Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN DOUĂ
Rezultatele 931 - 940 din aproximativ 1043 pentru ÎN DOUĂ.
Antim Ivireanul - Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește l
... Antim Ivireanul - Dedicaţia din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în greceşte la Snagov, în anul 1701 Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește la Snagov, în anul 1701 de Antim Ivireanul Preaevlaviosului, preastrălucitului, prealuminatului și de Dumnezeu încoronatului domn și stăpânitor a toată Ungrovlahia, domnului domn Ioan Constantin Basarab ... omul, se zice că s-a făcut de cătră Dumnezeu ca să dobândească pe Dumnezeu. Dobândesc pe Dumnezeu oamenii aceia, carii cred drept în el și păzesc cu scumpătate sfintele lui porunci. Dar sfințitele lui porunci se cuprind în aceste două și singure: din iubirea cătră Dumnezeu și cătră aproapele. Atunci se realizează și se cunoaște iubirea cătră Dumnezeu, când păzim, cum am zis ... și mai ales celor bisericești și sfințiți, apoi și iubitorilor de învățătură și studioși și îndeobște fiecărui învățat, mai cu seamă pentru că este compusă în limbă comună și ușoară de priceput, am voit s-o tipăresc și pe aceasta spre folosul, cum am zis, a celor ce vor ... laudă a tot neamul ortodocșilor. Iar după strămutarea din aceste vremelnice, fie să vă învrednicească pe voi pe toți și de împărăția cerurilor,
Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)
... simt că-n sine-mi un nou ce s-a deșteptat. Cât iubesc să-mi opresc pașii subt umbra de desfătare Unde cade în suspine a ei jalnică cântare! Gânditor și dat cu totul s-aud dulcele ei glas, Sub copaciul acest mândru în uimire am rămas, Nu bag seamă că deasupră-mi vijelie se stârnește, Sau că soarele apune, ori că tunetul vuiește, Și c-a zilei ... ce-n văzduh fu aruncată De fii corci și fără cuget cu dispreț este călcată! Ah! curând sosi-va vremea ticăloșii a simți În ce râpă egoismul are a-i prăpăstui!... Cugetând la vechi eroii, și privind a lor morminte De Saturn desfigurate, îmi aduc ... pocăință, Unde nevinovăția își aleasă locuință. Al aramei tristul sunet gândul meu a deșteptat, Spre locașul mântuirii pașii mei a îndreptat. În aceste ziduri sfinte unde Domnul se mărește, Păcătosul alinare conștiinței lui găsește; Aici suflete viteze, părăsind a lumii greu, Își petrec restul vieții ... iarbă verde crește. Te salut, locaș cucernic sărmanului muncitor, Care-a fost toată viața statului folositor! Te salut! pentru că traiu-i pururea ...
Vasile Alecsandri - Prietenii românilor
... a știut a ghici chiar din poeziile sale poporale comorile sufletului român. Dl Ubicini, autorul Scrisorilor asupra Turchiei, un uvraj de mare preț în ochii tuturor oamenilor de stat, și director unei publicații ce iese în Paris sub titlul de Revue d’Orient. Dl Ubicini s-a aflat în București în vremea revoluției de la 1848 și, cunoscând prea bine țările noastre, a scris multe articole prin gazete în favorul drepturilor românilor. Am început această enumerație prin dl Girardin și vom sfârși-o iarăși prin dl Girardin, arătând că acest înalt scriitor a ... articole în DĂ©bats atingătoare de Principate, de la începutul complicărilor de astăzi, și, pentru ca să dăm o idee de sentimentele dlui de Girardin în privirea viitorului țărilor noastre, iată ce găsim scris de d-lui în jurnalul francez DĂ©bats, din 18 martie 1855: „Suntem încredințați că noul congres de la Viena, care este chemat a alege chipurile ... cu civilizația Europei, va lua în mare băgare de seamă dorințele Principatelor Dunării. Nu putem ști lămurit care va fi viitoriul acestor țări ce au în
Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona
... ținea de pămîntul unde se născuse. O feerie de lumini juca, alergînd, pe frontoanele templelor, albe străluceau acantele de marmoră, molatec se legănau cununile aninate în ajun, trist murea prinosul celor din urmă roze, ce împodobise templele pentru sărbătoare. Și toate descrescură, se depărtară și muriră în ochii celei ce-și plecase sfioasă capul pe umărul lui și în care el privea fără să se uite la ce lasă în urmă. Ca în două oglinzi albastre, feeria se stingea treptat, ca niște ultimi purtători de facle ce s-ar căuta prin întunerec, ultimele raze ce mai stăruiau ici ... un suflu omenesc față de uriașa simfonie a vîntului, ce cînta cu miile ei de glasuri... Învinsă se cumpăni frumoasa triremă, ce lăsase în urma ei vedenia unui oraș de marmoră și, nemaiputînd lupta și ținea piept năvalei furioase de valuri, dispăru în adîncuri... Din munții de apă ridicați în slavă și apoi năruiți în prăpăstii, din miliarde de picuri înălțați și apoi risipiți în ploaie sonoră, din mii de perdele de neguri adunate la un loc și apoi sfîșiate în ...
... el cu sine. POSTELNICUL (după scenă) Cucoana trebuie să fie tot acasă; Nici vremea nu-i acum la vizite să iasă, Și ceasul au sosit în care eu gândesc Cu dumneaei prea larg de toate să vorbesc. CUCOANA NASTASÂICA Haidem mai repede în altă odăiță, Ca să scăpăm de dânsul. ZOIȚA Cu alt chip nu-i putință. ÎNFĂȚOȘAREA III ZOIȚA ȘI POSTELNICUL GURIIANU POSTELNICUL (nevăzând pe Zoița) Da ... el avere de ajuns Și banul purure îl ține cam ascuns. Vro două-trei moșii de zestre au luat, Apoi vro șase mii de gălbenași în aht! Asemene un loc și eu de mult doresc, Nădăjduiesc acum curând să-l dobândesc. NOULEȚ Nu cred că dumneata cu banii te însori? POSTELNICUL ... chip de mirare). Poți dumneata cât vrei de-aceasta să te meri. Zavistia la voi îi boală din născare, Ce, după cum s-au zis, în lume leac nu are. Așa, doar au cei mulți a mea învățătură, Sau sunt asemene ca mine buni la gură?! De mine dascălul ... împodobiri vărsate de la fire. Odată îmi spunea mătușa mea Zoița Că maică-mea m-au dus la Curte, la Domnița, Când eu încă eram
Ion Luca Caragiale - Ouăle roșii
... găsea acolo, într-un dulap, la păstrare — scrisă, probabil, de vreun călugăr cârpocitor de slove, cum erau mulți pe vremurile acelea — o cronică în care se povestea fioroasa-ntâmplare petrecută, în castelul contelui FĂ©kete LĂ¡ioș, cu prilejul Paștelui din anul de la facerea lumii 6659, iar de la mântuire 1151. Conținutul acelei cronice arse ... o viață-ntreagă de cercetări adânci, reconstituită de către savantul Laurentius Ferax (vulgo, Lorenz Reichlich). După versiunea acestuia, foarte rară, o dăm și noi aci.) În seara de vinerea patimilor, au mers bătrânul conte FĂ©kete LĂ¡ioș, care-mplinise în duminica floriilor șaptezeci și cinci de ani, la capela castelului, împreună cu soția sa VirĂ¡g, care, zicea ea, trebuia să-mplinească, în sâmbăta rusaliilor următoare, patruzeci. După dânșii veneau nobilii curteni și copiii de casă, care țineau, unii coiful contelui, iar alții coada rochiei contesei. Și după ... de oțel de Damasc, pe care o avea amintire din vremea cruciadelor, au năvălit toți tinerii cavaleri; l-au legat burduf și l-au pus în genuchi. Acuma — a strigat contesa — spargeți-i toate aceste ouă în ...
Constantin Stamati-Ciurea - Luxul
... este epoca cea mai fericită din viața unui popor“. Socot însă că el greșește, căci, dacă ideea lui este nimerită, apoi vasăzică noi trăim în cea mai nefericită epocă, fiindcă la sfârșitul veacuÂlui nostru din zi în zi se adaugă scăderea în întrebuințarea obiecÂtelor de lux. Până și orientul, ce se adâncise în plăcerile strălucirii și ale risipei, astăzi se îndestulează cu modestia și simplitatea atât în viața casnică cât și în solemnitățile publice. Economistul politic Duser observă că un popor ce ajunge la culmea dezvoltării civilizației dă preferință îndemânărilor vieții, schimbând eleganța și strălucirea obiectelor de ... pe al tuturor națiunilor antice. Luxul potentaților romani molipsea pe toți aceia ce-i înconÂjurau, pătrunzând nu numai în obiceiurile națiunii, ci până și în armii în care soldații purtau cu sine saltele și perine de puf. RoÂmanii, cucerind jumătate de lume, întunecară cu luxul lor orienÂtul, adunând în capitală bogățiile Asiei Mici, Arabiei, Mediei, și tot ce produceau acele țări se înghițea și se mistuia în bâlciul colosal al Romei, ce era în ...
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
... cea posomorâtă, când natura să-ntristează, Pe a nopței înturnare prin un bocet crud serbează. Câtu-i dulce a ta soartă, în sat, o, locuitor, Lângă soața credincioasă, în îngustul foișor! Nimic lin cursul turbură de-o viață fericită, Ziua este ostenelei, noapte-amoriului menită. Mușchiul, care anii repezi în țărână-a prefăcut, Pe părinții voștri-ascunde în mormântul cel tăcut; Acolo, pe cea movilă, unde sălcile umbrează, Ale inimei duioase lacrimile rourează; Dulcea boare-a dimineței, buciumarea de păstor, A ... A săteanului vro faptă încă nu s-a lăudat Și al său mormânt de pompă nicicum s-a-ncungiurat; Dar în locul unei pompe, din a lui soți fiecare, Nu de-afară, ci în cuget poartă semn de întristare. Oare mirosul de smirnă, oare cântecul cel sânt, Pulberea ce este stânsă pot să-nvie din mormânt, Dacă fapte de ... dar nu-l găsii nicăire. A trecut și ziua a doua, din nou iar l-am cercetat, Dar pe munte, nici în codru, nici la râu nu l-am aflat. Amar mie,-n ziua a treia, ...
Ioan Slavici - Ileana cea șireată
... ști că nu și-a păzit credința, grăi împăratul cel înțelept. Încălecă apoi pe cal, zise "sănătate bună" și porni cu voinicii sai în calea cea mare. Când cei trei feciori ai împaratului vecini primiră vestea ca împaratul a pornit în cale și ca s-a departat de acasă, ei se înțeleseră între sine și încălecară, ca să meargă la cetatea cea cu trei ... de pe buzele tale. Fata de împărat deschise fereastra, privi cu supărare la voinicul cel frumos, apoi grăi cu glas neauzit: - Eu ți-aș privi în fața și ți-aș grăi o vorbă: mergi mai-nainte la sora mea cea mijlocie, și numai după aceea vino la mine. - Am să trimit ... zise fata de împărat ștergându-se pe buze cu mâneca cea țesută cu altițe. Mergi pe calea pe care ai venit: flori să-ți crească în cale și flori să-ți rămână pe urmă. Feciorul de împărat merse la frații săi, le spuse cum și ce, și cel mijlociu porni în ... mijlocii și bătu de a treia oară la fereastra ei ea deschise fereastra și îi grăi cu glas drăgăstos: - Eu ți-aș privi ...
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... peste neagra lui sărăcie... Și atunci băgă de seamă că vremea se premenise afară și că lumea era frumoasă, mai mare dragul s-o privești. În grădină râdeau flori, prin dumbrăvi se îngânau cucii, grâele săltate înverzeau câmpurile, viile înveseleau colinele, în sfârșit, o bogăție întreagă aruncată din dărnicia lui Dumnezeu se răsfăța pretutindeni. Și i se păru și mai nedrept atunci, căci își zicea el : "Și ... apropia iarăși, mai-mai la picioarele lui. Și așa l-a dus pe om flacăra aceea, până ce șesul a rămas în urma lui ca un ostrov verde, și s-a pomenit în fața unui palat ce se lumină de sus și până jos la apropierea vâlvătaiei, care pâlpâind se prefăcu într-un moș bătrân și zise : â ... pe a fericitului, o tainică și mută grijă, o spaimă josnică și lașă; pe cealaltă, o scârbă și o năvalnică pornire de răzvrătire. Și în visul lui, s-a făcut atuncea că, recunoscându-și norocul pentru care trudea de atâția ani de zile fără rost, mânile lui negre ... ...
Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor și românii de astăzi
... românilor și românii de astăzi de Constantin Stamati Cu doftorie amară, Acel bolnav înviază, Cu critică și ocară, Răul moral se-ndreptează. Este știut că în toți anii la sărbătoarea Sântului Ilie, la 20 iuliu, în orașul Fălticeni, ce este în ținutul Sucevii, din principatul Moldovei, se face un iarmaroc renumit, la care se adună nu numai neguțitorii din Moldova și Valahia, dar și o mulțime ... de Ecaterina. Așadar, acești celebri monarhi ai Rosiei, precum și puternicii lor moștenitori, cu a lor ocrotire, nu numai au păstrat țările aceste în creștineasca lege, dar și în politica lor ființă; iar în anul 1834 le-au întemeiat ceva mai cu sistemă driturile de demult pierdute. Însă mulți români de astăzi încă nu se dumeresc, nici ce pierduse ... de ceară și nedeprinse cu osteneala... sunt debile încât nu pot să miște cea mai mică povară, picioarele lor, ce abia îi poartă, nu sunt în stare să încalece nici precum încăleca din vechi moșnegii, iară trăsurile lor cu cele mai vânjoase răzoare, în care tinerii, lungindu-se în ele, se preumblă pe strade și tot încă se ostenesc, apoi stomahurile lor slăbănogite de îmbuibare, fețele lor veștede de desfrânare, ochii lor lâncezi și ...