Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN
Rezultatele 911 - 920 din aproximativ 2533 pentru ÎN.
Duiliu Zamfirescu - Primăvara (Zamfirescu)
... din nou la noi Surată primăvară, Să mai răsune prin zăvoi Teleanca turmelor de oi Și cucul pierde-vară. Bine-ai venit cu părul prins În mărgăritărele, Cu trupul pe sub sân încins În volburate într-adins Rochiți de rândunele. Mireasă-n carul tău de flori Cu fluturi prin bulendre, Aduci taraf de cântători, Vioarele-n privighetori Iar cobza ...
Duiliu Zamfirescu - Seara de toamnă
... tainic ea-mprăștie Strălucitoarea-i negură albastră, O, Doamne sfânt! Ce pană mult măiastră Atâta farmec ar putea descrie! Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul. În umbra lui mă simt prins de tristețe: Există oare-atâta frumusețe În fire, — așa cum o simți tu, poetul? Ori suntem pradă — o! gândire-amară! De-a simțurilor noastre amăgire Ce-aruncă-un ...
Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe
... chinurile mele, la vechiul meu amor La dânsa, tot la dânsa zbura a mea gândire, La palida Lenora, a cărei strălucire În lume n-are seamăn, și căreia, în cer, Chiar îngerii, Lenora îi zic. Dar ce mister, Căci totul, chiar mișcarea perdelei de mătase, O strașnică teroare în nervii mei băgase, Și ca să-mi țin curajul, în mine singur zic: “O fi vr’o cunoștință și altceva nimic!â€� Și fără-a pierde vreme, strigai: “Vă cer iertare ... luminăm misterul ce-atât mă torturează, “Și să vedem, nu-i vântul?…â€� Deschid, un corb măreț, Bătând frumos din aripi, se năpusti în casă, Și fără plecăciune, ca un baron se lasă Pe bustul divei Pallas, privindu-mă-ndrăzneț. În fața unui oaspe cu mutră de cucernic, Și negru ca ebenul, cercasem în zadar Să stăpânesc un zâmbet, apoi, cu glas puternic, Strigai: “Pe țărmii nopții ce nume prințiar Ai tu?â€� El, la-ntrebare, răspunse: â ... Iar corbul, grav și rece, răspunse: “Niciodată!â€� “Profete sau mai bine tu pasăre-a pieirii, “Tu pasăre sau demon, în ...
Emil Gârleanu - Călătoare! ...
... i-o dăduse într-o zi: trei tovarășe din furnicar strivite, dintr-o dată, sub talpa grea a omului. „Ciudat, gândi furnica în sine, s-ar zice că numai pentru ca să facă rău își învelesc oamenii picioarele în pielea groasă a încălțămintelor.â€� Și tot gândind astfel, furnica ajunse la pânza îmbâcsită de praf a pantalonilor vânătorului. Îi sui ... și, în vreme ce drumețul dormea în iarbă, cât ai clipi, cărăbăniră toate ouăle, ca pe-o pradă de război. Așa, furnica își luă inima în dinți și, ușoară, se coborî în buzunar. Scotoci încolo și-ncoace; într-un colț dădu peste câțiva bani de aramă. Îi pipăi, îi mirosi — întrebuințare nu le putu găsi! â ... pe mânecă, până lângă pumnul încleștat pe gâtul unei puști. Și cum căta ce anume vrea să facă omul cu lucrul cela ce-l ținea în mâini, cât ai clipi din ochi, prinse drept înainte zborul unei prepelițe. În vremea aceasta, o bubuitură groaznică răsună și-un nor de fum învălui furnica în ceață, în mirosul lui pipărat și acru. Vânătorul alergă și, mai dincolo, ridică prepelița moartă și-o puse
Emil Gârleanu - Cioc! cioc! cioc!
... â€� O vrabie ciripește pe gard. D-tale puțin îți pasă. Și ei, biata! i-a sărit inima din loc: „Uliul!â€� În nopțile cu lună asculți privighetoarea, — te încântă; ajungi să crezi că pentru tine își revarsă în gâlgâiri ploaia de mărgăritare. Nici nu bănuiești că-și plânge numai dragostea ei Așa, mulțumită gaiței mele, am ascultat, deunăzi, o convorbire între un măcăleandru ... mâhnit veverița, dar s-a și mâniat. S-a pus la pândă, să prindă pe hoț. S-a ghemuit în fundul scorburii, una cu copacul, și-a așteptat. Ce era? Ciocănitoarea, cum o vezi: sai ici, vâră-te colea, dă de scorbură, în ... fie ceva. Plisc are, slavă Domnului! Craț! iaca și miezul. Bun! Craț-craț-craț, s-a pus pe mâncat. Din ziua aceea venea în fiece amiază să-și ia prânzul. În dimineața când o pândea veverița, a sosit tot așa zglobie, dar de-abia intră în scorbură, că veverița se repezi. Ciocănitoarea vroi s-o zbughească afară, dar veverița o prinsese de coadă! Dă-i în sus, dă-i în ...
... rupe totdeauna din somn numai să vadă cum răsare soarele. De aceea dânsul acum privește, pe când toți ai casei dorm. Mijește de ziuă. Departe, în zare, se deslușește, ușoară, dunga de lumină a zorilor; întâi e ca o dâră de zăpadă, apoi, încetul cu încetul, se preface într ... să se cearnă peste pământ, ușoară, ca un colb de argint. Departe, cine știe unde, se văd dealurile, mai încoace câmpul, aproape satul și, chiar în față, își desface stâlpii din umbră casa de la cealaltă margine a ogrăzii. Aerul se înfioară; cocoșul răsuflă fericit, apoi își udă pliscul ... tinerica; uf! tare l-a mai plictisit. Colo, mai jos, Țiganca, sora Surei; ceva mai tânără, dar tot o poamă: amândouă gâlcevitoare foc. În dreapta, la rând, pe crengi deosebite: Roșcata, Bogheta și Cucuieta; bune fete, dar prea își scoteau ochii de la el și prea i se țineau ... îl săruta de „bună dimineațaâ€�. Și-n aceeași vreme, într-o scăpărare orbitoare, din fundul zării, cele dintâi două raze ale soarelui se topiră în ochii celor doi îndrăgostiți. Cocoșul își înfoie penele și rămase așa, minunat, în ...
... Emil Gârleanu - Musafirul Musafirul de Emil Gârleanu În lungul câmpiei arse, pustii, se înalță doar un singur pâlc de salcii ce ocrotesc, sub umbra deasă a crengilor despletite, un izvor din ... întinzând în față, ca pe o năframă, o baltă mică, pe care, uneori, o împunge, ca un ac de aur, câte o rază de soare. În frunzișul salciilor acestora se strâng stoluri întregi de păsări, de stau ziulica întreagă să se adăpostească de căldura cotropitoare. Privighetori, scatii, măcălendri, sticleți, floreni, câte ... te crezi în rai. Nimeni altcineva nu calcă sub acest umbrar singuratic. Și păsările trăiesc ca-n împărăția lor... Azi e o zi înăbușitoare. E în iulie. Aerul undulează, pare că-i răsufletul pământului ostenit de alergătura lui prin haos. Păsările se cobor pe fiecare clipă să ia în gură câte o picătură de apă din izvorul rece care se prelinge, argintiu, în ciuda arșiței. Din pricina dogoarei, mlaștinile sunt uscate peste tot. Și bietul viețuitor se topea; amețit de căldură, o luă într-un noroc înainte, încotro ... a ajuns și-a dat de baltă, se repezi, nebun de bucurie, gonind păsările, care zburară înfricoșate. Se afundă, până la urechi, ...
... Emil Gârleanu - Tovarăşii Tovarășii de Emil Gârleanu E încă întuneric. Pământul e jilav de rouă și brazdele, răsturnate, în ajun, de către fierul plugului, miroase a proaspăt. În văzduh, o rață sălbatică zboară, furișându-se, măcăind speriată, ca alungată de glonț. Pe o grămadă de coceni, plugarul, rămas peste noapte în câmp, doarme învelit cu niște saci; și mai încolo, boulenii treji, Duman și Joian, stau cuminți, cu gâturile întinse, așteptând jugul. Dar departe, în sat, încep să cânte cocoșii, căci zorile prind să mijească. Lumina se cerne din ce în ce mai deasă, și-n vreme ce cununa cerului se luminează, pe pământ se deslușesc toate: satul; încolo, pe coastă, ca urnită din loc, pădurea ... mereu, dâra neagră a brazdei se deapână de la un capăt la altul al lanului ca pe un mosor. Se luminează încet, încet, în pas cu boulenii parcă. E liniște. Un stol de grauri se lasă, pieziș, în apropiere. Razele soarelui își scutură, tremurând, praful de aur în aer. Și boii simt, după cum e purtat plugul de coarne, că puterile stăpânului au mai slăbit: — Hăis, Joian, tată! Iar la glasul lui
Enache Gane - Visul lui Cupidon
... Enache Gane - Visul lui Cupidon Visul lui Cupidon de Enache Gane Informații despre această ediție Minerva (în o fecioară, fiind metamorfosită Cu niște veșminte albe, peste tot împodobită), Despre Capitol vinea, țiind în dreapta ei mînă De niște spini înverziți, înpletită o cunună, Și după ce au agiuns, cu un aer mult măreț Lîngă dînsul cel smerit odată ... au purtat spre osîndire. Apoi l-au dus prin orașă, oarecînd mai înflorite Care de săltătici tigri le-au văzut el lăcuite Și strălucirea zidirei în năruiri prefăcută (Tristul sfîrșit care vine, după desfătare multă). De acolo nu departe, la o hrubă agiungînd Și cu mînie fecioara-ș, prin întuneric mergînd ... pe un leu adormit foarte, Pe carele deșteptînd fecioara cea înțeleaptă Supt aspra lui privighere pe Cupidon dă îndată Leul pe om ca să scape în vremea cea viitoare De a unui nestatornic fericiri otrăvitoare Veacuri de nenorocire a să paște au silit Și ocheanuri de sînge ... călduroase pe Cupidon pătrunzînd, L-au silit să se trezească cu inima tremurînd, Și deșteptîndu-se bine, mai mult se înfiorează Pătruns de nenorocirea ce în staturi se lucrează, Încît a sa suspinare pe frunzile înverzite Au silit a să preface
Garabet Ibrăileanu - Omul - o celulă a organismului numit societate
... celulă a organismului numit societate Omul - o celulă a organismului numit societate de Garabet Ibrăileanu 1. Omul poartă centrul lumii fizice în orice punct cuprins în spațiul ocupat de trupul său; centrul lumii sentimentale și intelectuale îl poartă în conștiința sa (luând cuvântul în înțelesul său psihologic, nu moral). 2. În lume, nu vorbesc numai de artiști, sunt două feluri de oameni: oameni care apreciază, care au simpatii și antipatii, dar la care aprecierea aceasta, simpatiile ... care i le pricinuiește omului tovărășia aproapelui său, căci fiecare om e o lume deosebită, cu ambițiile și, mai cu seamă, cu egoismul ei... Nu în relațiile personale pune omul ce are mai bun, căci, în ciocnirea dintre suflete, ce are mai bun se duce, adesea, ofensat în fundul cel mai adânc al ființei sale... Și, de aceea, nu poate fi o legătură mai curată și mai durabilă, decât... de la distanță, -- aceea ... să împungă. Omul tolerant e obiectiv, are concepția evolutivă a istoriei. Netolerantul e eternul judecător mâniat și mărginit. 9. Numai naturile tari sunt în elementul lor în ...
George Coșbuc - Ștefăniță-Vodă
... Coșbuc Cu grabnicele sărituri A sprintenei lăcuste Apare-un cal, la cotituri. Nechezul înspumatei guri Speria tăcerea din păduri Și pacea văii-nguste. În gura văii, lângă pod Boierii stau cu frică; Ei par o gloată de norod, Pe cai pitici și plini de glod În scări temutul voievod Cu hohot se ridică. Strângea de frâu și tremura: Iar calul, ud de cale, Pământu-n loc îl frământa Și spuma alb ... darul. Dar frâul nu! Mi l-am oprit Și vodă frâul l-a smuncit Și-apoi cu frâul a lovit Ponciș în ochi fugarul. Cu ochii-nchiși și fulgerat De spaima loviturii, Se nalță roibu-nviforat, S-azvârle-n lături și, turbat, Ia câmpu-n goană, îndreptat ...