Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU CHIAR
Rezultatele 931 - 940 din aproximativ 1002 pentru NU CHIAR.
Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar
... reglementat de mama natură, care ne îndatorește să iubim la timp, înmulțindu-ne, și să murim la timp, reînviind iarăși în noi reproduceri nenumărate. Noi nu simțim chinurile sufletești ale mustrării de cuget, ale invidiei, ale nesațului de avuții și onoruri; noi nu ne îngrijim că oare unde vom găsi hraÂna de toate zilele; aripile ne duc unde ne duce apetitul, în palaÂtul regesc sau în ... lăsători, nebăgând în seamă să-și hrănească corpul, ci flămânzi duc viața numai cu oftări și dorințe efemere. Pe de altă parte, fiind poet, tu nu ești demn de-a te numi privilegiat sugător de sânge, și vocațiunea ta nu corespunde genealogiei noastre isÂtorice, căci strămoșii tăi și-au împlinit datoriile lor cu glorie, sugând nobilul sânge al celor mai onorați cetățeni ai țării ... văzutul pe cele mai mici creații ale naturii. Cu cât animalul e mai voluminos, cu atât e vederea lui mai mărginită. Noi vedem aceea ce nu vede nici pasărea, și pasărea vede aceea ce nu poate vedea nici omul. Uită-te pe luciul apei sub umbra unei rădăcini putrede, cum se deosebește o pată mohorâtă ce se mișcă, acolo sunt ...
Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun
... chinuri. Pielea feței lui semăna cu o hârtie galbenă, iar peste înfundăturile ochilor și ale obrajilor se întindeau ale morții umbre vinete. Strania lui fizionomie nu exprima vreo durere, ci o tristețe nespus de adâncă, un chin precum îl produc numai giganticele patimi sufletești. Privindu-l, nu simțeai înfiorarea, ce o produc de altfel trupurile moarte, ci mai vârtos un fel de compătimire duioasă, precum o simțești la despărțirea de un bun ... cu studiile în institutul orientaliștilor*. Ieșind din acesÂta cu diplomă, fu trimis ca misionar în Abisinia. Admirabila sa elocință teologică cuceri toate inimile, captivând chiar și pe Negușul Menelik. El ar fi putut face carieră strălucită, dacă nu s-ar fi lăsat condus de inspirația sa pentru niște idei ciudate, la o dispută ce sta în contra dogmelor vechilor apostoli. El își alcătui ... parte și eu, Acest institut pregătește misionari pentru propaganda creștinească în Asia și se învață acolo toate limbile orientale. a recunoscut că el nu-i vindecat de ideea sa fixă; ideea aceasta era însă atât de rătăcită, încât orișicine îl putea cunoaște de nebun; propaganda sa nu ...
... pământul în lung și-n lat să-ncingă, Prin vorbă sau prin spadă, cu-ncetul ea s-atingă Și polul miazănoapte și polul miazăzi. Sau, nu! Muncește-ți mintea, gândește-te, combină, Inventă-o monstruoasă, teribilă machină, Concepere fatală, ce, demn-a se chema Flagelul omenirei, pornind într-o ... să-ți dea. Umblai după-ntâmplare, și numai a ta muză Și cultul ce-ți dau grecii le-aveai drept călăuză: Orb, tu nu vedeai lumea, dar lumea te vedea. Rapsode, vino și-astăzi, și, de mai poți, te-nspiră, Te-ncearcă să mai farmeci mulțimea cu-a ... ți-ar fi plătită sublima nebunie: Mulțimea, fără milă, ți-ar zice-n ironie Și fără să te-asculte: “Sărmanul e smintit!â€� Și chiar daca p-alocuri, prin lungă căutare, S-ar mai găsi ființe ce sacra ta cântare Ar mai putea-nțelege și-ar mai putea simți, Invidia ...
Ștefan Octavian Iosif - Trei sonete
... II (Mamei sale B. Heine, născută von Gelden) Sunt învățat să port sus a mea frunte, Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte. Dar, scumpă mamă, oricât de semeață Figura mea ar sta ...
... Alecu Russo - Alte cugetări Alte cugetări de Alecu Russo Nu e nimic mai dulce pe lume decât o dușcă de aer liber. * Prefer de o mie de ori cărarea de la munte decât carieră deschisă ... expresie a desăvârșirii omenești. * O! Vlad Țepeș, unde ești ca să-mpodobești cum trebuie toate aceste țepi înfipte în pământ românesc de dușmanii românilor. * Chiar dacă scapi din nodul alunecos al spânzurătorii, în prima zi ești pe jumătate strâns de gât. Să fie un efect al gâtului? Ah! dacă n ...
... II (Mamei sale B. Heine, născută von Gelden) Sunt învățat să port sus a mea frunte, Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte. Dar, scumpă mamă, oricât de semeață Figura mea ar sta ...
Cincinat Pavelescu - Ultima verba
... Biată turmă în noapte rătăcită, Eu v-am mințit odată când vă spuneam că sus V-așteaptă după moarte o viață fericită, Căci Tatăl nostru nu e, și serafimii nu-s! Eu vin din depărtarea neantului cea sumbră, De unde larma lumii se pierde-n infinit, Și viu ca să adaug o pagină de umbră ... ne-a fost dulce în visul de iubire Pe care a ta vorbă în noi l-a semănat! Martirii chiar în circuri zâmbeau cu nepăsare, Sub gura sângerată a leilor flămânzi, Și moartea fioroasă li se părea scăpare Când se gândeau la glasul ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... se îmbrace cu tunica de bursier, acei cari de mici se gândiseră că învățând carte multă vor ajunge bogați și fericiți, acei cari din întâmplare nu gustaseră farmecul mângâierilor și nu auziseră vorbă bună intrând pe ușa părinților lor... aceia nu vor înțelege de ce mă podidi plânsul și de ce somnul și odihna nu se lipiră de mine pân' la revărsatul zorilor. Mângâierea se preface în trebuință fatală a vieței; libertatea, gustată de mic copil, este viața ... mirosul greu al atâtor inși, când dușmăniile ațipeau o clipă, mă visam cu fața în sus, în mijlocul câmpiilor, sub coviltirul adânc al cerului. Până nu mă mișcam pe banca de lemn și nu simțeam masa cenușie, miresmele florilor din nări, albastrul infinit din ochi și concertul de păsări din fundul urechilor nu dispăreau. Mișcarea aceea, ca un vânt care mi-ar fi stins lumina din lumea iluziilor mele. Deștept, eram rău... violent... uram; visând, eram bun, liniștit ... jurat că e nebună după mine, numai după mine; și mă sărută, și mă strânge în brațe. De multe ori am amețit în brațele ei. Nu vă puteți închipui. - Se poate, dar ...
Vasile Alecsandri - Doina oltenească 1
... bogat, Nici că-n seamă m-au băgat! Am cerut boi într-un ceas Ca să-mi ar și eu de-un pas, Nevoii să nu mă las, Dar milă n-a mai rămas! Atunci mă-ntorsei și eu Și zisei în gândul meu: ,,Dare-ar bunul Dumnezeu Să ... să-mi fac eu plug, Pistoalele să le-njug, Ca să brăzduiesc ales Unde-a fi crângul mai des; Să trag brazda dracului Chiar
Ion Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale)
... de iarna grea; Se pup' brabeți cu gălăgie, Și iată și o rândunea... Și-o barză... calcă cu măsură Cu pasul grav, explorator, Se plimbă chiar prin bătătură Cu aerul nepăsător. Când plouă toate germinează; Pământul liber de zăpezi, Spălat de ploi, se decorează Cu mii de mii de muguri ve ... Și codrul doarme întristat. Sunt triști și corbi-n deal de vie, Cobesc din nou a iarnă grea; Plouate vrăbii cad o mie, Nu vezi zburând o rândunea. O barză, cu pas de măsură, Sosește ca explorator... Și plouă... plouă...-n bătătură, Pustiu... Departe pleacă-n zbor. Tot plouă ... apele spumează, Torente curg din codrii ve'zi. În țarini grâul putrezește, Sub piatră-n deal vii se îngrop; De ploi plugarul sărăcește, Mălai, făină, nu
Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară
... de iarnă grea, Se pup' brabeți cu gălăgie, Și iată și o rândunea... Și-o barză calcă cu măsură Cu pasul grav, explorator, Se plimbă chiar prin bătătură Cu aerul nepăsător. Când plouă toate germinează, Pământul liber de zăpezi, Spălat de ploi se decorează Cu mii de mii de muguri verzi ... Și codrul doarme întristat. Sunt triști și corbii-n deal la vie, Cobesc din nou a iarnă grea; Plouate vrăbii cad o mie, Nu vezi zburând o rândunea. O barză, cu pas de măsură, Sosește ca explorator... Și plouă... plouă...-n bătătură, Pustiu... Departe pleacă-n zbor. Tot plouă ... Umflate apele spumează, Torente curg din codri verzi. În țarini grâul putrezește, Sub piatră-n deal vii se îngrop; De ploi plugarul sărăcește, Mălai, făină, nu