Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FRUMOASA
Rezultatele 921 - 930 din aproximativ 1432 pentru FRUMOASA.
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)
Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu) Adevărul de Iancu Văcărescu VI Nimic nu e nou, Nimica neștiut Din cîte arăt vouă : Lumina nouă nu e, Dar ea desființează Grămada-ntunecimei. Cercarea am pornit-o, V-am dat făgăduială ; Dar n-alerg să vă-mbăt. Precum fac demagoghii, Ce, îmbătați de fumul Atotputerniciei, Umblă ș-înșală lumea Cu jertfe, mîglisire Sub fățăria Blîndeței, omeniei Și facerii de bine, Cît izbutesc d-ajunge Aleși să stăpînească ; Îndată dau de față Cumplita tiranie, Cheamă pre înțeleșii Ministri să slujească. A lor deșertăciune. Adun, ascund comori Din biruri înfocate, În sfaturi tot greșite, Mii izvodiri fac nouă ; Vor să dezgroape morții, Cînd nu le mai ajunge A viilor avere. În lupta desfrînării Iubirii de domnire, Se-nșală între dînșii, Se rod în vicleșuguri, Se luptă să apese Strigarea pătimirii ! Stau pînă cînd vîlvoarea Odată-i prididește ; Atunci tiranul vina Descarcă pre ministri, Ministrii pe tiran ; Cuvinte de-ndreptare De joc, de rîsul lumei ! Întărîtînd norodul Pînă cînd se deșteaptă, Și cere socoteală, Și răzbunare cere, Groaznică-n sfîrșit vine, Nu de la cer pedeapsa, Ci de la harnici oameni : Oameni ce s-înțeleg Ca dumnezeii vieții ! Vrednici de închinare, Dar prea ...
Ioan Cantacuzino - Cîntec grădinăresc
Ioan Cantacuzino - Cîntec grădinăresc Cîntec grădinăresc de Ioan Cantacuzino Informații despre această ediție Frumosule trandafire, Țineți fețișoara în fire Fii dragule tot rumeor, Vestitor Bică[ i ] dă mult dor. Nu mi-ți plînge tulpiniță Că ți-l dau din rămuriță. Floricea așa frumoasă Trebuie a fi și norocoasă. Bucură-te, crai dă flori Că o să vezi az doi ochișori, Care omoară și care învie Ah, iubite, așa îmi fac mie. Nu mai dori grădinița, Că o să-i podobești cosița Unde în părul cel drăgălaș Și-au făcut amorul lăcaș. Iar dă t-o pune pă pieptul ei Știu negreșit că nu mai pei. Toți or rămni să te vază Și tu poți dori altă loază. Ține un ghimpe la-ndemînă Ca să-nghi[ m ]pi s[ t ]reină mînă, Care o vrea să te răpească Și cu tine să
Ioan Cantacuzino - Satiră Omul
Ioan Cantacuzino - Satiră Omul Satiră Omul de Ioan Cantacuzino Informații despre această ediție [Ver ce-n ] lume are stare [Viță, ] pește, zburătoare : [Or dih ]ania cea mică, Nici[ oda ]tă ia nu-s strică. Omul, mîndru, să fălește. Că el toate stăpînește. Ceriul însuș s-ar fi dresu, Pentru dînsul, cel alesu Soare, lună, stele gloată, Cele dă sus, firea toată, Lui sînt gata spre slujire, Și rai are iar gătire. Să petreacă mult trufos, Dăcît hirea mai norocos, Ar fi vrînd și altu lecaș, Nu ști unde, foarte vrăjmaș, Iadu numit pă nume bun. Unde pă cel ce nu dă pun. Omul face și preface, Ce glagole și ce tace. Acu-i zice fericitul, Dar dă-l știi, zi-i ticăitul. El în cap e plin dă fum, Care sfîrșit n-are nici cum. Inima sa, tot rugină, Care-l roade p-a sa vină. El, ce are nu-i ce-i place, Pofta-i crește, nu-i dă pace, Or el ceva ce dorește : Cu sudoare să strădește Mii dă ani să n-aibă voie De-a trăi fără nevoie. Nici acesta n-o gîndește [ Cît tră ]iește să trudește. [ Nevo ]ia-l ...
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe
Ion Creangă - Ursul păcălit de vulpe Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare, nr. 11, 1 februarie 1885 Era odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagă după hrană și nu găsise nicăiri. Făcându-se ziua albă, vulpea iese la marginea drumului și se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă, ca să poată găsi ceva de mâncare. Șăzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de pește. Atunci ea rădică puțin capul și, uitându-se la vale, în lungul drumului, zărește venind un car tras de boi. — Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o așteptam eu. Și îndată iese de sub tufă și se lungește în mijlocul drumului, ca și cum ar fi fost moartă. Carul apropiindu-se de vulpe, țăranul ce mâna boii o vede și, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Țăranul vine spre vulpe, se uită la ea de aproape și, văzând că nici nu suflă, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasă ...
Ion Heliade Rădulescu - Adio la patrie
Ion Heliade Rădulescu - Adio la patrie Adio la patrie de Ion Heliade Rădulescu Te las, patrie, soție, Ah! și dorul v-a-mpilat, Jugul greu v-a-ngenuncheat, Viață-amară, moarte vie! Te las, patrie,-n lamente Și-n catene fiii tăi; Râd și danță toți cei răi La suspinele-ți ardente. Pruncul țipă, mama plânge, Tata geme greu sub fier, Junii nalță pumni la cer, Și tiranii-s beți de sânge. Rusul bate, neamțu-ntinde, Veneticul blestemat, Lor ce naibei s-a-nchinat, Țară, fată, toate-și vinde. Te las, patrie,-n sclavie; Și-n pământ și loc străin Nu m-așteaptă decât chin, Viață-amară, moarte vie. Voi vedea munte și vale, Fetișoare, ochi frumoși, Gesturi, datini, juni voioși, Dar nimic ca ale tale. Râuri, mare, vânturi, stele, Toate-s surde l-al meu chin; Nu ești, Oltule, străin: Spune tu de ale mele. D-oi vedea și lumea-ntreagă, Spune că nu sunt ai mei; D-oi vedea eroi și zei, Nu e România dragă. Te las, dulce Românie, Dar, d-a vrea și Dumnezeu, A veni și rândul meu Să mor, să trăiești tu vie. ...
Ion Heliade Rădulescu - Cântarea dracilor în preziua potopului
... ar fi frați ș-un lapte au supt. Izvor cu șiroi spumegând vâjoi, De sus șiroind, de jos volborând, Totul dezlegând, totul mestecând, -- Ce haos frumos! umed mușuroi! Să ne bucurăm! să ne bucurăm! Glasul omenesc nu va tulbura, Cu ale lui rugi nu ne va curma Din țipăt, din joc ...
Ion Heliade Rădulescu - Coada momițelor
... prea mare, Și căci excesu-n toate aduce încurcare; Nici ciunt nu este bine, nici nătărău codos, Ci colea, cum se cade, de mijloc e frumos. Și cât pentru aceasta, madrilii-s numai buni. Iar regele, cu totul uimit și asurzit, D-atâtea mari cuvinte și intrigi, rugăciuni Cu totul amețit ...
Ion Heliade Rădulescu - Portret
Ion Heliade Rădulescu - Portret Portret de Ion Heliade Rădulescu Coroana pe creștet în veci se-mpletește, În ochii-ți, seninul cel mai împăcat; Zâmbetul în buze-ți vesel strălucește, Inima e-n chipu-ți cel nevinovat. Decât alte nimfe cu fruntea mai naltă, Peste ele falnic, făr-a ști, privești. Dulce ca blândețea, și blândețe altă Tu nu știi, copilă, că împărățești! Sânul tău ușure și blând învelește lnima-ți, altarul d-un ceresc amor; Focul lui sub dânsul arde, colcăiește Unde, unde-l umflă suspinul în dor. Ca luna de noapte, ca dânsa de lină, Frumoasă ca viața celui fericit, Veselă ca ziua de mai prea senină, Edenul în pieptu-ți e însânuit! Zâmbindă ca cerul, ca el trăsnitoare, Marea-cuviință îți dă al său glas; Pasul aurorei cei răcoritoare E mai puțin mândru decât al tău pas. Ea când se ivește, noaptea risipește; Și fața ta-n sânu-mi gemător, noptos, Revarsă lumină; nădejdea-mi zâmbește, La inimă-mi vede soare luminos. Model al virtutei! însăși fericirea! Care părinți astfel te desăvârșesc? Ochii lor cei tineri îi fură uimirea Ochilor mei umezi ce-n veci te privesc! Ce rază de pace sânu-ți luminează, Fiică ...
Ion Heliade Rădulescu - Suvenirul
Ion Heliade Rădulescu - Suvenirul Suvenirul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 Ziua se duce ș-altele vin, Și fără urmă se strecor toate; Dar să te stingă nimic nu poate Dintr-al meu suflet de tine plin. Anii mei repezi, viața-mi trăită Le văz grămadă în urmă-mi stând, Precum stejaru-și vede căzând În preajma-și frunza cea veștezită. Fruntea-mi de vreme toat-a albit, Sângele-mi rece abia prin vine Curge, ca unda ce-n loc o ține Sufletul iernii cel amorțit. Dar chipu-ți tânăr, tot într-o stare, În veci tot tânăr îl voi privi, În veci în sânu-mi n-o-mbătrâni: El, ca un suflet, vârstă nu are. Nu, tu din ochii-mi nu ai lipsit; Și când privirea-mi cea neclintită De tine-aicea fu părăsită, Dodată-n ceruri eu te-am zărit. Acolo-ntocmai ș-acum frumoasă Te văz ca-n ziua ce mă lăsași Și la cerescu-ți locaș zburași Cu aurora cea răcoroasă. Dar, frumusețea-ți, chipu-ngeresc Și-n ceruri încă tot te urmară: Din viață ochii-ți ce încetară De nemurire raze lucesc! Zefirul dulce cu-a ...
Ion Luca Caragiale - "Constituționalul" poet
... ea. Artistul tot artist: după ce i se dă cea mai amară cupă, se-ntoarce cu garderoba lui, măcar c-a pierdut-o. Frumos
Ion Luca Caragiale - În tren accelerat
Ion Luca Caragiale - În tren accelerat În tren accelerat de Ion Luca Caragiale Anecdotă realistă Doamna X..., o văduvă respectabilă, cunoscută în societatea noastră pentru spiritul său totdeauna prezent, ne-a povestit următoarea aventură, „a cărei eroină, din nenorocire, n-am fost eu — dar la care am asistat. Crez că o să se potrivească în foaia dv." Iată povestirea doamnei X... : „Plecasem din București cu acceleratul; mă aflam singură într-un vagon de clasa întâia și începusem să moțăi. La o stație apropiată, se urcă în cupeul meu închis — era un vagon de modă veche, care se-ncuia lateral pe din afară — o pereche tânără, un domnișor și o domnișoară foarte aprinși la față și emoționați. Conductorul trântește ușa, o încuie, și «gata!» trenul pleacă. Tinerii s-au așezat cu geamantanașul lor în extremitatea cealaltă a cupeului și vorbesc pe-nfundate foarte agitat... Fiindcă sunt discretă de felul meu, cum mă știți, ca să nu-i deranjez, mă fac că dorm și trag cu urechea și cu ochiul. Deodată tânărul, după ce se uită la mine lung, țoc! o sărută. Eu nu mișc. Încă o dată... De multe ...