Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN URMĂ
Rezultatele 911 - 920 din aproximativ 1171 pentru ÎN URMĂ.
Mihai Eminescu - Să fie sara-n asfințit
... Eminescu Să fie sara-n asfințit Și noaptea o să înceapă; Răsaie luna liniștit Și tremurând din apă; Și să împrăștie scântei Cărărilor din crânguri, În ploaia florilor de tei Să stăm în umbră singuri. Și capul meu de grije plin De brațul tău se culce Sub raza ochiului senin Și negrăit de dulce, Ca iar cuminte să ...
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... nuntă. Din aer nu lipseau sunetele viorilor și ale fluierelor, iar pământul se zguduia de tropotele acelorași flăcăi veseli și jucăuși. Și soarele zâmbitor scălda în razele sale căldicele adunările pestrițe ale nuntașilor. Într-o astfel de zi de toamnă, ce urma o noapte luminoasă-fumurie cu chiote și cântări de-ale flăcăilor, moșu Dumitru Putină s-a sculat des-de-dimineață. El era un ... ocol, ca să-și mai vadă vitele. Iar peste vreun ceas de vreme din hogeagul casei lui se ridică iute un fum cenușiu, pierzându-se în zarea albastră a depărtărilor. Mama Zamfira pusese la foc de mămăligă. Încet se deștepta satul, și în răcoarea dimineții pornea lucrul de toamnă. * * — Unde-ai fost, nemernicule? îl întreabă moșu Dumitru pe Petriță. Petriță venise din sat atât de beat, încât ... apucă a se curma cântecul clopotelor, iaca vine rândul țiganilor. Din biserică iese vreo nuntă cununată, și toți nuntașii o pornesc acasă la mire în cântarea unui marș răsunător, ce-l zic viorile, fluierele și cu dărăbănile țiganilor. În drum pe tineri îi așteaptă o gloată întreagă de băieței mici, cu cănile pline de apă. Când trec mirele și cu mireasa pe lângă ei ...
Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
... lui propriu divagațiile din scrisorile și conversațiile lui sunt prodigioase. Și spre mai bună lămurire, France îl compară cu o paiață, foarte admirată de dânsul în copilărie la teatrul de păpuși: un soldat care, pe când juca, se risipea în toate părțile cap, picioare, brațe, trunchi, lulea, tichie zburau și se prindeau la loc; la urmă, capul dispărea și din tichie ieșeau broaște. Figura aceasta ... de dreptate și de frumos, cavalerul a spart capul unui țăran și a străpuns oi nevinovate. Tot așa, artistul romantic măcelărea, în halat și în papuci, zeci de mii de burghezi. Flaubert, omul acesta care avea taina vorbelor infinite, nu era inteligent, debita teorii obscure, aforisme inepte, și ideile lui ... ele garantează omului mulțumiri curate și potolite. Și totuși!... Să acuzi, cu așa stăruitoare strictețe, pe un om că e inconsecvent și lipsit de măsură în ce? În corespondența lui intimă și în conversație cu prieteni! Nu-i asta o strașnică lipsă de măsură, dictată de o oarbă antipatie? Numesc burghez, scrie Flaubert, pe acel care gândește josnic ... trebuie să fi fost France, ca să uite cu totul că, mult după moartea lui Flaubert, l-a văzut pe burghez triumfând superb ...
Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei
... una din zile, împăratul, tatăl fetei, plecă la vânătoare. El se încumese a răzbi mai înăuntru pădurei decât altă dată. Și, din vânat în vânat, el se rătăci. Orbăcăi în sus, căută în jos și peste poteca pe care să iasă la lumină nu putea să dea. Se luase de gânduri. Când, iacă dă în poienița cu casele. Văzu și casele. El se minună când văzu așa casă frumoasă într-o astfel de sălbăticime de pădure. De voie, de nevoie ... acolo cu dragă inimă. Intrând împăratul, își trimise sluga la bucătărie să-i frigă două potârnichi din cele ce vânase el. După ce așeză potârnichile în frigare și le puse la foc, acolo le uită: căci ce văzu și auzi îl buimăcise. Toate lucrușoarele vorbeau în casa aceea, până și oalele și vătraiul. La vatra aceea erau două oale puse la foc. Aceste oale se certau. Sluga împăratului auzi cu urechile ... și zise încâlcindu-se de ciudă: - Arată-ți, Doamne, minunea ta! Nu știu la sufletul meu de nici un furt. N-am băgat eu lingura în cizmă. - Cum nu știi dumneata, zise și gazda, despre lingură, asemenea nu știu nici eu până ...
... Vasile Alecsandri - Steluţa Steluța de Vasile Alecsandri Dedicație E.N. Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie, Stea dulce și iubită a sufletului meu! Și care-odinioară luceai atât de vie Pe când eram în lume tu singură și eu! O! blândă, mult duioasă și tainică lumină! În veci printre steluțe te cată al meu dor, Ș-adeseori la tine, când noaptea e senină, Pe plaiul nemuririi se nalță c-un lung zbor ... Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare! Simțiri! mărețe visuri de falnic viitor! V-ați stins într-o clipală ca stele trecătoare Ce las-un întuneric adânc în urma lor. V-ați stins! și de atunce în cruda-mi rătăcire N-am altă mângâiere mai vie pe pământ Decât să-nalț la tine duioasa mea gândire, Steluță zâmbitoare dincolo de mormânt! Căci ... viață eu te-am iubit pe tine, O, dulce dezmierdare a sufletului meu! Și multă fericire ai revărsat în mine Pe când eram în lume tu singură și eu! Frumoasă îngerelă cu albe aripioare! Precum un vis de aur în viață-mi ai lucit, Și-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare, Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit. Un suvenir
... pe mâncare. Moșneagul tresări, măsură femeia din cap până-n picioare, îi privi rochia și i se păru curată; polcuța parcă nu-i era prinsă în ace, ca la cele leneșe, era încheiată în nasturi; în picioare, pantofi. Repede, ca într-o sclipire, îi trecu pe dinainte bătrânului toată viața lui de singuratic. Trebuia să se gândească. — Uite ce e ... și făcut într-o duminică, acasă, numai cu popa, câțiva oameni și vărul Smarandei. Și a trecut și asta; lucrurile au intrat iar în vadul lor. Nimic nu se schimbă în casa lui Cuhulea; atâta doar că în locul odăii de culcare a Smarandei se făcu un fel de sufragerie. Protivnic obiceiului de până acum, la masă venea de două-trei ... știut vinovat față de el, îl ocoli. Cuhulea băgă de seamă. De altfel, mai demult parcă purtarea tânărului ăstuia nu-i cam plăcea. Când intră în odaie, găsi pe Smaranda tot așa, cu fața în palme. Se duse repede lângă ea, o mângâie: — Ce ai, Smarando, ce ai? Se uită drept în ...
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... cum că la vânătorie, ca și la multe altele, eu mă pricep cam tot atâta pre cât se pricepea vestitul ageamiu, carele, văzându-se luat în răspăr de babele satului pentru izbânzile ce făcuse cu pușca dimineața, în bătătură, se apăra în dulcea limbă a poeziei și ținea una că: De e curcă, Ce se-ncurcă La revărsatul zorilor În calea vânătorilor? Istoria nu adaugă mai departe dacă păgubașele s-au mulțumit numai cu această armonioasă desdăunare, precum, în altă împrejurare, fusese silit să facă simigiul cel cu tocmeala, care, pentru plăcintele mâncate, rămase bun plătit numai cu cântecelul dascălului Caracangea: Deschide-te, punguliță ... decât altul cu o carabină ghintuită, și care pe mine, nemernicul, m-a dus de multe ori cu vânat, la conacul de amiazi. În cartea-ți plină de reguli tehnice și de învățături doctrinarii, tu vorbești, amice, cu despreț superb despre toate acele petreceri cinegetice, în care vânătorul n-are nevoie să umble pe jos, să caute vânatul ajutat de câinele său și să lovească fiara sau pasărea în fugă ori în zbor. Nu tăgăduiesc; în ...
Ștefan Petică - I (Când vioarele tăcură)
... din urmă Ce plânge răslețită pe strunele-nvechite, Și-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă Pe visurile stinse din suflete-ostenite. Arcușurile albe în noaptea solitară Stătură: triste paseri cu aripile întinse, Păreau c-așteaptă semne, și strunele vibrară, Ah, strunele, ce tremur de viață le cuprinse! Și degetele ... aur în seri de evocare A imnurilor triste din templele uitate. Murise însă cântul de veche voluptate, Și triste și stinghere vioarele părură În
Vasile Alecsandri - Căpitanul Romano
... dase trei asalturi redutei neînvinse, Tustrele îndrăznețe și crunte, dar respinse. Și câmpu-ntreg de sânge acoperit era, Și, cuib grozav de moarte, reduta fulgera. În șanțuri trupuri multe grămadă, răsturnate, Și altele străpunse, pe dâmburi acățate, Formau un crud spectacol ce lumei arăta Cum știe pedestrașul în foc a se lupta. Romani căpitanul de trei ori cu ai săi, De trei ori ajunsese la șanțuri cel întăi, Ș-acum, retras ... aspru colonel, Ieșind de nu știu unde, pășește către el Și-i zice: „Căpitane, nu-mi place-a ta purtare, Stai tot în urmă!“ „Cine? ... răcnesc în tulburare“ Ostașii lui Romano, arși, rumeni pe obraz. „El! căpitanul nostru?! ... din toți cel mai viteaz!“ „Tăcere, copii!“ ... calu-i nalt Pornește înainte, deprins a merge-n frunte, Și zboară ... dar un glonte, un sol al morții crunte, Îi vine drept în cale și-i se oprește-n pept. Atunce căpitanul, pe cal stând încă drept, Răcnește: „Colonele! ... departe ești! ... răspunde Cine-i în cap și-n coadă? ... Eu unde ... și tu unde? ...“ Apoi, zdrobit, el care și moare lin, zâmbind, Căci vede
Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale)
... să vă vorbesc. El este nobilul meu erou pentru cronica de azi. Îmi pare rău că nu am darul lui Apolon, ca să-l cânt în versuri. - Conul Gugumano, primarul Bucharei, în versuri ? - Da ! în versuri eroice. Nu râdeți. Adică, de ce nu ! Să ne înțelegem: daca dumnealui a ajuns să fie primar la Buchara, pentru ce nu ... esamenile școalelor de fete, începând de unde este nepoată-ta; am să petrec câteva minute, ca să diger. Să-mi puiă caii. Scena se petrece în una din clasele primare de fete din coloarea de ciadiriu în Buchara. Profesoara face esamenile anuali în presința câtorva notabili ai mahalalei, părinții copilelor. D'odată o trăsură coconească se oprește la poartă. Vine primarul Bucharei să asiste la esamene. Toată lumea ... și câte o roată de fum, care merge să se spargă în nasul unuia din asistenți. - Fă, fetico ! zice primarul Bucharei către copila care este în esamen, fata primului proprietar al mahalalei. - Știi tu să-mi spui ce capitală are Tartaria noastră ? - Buchara, respunde fata. - Așa ! Tocmai așa ! - replică conul Gugumano ... din țigară ca un șarpe, sughițând, câte odată,... ca dupe masă. - Mă rog, reia dânsul, unde este nepoata ăluia ? - și arată pe fecior, care stă ...
Alexandru Vlahuță - Christos a înviat
... a înviat Christos a înviat de Alexandru Vlahuță I Și-au tremurat stăpânii lumii La glasul blândului profet Și-un dusman au văzut în fiul Dulgherului din Nazaret! El n-a venit să răzvrătească Nu vrea pieirea nimănui; Desculț, pe jos, colinda lumea Și mulți hulesc în ... fără de lege... Ce-i pasă lui de ura lor? El a venit s-aducă pacea Și înfrățirea tuturor. Din toată lumea asupriții În jurul lui s-au grămădit Și-n vijeliile de patimi La glasul lui au amuțit: "Fiți blânzi cu cei ce vă insultă, Iertați pe cei ... bine, câtă fericire, Și câtă dragoste-ai adus! Și oamenii drept răsplătire Pe cruce-ntre tâlhari te-au pus. Au râs și te-au scuipat în față Din spini cununa ți-au făcut, Și în deșarta lor trufie Stăpâni desuprĂ£-ți s-au crezut... Aduceți piatra cea mai mare Mormântul să-i acoperiți Chemați sutașii cei mai ageri, Și străji ... de la Calvar, Și valurile-i neoprite Peste pamant se împânzesc, Ducând dreptate și iubire Și pace-n neamul omenesc. Voi toți, ce-ați plâns