Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAR DE CE
Rezultatele 951 - 960 din aproximativ 1840 pentru DAR DE CE.
Cincinat Pavelescu - Lied (Pavelescu, 2)
... Cincinat Pavelescu - Lied (Pavelescu, 2) Lied de Cincinat Pavelescu Aș vrea să scriu, Ca Heinric Heine, Un lied; În care pentru veci să-nchid, Ca-ntr-un sicriu, A mele ... Cum a făcut poetul Heinric Heine. Să nu fie cuvinte-n el Și nici versificări savante, Doar lacrime ce s-au schimbat În diamante. Dar nu jelire de mișel Ce plânge ca să-ți facă milă De mila lumii mi-este silă. Îmi place lacrima tăcută Ce-ngroapă-n ea durerea mută, Și care-ascunde-ntr-însa taine Precum un lied de
Ion Luca Caragiale - Cronici literare
... vițiurilor, ce, din nenorocirea umanității, au bântuit și vor bântui etern societățile? L-ați cunoscut?... Da?... Așa este că era nostim cu verva lui detractoare? Ce geniu! Ce monstru de geniu! Uite, vă asigur că peste câteva sute de ani, când cine știe ce va mai fi prin aceste locuri, unde astăzi se rădică mândra noastră cetate, micul Paris al Orientului, când se va omeni de Pasagiul Român și de admirabila lui arhirectură, cum se pomenește azi de Grădinile Suspinse ale Semiramidei [1] , poate că amintirea se va datori în mare parte celebrității lui Christorian și atâtor alții de specia sa. Da, doamnelor și domnilor; Bucureștii — dacă nu mă-nșel — este fericita lui patrie. - Cum se poate, — vor striga depărtatele generațiuni ... ce numele de Aamsky răsună și va răsuna cât lumea de la Soare-Răsare până la Soare-Apune. Nu uitați, bunii mei cititori, că cele de mai sus nu sunt decât numai și numai o convorbire ce ...
Ion Creangă - Povestea porcului
... ședeau singurei ca cucul și le țiuiau urechile, de urât ce le era. Și apoi, pe lângă toare aceste, nici vreo scofală mare nu era de dânșii: un bordei ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe laițe, și atâta era tot. Ba de la o vreme încoace, urâtul îi mânca și mai tare, căci țipenie de om nu le deschidea ușa; parcă erau bolnavi de ciumă, sărmanii! În una din zile, baba oftă din greu și zise moșneagului: — Doamne, moșnege, Doamne! De când suntem noi, încă nu ne-a zis nime tată și mamă! Oare nu-i păcat de Dumnezeu că mai trăim noi pe lumea asta? Căci la casa fără de copii nu cred că mai este vrun Doamne-ajută! — Apoi dă, măi babă, ce putem noi face înaintea lui Dumnezeu? — Așa este, moșnege, văd bine; dar, până la una, la alta, știi ce-am gândit eu astă-noapte? — Știu, măi babă, dacă mi-i spune. — Ia, mâine dimineață, cum s-a miji de ziuă, să te scoli și să apuci încotro-i vedea cu ochii; și ce ți-a ieși înainte întâi și-ntâi, dar a ...
Alexei Mateevici - Chestia preoțească
... pământul bisericesc și o viișoară. Asta-i făcea pe preoți să creadă că „prihodul“ aduce venituri enorme și îndată te face cu mii. De aceea, imediat ce se deschise Zaimul, ei se tulburară. Preasfințitul se pomeni cu o mulțime de cereri de „prihod“ cu caracter amenințător: unul scria că, de nu va primi Zaimul, o să se împuște; altul că se va spânzura etc. Mai mulți erau de cei bătrâni cu cruci și cu „camilafce“. Firește că stăpânitorului lor nu-i venea prea bine; el sta la cumpănă: pe de o parte, atâția preoți bătrâni și „cinstiți“; de nu-i vei da Zaimul vreunuia dintr-înșii, se va mai spânzura și atuncea ia-ți asupra păcatul lui; pe de altă parte, o văduvă sărmană roagă pentru un preot, care să-i dea ei și orfanilor sprijin și adăpost; dar acest preot e foarte tânăr. Și el (preasfințitul) nu făcu nici așa, nici altmintrelea: îi făgădui Zaimul părintelui Iacov Tocan din Chiștelnița, care-l rugase ... și cu camilavce în cap. Satul Copceac, ca popor, e foarte bun și bănos, și părintelui Ion îi ședea bine și la locul lui vechi. Dar vedeți că lăcomia îl duce pe om din
Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară
... Otopeanu: La noi, la Otopeni, spune, dom'le, tata, că s-a stârpit toate vacile când a venit cometa ailaltă. Profesorul: Dar mumă-ta de ce nu s-au stârpit, boule?... No, merem mai gheparke... fără collocvium! Să vedem numa care este posibilitatea de o întâlnire a globului terestru cu cometa lui Biela.... (Hotărât:) Apoi, asta nu-i slobod, asta nu se poate, deoarece toți erughiții au ... chelurice și nu simțiți penetrățiune la contâmplățiunea naturii carea (cu multă elevațiune) după cum lucră este, mă rog, pântru șpectatoriul cu perșpicațitache, un șpectacol plin de admirățiune și venerățiune!... No! acuma văz't-ați că ieri nu s-au întâmplat nimica... De ce n-ați vin't la scoală ieri, să azistați împreună cu profesorele vost'?... Școlarul Bârsescu: Ni-era frică de cometă... Profesorul: Frică, ha?... No, du-che! Școlarul Ionescu: Eu am venit, dom'le, cu Popescu Ion și cu Otopeanu Marin, și-am stat de ... că eu che urechesc înc-o toană; che fac numa apoi să vezi steale și comeache ziua miaza mare! înțălesu-m-ai? (Copiii devin din ce în ce ...
... lui stă și citește Un roman sentimental. Uneori spre el privea Ca din slăvi și-o lasă greu, Și zbîrcind din nas murmură: "Ce figură de lacheu !..." El îi vede în oglindă Ochii mici, răutăcioși; Dar, sub nobila ei frunte, Îi găsește tot frumoși. Și în gîndul lui măsoară Drumul lung pe care-a mers; Suspinînd privește-n urmă ... frumușel, bogat, În saloane, printre rochii, E copilul răsfățat. De gătelele din baluri Pajul sexului frumos Scrie cronici parfumate, Vînturînd eternul sos — Stilul-fard de buduaruri Plin de stele și de flori, Epitetele galante Ce dau babelor fiori !... Astfel, norocosul Sander, Cu toate e înzestrat, Se ridică-n cinstea lumii, Ca un fiu de împărat: Fără muncă, fără zbucium, Toate cele-i merg în plin; Doar cu gîndul le gîndește, Și de-a gata toate-i vin. Nici o poartă spre mărire Pentru el închisă nu-i. Alții luptă și asudă, Iar izbînda e a ... n-a înghițit Bietul Sander, pîn' s-atingă Pergamentul aurit !... Și în urmă, ce viață De mustrări și umilinți: Nostalgiile nobleții, Dorul vecinic de
... la toți ce-o întrebau: Și, să vezi, mă ține de la Sân Petru. M-o apucat așa deodată, m-o fulgerat prin ochi, și de-atunci întruna mă taie înăuntru... Gemu de câteva ori și adăugă: Am venit să-mi deie ceva doftorul, c-o fi știind el ce am. Ciobanul lovi cu mâna în vânt, ca și cum s-ar fi apărat de-o muscă, se gândi puțin, zâmbi, ș-apoi se-ntoarse către flăcăi: — Când vine doftorul? — Apoi trebuie să pice acuma. Bughea se sculă ... — Te taie așa din când în când. Ori parcă te împunge. Ha? Bughea îngăimă: — Da, așa, chiar așa, domnule doftor. — Ești bolnav de mai, băiete, de mai. Dar pentru asta n-am doctorii cu mine. Trebuie să-ți iei de la târg. Ai cu ce? Să-ți dau o însemnare. — Dați-mi, că eu și mâini mă răped până la Cheatra. Doctorul luă un creion și începu să scrie ... de scris, ce-i veni să facă din gură așa, ca atunci când vrei să sparii un copil: Chhâu!! Doctorul tresări și-l întrebă: — Ce ai, ...
... încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor. Un ciripit străin o miră. Și cea dintâi rândunică, venită de departe, tăia albastrul ca o săgeată, înconjură copacul de câteva ori cu strigăte de bucurie, apoi se așeză pe streașina casei, cântând mereu... Dar într-o dimineață raza de soare nu mai veni. Cerul rămase acoperit de nori. Cea dintâi picătură de ploaie o izbi rece, greoaie. Câteva zile a plouat. Nici rândunele nu se mai vedeau. Dar mirosul crinilor, seara, se împrăștia puternic, umed: o amețea. După zilele acestea, lipsite de scânteiere, soarele răsări într-o dimineață înfocat, vărsând parcă flăcări, încălzind totul în câteva clipe. Raza o fripse. În după-amiaza zilei acesteia, o păsărică ... fluturară prin aer, apoi fuseseră duse departe. Pasărea îi venea mai rar, nu mai cânta, și asta o mâhnea cumplit. Frunza tânjea, se îngălbenea; celelalte, de pe același copac, parcă se îngălbeniseră și mai repede. Începuseră să cadă. Frunza auzea mereu,
... o s-aducă o frânghie, l-om lega și l-om trage pe mal. Călărașul se uită înspre sat: Uite-l, vine. Peste puțin, sărea de pe cal un țăran cărunt, dar voinic. — Uite-l colea, tată, între rădăcini. Țăranul își scoase opincile și intră în apă până la brău, de veni lângă feciorul său. După ce privi, se scutură și zise: Haidem! Călărașul descălecă, cei doi flăcăi nu se mai codiră, veniră și dânșii. Băiețandrul se întorsese; privea de pe mal. Țăranul desfăcu funia ce o avea încolăcită pe după umăr: — Așa! Să-l legăm. Își suflecă mânecile, înnodă capul frânghiei de un braț al înecatului, subțioară, apoi luă capătul celalt, îl trecu de două ori împrejurul pieptului calului și-l aduse să-l lege de celalt braț, ca un ham. — Bine! Acum desfaceți rădăcinile. Flăcăii dădură la o parte rădăcinile, călărașul apucă de căpăstru calul și, încet-încet, îl scoaseră în susul apei, pe mal. Tocmai atunci venea și morarul, moș Vasile. Flăcăii îl chiuiră și dânsul coborî ... Într-un târziu, după ce ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Munca creatoare și munca-exercițiu
... e penibilă, dar chiar e plăcută și trebuitoare organismului omenesc. ,,Fiecare organ care împlinește o funcție — zice cu drept cuvânt Ferrero — are nevoie de exerciții. Neactivitatea prelungită se face dureroasă și sfârșește prin a determina boala și chiar degenerarea organului." De aceea copiii lăsați în voia lor aleargă și se ostenesc, un om ce nu muncește se simte rău și se lecuiește prin plimbare și gimnastică: are nevoie organismul de exercițiu muscular. Creierul e și el un organ al organismului și centrurile cerebrale cer și ele să funcționeze, cer un exercițiu al cărui rezultat e ... e activitate științifică, însă întrucât inventează și creează în știință, învățatul e artist. Genialul Helmholz a arătat deosebirea între crearea științifică și artistică, dar și la el această deosebire se arată mai mult în metodă. De altmintrelea aceasta nu ne interesează acuma. Ceea ce ne interesează e faptul indiscutabil că în activitatea artistică munca creatoare predomnește aproape exclusiv. După cum în învățarea unei lecții pe de rost e cheltuită exclusiv munca intelectuală automatică munca-exercițiu, tot așa în artă, în opera adevărată artistică, se cheltuiește aproape numai munca creatoare. A ...
Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului
... în zori de zi Întâi s-a ivi, Pe ea s-o jertfim În zid s-o zidim!" [5] III Iată-n zori de zi Manea se trezi, Ș-apoi se sui Pe grad de nuiele Și mai sus, pe schele, Și-n câmp se uita, Drumul cerceta. Când, vai! Ce zărea? Cine că venea? Soțioara lui, Floarea câmpului! Ea s-apropia Și îi aducea Prânz de mâncătură, Vin de băutură. Cât el o zărea, Inima-i sărea, În genunchi cădea Și plângând zicea: ,,Dă, Doamne, pe lume O ploaie cu spume, Să facă pâraie ... supărătoare au obicei a freca ușile și ferestrele cu usturoi în ajunul Șf. Andrei, fiind usturoiul displăcut strigoilor. Moroii sunt iarăși un soi de strigoi mici ce vin de cer țâță la mamele lor. Ei sunt copii noi-născuți ce mor până a nu fi botezali. Spre a-i împăca, mamele trebuie să care cu gura, șapte ani de-a rândul, în ziua de Bobotează aghiazmă mare și să stropească astfel mormintele copiilor. Rusaliile sunt trei fete de împărat care au ciudă asupra oamenilor fiindcă nu au fost băgate în seamă de dânșii în cursul vieții lor. Ele nasc furtuni