Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CE
Rezultatele 891 - 900 din aproximativ 2398 pentru DE CE.
Mihai Eminescu - Scrisoarea IV
... încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier… E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul… Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl imbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara; „O, arată-mi-te iară-n haină lungă de mătasă, Care pare încărcată de o pulbere-argintoasă, Te-aș privi o viată-ntreagă în cununa ta de raze, Pe cînd mîna ta cea albă părul galben îl netează. Vino! Joacă-te cu mine… cu norocul meu… mi-aruncă De la sînul tău cel dulce floarea veștedă de luncă, Ca pe coardele ghitarei răsunînd încet să cadă… Ah! E-atît de albă noaptea, parc-ar fi căzut zăpadă. Ori în umbra parfumată a buduarului să vin, Să mă-mbete acel miros de la pînzele de in; Cupido, un paj șăgalnic, va ...
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... păpușii acesteia sulemenite îi flutura uneori pe buze un surâs neliniștitor, sub arcul sever al sprâncenelor, trase negre cu condeiul, ochii aveau acea nevinovată limpezime ce strălucește numai sub pleoapele eroilor și ale copiilor. Era și foarte tânăr; să tot fi avut douăzeci de ani. Ce nu se îngăduie la vârsta aceasta, celor bogați mai ales? Lipsa grijii zilei de mâine preface creierul omenesc, amorțind simțimântul temerii de răspundere; avuția moleșește și îmbată de o amețeală dulce, neîntreruptă, ce îndeamnă la goana după plăceri rare, după senzații noi. Din acea lume nepăsătoare și deșartă, dezbărătă de prejudecățile de rând, făcea parte și noul meu cunoscut care, fără îndoială, trebuia să se bucure de mari mijloace de trai. Arăta însă a trăi în afară de acea lume, și mai mult chiar, în afară de orice lume. Ca dânsul, în Berlin-W., mai erau și alții, dar pe aceia nu-i puteai decât rareori zări, călărind în ceața dimineții sau ... singurătate a odăilor cu oglinzi adânci, unde lâncezește o risipă de flori rare. Nu deștepta oare vedenia unui asemenea decor, singură numai, pătimașa mireasmă ce răspândea el în juru-i, atât de
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)
... pe nedrept lucrarea cuiva, mai merge; dar a-l sfâșia când d-abia se pregătește a lucra, asta este culmea lipsei de spirit. Nedrept, bine! dar stupid... asta e rău! Căci ia să vedem ce este această furtună contra mea, această goanăal cărei scop se vede cât de colo a fi să nu pot eu nici începe lucrul. De la oameni din rândul publicului imparțial să vie aceasta? Nu e de crezut. Eu publicului nu pot îndeajuns să-i mulțumesc de cât m-a încurajat și de câte simpatii, poate prea calde în raport cu meritele mele reale, mi-a acordat ca autor dramatic, ca om de teatru adică. Goana aceasta aci ia forma machinațiilorși zgomotelor surde, a bârfelilor triviale, a denunțărilor maloneste, a scrisorilor anonime ... genuri, dar tot așa de cunoscuți ca buni, pe cari publicul dorea de mult să-i vază pe scena Teatrului Național; e destul să pomenim de dd. Anestin și Hagiescu. Afară de ...
... Ioan Barac - Poezii populare Poezii populare de Ioan Barac Informații despre această ediție Dorit-am de măritat Ca să-mi capăt un bărbat Mai nimic nu mi-am fetit Bată-l piatra de iubit ! În brață m-au aruncat, Bată-l piatra de bărbat, Pînă-n gît m-am îngropat. Unde-s acum fetele Să-mi jelească zilele ? În ce grijă m-am băgat Bată-l scîrba măritat ! Că mi-au dat dorul de cap, De bărbat nu pot să scap. O, dragă luniță, Varsă-mi luminiță, De sus peste mine Caută cu bine, Că-mi e săgetată Inima mea, iată Eu mă rog de tine Scapă-mi pe mine Dintr-o zăpăceală Care cu greșeală Mi-au fermecat firea Și toată simțirea. Lună strălucită, Însă cu oftare, Te rog ... foarte tare Să-mi iai o durere, Dacă ai putere, Ce mă bîntuiește Inima-mi căznește Și trage să moară De-un ochi de fecioară, De care deodată Fusă deochiată ; Însa ea nu știe Că ce
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură iară la prestevirea omului
... Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură iară la prestevirea omului Cuvânt de învățătură iară la prestevirea omului de Antim Ivireanul Întristat, jalnic și amar să vĂ©de a fi răspunsul morții la om, de vrĂ©me ce Dumnezeu pe strămoșul nostru Adam, pentru păcatul neascultării, l-au osândit spre moarte, zicându-i: Pământ ești și în pământ vei mĂ©rge. Însă de ... seama cu tot dinadinsul socoteala aceii osânde și sfârșitul acelui răspuns a lui Dumnezeu nu o va afla să fie muncă și pedeapsă, ce mare facere de bine și mare dobândă. Pentru căci de n-ar fi hotărât Dumnezeu moartea la om era să se facă răotatea nemoartă și păcatul necurmat. Și pentru aceasta zice Sfânta Scriptură și acum ... surpa casa noastră cea pământească a trupului, avem zidire de la Dumnezeu casă vecinică în ceriuri, nefăcută de mână. Și de vrĂ©me ce petrĂ©cem fericitul lui suflet în mâinile lui Dumnezeu, cu adunare de preoț cuciarnici, cu mulțime de creștini credincioși, cu cântări sfinte, cu făclii aprinse și cu tămâeri și cu toate alte slavoslovii și podoabe luminate. Dintr-această naștere s-au născut ... ...
Ion Heliade Rădulescu - Corbul și vulpea (Heliade)
... Nici acvilă devenise Precum vulpea-i promisese Pe când cașul îi ștersese. Ca un corb, dar, mai aflase, De pe unde tot umblase, Un codroi de cașcaval; Și cu dânsu-n cioc se duse P-un copac și mi se puse Ca un bun industrial. Vulpea, tot ca jupâneasă Ce cam rar o dă p-acasă, Iar ieșise la primblare; Și bunul miros ce are D-ici, de colo o-ndreptă Sub copac, și-n sus cătă: "Jupân corb?... o! plecăciune!... O, Doamne! ce frumusețe! Ce pasăre! ce minune! Ce splendoare! ce mândrețe! Dar unde-i gurița lui? Cui s-o ceri și cui să spui? De l-aș auzi o dată N-aș da-o pe lumea toată." Cerbul toate le-auzea, Se făcea că nu simțea: Își căta de cina sa, Cașcavalul își mânca. "Doamne corb! o rugăciune! Excelență!... plecăciune!... Altețea domniei-tale Trece peste-un deal ș-o vale, Încât vestea ți s ... a dus." Corbul nici că asculta, Peste câmpuri se uita Și de cină își căta, Și făcea un chef nespus. "Grațioasă maiestate! Strălucite, preanălțate, O, ce mare împărat!... Dar e mut... ah,
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... vicleană cu omul harnic, pe care nu-l iubește și căruia îi refuză orice bunăstare, afară doar de aceea de a hoinări și de-a urla în toată voia. De-acolo vine și vorba, cunoscută în toate țările locuite de români, și care se adresează aceluia ce-și ingăduie prea multe libertăți în public: — Ia ascultă, mă! ce, te crezi pe Bărăgan...? Căci Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Și de la un puț la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva ești înarmat contra acestor două nevoi ale gurii și dacă vrei să te afli singur cu dumnezeul tău ... grea, și el nădăjduiește mereu că cineva va veni poate odată să-i arate cum ar putea să muncească mai cu folos pe îndărătnicul lui de Bărăgan. Visări, gânduri, înălțare și pântec gol, iată ce dă gravitate omului născut pe Bărăgan — această pustietate care ascunde apa în străfundul ei și unde nimic nu răsare de la sine, nimic, în afară de ciulini. * * Nu e vorba de acei scaieți care cresc ca păpușoiul și fac o frumoasă floare liliachie, ca un pămătuf, al cărui pufușor fetele îl tund în seara de
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... și să trezește ca dintr-un somn adânc. Ochii îi sclipesc ca oțelul învârtit la soare. Joița Baciului ar fi văzut-o la un apus de soare cu capul rezemat de crucea din creștetul mușcelului ce desparte apa Vâlsanii de Râul Doamnei, privind, ca dusă de pe lume, la roșeața apusului. Obosită de gânduri, se întorcea spre casă cu căutătura-n jos, cu un nod în gât, cu gura friptă de sete. Și de întâlnea vrun izvor, bea până i se oprea răsuflarea. Apoi, făcând mâinele căldărușe, le umplea cu apă rece ca gheața și limpede ca diamantul, pe ... Când umblă, calcă-n străchini. Numai nevastă ca toate nevestele n-o să fie Sultana aia, zicea la fântână, la horă, la șezători fata Ciaușului. Ce are neica de nu i-a primit pețitul? Au nu e voinic? Or e bețiv, stricător de case, zurbagiu? Au n-are de pe ce bea apă? He, he, fata proastă și țâfnoasă dă norocului cu piciorul. Da' de, om sărac și cu nasul în sus... Știe Dumnezeu ce face! Și flăcăii, mai toți, o luaseră în nume de rău. Nu, că de ce să fie așa de mută?
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
... mare, nu-i așa? Degeaba încercăm noi să-l încredințăm că suntem români din Ardeal, el rămâne la vorba lui. Câteodată, ascultă la vorbele soldaților ce au aprins focuri și pregătesc mâncare, apoi se bate cu mâna pe genunchi și zice: - Ce vă spuneam eu?! Pe Vacano nu-l înșelați! Vreo doi ofițeri se duc la iazul morii ca să se spele pe față de colb și sudoare. Soarele asfințise de mult; în vale, deasupra satului, plutește fumul albăstriu. O transmontana îmi răcorește obrajii arși de soare și cât de bine îmi prinde răcoarea asta după un marș obositor de o zi întreagă! Dinspre grajd, vine o fată tânără cu o doniță de lapte; fața-i îmbrobodită cu o basma albă până aproape de urechi. Un vânător ardelean o oprește și o întreabă nu știu ce. Ea stă locului și-i răspunde ceva în limba ei, de care ceilalți vânători râd. Cine să fie fata asta zveltă? Uite cum dispare în gang! Dinspre iazul morii vin ofițerii, vorbind veseli între ei și ... el pe jos. Acolo, la Anzio, a văzut marea. Cu câtă însuflețire nu-mi povestea ea despre mare, despre albastra și nemărginita mare de la Anzio! Și câte flamuri, câte petreceri și cântări nu se află la Anzio, un adevărat cuib
... Emil Gârleanu - Punga Punga de Emil Gârleanu Când se treziră, în zorii zilei, amândoi, la han, și după ce plătiră un franc și douăzeci pentru că dormiseră acolo, femeia Safta, nevasta lui Neculai Lăptuc, se căută prin buzunarele fustei. După ce și le întoarse pe dos, căzu dintr-unul cinci parale. Atâta; nu mai aveau nimic. Veniseră cu o zi înainte, vânduseră două perechi de gâște, și în loc să se întoarcă acasă, în Popriceni, ici, o palmă de loc, rămăseseră în târg să beie la han. Femeia se uită la cel de cinci parale, îl întoarse pe față, pe dos, apoi îl arătă lui bărbatu-său: — Merge? Neculai Lăptuc îl învârti și el, îl puse în ... i se vedea de sub palton. Era bine îmbrăcat; căciula de astrahan atrase îndată privirea țăranului: — Halal căciulă! Femeia nu răspunse: dânsa nu găsea ce căuta. — Unde s-o pocnit oare? Nu se vede nici un chic de sânge, parcă doarme. Vezi-l? Nici un chic de sânge. Dânsa își aduse aminte că văzuse odată pe notar cum trăgea cu chistolul; o săptămână ...
Alexei Mateevici - Chestia preoțească
... pământul bisericesc și o viișoară. Asta-i făcea pe preoți să creadă că „prihodul“ aduce venituri enorme și îndată te face cu mii. De aceea, imediat ce se deschise Zaimul, ei se tulburară. Preasfințitul se pomeni cu o mulțime de cereri de „prihod“ cu caracter amenințător: unul scria că, de nu va primi Zaimul, o să se împuște; altul că se va spânzura etc. Mai mulți erau de cei bătrâni cu cruci și cu „camilafce“. Firește că stăpânitorului lor nu-i venea prea bine; el sta la cumpănă: pe de o parte, atâția preoți bătrâni și „cinstiți“; de nu-i vei da Zaimul vreunuia dintr-înșii, se va mai spânzura și atuncea ia-ți asupra păcatul lui; pe de altă parte, o văduvă sărmană roagă pentru un preot, care să-i dea ei și orfanilor sprijin și adăpost; dar acest preot e foarte tânăr ... nevoia de preot se făcea tot mai neapărată și aspră. Țaranii din Zaim rămăseseră de râsul locuitorilor din împrejurimi, care ziceau că zaimenii sunt atât de