patul morții
... Dimitrie Bolintineanu - O fată tânără pe patul morţii O fată tânără pe patul morții de Dimitrie Bolintineanu Ca robul ce cântă amar în robie, Cu lanțul de brațe, un aer duios, Ca râul ce geme de rea vijelie, Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros. Un crin se usucă ... când vântul îl bate, Când grindina cade torente pe flori; Așa făr' de veste pe zilele mele O soartă amară amar a bătut, Și astfel ca crinul de viscole rele, Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut. Abia-n primăvară cu zilele mele Plăpândă ca roua abia am ajuns, Atuncea când cântă prin flori filomele, O crudă durere adânc m-a pătruns. Amară e ... când florile spune Că viața e dulce și n-are suspin! Să moară bătrânul ce fruntea înclină, Ce plânge trecutul de ani obosit; Să moară și robul ce-n lanțuri suspină, Să moară tot omul cu suflet zdrobit! Iar eu ca o floare ce naște când plouă Creșteam, pe cunună să am dezmierdări, Și mie amorul cu buze de rouă Cu ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"
... duh îl întreb: Știi Dacă tu în felu-acesta ești născut sau nu să scrii? Câte planuri astă aspră idee mi-a stânjenit! Și din ce cărări plăcute cu putere m-a oprit! Eu aseamăn a mea stare cu a unui călător Care neștiindu-și calea, fără povățuitor, Se oprește pe-o câmpie și, cu totul întristat, Drumul vede, dar nu știe care e adevărat. Pleacă, se întoarce-ndată, se pornește iar pe loc, Pierde vremea prețioasă și aleargă-ntr-un noroc. Astfel sunt și eu; ca dânsul totdeauna rătăcit. Ca să nu-l pierd, lăsând drumul, poate când l-am nimerit. Apoi nu ajunge-atâta, ci și chiar când mă pornesc A lucra cu hotărâre, pe un plan ce îmi croiesc, Nu pot păzi cuviința, nici c-un umblet măsurat La sfârșit s-ajung de-a dreptul ... un stejar mai mare trec cu un repede pas. Dacă sunt într-o grădină, pe la flori de rând nu merg, Ci la trandafir îndată și apoi la crin alerg. Depărtarea cea mai mare, și ocolul cel mai lung Un ceas nu mă zăbovește, fac trei pasuri
Mihail Săulescu - Durerea lui Faust
... dela stele, O floare scuturată din alte primăveri... « Nimic nu-i veșnic, iată, doar trecerea spre moarte Ușoară, fără știre, — e singurul etern. Și peste-atâtea visuri și sbuciumări deșarte, Ca stavilă pe toate, doar clipele s'aștern... « Eu le ascult, din goana lor repede, nebună; De unde vin și unde pornesc așa curând? Mereu, mereu, într'una, acelaș glas răsună — Și drumurile nopții cu toate iau sburând. Eu le ascult! și sborul lor pare-o simfonie, Un cântec pân' acuma, nescris de-un muzicant, În el, plâng cei de astăzi, plâng cei ce vor să vie ... în suflet, cu ce s'o stăpânesc? Mi-e sete de oceanul enorm — nemărginit; De adevăr mi-e sete, întinsu-i să-l privesc! Și cu un strop de rouă să fiu eu mulțumit, Vai! cu un strop de rouă căzut la întâmplare Când înainte fuge talazul de pe mare ? » * * * Așa vorbea, din turnu-i, privind nemărginirea; Și mare părea Faust, părea că toată Firea, Descoperind secretu-i, c'un deget doar o ține — Și-o 'ntoarce, și-o sucește, râzând de toate 'n sine. ...
George Coșbuc - Cântecul cel vechi al Oltului
... tată, Oltul mare; Malul stâng de-abia-l zăresc. Las să vie Oltul mare, Că, români de când trăiesc, Oltul tot la piept ne are Și-i al nostru și ne știe Și nu bate cu mânie Malul cel basarabesc. Vine mare, las să vie Că ni-e sol dumnezeiesc. Vine, tată, Oltul mare, Brazi trăsniți rostogolind. Las să vie Oltul ... Și sperieți se-ntorc și pleacă, Cu noi horă nu se prind. Las să vie, că-i îneacă, Neamul nostru mântuind. Vine, tată, Oltul mare, Și cu sânge-amestecat. Las să vie Oltul mare, Că mulțimi de oști tătare El pe mal a apucat. Lifte poartă, lifte duce, Lifte, bată ...
Ștefan Octavian Iosif - Fîntîna vrăjită
... această ediție Jos, la fîntîna dintre plopi, Descînt-o vrăjitoare. Se umflă apa — joacă stropi În scăpătat de soare. Se umflă apa, scade iar, Și parcă vrea să fiarbă, Se-ndoaie plopii și tresar, Vrăjiți de hîda oarbă. Și tot șoptind, și tot vrăjind, Aruncă bobii-n sită. Se-ndoaie plopii vîjăind, Și noaptea e sosită. Și tot vrăjind, și tot șoptind, Ea face-un semn cu mîna — Din plopi foi moarte se desprind Și clocote fîntîna. Legate-s apele de-acum, Ea-n umbră stă și-așteaptă. Un călăreț trudit de drum Spre cei doi plopi se-ndreaptă. Spre gura însetată el Găleata o apleacă, Bea apa descîntată el, S-aruncă ... și pleacă. Dar nici doi pași nu face-n drum, Stă roibul, sforăiește, Și două brațe-l prind acum Pe călăreț în clește. Se apără cu suflet stîns, Și luptă, și se zbate, Dar vrăjitoare-l ține strîns Și-i călărește-n spate. Cu pintenii el bate-n cal, Stă zările să soarbă, Pădure, holde, vale, deal Se pierd în noapte oarbă. Și-n zori de zi au fost găsiți Acolo, la fîntînă, Și
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... cum superi prin a viselor lovire Majestuoasa ei odihnă, visul ei de fericire... Nu vezi fruntea ei cernită ce măreț i-o încunună Cu-ale sale raze albe vecinic călătoarea lună? Nu vezi tu cu ce sfială lunga-i haină i-o sărută Marea mută? Stai! Oprește-te!... Ascultă! — Nu!... Și barca cea ușoară, De lungi aripi legănată, ca un gând pe valuri zboară... Iat-o... Vine... Se-ndreptează spre castelul cel arab Unde sir Hoowards ... luntrea cea grăbită sprinten sare chiar Levante De la Zante. El tăcut se furișează printre sălile pierdute Întrebând lampele stinse, vorbind zidurilor mute, Cercetând ușă cu ușă și la orișice mișcare Simțind inima-i cum bate, sufletul cum îi tresare; Iar în fund pierdut de lume, el aude-ncetișor Un glas tainic ce ... privește la englezul ce sărută în uimire Mâna ei, alba ei mână, căreia nebuni se-ntrec Zantioții toți să-nchine neschimbata lor iubire, Luntrea, armele și capul, tot ce poate da un grec! Cum îl vede, ea spre dânsul tremurând mâna-și întinde: — Vin, îi zice cu privirea, Kalavryta e a ta. Vino, vis trimis de noapte ...