Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA ȘI

 Rezultatele 941 - 950 din aproximativ 3350 pentru CA ȘI.

Alexandru Macedonski - Răspuns la câțiva critici

... urmă mi-aduce-aminte C-am pus pe iune de trei silabe; De la pășune venind pe labe Un critic, însă, mă cam dezminte; Urmeze-și treaba, că-i fac hatârul... De-o vrea pășunea să-și prelungească, Nimenea n-are ca să-l oprească, Și cal de astăzi va fi catârul! Aici desigur că este vreme A-mi lua seama și a mă teme C-am început-o cu foi uscate Și le pui toate amestecate; N-am spus nimica despre delire, Și n-am în versuri nici o simțire, Ba chiar și șchioape, când isprăvesc, Cu foarte multe mă pomenesc. Nu e-ndoială, până la ceruri Nici de-astă dată nu m-am urcat N-am pus ... stranie poză! Calea de mijloc iar n-am ținut Dacă-n văzduhuri nu m-am pierdut, Ș-ar fi fost bine, barem pe-o stea Ca să-mi iau zborul până la ea. Ș-ajuns acolo, să bat în cer Un cui de aur sau chiar de fier, Ca să-mi leg sacul și să mă leagăn; Închis într-însul ca într-un leagăn, Să văd pământul stând la picioare

 

Ion Creangă - Moș Ion Roată

... macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare , nr. 11, 1 febr. 1885 La 1857, pe când se fierbea Unirea în Iași, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogălniceanu și alții, au găsit cu cale să cheme la Adunare și câțiva țărani fruntași, câte unul de fiecare județ, spre a lua și ei parte la facerea acestui măreț și nobil act național. Cum au ajuns țăranii la Iași, boierii au pus mână de la mână, de i-au ferchezuit frumos și i-au îmbrăcat la fel, cu cheburi albe și cușme nouă, de se mirau țăranii ce berechet i-a găsit. Apoi, se zice că i-ar fi dat pe seama unuia dintre ... apoi, chiar dacă ne-am pricepe și noi la câte ceva, cine se mai uită în gura noastră? Vorba ceea, cucoane: "Țăranul, când merge, tropăiește, și când vorbește, hodorogește", să ierte cinstită fața dumneavoastră. Eu socot că treaba asta se putea face și fără de noi; că, dă, noi știm a învârti sapa, coasa și secera, dar dumneavoastră învârtiți condeiul și, când vreți, știți a face din alb negru

 

Vasile Alecsandri - Melodiile românești

... a simțit cuprins de un adevărat entuziasm la auzirea melodiilor poporale ale românilor și a și hotărât a le prescrie pentru ca să le scape de noianul uitării. Cu o răbdare și un tact de artist înamorat de frumusețile artei, el a ascultat pe cei mai vestiți lăutari din Iași și din București și a știut a deosebi ariile adevărat românești din mulțimea de arii străine ce au năvălit de vro câțiva ani la noi ... ale muntelui. Am întâlnit mulți călători străini în țările române care, nefiind deloc de școala romantică, mi-au mărturisit că aste cântece atât de simple și atât de expresive le-au făcut o impresie mai vie și mai adâncă decât toate gambadele muzicale ce se aud azi în sălile de concert și de teatru și care sunt primite cu aplauze frenetice. Cântecele de lume (romanțele) sunt melodii făcute pe poezii mai noi și au mai tot acel caracter ca al baladelor. Ele se deosebesc de balade în aceea că, jucate cu un muvement mai iute, ele slujesc asemene ca

 

Vasile Alecsandri - Cucoana Chirița în balon

... la Viena și am tras cât o peană... de... lișiță... Ș-apoi dacă ai fi un om umblat și citit, dacă mi-ai fi călătorit ca mine pe unde și-a înțărcat dracul copiii, dacă mi-ai fi văzut Parisul și Viena, dacă ai face parte din lumea cea mare, din hailaiful Bucureștilor, ai ști că sexul nostru, fie cât de gras, e tot gracios și ... am topit! CHIRIȚA (exaltat): Dar! o să mă înalț pe unde nu s-au înălțat nici zmeii, ca să meargă vestea Chiriței peste nouă mări și nouă țări; o să mă sui în lună și în stele, ca să văd de-oi găsi și pe acolo bazaconiile ce le-am văzut pe pământ. (Arie din “Chirița la Parisâ€�) CHIRIȚA Am văzut amoruri multe Ș-amorași cu pene smulte ... MOGHIOR (cu sentiment): Ah! CHIRIȚA: D-ta m-ai scăpat de belea la Viena, plătindu-mi datoriile, și ai venit cu mine la București, pentru ca să capeți concesiuni și joncțiuni... Ba încă am și

 

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

... de dealuri păduroase. În partea despre miazăzi mai cufundat, se adună, din șipotele ce izvorăsc de sub dealuri, niște băltaie adânci, deasupra cărora se ridică ca niște perii stufișuri de rogoz. Între partea băltoasă și partea mai ridicată despre miază-noapte, în mijlocul văii, stă hanul lui Leiba: e o clădire veche de piatră, sănătoasă ca o mică cetățuie; deși terenul e mlăștinos, hanul are zidurile și beciurile bine uscate. La glasul Surei, Leiba se ridică greoi de pe scaun, întinzându-și membrele obosite; el cată lung în zare către răsărit; nici pomeneală de dilijența. "Nu vine; ți s-o fi părut..." răspunde el balabustei, și se lasă iarăși jos. Foarte trudit, omul își încolăcește brațele pe masă și-și așează pe dânsele capul, care-i arde tare. La căldura soarelui de primavară, care începuse să încingă fața mlaștinelor, o moliciune plăcută coprinse nervii omului ... doi oameni de fiecare parte; pumnii sunt strâns legați unul peste altul cu o curea tare. E un om cu o cherestea uriașă: un cap ca de laur, părul negru, des, barba și mustățile aspre și împâslite. Prin cămașa-i, sfâșiată de luptă, se vede pieptul lat, acoperit ...

 

Constantin Stamati - Aslanaș cel bogat și momița lui

... și piardă vremea patriei sale slujind? Și de ce fapte slăvite, Dacă nu sunt prețuite? Când acel ne-nvățat, Dacă soarta avere i-au dat, Și vro țolină frumoasă de femeie au luat, Făr-a osteni ceva, Și făr-a servi cândva, Tot același respect are, În oricare adunare, Ca și omul învățat. Precum s-au și întâmplat, că nu demult la Bagdat, Un neguțitor onest, strângând multă avuție, Au răposat, Lăsând a sa clironomie Fiului său Aslanaș. Însă acest ... orangutan, Căci el numai când dormea din trup nu se schimosea, Dar îndat’ ce se trezea, Făcea cu mare iuțeală fel de fel de strâmbături Și sprintene sărituri. Cu toate acestea, Aslan simțindu-se nătărău, Și fiindcă de la dascăli învățase foarte rău, Au auzit de-o momiță Că se vinde la mezat Și că era minunată De-nvățată, Și că semăna cu dânsul și la fire și la stat. Deci au socotit s-o ieie ca să-i fie dăscăliță, Și măcar că era scumpă, dar el o au cumpărat; Momița, însă, firește, deși este prea isteață, ...

 

Vasile Alecsandri - Rusaliile

... La fântâna dintre flori Fetele se duc în zori Să-și umple cofițele, Să-și scalde gurițele. La puțul fărtatului Merg babele satului, Merg, sărind ca ielele, Să-și scalde zbârcelile. O ȚĂRANCĂ: Bună ziua, Catrină. CATRINA: Mulțumim d-tale, lele Safto. ÎNTÂIA Ce-ți mai face bărbatul? CATRINA: A ieșit la ... SUZANA: Și torc pân’ ce nu mai văd bine; dar voi? CATRINA: Noi? Nu mai înțelegem ce-o pățit oamenii noștri, că nu mai sunt ca mai-nainte veniți de-acasă. Spun lucruri de pe ceea lune. Mai ieri, bărbatu-meu era cu chef și se lăuda că mi-o cumpăra malote de covenție. Ce să fie aceea, Suzano? SUZANA: Cică-i o materie țesută nu știu unde... în doi ... că împărații nu lucrează. SUZANA: Dar ce fac ca să-și hrănească copiii? TOADER: Ș-apoi nu-i destul atâta. A mai venit și dnul Răzvrătescu, subprefectul, și le-a poruncit ca să nu mai asculte de nime decât numai de dânsul, ș-acum dacă strig în sat: Hai la culesul păpușoiului, mă!... ei îmi răspund: du ... mă! SUZANA: Carevrasăzică, satul ista-i bine numit satu lui Cremene? TOADER: Bine; ...

 

Emil Gârleanu - Cea dintâi durere

... spre gâtul calului, ca să-mi răspundă, iar eu mă credeam un soldat strașnic. Multe am văzut în ulița aceasta, în multe întâmplări am fost și eu amestecat, și multe lucruri de pe acea vreme sunt închise în sufletul meu. De unele nu-mi aduc aminte, îs ascunse bine colea, și cine știe dacă vreodată farmecul sau durerea lor vor răsări iarăși în mintea mea, cum răsar, în unele nopți, dârele luminoase ale fărâmiturilor de stele ... mine, arde târgul! Atunci m-am strecurat printre două jaluzele desprinse, și bătrâna s-a trezit cu mine lângă dânsa. M-am uitat și eu: în fund, cerul se rumenise, unde de fum negru se ridicau în văzduh și, uneori, câte un smoc de scântei scăpăra ca niște mărgele împrăștiate. Ne-am întors lângă poartă. Un călăreț trecu în goană; nu mult după aceea, alte pâlcuri de soldați se perindară, ca niște vedenii. Seara se așezase ușoară; odată cu răcoarea ei, veni un miros acru și înecăcios; rumeneala cuprinse tot cerul, iar vârfurile copacilor din grădina lui vodă se auriră; mișcate de vânt, păreau niște flăcări ce ardeau legănându-se. Peste ... destul. Și

 

Mihail Kogălniceanu - Introducție la "Dacia literară"

... a rămas în lenevire. Ajutată de stăpânire, apărată și îmbogățită de niște bărbați mari și patrioți adevărați, a cărora nume vor fi trainice ca veacurile, înlesnită prin miile de școli ce s-au făcut în târgurile și satele Moldo-valahiei, literatura noastră făcu pasuri de uriaș și astăzi se numără cu mândrie între literaturile Europei. Dupa Albină și după Curier , multe alte gazete românești s-au publicat în deosebitele trei mari provincii ale vechii Dacii. Așa, în puțină vreme, am văzut în Valahia ... iar nu de dezbinare; cât pentru noi, dar, vom căuta să nu dăm cea mai mică pricină din care s-ar putea isca o urâtă și neplăcută neunire. În sfârșit, țelul nostru este realizarea dorinței ca românii să aibă o limbă și o literatură comună pentru toți. Dorul imitației s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul național. Această ... prețioasă a unei literaturi. Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice, pentru ca să putem găsi

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

... V - MĂRIREA DEDICAȚIUNE Soției mele Iulia Petriceicu Hasdeu Cumplita sărăcie ș-invidia vicleană Danțau în jurul meu: În inimă durere, ș-o lacrimă pe geană, Și-n piept suspinul greu! Tu, însă, ca o lampă rămasă mângâiere Cînd faclele s-au stins, Cu-o rază de iubire sorbeai acea durere, Secai amarul plâns! Suspinul singur numai îmi sta ... Năstase Nu știi oare că la moarte-i pe toți robii săi iertase?... Singurul vlădică-n lume, sau cel puțin la români, Care nu voia ca frații să fie slugi și stăpâni, Fiind tot un os ș-o carne... Așa scris-a în diată, Poruncind să plece slobozi toți țiganii săi deodată; Toți, moșule ... pân'la unul: bărbați, copii și muieri... S-a spart lanțul! De-atunci, iată, două ierni și două veri Eu zbor în stânga și-n dreapta, ca voioasa ciocârlie Pe care n-o mai poprește ferecata colivie. TĂNASE Ești țigan pe jumătate, nu ești rob... RĂZVAN Asta-i nimic, Mai este ceva ... mai tocăm degeaba? Iată banii, mulțumește, du-te, caută-ți de treabă! Află, moșule, atâta: fie banii chiar furați, Copilașii tăi te-așteaptă fără pită și-nsetați!... TĂNASE (luând punga ...

 

Mihai Eminescu - Locul aripelor

... în valuri pe un sân ce n-am văzut, Căci corsetul ce le-ascunde e o strajă la tezaur, Iară ochii-ți, gardianii, mă opresc și mă sumut. Ochii tăi, înșelătorii! A ghici nu-i pot vreodată, Căci cu două înțelesuri mă atrag și mă resping ­ Mă atrag când stau ca gheața cu privirea desperată, Mă resping când plin de flăcări eu de sânul tău m-ating. O, atunci mâna ta-i tare și respinge cu putere Mâna mea, care profană ar intra în santuar Să se-ascundă-n sânii-ți tineri, pe când eu plin de plăcere Să ... n sărutarea-ți și în ochii tăi de jar. Astăzi însă nu-s ca flama cea profană și avară, Inima mi-e sântă astăzi, cald și dulce-i pieptul meu, Azi sunt cast ca rugăciunea și timid ca primăvara, Azi iubesc a ta ființă cum iubesc pe Dumnezeu. Tu surâzi cu nencrezare?... Cât de rea ești tu, copilă! Lasă ca sub gazul roșu eu la sânii-ți să pătrunz, Să deschei corsetul ista... Tu roșind să râzi gentilă, Eu s-apăs fruntea-mi arzândă între ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>