Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE TINE

 Rezultatele 941 - 950 din aproximativ 971 pentru PE TINE.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel

... drept în mijlocul frunții. Fără ei aș fi spus toate regatele, marile ducate și ducatele Germaniei, cu capitalele și cu orașele " cele mai principale ", ca pe apă, pe nerăsuflate. Ce n-aș fi dat să mă lase profesorii în pace, ca sa învârtesc degetele cele mari, unul împrejurul celuilalt, din ce în ce ... v-am spus de ce n-am luat socotelile tutelei și de ce-am rămas în aceleași case albe ca laptele — mai ales noaptea pe lună — cu pridvor, cu trepte de stejar, cu stâlpi cu flori la capiteluri și cu brățări pe la mijloc. Îmi plăceau casele?... Da. Iubeam pe unchiul meu, care-mi îndoise averea?... Da. Mi-era rușine ca, îndată ce ajunsesem vârstnic, sa-i cer socoteală, ca și cum m-aș fi ... multe fire albe, ca un copil vinovat, v-aș spune: — Nu, nu e adevărat că iubeam așa de mult casele în care crescusem și pe unchiul meu care mă crescuse... Mai era cineva pe-acolo, afară de un văr, cam de aceeași vârstă ca mine, afară de unchiu-meu (mătușa mea murise), afară de case și de un câine ... Ei, acest cineva pe ...

 

Ioan Slavici - Păcală în satul lui

... ar fi voit, ar fi găsit el ac pentru cojocul sătenilor; el însă nu voia. Avea tragere de inimă penru oamenii din satul lui. Nu! pe oamenii din satul lui nu putea el să-i încurce, cum ar fi încurcat a bunăoară pe oamenii din satul lui Tândală. Întinse dar pielea să se usuce, iar după ce se uscă, o luă în vârf de băț și plecă cu ... ajunse Păcală iar pe drumuri. Se duse și tot se duse mereu, de dimineață până la prânz și de la prânz până seara. Când era pe înserate, el se opri într-un sat de la marginea drumului și se uită împrejurul său, ca să-și găsească vreo casă la care să ... Doamne ferește ce!... Nu! ci fiindcă vornicul era cel mai de frunte om din sat și nu putea să-l primească la casa ei ca pe orișicine, iar peste zi vornicul, om cu multe treburi, nu putuse să vie, ci le făcea cinstea acum, mai pe seară. Alt nimic nu era la mijloc, Doamne ferește! Era gata nevasta cu toate: purcelul era frumos și rumen de-ți poc- nea șoricul în ... ...

 

Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița"

... despre aceasta mai multe exemple de boale primejdioase tămăduite prin credință; cuvinte negreșit mângâietoare și drepte, căci, când va, își întinde mâna și ne oprește pe marginea mormântului. Dar ele îi mai spuseră că mulți și-au câștigat tămăduirea închinând călugăriei câte unul din copiii lor sau pe singurul copil ce au avut, și sfârșiră povățuind-o a face asemenea. Nimic nu putea fi mai potrivit cu dispozițiile religioase ale bolnavei ... părinților, și îi rugă cu cele mai pătrunzătoare cuvinte să-și schimbe hotărârea: ea vru a mărturisi că iubește, dar frica îi opri pe buze taina ce era gata a-i scăpa: "Ei bine ­ îi zise tată-său ­ du-te numai să vezi cum e ... supunerea putea să-i folosească; vorbele cele din urmă ale tată-său îi mai sprijinea oarecum nădejdea. Dar mai înainte de toate vru să vază pe iubitul său și să se consulte cu dânsul. Niciodată nu s-a socotit el atât de norocit ca în seara aceea când Elena ... decât orice ar fi putut câștiga de la alte femei. Aceasta însă nu îl opri de a-și face mulțimi de închipuiri plăcute pe ...

 

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)

... reformați} și unitari. Căpeteniile Ungurilor au știut să silească și pe Români să se lapede de religia lor și să se facă reformați sau calvini. Pe nobilii sau nemeșii, cari mai rămăseseră cu credință în legea românească, dar și pe ceice se făcuseră catolici au reușit să-i calvineze, căci altminteri aceștia și-ar fi pierdut dreptupile boierești. N'au reușit însă cu poporul dela ... nobilii unguri și cu reprezentanții Săcuilor – tovărășie numită Uniunea celor trei națiuni , a nobililor, Săcuilor și Sașilor – au început să răpească pe seama lor tot mai mult din Pământul regesc cum se numiĂ  teritorul, pe care li s'a îngăduit să se așeze. Apoi au oprit pe Români să mai voteze la alegerea juzilor regești, cari erau căpeteniile scaunelor (județelor), i-au silit să deie a zecea parte (dijmă) din ... iar redactorii lor vârâți în temnițele dela Cluj, Seghedin și Vaț. Ca să spargă fața românească a Ardealului, au adus coloniști unguri de pe Pustă și Ciangăi (unguri) din Bucovina, întemeind sate ungurești printre Români. Pe ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei

... ei Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei de Constantin Stamati-Ciurea În Basarabia, ținutul Hotinului, 8 kilometri departe de Prut, se află pe hotarul moșiilor Caracușeni și Ghilavăț o stâncă, care este cea mai înaltă din tot ținutul. Privind de pe această stâncă într-o seară senină cu o atmosferă limpede, pe când soarele la apus luminează cu raze purpurii orizontul, atunci în depărtare se zăresc destul de lămurit contururile măgurilor munților Carpați, al căror șir se ... a face un serviciu botanicilor noștri români, le voi înșira aici. Reprezentanții cei mai marcanți ai florei noastre sunt culeși din pădurile Bucovinei și de pe moșiile de pe frontiera us-cată a ținutului Hotin: Peribicăuți, Groznița, Clișcăuți ș.a. Iată numele: Oxytropis campestris pe Mont-Blanc, la înălțime de 2000 m. Hutschinzia alpina pe Gotthardt, la înălțime de 1300 m. Potentila aurea pe Vollhorn, la înălțime de 1800 m. Gnafalium lestopod pe Scheideck, la înălțime de 1500 m. Ranunculus montanus pe Scheideck, la înălțime de 1500 m. Anemonis vernalis pe Furca, la înălțime de 800 m. Gnafulium montanus pe Rosenlau, la înălțime de 1000 m. Crocus vernis

 

Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență

... noastră, ne-am mutat în ea. Era o casă nouă, cu un balcon lung, care suna ca metalul, nu știu pentru ce, când mă plimbam pe el, mai ales când umblam bocănind cu călcâiele pe scânduri. Prin grădină trecea un pârâu lat de-o palmă. Pe lângă grădină, trecea un pârâu mai mare. Din dosul casei, peste pârâu, un deal drept, care mi se părea că atinge cerul. În stânga un ... nemaiauzit de misterios. În sat aveam câțiva amici țărani, unul Petrea Petrișcanu mai ales. Alăturea stătea un personaj foarte important, un țăran, Tancă, care avea pe casă un cuib de cocostârci, păsări pe care le vedeam întâia dată și care produseseră asupra mea o mare impresie și anume de ceva măreț și (iarăși) misterios. Țin minte că în ... iarba mai mare decât mine și cu nenumărate feluri de flori, era un ocean fără sfârșit -- ori cu sfârșitul în necunoscut -- care-mi dădea fiori pe care îi simt și acuma, dacă-i rechem în suflet. Când umblam pe cărarea care ducea, prin fânaț, la moară, numai pe unele locuri capul îmi ieșea peste iarbă. Încolo mergeam ca un om printr-o pădure ...

 

Ion Luca Caragiale - Notițe risipite

... ndemână. A! dar nu! mușteriul este cu atât mai exigent și mai caprițios cu cât e mai puțin deprins la gustul lucrului. Întrebați pe orice biet lipscan: o să vă spună daca pe cea mai pretențioasă aristocrată bătrână n-o împacă mai ușor decât pe o tânără mahalagioaică ageamie. Acesta este rolul teribil al mușteriului mic: să torturezepe micul debitant... Și să vezi critică de amănunte! atât mai multă autoritate ... artiști de la noi cari ar câștiga mult în stima mea dacă ar semna o asemenea operă." În multe rânduri scăpasem astfel. Dormeam acum liniștit pe formula mea, pe care o credeam suficientă, când, într-o zi, dama îmi prezintă ultima ei operă: un cuib de rândurici sub o strașină, în momentul când părinții ... intenția întreagă acoperită, pentru că el vrea să-și comunice toată gândirea și simțirea. Într-un cuvânt, artistul vrea să comunice tot și obține puțin, pe când amatorul vede că obține mai mult decât voia. Amatorul lucrează prin inteligență; artistul — prin apucătură. Pe artist îl stăpânește apucătura, amatorul își stăpânește priceperea. În fine, artistul este un om fără voință, adică un om incomplet, ...

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... medic îl obligă să se devoteze pen­tru cei ce suferă și, de multe ori chiar, să-și riște viața pentru a scăpa pe aceea a altora. În ce altă profesie se găsește abnegația absolută de sine, pe care medicina o impune celor ce o exercită? Este evident deci că, dintre toate profesiile, medi­cina este cea mai bine­făcătoare. Dar, - în plus ... templul sacru al medicinei. Acum înțelegeți înalta demnitate a profesiei medi­cale și respectul ce i se dă din toate părțile. „Cinstește pe medicâ€� zice Biblia,...â€� căci ai trebuință de elâ€�. II Dar, ce este un bolnav? Un bolnav este un individ în al cărui organism s ... Astfel de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o mână sau un picior, - un țăran care, lovit de pelagră, și-a pierdut mințile; - un ... la adevăratul lor scop), - indivizi care inspiră scârbă și care par a nu fi demni de nici un in­teres. Veți întâlni bunăoară

 

Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre

... epocile de mari răsturnări și revoluții, doi-trei oameni de inimă pot pune la cale, susținuți de acest ambiant încrezător și cald, mari reforme spirituale, pe care în vremurile obișnuite nu le-ar fi adus o evoluție de decenii ori secole. Iată, în fața noastră, o operă de revoluție, înfăptuită cu ... tocmai prin acea speranță naivă și curată a celor mulți, de atacurile puterilor tradiționale, ignorate voluntar de întemeietori și mânioase de această ignorare. Pe ce drum va apuca noua confraternitate spirituală? Cele vechi, mereu umblate, bine bătute, netede, duc toate în mlaștina materialismului vulgar. Iar drumurile noi sunt numai ... primul obstacol, până la prima jertfă. Tăria de caracter - singura noblețe adevărată în lumea muritorilor - e o floare rară. Iar fără ea toată învățătura de pe lume, tot talentul creator, e un simplu amuzament egoist. Când semenii tăi te urcă în vârful piramidei sociale, trebuie să arzi tot sufletul tău pentru ... tine, că tu ești un om, trecător, dar pentru oameni, pentru idealul lor, pe care tu nu trebuie să-l lași să decadă, pentru sublimul

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură asupra omului mort

... Moartea drepților iaste (zice) adormire. Și iarăș, la molitvele Rusaliilor: Că nu iaste, Doamne, moarte robilor tăi, când eșim noi din trup și venim la tine, Dumnezeul nostru, ce schimbare dentru cĂ©le mai cu grijă la cĂ©le mai fericite și la cĂ©le mai vĂ©sele și la odihnă ... vrĂ©me ce aici, după adormirea cea firească, să întoarce iară omul la osteneli, la scârbe, la supărări, la patemi, acolo, după adormirea cea de pe urmă, carĂ© o numim noi a morții, trĂ©ce din scârbă la bucurie, din stricăciune întru nestricăciune, din orașul lacrămilor la locul veseliei ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... punctul de vedere al desvoltării ideilor asupra lucrurilor și a lumii. Deși idealismul nu e product al individualității, și aceasta nu poate fi pe deplin cunoscută fără cercetarea fiziologică și psichologică a ființei ce-i dă naștere, voiu căuta să, desfac, pe cât se poate, înflorirea minții de trunchiul de care se tine și să povestesc mai mult înșirarea logică a gândirilor mele, decât să analizeze substratul lor pasional. Voiu reproduce deci, din viata mea numai ... în fier, în care își strângea economiile lui, scotea besecteaua de mahon ferecată cu argint, un dar de nuntă al mamei mele, și așezându-se pe colțul sipetului, își număra galbenii pe cari îi aduna unul câte unul. Îmi aduc aminte că într'o zi, când eram fată la așa numărătoare, am auzit numărul quatrevingt și mă ... avut o înrâurire asupra desvoltării mele intelectuale, mai ales în ce privește cunoștințele mai desăvârșite ale limbei franceze. Tatăl meu primind propunerea marelui ban de pe atunci lordache Ruset, din Bacău, de a merge la moșia lui Filipenii pentru a pregăti pe ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>