Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DIN NOU

 Rezultatele 931 - 940 din aproximativ 966 pentru DIN NOU.

Petre Ispirescu - Greuceanu

... când auziră că Greuceanu a măglisit pe împăratul până într-atâta, încât l-a făcut să-i ierte. Mulțumiră lui Greuceanu din toată inima și îi făgăduiră că toată viața lor se vor ruga lui Dumnezeu pentru dânsul ca să meargă din izbândă în izbândă, ceea ce și făcură. Această izbândă o luă drept semn bun, și Greuceanu, mergând a doua oară la împăratul, grăi ... făcut, Greuceanu și frate-său o luară la drum. Îndată după plecarea Greuceanului, Faurul-pământului se apucă și făcu chipul lui Greuceanu numai și numai din fier, apoi porunci să arză cușnița ziua și noaptea și să țină chipul acesta fără curmare în foc. Iară Greuceanu și frate-său merseră cale ... să mai tragă nădejde unul de altul că se vor mai întâlni; iară când basmalele vor fi rupte în mijloc, să se știe că unul din ei este pierit". Mai înfipse și un cuțit în pământ și ziseră: "Acela din noi, care s-ar întoarce mai întâi și va găsi cuțitul ruginit să nu mai aștepte pe cellalt, fiindcă aceasta însemnează că a murit ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Bogoiavlenie

... botez pre voi numai cu apă, iar el vă va boteza cu duh sfânt și cu foc. În mâna lui iaste lopata și vântură pleavă din grâu; adecă iaste cunoscătoriu de inimi ca un Dumnezeu și cunoaște pre cei păcătoș și pre cei drepți. Deci pre cei păcătoși îi osândĂ©ște ... mea. Atunce au apucat cinstitul Ioan și l-au botezat și s-au pogorât Duhul Sfânt în chipul porunbului pre capul lui Hristos și glas din ceriu s-au auzit zicând cum că: Acesta iaste fiiul mieu cel iubit, cu carele am purtat de grijă pentru mântuirea omenească. Și atunce au ... A dooa stihie și mai înaltă iaste focul, nu numai acest ce vedem cu ochii și ne slujim cu dânsul, ce și focul cel din văzduh. A treia stihie iaste apa și a patra stihie iaste pământul. Deci într-acĂ©ste 4 stihii iaste omul făcut ... iar pământul s-au sfințit când au născut trupĂ©ște în peșteră. Și să cădea să se sfințească și apa, de vrĂ©me ce iaste din cĂ©le 4 stihii și într-alt chip nu să putea să se sfințească, de nu s-ar fi botezat Domnul, trupĂ©ște, în Iordan

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit

... și la dânsul, îi spuse păsul lui și îi ceru leacuri. Vrăjitorul n-așteptă multă rugă și, după ce se învoiră, îi dete un măr. - Din acest măr, zise el, să mănânce numai soția dumitale. Dară bagă de seamă să n-apuce din el nici o făptură cu viață de pe lumea asta. - Cât despre aia, n-ai grije, răspunse omul. Lasă pe mine; nu mi-ai dat ... mine, eu le-aș fi spus că știa carte până în gât. Dară fiindcă nimeni nu m-a întrebat, iacă tac și eu din gură ca un pește, și nu mai zic nimănui nici pis! Astfel fiind, într-una din zile ce-i vine drăcosului de copilaș, că numai încălecă pe mânzul lui, și mi ți-i dete călcâie; iară mânzul, carele și dânsul crescuse ... le răsădească și să le îngrijească. Și îl luase la ochi, căci era spirt, știi, colea, cum trebuie omului, mână dreaptă, nu altceva. Totuși slugile din curtea împărătească îl numiră cheleș. Și, cheleș în sus, cheleș în jos, până ce îi rămase numele Cheleș. Grădinarul împărătesc îmbătrânise la curtea împăratului. El ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui

... mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir de Antim Ivireanul Și iată cutremur mare se făcu în mare, cât să acoperiia corabiia de valuri. Precum un tată din cești pământești, fiind din sine bun și drept, are firească dragoste a iubi pre toț feciorii lui, tot într-o potrivă și a-i cinsti ... învrednicit pre Gavriil a fi slugă întâi la taina purtării de grijă, iar cĂ©lialalte mulțimi de îngeri la nașterea lui cea sfântă, din preacurata Fecioară, lăudând pre Dumnezeu și zicând: Slavă Dumnezeului celui din nălțime și pre pământ pace. Pre oameni încă i-au cinstit cu dragostea, precum zice preaînțeleptul Pavel, la 5 capete cătră romani, că: Vrăjmaș fiind ... ca să înĂ©ce păcatele; focul prin limbile cĂ©le de foc, la pogorârea Sfântului Duh asupra capetelor sfinților apostoli; pâmântul prin sfânta nașterea lui din fecioară, în peșteră și prin umbletul și prin moartea cea de pre cruce și prin îngropăciune și prin înviiarea din morți; vâzduhul, prin înălțarea la ceriu. AcĂ©ste îndoite lucruri vrând să le arate astăzi, face cutremurul cel mare ce povestiaște Mathei evanghelistul zicând: Și ... ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I

... aceasta te cunosc adevărată Prăsila mea: dar' fii odihnită: Acuș vei vedea că al tău tată Tot acel e, care-odinioară Vru pe Cel înalt din ceriu s-oboară!..." Urgia de-aci să-întoarsă-îndată, Iară Sătana, iute ca vântul Sau din arc slobozita săgeată, Pătrunzând în curmeziș pământul Ieși la lumea de sus, afară, În chip de fum cu vânătă pară. Iar' după ce pământească boare ... Care, după porunca domnească, Acum era și-în arme-îmbrăcată, Așteptând cea de pe-urmă poruncă, Încătro și pre-unde să se ducă. Acolo era din țara-întreagă Strinși țiganii cu mic și cu mare, Părăsindu-și viață pribeagă Și puindu-să la noao stare, Să nu mai umble din țară-în țară, Nici să mai fie-altĂ²ra de-ocară. Căci Vlad-Vodă locuri de moșie Le dedusă cu ceastă-învoială, Ca de-acuma ... adunare zisă: ,,Bărbați buni! Trăind eu pă-astă lume, Multe pății și bune și rele, La multe privii adinsuri și glume, Dar' (vă spun drept) din toate ahele, Ca ș-ahasta-ori adins, ori în șagă, Eu nu văzui în viața-întreagă. Noi țiganii să-avem țărișoară!... Unde să him numa ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone

... ce se află într-un pustiu imens fără verdeață, la care ajunge trecând peste colina de flori a tinereții. Deci poves­tirea întâmplărilor din tinerețile trecute nu o dată este intere­santă, și junimea o ascultă cu plăcere. Vă ofer, așadară, și eu un episod din întâmplările mele, pe când cu drept de intrare frecventam culisele teatrului, cu timidi­tate făcând curte frumușelei primadone Dunea Burakova, ce figura într-o trupă ... capitală, care se numea Burakov — tatăl primadonei Dunea. În timpul acela edificiul teatrului orășenesc arse și repre­zentațiile se dădeau într-o casă privată, din care cauză trupa de opere italiene plecase din oraș, și teatrul era ocupat în intervale de actori ambulanți de operete, drame și vodeviluri. Rușii sunt pasionați pentru teatru, și măcar că trupa se ... totdeauna bucșit de public, adunân­du-se numai pentru a privi jocul Dunei Burakova, al cărei talent mai înainte strălucea pe scena teatrului din Petersburg. Nu se știe însă din ce cauză ea fu izgonită din capitală, și acuma, vrând­nevrând, era silită să joace în provincie cu toți golanii angajați de tatăl ei, care nu-și putea lua artiști mai ...

 

Petre Ispirescu - Fata săracului cea isteață

... Ce este mai bun? Și a treia: Ce aleargă mai iute? Aide, duceți-vă acum. Dară să mai știți una: daca nici unul din voi nu va ghici vreuna din întrebările mele, să știți că unde vă stau picioarele o să vă stea și capetele. Amândoi împricinații se întoarseră la casele lor. Bogătașul, lăudându-se ... bogătaș: - Ei, bade, ce este mai gras pe lumea asta? Bogătașul răspunse cu coraj: - Apoi de, cucoane, ce să fie mai gras decât porcul meu din ogradă, care are grăsimea pe el de o palmă de groasă. - Minciuni spui, răspunse boierul. Și întrebând și pe săracul, el răspunse cu sfială: - Apoi ... departe, fără decât dau cu socoteală că nimic nu aleargă așa de iute ca gândul, răspunse și săracul. - Tu ai dreptate. Cela aiurează. În cele din urmă, mai întrebă o dată pe bogătaș: - Ce este mai bun pe lumea asta? - Nimic nu este mai bun pe lumea asta, milostive stăpâne, răspunse ... sărac, îl întrebă cu un grai blajin: - Spune-mi, bre, omule, cine te-a învățat pe tine să răspunzi așa de potrivit, căci din ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul

... și idei noi. Pentru ce - când nici mie, nici altora, nu fac nici un rău - să nu-i fac ei plăcere ascultând o parabolă? Care din noi înțelege ce simte când ascultă o elegie de Chopin sau de Heine? Și ascultați; și vă face plăcere. Afară numai dacă n-ați amesteca ... l întreacă în mișcarea feței, în privire, în mlădierea vocii și în răgușeala în care își îneca glasul când vroia să-și arate dezgustul. Fiecare din noi îl întrebarăm, cu un fel de ceartă în glas: - Ce e, ce ți s-a întâmplat? - Ești copil. N-ar trebui să ... Voi nu știți nimic. Nu puteți înțelege pe deplin, bombăni el, plecându-și capul pe genuchiul meu. Ar trebui să uitați tot ce ați învățat din cărți, să nu mai fi văzut nimic pe pământ, și acum, primul glas pentru voi să vă fie al meu, prima față să vă fie ... și se duce adânc-adânc, până în fundul creierului. Eu, care vă spuneam cu ochii închiși toate ierburile; eu, care vă spuneam tot ce șopteați din depărtări de necrezut; eu, care vă ghiceam la doi kilometri, ori strâns legat la ochi vă deosibeam numai printr-o atingere de deget, acum, acest ...

 

George Coșbuc - Pe pământul turcului

... Pe pământul turcului Pe pământul turcului de George Coșbuc Cluj, 1885 Nu era în sat nevastă, ca frumoasa Veronica: Tânără și vorbăreață, silitoare ca furnica, Din neam bun, cu zestre multă; tinerel bărbat avea Și cu el în armonie și-nțelegere trăia. Constantin era din fire blând și pacinic pe tot locul: Om cu gânduri; ura foarte strugurii, pipa și jocul, Dar era cap de ispravă, cântăreț și se credea ... n urmă se bufnește De-un om. Ca trăsnită sare și-n sân repede scuipește: Sfinte Iacob și Procopi! Mare mucenic Trofim Și toți sfinții din biserici, pe cari îi blagoslovim! Sfinte Filip cu ceaslovul, sfinte arhanghel Gavrilă, Tălălău, Maxim, Păncrate, Avacum și Ezechilă! Cuvioasă Paraschivă, sfinți apostoli, mucenici! Cruce-n ... Nu-i acasă. N-ar mai fi să calce satul! Vină-n casă fără teamă, că-i un mut și-un nătărău: Cel mai nătărău din țară și lumea lui Dumnezeu! Dar străinul nu voiește din podeț să se coboare Nice pentru lumea toată. Vai, nătâng ești, bădișoare! Vină deci! Vei mânca ceva, am plăcinte, și vei be! Nu cobor, nu ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea

... căzut tirania! Vivat Republica!" EFIMIȚA: Auzi colo! LEONIDA: Răposata dumneei — nevastă-mea a d-întâi — nu se sculase încă. Sar jos din pat și-i strig: „Scoală, cocoană, și te bucură, că ești și dumneata mumă din popor; scoală, c-a venit libertatea la putere!" EFIMIȚA ( afirmativ ): Ei! LEONIDA: Când aude de libertate, sare și dumneei răposata din pat... că era republicană! Zic: gătește-te degrab', Mițule, și... hai și noi pe la revuluție. Ne îmbrăcăm, domnule, frumos, și o luăm repede pe ... cruce ) Cine știe ce-oi fi visat!... ( se culcă și ațipește iar; în orchestră melodramă; pauză; o salvă de detunături și strigăte înmulțite; cocoana sare din pat cât colo )… Cine e?... ( o pauză, merge tremurând la masă, caută p-întunerec chibriturile și aprinde lampa; foarte emoționată, încearcă încă o dată ... repetă cu putere; cocoana se repede peste un scaun cu exasperare, se împiedecă și cade peste patul lui Leonida ) Leonido!!! SCENA III LEONIDA ( sculându-se din somn spăimântat ): 'Ai! ce e? EFIMIȚA: Leonido! scoal' că-i foc, Leonido! LEONIDA ( speriat ): Unde-i foc ? EFIMIȚA: Scoal' că-i revuluție, bătălie mare afară ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

... că sunteți feciori de crai, asta nu miroase a nas de om... Cum văd eu, frate-meu se poate culca pe o ureche din partea voastră; la sfântul Așteaptă s-a împlini dorința lui. Halal de nepoți ce are! Vorba ceea: La plăcinte, înainte Și la război ... dinaintea lui cu o babă gârbovită de bătrânețe, care umbla după milostenie. — Da' ce stai așa pe gânduri, luminate crăișor? zise baba; alungă mâhnirea din inima ta, căci norocul îți râde din toate părțile și nu ai de ce fi supărat. Ia, mai bine miluiește baba cu ceva. — Ia lasă-mă-ncolo, mătușă, nu mă supăra ... toate ar fi după gândul tău. Dar uite ce vorbește gârbova și neputincioasa! Iartă-mă, Doamne, că nu știu ce mi-a ieșit din gură! Luminate crăișor, miluiește baba cu ceva! Fiul craiului, fermecat de vorbele babei, scoate atunci un ban și zice: — Ține, mătușă, de la mine ... jăratic, și care dintre cai a veni la jăratic să mănânce, acela are să te ducă la împărăție și are să te scape din

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>