Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE LA
Rezultatele 981 - 990 din aproximativ 1311 pentru DE LA.
Mihai Eminescu - E împărțită omenirea...
... Mihai Eminescu - E împărţită omenirea... E împărțită omenirea... de Mihai Eminescu E împărțită omenirea În cei ce vor și cei ce știu. În cei dentâi trăiește firea, Ceilalți o cumpănesc ș-o scriu. Când ... pământească, Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi Naintea ta să-ndreptățească; Căci buni și răi trăiesc în tine, Cuvântul tău e calea lor  De-a lor abateri li-i rușine, Căci tu ești ținta tuturor. Virtutea nu mai e un merit, Căci merit nu-i când nu ... ntărât Cu viața-n joc, cu mintea ruptă; Mânând cu anii colbul școlii, Ei cred făr-a fi înțeles, Din cărți străvechi roase de molii Își împlu mintea cu eres. Ei nu pătrund a ta mărire  Minune-i pentru dânșii tot. Necercetând nimic în fire, Nimic ...
Mihai Eminescu - E împărțită omenirea
... Mihai Eminescu - E împărţită omenirea E împărțită omenirea... de Mihai Eminescu E împărțită omenirea În cei ce vor și cei ce știu. În cei dentâi trăiește firea, Ceilalți o cumpănesc ș-o scriu. Când ... pământească, Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi Naintea ta să-ndreptățească; Căci buni și răi trăiesc în tine, Cuvântul tău e calea lor  De-a lor abateri li-i rușine, Căci tu ești ținta tuturor. Virtutea nu mai e un merit, Căci merit nu-i când nu ... ntărât Cu viața-n joc, cu mintea ruptă; Mânând cu anii colbul școlii, Ei cred făr-a fi înțeles, Din cărți străvechi roase de molii Își împlu mintea cu eres. Ei nu pătrund a ta mărire  Minune-i pentru dânșii tot. Necercetând nimic în fire, Nimic ...
Mihai Eminescu - Mai am un singur dor
... Mihai Eminescu - Mai am un singur dor Mai am un singur dor de Mihai Eminescu Mai am un singur dor În liniștea serii Să mă lăsați să mor La marginea mării; Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Pe-ntinsele ape Să am un cer senin. Nu-mi trebuie flamuri, Nu voi sicriu ... Nu-mi plângă la creștet, Doar toamna glas să dea Frunzișului veșted. Pe când cu zgomot cad Isvoarele-ntr-una, Alunece luna Prin vârfuri lungi de brad. Pătrunză talanga Al serii rece vânt, Deasupră-mi teiul sfânt, Să-și scuture creanga. Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte. Luceferi, ce răsar Din umbră de cetini, Fiindu-mi prietini, O să-mi zâmbească iar. Va geme de
Alecu Donici - Leul și iepurele
... Alecu Donici - Leul şi iepurele Leul și iepurele de Alecu Donici Un leu c-un iepure prieteni s-au făcut. Eu văd că vă mirați Și nici e de crezut; Dar când îți sta să căutați La adunările lumești, Apoi mai grele lucruri îți crede nefirești. Așa, odată au pornit Ei împreună la plimbare, Și iepurele au stârnit Această întrebare: — Prietene iubit! Mă mir eu și te rog să-mi spui Pricina, pentru ce cucoșul nimicit, Pe ... care poți pe loc c-o sfârlă mort să-l pui, Te sparie așa cumplit, Încât tu fugi de glasul lui? — Aceasta nu-i de vro mirare, Lui leul au răspuns. Și noi cei mari suntem cu slăbiciuni născuți. Precum un elefant, cât este el de mare, De șoareci iar se teme tare. Apoi pentru aceasta dar, Nu în zadar, Răspunse iepurul. Și eu ca voi cei mari, Mă tem de
Gheorghe Asachi - Lacul lui Ovid
... lume-Amorul inimile va să sfarme, Ceatra-Ovidului purta-va între ale sale arme! Chiar pe marginea a Daciei, între barbarul popor, Departat de dulce patrie și molatica viață, De p-acesta plai adese, cerând grație,-agiutor, Cătră ceri și cătră Cezar el tindea a sale brață; Deseori aprins de doru-i cerceta în fantazie Capitolul, pe-a sa fiie, pe duioasa lui soție. Deseori din sânul mărei, ce de patrie-l departa, Raza dulce-a mângâierei se părea cum că-i răsare, Și-n noian ținându-și ochii dorul său îi arata ... ceriul de fortune, Ochii săi de-un râu de lacrimi, inima de-amărăciune! După ce apoi cu ziua și speranța i-a pierit, La locașul singuratic se-nturna întru durere; Aici muzile-ndurate poetului favorit Aduceau din Elecona balsame de mângâiere, Și-atunce-a sale versuri răsunau atât duioase, Încât a lor armonie fărmăca inimi fioroase. A lui lacrimi ... a pus: Al amorului cel tânăr cântător aice zace, Geniul care-l mărisă pe dânsul l-a și răpus; Tu ce treci, de-ai iubit, spune: răposeze Ovidu-n pace! Și de
... necesitatea introducerii, prin regulamente, a infinitivului ca imperativ impersonal, fără ca și cu negațiune; și asta (onoare ei!) pentru toți călătorii, fără excepție de clasă sau de distanță de parcurs, la toate trenurile, fie accelerate, fie de persoane, mixte sau de marfă. Astfel, în toate vagoanele noastre de călători, citim: pe uși: „A nu se deschide până trenul oprește"; pe ferestre: „A nu se pleca în afară"; pe semnalul de alarmă: „A nu se trage decât în caz de mare pericol" ; în altă parte: „A nu se întrebuința în timpul opririi în stațiuni" ; m clasa III: „A nu se scuipa pe covoare ... ordinele d-tale? Suntem, cu toții, invitați vreo doisprezece inși, toți lume aleasă din litere, științe, arte, dintre cari vreo șase reporteri. Ușile spre sala de mâncare se deschid. La masă!... Dau brațul Graziellei... Un prânz împărătesc! și tot lucruri ușoare: Mezeluri, salam, ghiudem, limbă, licurini, masline, icre de știucă și negre; supă de clapon cu patèle; pană de somn rasol; clapon ciulama; chifteluțe marinate cu tarhon; pîrjoală de nisetru; patricieni la grătar; un purcel
Mihai Eminescu - Cereți cânturi de iubire
... Mihai Eminescu - Cereţi cânturi de iubire Cereți cânturi de iubire de Mihai Eminescu Cereți cânturi de iubire: Niciodată n-am iubit  Vesel cânt de fericire? Fost-am eu doar fericit? Nu, de când eu sunt în lume Nimeni, nimeni pe pământ N-a zâmbit l-a mele glume, N- ascultat al meu cuvânt ... m-am prefăcut. Am întors apoi cojocul Când iubirii mi -s-ofereau; Le-am fugit  și râsul, jocul, Cu mândrie le-am respins. Plin de nevinovăție În aceia tineri ani, Eu primeam cu bucurie Tot ce s-ar fi oferit. Astăzi ea mă înconjoară, Astăzi eu blestăm și fug. A ... odat orice femeie Mie-un înger se părea, Pe-orișicare-aș fi iubit-o, Ce primea iubirea mea. Dar vai! cine-o să se uite La copilul cel ciudat Cu-a lui plete lungi zburlite Și cu ochiul turburat? Aveam spirit  dar prea fine Păreau glumele-mi la ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... Fitecine cu ale lui. La nea Nicola veselie, la alții obide. Unii abia așteaptă Ignatul să-și taie grăsunul cât malul, alții abia au mălai de gură. Că cine a făcut lumea, cu deșertăciunile ei, la unii tună și fulgeră, iar pe alții îi înbuibă cu norocul, ca pe curcani cu nuci. III Așa înțelenise, de pustia de vreme, mai tot satul; și așa, hangiul venetic, bogat putred, să răsfoia în duhoarea de țuică și vin, pe când mama Stanca Kivuleasa stă mâhnită la gura sobei, mângâindu-și odorul pe obraji. Sultănica ațipise cu capul în poala mă-sei. Odaia e deretecată de ți-e drag să te uiți la ea. Pe pat o scoarță aleasă în fel de fel de migălituri. Pernele, cu fețe de cuadrilat. Pe lacra de sub icoane, două plapămi groase. Spre răsărit, trei icoane muscălești, roșii ca para focului. Toți sfinții se aseamănă ca două picături de apă. Toți au ochii din trei linii, nasul dintr-una și gura din două. Cât despre sf. Gheorghe, călare p-un cal cu gâtul de ... o luată din Iele, n-are toate sâmbetele. Când umblă, calcă-n străchini. Numai nevastă ca toate nevestele n-o să fie Sultana aia, zicea la fântână, ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)
... campanie distrugătoare și neomenească contra lui Macedonski a fost Grigore Ventura, boier moldovean, cunoscut polemist, autor dramatic și literat, tatăl celebrei noastre compatriote de la Comedia Franceză din Paris, domnișoara Maria Ventura. Deși epigrama apăruse ca simplu joc de redacție pe la mijlocul unei reviste de 120 de pagini și n-ar fi putut fi introdusă peste noapte la pagina 60 a revistei, totuși, în timp de 12 ani, lui Alex. Macedonski nu i s-a îngăduit să publice un singur rând de apărare sau de lămurire. Ventura convinsese, prin violența campaniei sale, că Macedonski este autorul acelei impietăți. Din fericire, moravurile acestea s-au schimbat, și azi, în toată liniștea ... suferinței, când lui Emil Costinescu, fostul ministru de finanțe, suflet frumos ca și înfățișarea lui blândă și patriarhală, când (mătușii mele) dna Smaranda Bucșan, castelana de la Parepa, când tatălui meu, inginerul Ion Pavelescu, om de inimă [bun și milos], care iubea și admira pe marele poet [și nu știa să refuze pe nimeni]. De obicei scrisorile obțineau rezultatul dorit. Dar să nu vă închipuiți că maestrul, când se trezea în posesia unei sume respectabile de 500 sau 1000
Ion Grămadă - O noapte de groază
... Pe vremea aceea, eram fată mare și-mi trăiau încă părinții și frații. E mult de atunci, și totuși, îmi aduc așa de bine aminte de toate amănuntele, de parcă s-ar fi întâmplat ieri-alaltăieri… Era după Crăciun și afară se pusese o iarnă grea, cum nu se mai pomenise de multă vreme. Într-o zi, numai ce văd că vine la noi, la Suceava, frate-meu, Ovanes, care locuia aici, la mănăstire. Vine, zic, și mă cheamă să stau vreo săptămână cu băieții lui, la mănăstire, și să dau seama de chilii, că el merge cu soția în România, la Panciu, la celălalt frate mai mare, Garabet, care ținea han acolo. Voia să fie la cununia fetei lui Garabet, Natalița, iar, după o săptămână, avea să se întoarcă. Eu încă m-aș fi dus bucuroasă, mai ales că, la urmă, se hotărâră și părinții mei să meargă la nunta lui Garabet, pe care nu-l văzuseră de multă vreme; ei însă începură să-mi vorbească despre iarna cea grea, de drumurile rele și de guturai, așa de stăruitor, încât am rămas acasă. La început, am plâns nițel, dar m-am ogoit îndată, căci vedeam bine că mănăstirea nu putea ...
George Coșbuc - Povestea căprarului
... George Coşbuc - Povestea căprarului Povestea căprarului de George Coșbuc Publicată în Literatură și artă română , 1899, nr. 1 (25 nov.) Când ne-au respins de la movilă, Căzurăm mulți pe-aceste lunci. Și-ntreg un regiment atunci, De ce-a văzut, a plâns de milă. În șiruri strânse și-mproșcând Necontenit cu foc mulțimea, Se da-ndărăt dorobănțimea, Loc turcilor pe șes făcând. Curgea și mult și iute focul ... de mult omor, Că plumbii-n deznădejdea lor Curg râu! Dar azi le cred pe toate. Iar noi ne-ndepărtam mereu, Și i-am strigat de ... stă să moară, Și că-i păcat de Dumnezeu. Nevrând să-l lase pe câmpie, Și să-l aducă neputând, El sta cu mortul, dus de-un gând: Străjer răzbunător să-i fie! Dar turcii vin, tot vin, un roi, Și tot mai larg li-e-n urmă pasul Acum nici ... i-a-necat apoi coloana Și nu i-am mai văzut apoi. Înfiorat și-acum îmi bate Cu jale inima, când scriu: Strivit de turci, să mori de viu, Veghind la capul unui frate! Când ne-am retras pe-acele lunci, Respinși de turci de la