Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAR DE CE
Rezultatele 931 - 940 din aproximativ 1840 pentru DAR DE CE.
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast
... o marmură să ia o formă ce n-o mulțumește poate ; înseamnă a adăoga o umbră mai mult pe pămînt, o umbră care de cele mai multe ori nu e decît umbra unei umbre. Cugetare de iconoclast, veți zice, și nu veți fi departe de adevăr. Dar cine și-a plimbat ca mine reveriile prin grădinile, piețele și parcurile noastre, căutînd o rimă sau o imagine, a trebuit ... ca auzul tău să poată prinde miile de zvonuri care rătăcesc și urcă din prăpastia albastră, pentru ca să ghicești tăinuitele corespondențe ce ne leagă de nemărginire, mintea nu e de ajuns, analiza nu are ce căuta și sufletul singur trebuie să le simtă și să le perceapă. Poezia singură și imaginația poate da un corp acestor visuri. De aci va naște frumusețea, inutila și trista frumusețe, care pentru cei mai mulți ce stau poate de față astăzi la dezvălirea bustului marelui nostru poet nu e nimic. Și nopțile și zilele cheltuite în căutarea ei, o pierdere de vreme. A exprima inexprimabilul, a da o formă lucrurilor informe, ați pierde timpul cu alternarea monotonă a cadențelor, a
... Mihai Eminescu - Ta twam asi Ta twam asi de Mihai Eminescu Fiică gingașă de rege, când în haina ta bogată Treci în faeton de gală și te mlădii zâmbitoare, Cum din frunzele-nfoiate râde proaspătă o floare, Toată lumea ce te vede e de tine-nseninată. Zbori cu șase cai ca vântul și răsai ca aurora. Cu căciulele în mână și cu gurile căscate, Oamenii salută-n cale pământeasca ... ș-o vândură. Ea? De-o intra în templu, sub negre boltituri Al morții spirit doară îl simte în tăcere, Căci nu-nțelege blândul cuvânt de mângâiere Din paginele unse a sfintelor scripturi. Ce-nseamn-acele candeli ce ard în orice colț Sub chipuri mohorâte cu-adânci și slabe fețe? Ce-nseamn-acea cântare pătrunsă de blândețe, Ce împle tânguioasă puternicile bolți? Rugămu-ne-ndurărilor, Luceafărului mărilor! Din valul ce ne bântuie Înalță-ne, ne mântuie! Privirea adorată Asupră-ne coboară, O, maică prea curată Și pururea fecioară, Marie! Răpită de duiosul organelor avânt, Pe cartea cea de rugă alunec-a ta drepată, Iar ochii tăi cei umezi la ceruri se îndrepată. Ea?... cade în mulțime cu fața la pământ. * De ...
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... ostenește soarta rea. Fratele Surei, hangiu la Podeni, muri, și hanul rămase lui Zibal, care urmă negoțul pe seama lui. Aci se află el acuma de cinci ani. Are strânsă o avere bunicică în bani și vinațuri bune, îngrijite, o marfă care totdeauna face parale. De sărăcie a scăpat Leiba, dar sunt toți bolnavi, și el și femeia și copilul - friguri de baltă. ... Și oamenii sunt răi și pricinași în Podeni!... Ocări... batjocuri... suduituri... acuzări de otrăvire prin vitriol... Dar amenințările! Amenințarea este mai grea pentru un suflet ce se clatină ușor decât chiar lovitura. Ceea ce muncește acum pe Leiba mai mult decât tremurătura frigurilor este o amenințare. "A! goi ticălos!" gândește el oftând. Ticălosul este badea Gheorghe - pe ... sat și chiar de șosea. Dar subprefectul, cu un aer mai serios, l-a povățuit să fie cuminte; nici să nu mai pomenească de așa ceva, ca să nu deștepte în adevăr, într-un sat unde oamenii sunt răi și săraci, pofte de călcare. Mai târziu, peste câteva zile, îl căutară pe badea Gheorghe un pomojnic [1] și doi călărași: era bănuit pentru o pricină. Ce
Gheorghe Asachi - Limba și portul
... La străbaterea hunilor în Dacia, românii, încălțând cizme și încingând brâul polon, au luat finale magiare și litvane. După asta vine epoha de primejdie și de faimă, când domnii moldoromâni, în costium de păstori naționali, înarmați cu curaj strămoșesc, se făcură scutul creștinătăței în contra mahometanilor, prin râuri de sânge au răscumpărat naționalitatea și cu limba lor rustică au încheiet tractaturi cu cele întăi puteri ale Evropei de a cărora binefaceri și astăzi ne bucurăm. În veacul al XVIIă-leaî se împlânta un ram de literatură națională, dar fortunele nu-i îngădui a prinde rădăcină adâncă. România se cungiură de raiele, de unde, cu moda traiului asiatic, ni se hultuiră prințipii cu cuvinte de șerbi, și pasul cel slobod se încătușă de încălțămintea târâitoare. Un venin adânc străbătu ființa României și limba, portul, precum și multe alte, se molipsiră de el. Grecească se făcu limba diplomatică și de salon, când cea română se respinsă în sânul sătenilor, carii o păstrasă în curs de 1700 ani. În codrii întunecoși, între plaiurile munților, pe malul râurilor spumoase, unde cu simplicitatea patriarhală se îndeletnicea cu păstorie și cu vânat, n-au ...
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
... lua nime din spate ce știu eu... Auzi obrăznicie! Tu... cu optzeci de mii de fălci de moșie, și el un ghiorlan c-un petic de pământ, și uite ce gură face alăturea cu mine!... Moș Ion Roată, simțindu-se lovit până în suflet, răspunde atunci cu glas plângător: — Dar bine, cucoane, dacă nu v-a fost cu plăcere să picepem și noi câte ceva din cele ce spuneți dumneavoastră, de ce ne-ați mai adus aici să vă bateți joc de noi? Ei, cucoane, cucoane! Puternic ești, megieș îmi ești, ca răzeș ce mă găsesc, și știu bine că n-are să-mi fie moale când m-oi întoarce acasă, unde mă așteaptă nevoile. Dar să nu vă fie cu supărare, ia, palmele aceste țărănești ale noastre, străpunse de pălămidă și pline de bătături, cum le vedeți, vă țin pe d-neavoastră deatâta amar de vreme și vă fac să huzuriți de bine. Și mai mult decât atâta: orice venetic, în țara asta, este oploșit de dumneavoastră, și-l priviți cu nepăsare cum ne suge sângele, și tăceți și-l îmbrățișați! Numai noi, vite de muncă, vă suntem dragi ca sarea în ochi... Din mojici, din ghiorlani ...
... ciulește urechea ici să asculte, prinde o vorbă pe care o reține, căci îi va trebui mai tîrziu, violează intimitățile și are o serie nesfîrșită de măști pe care le preschimbă după împrejurări. Calități mari de inteligență, ori substrat de cultură serioasă nu e nevoie să aibă. Pospaiul e de ajuns și, cînd nici nu te gîndești, din omul infim de ieri, din nevoiașul ce împărțea cu noi toți, cei nepăsători de soartă, nevoile, îl vezi deodată ajuns cine știe unde. Pentru aceasta e drept că a cheltuit o energie incontestabilă. Visurile nu l-au ... idealurile de asemeni i s-au părut un bagaj inutil, și e știut că, cu cît ai mai multe bagaje, cu atît e mai greu de călătorit. Eu unul am cunoscut mulți de aceștia și le dau dreptate, pentru că, oricum, au muncit în felul lor. Și-au trudit mintea în fel de fel de combinații, au sondat și au făcut incursiuni pe toate terenurile, în sfîrșit, n-au stat cu mîinile în sîn. Pe mine ce mă miră e o altă categorie, care a ajuns la aceleași rezultate făcînd tocmai contrarul acestora. O dată cu schimbarea guvernului, Capitala a ...
Ion Luca Caragiale - Un articol regretabil
... măcar isterică, trebuie să stea dacă nu în deplină pace, măcar într-un cuviincios armistițiu cu morala. Mizericordie divină! cum ar exclama același amic Gion. Dar atunci, daca e vorba de teorie, d-ta, d-le Motru, ai pe a dumitale; Gion o are pe a lui; dar eu, eu cum rămân? Eu nu pot avea și eu pe a mea? Ba da, o am; și voi să o arăt. Mie ... gândească la morală, s-ar fi gândit la artă și literatură, desigur ar fi refuzat articolul pur și simplu: — Amice Gion, scrie altul... — De ce? — Acesta nu te prinde. Căci acesta e marele cuvânt în artă și-n literatură: te prinde ori nu te prinde. Aci stă toată chestiunea ... “Nu siliți natura, a zis fabulistul; veți fi neplăcuți cu talentul, cu talentul cu care nu sunteți născuți.â€� Și atât e de adevărat ce-a zis el, că, oricât de necorect și schilod a spus-o, îi șade bine lui, îl prinde s-o spună astfel. D-l Motru pretinde ca Gion se ... ...
Constantin Stamati - Leul și țânțarul
... Și apoi ne-ncetat, Ca vulturul se repede și înfige cât ce poate Pliscul său în nări la leu. Leul răsare, răcnește, răsucind coada mereu, Dar țânțarul nici ca cum de leu nu se îngrozește, Bea a vrăjmașului sânge cu gust, și se fudulește. Leul scutură cu capul, și a sa coamă ... intrat, Ș-acolo cântând dulce în sfârc pliscul și-au băgat, Încât leul Însuși cu a sale gheare capul său își drepăna, Și de durere groaznic răcnind, Cu dinții pământul scurma, Iar fiarele de pe munți priveau și se bucurau... Deci leul de-a sa rușine fuge cât poate mai iute, Înapoi făr’ să se uite, Ca când îl gonea potopul, trăsnetele, sau pojarul. Dar cine atuncea numai n-avea grijă cât de mică? Țânțarul. Așa leul, zbuciumat, cu nările sângerate, De tot au ostenit, Pe pământ s-au trântit, Și eternă pace de la țânțar au cerut, Cu tocmelele ce țânțarul au vrut; Care după ce i-au supt sângele ne-ndurat, Și ca un alt Ahil după ce
Ivan Andreievici Krâlov - Leul și țânțarul
... Și apoi ne-ncetat, Ca vulturul se repede și înfige cât ce poate Pliscul său în nări la leu. Leul răsare, răcnește, răsucind coada mereu, Dar țânțarul nici ca cum de leu nu se îngrozește, Bea a vrăjmașului sânge cu gust, și se fudulește. Leul scutură cu capul, și a sa coamă ... intrat, Ș-acolo cântând dulce în sfârc pliscul și-au băgat, Încât leul Însuși cu a sale gheare capul său își drepăna, Și de durere groaznic răcnind, Cu dinții pământul scurma, Iar fiarele de pe munți priveau și se bucurau... Deci leul de-a sa rușine fuge cât poate mai iute, Înapoi făr’ să se uite, Ca când îl gonea potopul, trăsnetele, sau pojarul. Dar cine atuncea numai n-avea grijă cât de mică? Țânțarul. Așa leul, zbuciumat, cu nările sângerate, De tot au ostenit, Pe pământ s-au trântit, Și eternă pace de la țânțar au cerut, Cu tocmelele ce țânțarul au vrut; Care după ce i-au supt sângele ne-ndurat, Și ca un alt Ahil după ce
Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni
... la ușă. Și ,,iertăciunea" și ,,conocăria" sunt foarte frumoase și în diferite feluri. Conocăria — Bună dimineața, cinstiți socri-mari! — Mulțumesc dumneavoastră, băieți militari, Dar ce îmblați, ce cătați? — Ce umblăm, ce cătăm La nime samă nu dăm, Că multe mări am trecut, Multe țări am bătut, Nime seama nu ne-a luat. Dar cine sunteți dumneavoastră, Să ne luați sama noastră? Dar fiindcă ne-ntrebați, Să ne luați cu-ncetul Și cu binișorul, Să ne dăm cuvântul cu adevărul, Că de multe ce se-ndeasă, Vom spune una mai aleasă. Ales tânărul nostru-mpărat Dimineața s-a sculat, Fața alba s-a spălat, Chica ... Și din capete să nu miște; Caii noștri să beie Și din capete să nu deie. Noi am descăleca, Am mai sta, Am mai ura, Dar ni-i frică că vom însera Și avem de trecut stânci, Văi adânci, Munți cu brazi mărunți Și întunecoși, Bine v-am găsit sănătoși! Pune plosca la gură, socru-mare, Ce s-a făcut s-a făcut, Nu mai este de ...
... mă cuprind fiori de gheață! Gramaticile îmi par niște seci disertațiuni de limbistică latină, franceză, italiană... însă nu adevărate gramatici românești. Cercetez literatura și dau de o amestecătură indigestă de limbile neolatine, de o sumă de idei luate fără nici un sistem de la străini, și prin urmare nu-i găsesc nici un caracter original. Unde este dar românismul? Unde să-l caut, pentru ca să-mi fac o idee exactă de geniul român? Din întâmplare mă primblu într-o zi într-un iarmaroc și deodată mă cred în altă lume. Văd oameni și haine ce nu văzusem în orașe; aud o limbă armonioasă, pitorească și cu totul străină de jargonul cărților. De unde eram la îndoială dacă românii sunt o nație sau o colonie cosmopolită modernă, un soi de Algerie franco-italiano-grecească, încep a întrevedea adevărul. Iată un om cu fizionomia veselă. El intră într-o colibă de frunze, scoate de sub suman un instrument ce-i zice lăută, și se pune a cânta. Mulțime de oameni se îndeasă împrejurul lui și îl ascultă cu dragoste, căci el zice balade strămoșești!... Ochii-mi se deschid; o naționalitate întreagă se dezvăluie în