Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AȘA
Rezultatele 891 - 900 din aproximativ 1726 pentru AȘA.
Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale
... mai ales exploatarea celor mărginiți, cu ajutorul frazelor declamatorii neînțelese - unul din semnele caracteristice ale epocei noastre. "Ce lume, ce lume!" zice prefectul Tipătescu, și așa zicem și noi când prindem de veste că este înadevăr o parte a lumii reale ce ni se desfășură astfel înaintea ochilor. În ... parte a meritului d-lui Caragiale, este însă o imputare ce o auzim făcându-se adeseori în contră-i și care, tocmai fiindcă este așa de des repetată, merită o mai de aproape cercetare. Și fiindcă zicem că merită o mai de aproape cercetare, se înțelege de la sine că ... are nimic a face cu politica de partid; autorul își ia persoanele sale din societatea contimporană cum este, pune în evidență partea comică așa cum o găsește, și acelaș Caragiale, care astăzi își bate joc de fraza demagogică, și-ar fi bătut joc ieri de ișlic și tombateră și ...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... o noapte întunecoasă, marea era întărâtată de furtună... corabia era să se înece la Sulina... Toți se rugau lui Dumnezeu ca să-i scape.... PARAUA: Așa este, bine zici. Eu tremuram de frică și, deodată, zuruind cu disperare, m-am aruncat și m-am lipit... GALBENUL: (dându-se de-a ... în întunericul și în tăcerea nopții, era pentru mine o petrecere nesperată. Mi-am aprins iute o a doua țigaretă, și galbenul începu așa: GALBENUL: Istoria mea este legată cu deosebite anecdote ce s-au întâmplat sub ochii mei persoanelor la care m-am aflat, anecdote triste sau vesele ...
Alecu Russo - Cugetări (Russo)
... drept, risipirea cea iute a trecutului mă pătrunde de jale!... lupta dogmelor nouă a năruit risipă peste risipă în societatea moldovenească așa de grabnic și de temeinic, că ni se parecă nu au putut fi alte lucruri și alte obiceiuri decât aceste de astăzi.Jalea mea nu ...
Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura
... afurisit!... Da cum socoți c-aș da eu voie să se facă acest fel de lucruri?... Mă rog, cucoană Gahiță, nu mă socoti un om așa făr’ de ispravă, încât eu însumi să poruncesc slugilor mele ca să facă pozne în case străine... Pân’acum, slavă Domnului! pitariul Enachi Damian n ... d-tale!... Când mi-i sete, eu beau vin de Cotnar și de Odobești; beau vin de cel moldovenesc curat, iar nu ganțuri, nici bliblități... Așa să știi. GAHIȚA: Îi superflu să mai cozarisim împreună asupra acestui suget, pentru că nu ne înțelegem. DAMIAN: Superfliur sau nesuperfliur... nu știu... dar că ...
Antim Ivireanul - Învățătura la sfântul părintele nostru Nicolae
... fieștecăruia după vârsta și rânduiala lui, că precum sunt boale de multe fĂ©liuri și nu să pot vindeca tot cu un feliu de doftorii, așa nici cu un feliu de învățătură nu să pot odihni, nici să pot îndrepta toate firile omenești, ci unii cu un fĂ©liu, alții cu ... neuitându-se nimic la zvârliturile picioarelor ei cu carele poată să-i mijlocească și vătămare, au la obraz, au la mână, au la picior. Și așa, cu această faptă bună și cu această mijlocire va avea păstoriul cel bun despărțeală de năemit, pentru că năemiții nu pasc oile pentru ca să ... va sta lumea; și acea făgăduială să înțelĂ©ge și la tot norodul creștinesc. Că precum zice Sinesie, că nu vor lipsi împăratului niciodată ostaș, așa nu vor lipsi nici păstorii din besĂ©rica lui Hristos pentru ca să mângăe pre norodul cel ales al lui Dumnezeu, cu cĂ©le bune ...
Antim Ivireanul - Cazanie la Adormirea preasfintei Născătoarei de Dumnezeu
... iaste numele Fiiului ei mai presus decât toate numele, după cum zice fericitul Pavel: Și i-au dăruit lui nume care iaste preste tot numele, așa și numele ei iaste preste tot numele, după al lui Iisus. Și precum întru numele lui Iisus să pleacă tot genunchiul celor cerești și celor ... precum nu iaste cu putință nu zic să socotească, ce nici cu mintea să gândească neștine o ființă mai cuvioasă și mai naltă decât dumnezeirea, așa nici o zidire mai covârșitoare decât acĂ©ia ce au născut pre un Dumnezeu carele s-au făcut om. Că pre dânsa o au ales ...
Antim Ivireanul - Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile
... păcătos și mai nevrĂ©dnic decât toț oamenii pământului. Iar de vreme ce tˇ pˇnta pr¨V t© sumj¸ron oÎkonom¨n Qe¨V, așa au vrut, să rădice, din pământ sărac și din gunoiu să înalțe mĂ©ser, toÄ� kaqĂ–si aÎt¨n metˇ Ä„rcĂ„ntwn laoÄ� aÎtoÄ ... mi-ajungea din destul necazurile ce petreceam; iar apoi am eșit cu cinste și nici seama mi-au luat nimenea, nici datorie am lăsat, că așa ni-au slujit vrĂ©mea. 5) Mitropoliia n-am luat-o cu sila, nici cu mite, nici cu rugăciuni. Facă-mi Dumnezeu răsplătire de va ...
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... uite că o minută, zuliară de norocul ce-i hărăzise zeii duruindu-i pe Dido, își înălțase vrăjmașă valurile și vroise să i-o fure.. Așa cînta acum, dar Hipparc revedea înfiorat amurgul tulbure cînd ca atîția alții, lăsînd în urmă țărmul înflorit al țării lui, încredințîndu-și valurilor nesigure zilele ... pe pămînt și pe ape, în fața liniștii și a furtunilor. La pieptul lui, cum își găsise adăpost pe statornicele linii ale pămîntului, așa își găsi Didona adăpost și pe mișcătoarea suprafață a neodihnei. Volnic își întinse el brațul stîng, tăind întunerecul, în timp ce cu cel ...
... arte ,,idei senzuale". 2. Un stil umflat, lipsit de idei, e ca și un corp bĂșget, lipsit de sânge. Precum sângele nutrește, dă viață corpului, așa și ideile dau viață stilului. 3. Literatura românească va fi, când scriitorii se vor întoarce la popor, unde e și materialul, și formele, și stilul ... este ceea ce e animalic în om, lucru prin care toți oamenii se aseamănă, dar ceea ce e omenesc, lucru prin care oamenii se deosebesc așa de mult. 17. ... o carte recitită, niciodată nu e aceeași. O operă literară e ceea ce vedem sau, mai bine, ceea ce punem noi în ... asemănări cu ea. De aceea un scriitor poate ,,muri" o vreme și învia mai târziu, ca să moară și să învie apoi din nou -- și așa mai departe. 39. ,,Beția de cuvinte" e frazeologia pretențioasă și dezordonată, e o invenție verbală pricinuită de asociații incoherente de cuvinte, e fraza care merge ...
Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel
... că-i punea, Pe Voichița deștepta. Tudorel că le grăia —Iacă, maică, nora ta, Păstreaz-o ca viața mea, La-ntoarcere s-o găsesc Așa cum ți-o dăruiesc. Tu, Voichițo, soața mea, Să-ți păstrezi tot mintea ta Și cinstea măicuță-mea, Că mă duc la Țarigrad, La-nălțatul ... gură-i dogorea Și Voichiții că-i zicea —Voică, Voică, nora mea, Mi-te scoală, maică, scoală Ș-adu mie vin în oală, C-așa sete n-am avut De când maica m-a făcut. Voica,-ndată Ce-auzea, Numa-n iie Se scula, Oala-n mână Că ... Cu parale, Sămărași Cu gălbenași, Cirezi multe De boi grași Și turme de juncănași. Toate-n curte de intra, Loc de pus nu se găsea, Așa multe că erea! Voica și cu soacră-sa Înainte Le ieșea, Toate-averile Primea, Masă mare Le-ntindea, Zece buți de vin scotea Și frumos ...
Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului
... nu trebuiau să-l treacă cu vederea; și astfel putem zice nemuritorului Gutenberg pe lângă cele de mai sus: tu fixezi multe prostii, care sunt așa de nostime încât mare păcat ar fi să se piarză! Spre lauda ta dar și a autorilor acestor producțiuni minunate, ne propunem a ... un surdomut, care trebuie să fie nesuferit în societate din pricina limbuției. Eu, care auz și vorbesc cumsecade, drept să spun îl invidiez; să fiu așa surdomut, eu aș găsi numaidecât un post de dragoman la o curte orientală. * Citim în Telegraful din 20 noiemvrie 1884: „Domnule redactor, În drumul ...