Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU DE MULT
Rezultatele 911 - 920 din aproximativ 1381 pentru NU DE MULT.
Constantin Negruzzi - Chelestina
... goni serenadile cari cânta supt fereștile Chelestinii. Scoposul lui Alonțu era ca să mărite pe această bogată clironoamă după don Enric, fiiul său, cari învăța de ani la Academie de la Salamanca și începusă acum a tălmăci pe Cornilius Nepos. Mai toți cavalerii Grenadii iubĂ© pe Chelestina: ei nu o putĂ© vidĂ© decât la bisărică și totdeauna bisărica la cari ea merge era plină de tinerii cei mai frumoși și mai vrednici de iubit. Dintre dânșii să deosăbe don Pedro; căpitan de cavalerii, fiind la vârsta de 20 de ani, nu bogat dar de bun neam, frumos, blând, cu duh și pre iubitori, el trage asupra sa ochii tuturor daniilor Grenadii, în vremi ci el nu să uita decât la Chelestina. Aceasta, cari pricepusă, începusă îarâș a căuta la don Pedro. Ei au pitrecut așa două luni fără să ... mergi. Curând să rătăcești pe uliță, singurătate, întunericul, toate înmulțăsc frica sa. în sfârșit, ea întâlnești un om și îl întreabă tremurând dac-îi departe de poarta cetății? Acest om i-o arată. Chelestina îs mai vine în simțiri; ea prohorisăște cu mai mult curaj, iesă din Grenada și
Alexandru Vlahuță - Sonet (Cât ne iubeam, și cum credeam odată)
... Alexandru Vlahuţă - Sonet (Cât ne iubeam, şi cum credeam odată) Sonet de Alexandru Vlahuță Cât ne iubeam, și cum credeam odată Că-i un amor ce nu se va mai stânge, Că tot ce-n gândul nostru se răsfrânge E-o lume veșnică ș-adevărată! De multe ori, dorința de-a te strânge La piept, mai caldă, mai pasionată, Îmi deștepta o grijă-ntunecată: Când voi muri... și tu-ncepeai a plânge ... i azi, și nici măcar nu-i tristă, Căci totul s-a sfârșit pe nesimțite; Nici urmă din ce-a fost nu mai există. Vezi tu, ce de iluzii risipite! Un semn, o fluturare de
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... la urma urmei se hotărî să-și încrucișeze mânile pe pept și să aștepte moartea liniștit. Și stând el așa, și privind în jurul lui, nu se putea dumeri cum de fac alții cari rămân cu mâinile albe toată viața, și nu ți-ar ridica singuri un pai de jos, și au de toate, ba încă merg până să te și umilească cu prisosul unui gologan, când ai întinde mâna ta neagră, chinuită și bătătorită de muncă. Dar, cum sta și gândea așa, o undă de vânt cald clătină creștetul pletos al copacului sub care se adumbrise și o risipă de fiori albe căzu peste neagra lui sărăcie... Și atunci băgă de seamă că vremea se premenise afară și că lumea era frumoasă, mai mare dragul s-o privești. În grădină râdeau flori, prin dumbrăvi se îngânau ... belșug și se trândăvesc cu somnul. Pentru soiul acesta pornea la muncă și acest norod chinuit de umbre rufoase. Și pe urma lor veneau înnegrind, de te mirai de ...
Vasile Alecsandri - Mogoș vornicul
... părăsit Turci, tătari ne-au întâlnit Și pe Stanca mi-au răpit." ,,Pe Stăncuța ne-au răpit Și tu, Mogoș, ai fugit? Cu cei furi nu te-ai luptat, După ei nu te-ai luat, Nouă ani să-i tot alungi Și cu moartea să-i ajungi? Mori dar, câine blestemat! Că ție nu ți-a fost dat Ca să fii vrednic cumnat Cu-ai Stăncuței șapte frați, Șapte frați ca șapte brazi!" Și cu toții crunt ... Pe dinuntru poleită Cu doisprezece telegari, Telegari cu coame mari, Și-n teleagă sora lor Înflorind ca un bujor! ,,Bună ziua, frații mei. Șapte puișori de zmei! Dar unde vi-i cumnatul? Ce mi-ați făcut bărbatul?" ,,L-am trimis în iad de-a drept Cu șapte paloșe-n piept, Că nu-i vrednic să trăiască Și cu noi să se rudească Cine-n oardă păgânească Nu știe să vitejească Și nevasta să-și păzească!" ,,Vai de mine! ce-ați făcut? Vai de voi! n-ați priceput Cum că Mogoș a glumit Când de mine v-a grăit?" Bine vorba ...
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... y, mon petit chien… etc., îi trage un chiot apilpisit și niște tifle... cu piciorul. Toată lumea scandalizată; grecul se reazimă de un felinar să nu cază. Refrenul se repetă cu mai mult brio: lumea începe să murmure și să se ridice. Grecul, îngrozit, dă să se repează pe scenă, dar nu-l ajută balamalele. Al treilea cuplet cu vârf și-ndesat! Lumea se scoală, și-n mijlocul protestărilor de indignare s-aude un țipăt sfâșietor — leșinase impresariul... Fiindcă pusese capital în întreprindere și avea contract cu „divaâ€� s-o ție măcar două ... Madama! dau ținți franți șuplimentu: mai cu modeștia! REVANȘĂ Direcția teatrului o ținea Costache Caragiale în tovărășie cu Costache Mihaileanu. Iorgu Caragiale ieșise din școala de muzică a cadeților — adică jumătate ieșise și trei sferturi fusese dat afară, pentru că nu-nvăța nimica și se ținea de farse toată vremea. La școala de muzică era profesor un popă de regiment muscal, fugit, se zicea, din țara lui, unde fusese osândit la pierderea darului. Era un popă rău și ursuz. Odată scoate pe Iorgu la ... și astfel se găsea acuma luat pe procopseală de
... i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre apus se ridica o mănăstire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericii, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii care se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirii se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în ... Vrei s-alerg eu după el? — Ei nu... — Ei da... Complimentele mele, domnișoară, zise Francesco repezindu-se spre ușă. L-ar fi oprit... ...
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... amândoi fiii cei mai mari ai împăratului, aducând cu sine-le pasărea măiastră și o roabă pe care o făcură găinăreasă. Toată lumea se mira de frumusețea acelei pasări, care era cu mii de mii de vopseli, penele ei străluceau ca oglinda la soare; iar turnul bisericii nu se mai surpă; pasărea se așeză în acel turn cu cuibul ei. Un lucru se băgă de seamă; pasărea se părea a fi mută, căci nu da nici un viers, și toți câți o vedea o căinea cum de o așa pasăre frumoasă și mândră să nu aibă viers, pentru care și împăratul, cu toată bucuria ce avea pentru biserică și turnul ei, se mâhnea că pasărea nu-i cânta. Locuitorii începuseră a uita de fiul împăratului cel mic: atâta de multă bucurie aveau ei că li se adusese pasărea măiastră, ceea ce oprise turnul de a se surpa, și astfel biserica se putuse face cu desăvârșire; numai împăratul se mâhnea în sufletul său că nu este față și fiul său cel mic care să se împărtășească de bucuria poporului său; când într-una din zile veni găinăreasa și-i zise: - Mărite împărate, să-ți fie fața
Antioh Cantemir - Șoarecul de țară și cel de oraș
... Antioh Cantemir - Şoarecul de ţară şi cel de oraş Un șoarec de la țară, pre altul târgovăț Ca pre un vechi prieten, îl cheamă la ospăț. În strâmta lui căsuță pe oaspe-l priimește. Îi pune înainte ... avea, Orz, mazăre și hrișcă; îl roagă, îl poftește, Dar târgovățul mândru nimic nu vra să ia, Ș-așa-n sfârșit îi zice: — Eu mult mă mir, frățico! cum poți trăi aice, Într-o pustietate, și cum nu ți-e urât? În viața astă scurtă de ceasul hotărât Nu poți scăpa oriunde Ș-oricum te vei ascunde! Mai bine murind vesel, să zici că ai trăit Decât mort în viață, Să nu cunoști a lumii plăcere și dulceață. Asemene cuvinte au fost pre de ajuns; Căci șoarecul de țară, de vorba lui pătruns, Cu oaspele-mpreună, ieși din borticică, Și preste noapte merse cu pază și cu frică În târg la un palat Tot în ... mare La ușă se aude, și preste așteptare C-un om în casă intră un câine medelean; Iar șoarecii aleargă, s-ascund pe sub divan, Nu suflă, pân-în seară. Atunci sărmanul șoarec, ce-n liniște la țară Trăia fără ...
Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terța rima)
... tot puns, tot bând amarul. După secoli de sânge, lăcrimare, După varii și multele turmente, În toți membrii, în corpul său cel mare, Uns împărat de ambe testamente, Verb-suveran în fine se proclamă, Jude-ndolat de lacrimi și lamente, Mântuitor ce morți la viață cheamă, Ce surzii face surzi să nu mai fie, Ce repentirea răilor recheamă Și-n care orbii văd lumină vie, Ce paraliticii umple de vigoare Și lumii-aduce pace, bucurie. Fulger îi e fața, vocea tunătoare; Pe tron sovranul judecă pământul Cu dreptate, putere și splendoare; Lumină ș-adevăr ... regii, stirpea păcătoasă; Cad porți d-aramă, rupt e jurământul! Verde se nalță valea lăcrimoasă; Apocaliptica, Sânta Cetate A lumii nouă splende radioasă De speranță, d-amor, de libertate; Încinge muri ne-nvinși de adamante, Se coroană de turre nestemate, Nalță coloane de porfir gigante, Pur ca cristalul aurul străluce. Rubin, safir, smarald, iacint, brillante Țin unghiuri, fundament ce le produce. Râul vieții curge de lumină, Minților sănătate dă și-aduce. S-adumbră ridente-eterna grădină D-arbori fructidori, d-arte, de ...
Grigore Alexandrescu - Buchetul
... Grigore Alexandrescu - Buchetul Buchetul de Grigore Alexandrescu Dorită odată era a lui soartă, Pe când altă mână de el îngrijea; Dar astăzi se stinge, zâmbirea-i e moartă Și piede colora ce ochii-ncânta. Sfârșitu-i cel jalnic îl văz cu-ntristare, Căci ... pe viața-i puneam un preț mare. O singură frunză acum mai plutește; Ea plânge atâția tovarăși de flori: Srăină, uitată, de ce mai trăiește, De ce, dragă frunză, tu nu poți să mori? Când pierzi o ființă, obiect de iubire, O lungă viață e nenorocire. Când florile-acelea în mână-mi căzură, Favor ce-n credință eu n-am meritat, Trei tinere nimfe pe ... se rugară... iar eu... nu l-am dat. Îmi pare că încă le văz, câte trele, Jaluze, privindu-l în mâinile mele. Să vedeți acuma de-a fost cu putință Acea prețioasă dorință s-ascult: Că lor li se cade, a mea conștiință Îndată mi-o spuse ... cerut. Și galben și veșted trecu fără veste, Și astăzi cenușă în mâna mea este. Așadar sfârșitu-i veni din dorință; Buchet ca acela eu nu mai găsesc! Cenușa lui scumpă o țiu cu credință, Ce-a fost și ce este adesea gândesc. Eu sufăr
Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze
... Cânt sacru 57 Melodia LVII 58 Melodia LVIII - Cântu sacru a Mariamei 59 Melodia LIX 60 Melodia LX Melodia I - Îndreptarea bardului Oh, nu osândiți bardul dacă aleargă la redurile unde nengrijitoarea plăcere culcată pe roze râde de slavă. El era născut pentru o mai frumoasă soarte și, în alte ceasuri mai fericite, sufletul său ar fi ars de o mai sfântă flacără. Coarda care acum tânjește destinsă de lira sa, întinsă de săgeata ostașului, ar fi încujbat falnicul arc și buzele, ce nu răvarsă decât cânturi de dor, ar fi vărsat în lungi valuri nobilele însuflări inimii iubitoare de patrie! Dar, vai, sărmană patrie! Fala ta a trecut; curagiul acel ce nu trebuia a se pleca niciodată este abătut. Fiii tăi numai pe ascuns suspină jălind pustiirea ta, căci e crim a te ... pe urmă roză a verii înflorește în singurătate; toate frumoasele sale tovărășiți s-au vestezit pentru d-a pururea: lângă ea nu se mai vede nici o floare, nici un boboc de roză spre a răsfrânge roșețele ei și spre a-i în turna suspinele ei. Eu nu te voi lăsa a tânji pe mlădița ta, sărmană singuratecă! De