Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IN ACEST LOC
Rezultatele 921 - 930 din aproximativ 1057 pentru IN ACEST LOC.
Dimitrie Bolintineanu - Domnul Ionașcu
Dimitrie Bolintineanu - Domnul Ionaşcu Domnul Ionașcu de Dimitrie Bolintineanu Ionașcu-adună capii la senat. Cu durere-n suflet el a cuvântat — ,,Poarta cere darea d-astăzi îndoită; Dar Moldova noastră cade mai zdrobită; Însă nu-i acesta lucrul cel mai rău; Dar cu asta țara pierde dreptul său. Drepturile sale sunt tot ce-i rămâne, Sunt tot viitorul țărilor române. Toată fața țării fiilor moldavi E stropită nobil cu sânge de bravi. Cum au fost părinții, fiii n-au să fie? Și-au uscat ei oare sufletu-n sclavie? Voi, fruntașii țării, ce sub arme-albiți, Din trecuta fală, dulce vă hrăniți. Preoți, sfinți apostoli de creștinătate, Nobilați durerea țării ce s-abate! Misia cerească cum o să-mpliniți, Când creștinii popoli vor cădea robiți? Tu, junime vie și mărinimoasă, Tu, ce-n orice locuri inima-ți frumoasă Râură mari gânduri printre muritori, Cum o primăvară varsă dalbe flori, Vei vedea tu oare cetele străine Fărâmând cu moarte țările creștine, Fără sa se rupă sufletu-ți de dor, Fără să se-nalțe brațu-ți vingător?" Astfel zice domnul mândru-aplaudat. Sufletul lui Ștefan pe toți s-a vărsat. Domnul cu poporul jură ca să ...
... se supără și mai rău. Până și cărțile mi le-au vrăfuit! Repede, cu o mișcare iute, sfinția-sa închide ceaslovul și-l aruncă, la loc, în dulap. Iar în mijlocul slovei roșii, musculița, strivită, se făcu una cu hârtia tocmai în clipa când, mai adormită, izbutise să-și statornicească în ...
Mihail Săulescu - Cuiburile Cuiburile de Mihail Săulescu Informații despre această ediție Și când se vor întoarce cocoarele plecate, - Căci primăvara sfântă o să ne vie iară, Atâtea cuiburi calde, în urma lor lăsate, Le-or regăsi tot astfel cum le-au clădit în vară? O! cine știe, poate de-atâtea vremuri grele Nimic la primăvară n'o rămânea din ele, Din cuiburile calde, ce le doreau sburând, Cocoarele venite de peste mări și țări Și-aduse de departe de-al lor nostalgic gând În legănarea dulce a veșnicei sperări. Și n'or găsi nimica din ce-au lăsat odată, - Și vor găsi atâta: speranța spulberată... S'or apuca atuncea să le clădească iară, Pe vechile lor locuri din fiecare vară, Și fără să le pese că altă iarnă, poate, Porni-va să dărâme iar cuiburile toate! - Căci ele or să vină mereu, din depărtări, În piept cu-aceleași doruri, cu-aceleași dulci sperări, Că într'un timp, odată, puterea vor afla Ca să clădească cuibul ce nu va mai
Grigore Alexandrescu - Cimitirul
Grigore Alexandrescu - Cimitirul Cimitirul de Grigore Alexandrescu Peșteră-ntunecată, azil al pocăinței, Unde omenești fumuri ca fumurile pier, Unde eroii credinței Au murit pentru lume ca să trăiască-n cer! Tu care ai fost martor l-atâtea rugăminte Ce se șopteau în umbra și în răcoarea ta, Când inima fierbinte Viața de vecie în lacrimi o căta, Dacă bolțile tale, ce nu pot fi pătrunse De omenești suspinuri, de-al patimilor vânt, Duc sufletul prin locuri și prin cărări ascunse, Departe de pământ, Iată cumplita spaimă, ce în sânu-mi aprinse Urâcioasa privire a foștilor părinți Și altarul de piatră, pe care stau întinse Mădulare de sfinți. Fioroasa răceală ce-nsuflă-a ta vedere, Veșnicului întuneric aicea domnitor, Și grozava tăcere Arăt umbrele morții ce printre oase zbor! Îmi pare că mă aflu în locuinț-adâncă A unei groaznici iesme, ce sângiuri o hrănesc; Și care de o stâncă, Pe călător sfărâmă c-un zâmbet sătănesc, Călugărilor morți. Sau în pădurea-aceea, în care mai-nainte, Druizii cei sălbatici jertfeau pe osândiți, Când, setoși de omoruri, treceau de puteri sfinte Stejarii-mbătrâniți! Aici cu toate-acestea religia vorbește Celor ce vor s-asculte ...
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite Sărbători mâhnite de Ion Luca Caragiale Paștile cădeau în vară... Cine s'ar fi așteptat la așa schimbare de vreme ? Viscol din vârfuri până în fundul văilor depărtate... În miezul vârtejului, pierdusem drumul urcând pe culmi înalte și acum, coboram orbește fără să știu unde. Calul era istovit de puteri; iar eu simțeam cum mă pătrunde încet-încet frigul până în măduva oaselor. Mă învăluia din toate părțile întunerecul nopții... Rătăceam într'un pustiu negru, fără nădejde să mai dau de vreun adăpost. Când mă socoteam în pieire, iată sclipind în față-mi o luminiță... Către ea !... tot către ea; căci - nu e numai o părere !... Și sdrobit, iată-mă în fața unei porți mari... Mi-a fulgerat prin minte: de-acu, dacă n'am avut noroc să fi dat de gazdă bună și primitoare, am să deger flămând aci, lângă gard, în sfânta noapte a Învierii, departe de săracul meu culcuș, de la care am plecat ca un nesocotit... Ajută-mi, Doamne !... Mi-am luat inima în dinți și-am bătut hotărât în poartă. O ușe s'a deschis, prin care s'a arătat lumină ...
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... la pruncul său cu sânul Și cu surâsu-n buze, în pieptu-i cu ardoarea, Se uită încântată la fructul tinereții Ș-al păcii conjugale; acest fel serafimul Se uită caritabil, ș-ardintea lui vedere Vorbește, spune multe în domnul ce visează. A cerului decrete acum sunt cunoscute Lui ... capul p-a sa dreaptă. Se-ntoarnă la icoană. Și mintea-i se lumină, Îndată-i vine-n cuget ideea învierii Dezvoaltă, lămurită, acest fel cum la nimeni Nu mai venise încă. Se cearcă, se-nteroagă Și alt cu tot se simte. E plin d-o-ncredințare Necunoscută încă ... deschide Eterne porți de aur, și soarele răsare. Primarele lui raze, lucirea matinală Inundă de lumină peloria lui frunte, Simbol independenței la cugete române. Pe loc el se îndreaptă, se crede față-n față Cu însăși providența, al cărei ochi l-ațintă, Prevăzător îi spune că e deschis asupră-i Și ... a-i cădea arma din mâna-i tremurândă. Și mă salvași din gheare a fiarelor bipede, Ca să-mi încrezi la urmă căzutul acest popol Și varga domnială. Tu, Doamne al minunii, Al grației ș-al vieții! binevoiși ș-acuma A-mi revela arcane decrete, salutarii. E ...
... cu florile Și o sută de nuntași, Toți aleși din tabarași. Ei plecau pe la Sân-Metru Ș-ajungeau pe la Sân-Petru Și pe loc cât ajungeau, Mândră nuntă că făceau, Vestele de se duceau La vecini și-n depărtări, Peste nouă țări și mări! ↑ În ediția baladelor, partea ...
Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga
Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga Poeziile lui Octavian Goga de Titu Maiorescu 1906 Poeziile d-lui Octavian Goga au avut darul să deștepte o deosebită luare-aminte a publicului român. Mai toate ziarele și revistele noastre le-au consacrat dări de seamă amănunțite, și unele din ele văd în apariția noului volum „evenimentul literar" al anului din urmă. Efectul produs asupra marelui număr de cetitori credem că provine mai întîi din forma frumoasă în care autorul a știut să exprime cuprinsul „patriotic" al multora din versurile sale. In adevăr, emoțiunile ce le simte și ce ni le transmite tînărul poet sunt izvorîte din viața națională a acelei părți a României în care s-a născut și în mijlocul căreia a trăit, din viața românilor transilvăneni în faza ei de astăzi, caracterizată prin lupta împotriva tendințelor de asuprire etnică predomnitoare în statul lor. Ce e drept, patriotismul, ca element de acțiune politică, nu este materie de artă, orcîte abateri s-au comis și se mai comit în contra unei regule așa de simple. Mai ales cei ce n-au destul talent literar caută ...
Mihai Eminescu - O,-nțelepciune, ai aripi de ceară!
... nu afla nimic în vecinic mers? Suntem numai spre-a da viață problemei, S-o dezlegăm nu-i chip în univers? Și orice loc
Mihai Eminescu - O, -nțelepciune ai aripi de ceară!
... nu afla nimic în vecinic mers? Suntem numai spre-a da viață problemei, S-o dezlegăm nu-i chip în univers? Și orice loc
... El morții dă repaos, dă dragoste vieții! Dar colo într-o casă la margine de sat Nevasta nu-și găsise nici vreme de-mbrăcat, Nici loc măcar de-astâmpăr în ceasul Învierii. Cu fața pustiită de viforul durerii Ea stă-n genunchi de pază bolnavului culcat În leagăn. Capu-i veșted ... și tămâie, lui rugile și plânsul, Lui preoți și biserici și toate pentru dânsul! Că zece bani de are un biet de pe cărări În loc să-și ieie pâine, îi dă pe lumânări, Pe fumuri de tămâie; el toate ni le cere Și-n schimb ne dă-ntuneric și foame ...