Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘI CU
Rezultatele 991 - 1000 din aproximativ 2100 pentru ȘI CU.
... Vasile Alecsandri - Sergentul Sergentul de Vasile Alecsandri Pe drumul de costișe ce duce la Vaslui Venea un om, cu jale zicând în gândul lui: „Mai lungă-mi pare calea acum la-ntors acasă ... Aș vrea să zbor, și rana din pulpă nu mă lasă!“ Și bietul om, slab, palid, având sumanul rupt Și o cămeșă ruptă bucăți pe dedesupt, Pășea trăgând piciorul încet, dar pe-a lui față Zbura ca o lumină de glorie măreață, Și ... vede nu departe în fața lui venind Un corp de oaste mândră în aur strălucind. Erau trei batalioane de garda-mpărătească Mergând voios la Plevna cu dor s-o cucerească. În frunte-i colonelul semeț, pe calu-i pag, La bravii săi tovarăși privea ades cu drag, Și inima în peptu-i bătea cu foc, deșteaptă, Căci el visa, privindu-i, la lupta ce-i așteaptă. Deodat' el dă cu ochii de sarbedul român Ce stase-n loc la umbră, sub un stejar bătrân, Și mult se minunează, și nici cp-i vine-a crede Când crucea „Sfântul Gheorghe“ pe sânul lui o vede. S-oprește regimentul, iar bravul colonel ...
George Coșbuc - Patru portărei
... la mănăstirea din crângul de fagi tineri, Cer sfat, le dă sfaturi vrăjite sfânta Vineri. Le spune că departe, pe râu de mărgărint, Sunt poduri cu părcane cioplite din argint. Sub nalt grindiș d-aramă stau câșițe de aur, Și-acolo străjuiește mereu câte-un bălaur. De scapi de dânșii teafar, ajungi să poți vedea Palatele de glajă pe-un munte de mărgea. Și cine-i om să lupte cu zmeu, ca să-l omoare, Stăpân va fi pe Veta, pe chei și pe zăvoare. IV Hei, Trăsnet-Împărate! Mulți ani cu har de domn! Feciorii tăi deșteaptă tot iadul azi din somn! De-ar da spre cer năvală, și-n cer ar face strungă, Voinici, cât să-ți răstoarne pământul într-o dungă. Ei pier în Răsărituri, ca șoimii zboară zbor. Se duc cum ... când a fost în ziua d-a opta, pe-nsărat, În zări, departe-n funduri, un cal s-a arătat: Cu tarnița pe șolduri, cu frânele-n picioare Și galben călărețul ca prinsul de lingoare. Trei cai aleargă-n urmă-i sălbatici de merei; Să-i vezi și să-ți faci cruce de bieții portărei! Ei fug mâncând pământul, ar soarbe-n gură marea Căci nu-i încape șesul
... la această splendidă extindere a cuprinsului poeziei, odată ideea ajunsă la acest grad de elasticitate. Totuși, vorbirea, în chip firesc, tinde la precizie, și o reacție trebuia să se producă în sensul acestei tendințe. Încercarea lui Bremond de a determina din nou, și pentru noi, modernii, înțelesul poeziei, este justificată deplin. Față cu mulțimea cititoare, situația omului care încearcă să determine o idee e totdeauna ingrată. Cu cât mai nelămurită și anarhică este întrebuințarea unei idei, prin urmare a unui cuvânt, cu atât mai îndărătnic și mai neinteligent, firește, rezistă publicul la critica acelei stări de confuzie, pe care el n-o simte ca atare. Când Bremond vorbește de poezie pură ... decât cuvântul poezie, cuvântul Dumnezeu trebuie să despereze pe autorii de dicționare care, pe lângă intențiile practic empirice sau istorice ale oricărui lexicograf, mai au și scrupule inteligente. Să introduci pe Dumnezeu în definiția poeziei înseamnă să prelungești o confuzie și așa destul de regretabilă. În atitudinea mistică, astfel cum o arată Bremond, încape muzica mult mai potrivit decât poezia. Preotul spune: acea întâlnire cu Dumnezeu e cele mai de multe ori obscură. Obscură, se înțelege, desigur, din punctul de vedere al intelectului ...
Vasile Alecsandri - Fratele (Alecsandri)
... Vasile Alecsandri - Fratele (Alecsandri) Vai de mine, amar de mine! Fugit-am, mândro, de tine De trei luni și de trei zile Să găsesc pace și mile, Că tu rău m-ai fermecat Cu trei paie de la pat, Cu o schiță din portiță Și cu fire din cosiță. [1] Mă dusei la mănăstire, Pusei mâna pe psaltire Și citii câteva zile Să mai uit cele copile, Dar ce-oi face ca să scap În nevoie să nu-ncap? Că drumul ce-am apucat ... drept la păcat. Drăguliță, eu văd bine Că nu am să scap de tine. Fă-te-ncalte-o mănăstire, Și-mi dă gura de citire, Și mă lasă să mă-nchin La icoanele-ți din sân. ↑ Românul zice ca nu e mai tare legătură decât acea făcută cu
Mihai Eminescu - Atât de fragedă...
... Mihai Eminescu - Atât de fragedă... Atât de fragedă... de Mihai Eminescu Atât de fragedă, te-asameni Cu floarea albă de cireș, Și ca un înger dintre oameni În calea vieții mele ieși. Abia atingi covorul moale, Mătasa sună sub picior, Și de la creștet pân-în poale Plutești ca visul de ușor. Din încrețirea lungii rochii Răsai ca marmura în loc - S-atârnă sufletu-mi de ... O, vis ferice de iubire, Mireasă blândă din povești, Nu mai zâmbi! A ta zâmbire Mi-arată cât de dulce ești, Cât poți cu-a farmecului noapte Să-ntuneci ochii mei pe veci, Cu-a gurii tale calde șoapte, Cu-mbrățișări de brațe reci. Deodată trece-o cugetare, Un văl pe ochii tăi fierbinți: E-ntunecoasa renunțare, E umbra dulcilor dorinți. Te duci, ș-am ... bine Să nu mă țin de pasul tău, Pierdută vecinic pentru mine, Mireasa sufletului meu! Că te-am zărit e a mea vină Și vecinic n-o să mi-o mai iert, Spăși-voi visul de lumină Tinzându-mi dreapta în deșert. Ș-o să-mi răsai ca o ...
Dimitrie Bolintineanu - La un avut
... un avut de Dimitrie Bolintineanu Da, dintre toți avuții din astă țară mică, Acela care știe mai bine-a risipi Comorile de aur cu arta cea antică, Ești tu, nu te-ndoi! Porfirul și ivorul, și aurul îngână Locașul tău ferice în gustul cel mai fin În luxul cel mai splendid la care-a artei mână Dă sufletu-i ... voioase Cristalul rivaliză cu porțelanul dalb, Și rozele, și crinii, cu june grațioase, Cu gâtul lor cel alb. În cupe râde vinul în spume-mbălsămite Și face să recheme pe zeii cei uitați, Și roabele antice să văd înlocuite De servi muiați în aur ca fiii de-mpărați! Dar poți a-mi spune mie cum în apropiere ... vale pe care ai albit, Tu mai înalți palaturi la viață și plăcere, Când viața s-a finit? Știi dacă de la tine și până la morminte Mai este loc d-o noapte, sărmane pieritor? Te-ascunzi fricos, de moarte, bătrân fără de minte, Când tu ești muritor? În ... El nu primește mită, și-atuncea, vai! în plâns, Vei înțelege oare că, împotriva sorții, În darn averi ai strâns. Vei părăsi palatul, femeile frumoase Și
... Alexandru Vlahuţă - No. 3 No. 3 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 39, 28 iulie 1891 Dancu zvîrle jos gazeta Cu mutări și-naintări: Se mai scarpină la ceafă, Trist se mai scobește-n nări, Apoi cheamă vistavoiul, Două palme-i dă strigînd: "Dă-mi chipiul de pe ... curînd. Și ce-mi umbli-așa zănatic, Și-mi tot cați posomorît? Cască-ți ochii, mii de bombe ! Că-ți bag sabia pe gît." Văd și eu că mi-i eroul Cam nervos, cam zurbagiu; Dar ce vreți? de-atîta vreme, Tot trei firuri la chipiu !... Nu-ntrebați unde se duce ... s-a pus să afle care-i Cea mai bună de iubit. A-ntrebat, ba ici, ba colo, De cuprinsul tuturor, Și-a aflat că-i cea mai dragă Fata unui negustor. Deci, el mrejile-și întinde, Ca un ager militar... Însă vede, cu durere, Că sunt toate în zadar: Căci, mai ager decît dînsul, Îi stă-n cale-un arendaș... Foc se face căpitanul. Că-i din firea ... s-a-ntîmplat: Dulcineea cu părinții Și
Constantin Stamati - Frunzele și rădăcina (Stamati)
... Constantin Stamati - Frunzele şi rădăcina (Stamati) Frunzele și rădăcina de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Într-o zi de primăvară, frumoasă și seninată, Frunzele verzi a pădurii, umbrind o costișă toată, Au început cu zefirii într-acest chip să șoptească Și să fălească A lor desime tufoasă Și umbroasă, Zicând: „Au nu noi suntem podoaba a văilor ce umbrim, Au nu cu noi și copacul îi falnic și învăscut, Îi răsfățat și plăcut? Apoi de ne lăudăm, noi nici că păcătuim, Căci arborul făr’ de noi, gol, nimic nu însemnează; Și tot noi umbrim păstorul, Și sub ale noastre poale odihnește călătorul, Și a fecioarelor horă sub noi cântă și săltează, Iar dimineața și sara fragede privighetori La noi vin de desfătează Și primăvara serbează. Pân’ și însuși voi, zefirii, ușori și nestătători, Șuguiți cu noi neîncetatâ€�... Atunci glas cu umilință de sub pământ le-au răspuns: „Voi, frunzelor, ați uitat Nouă să ne mulțumiți că vă aflați colo sus.â€� Deci frunzele, foșnind ... glas mare: „Cine este-acolo, oare, Cu noi de se potrivește ...
Ion Heliade Rădulescu - În așteptarea lui 1848. Preziua. Psalm
... uscată; mi-am uitat pâinea Cum se mai mănâncă. Deșert mi-e sânul... Ca pelecanul mi-am sfâșiat pieptul, M-am asemănat corbului de noapte Și tuturor altor cobe nocturne; Întru veghere nopțile trecut-am Și m-asemănai păsării veghinde Ce stă nemișcată dasupra casei. Toată ziua mă culmau de ultrage Inemicii; și cei ce-odinioară Mă lăudau jură acum asupră-mi. Avut-am cenușă în loc de mâncare Și-n lacrimi mi-amestecai băutura Numai la vederea mâniei tale Și la înalta și dreapta-ți urgie. Înălțatu-m-am și m-ai surpat, Doamne, Ca umbra trecură zilele mele, Și eu ca iarba mă uscai, ca paiul. Trecător sunt și m-am consumat, Doamne, M-am topit ca ceara ș-am ars în zelul Să-ți înalț templu. Focul mi se stinge... Tu însă, eterne ... venit-a. E d-ajuns; plâng servii tăi, plâng lumina, Gem altarele, plâng d-a lor ruină. Sunat-a ora, și acum se vor teme Gințile toate de naltul tău nume, Și d-a ta glorie trema-vor regii. Din cenușa-i sălta-va România, Înnoi-se-vor ale ei junețe Ca ale acvilei; și
Ivan Andreievici Krâlov - Frunzele și rădăcina (Stamati)
... Ivan Andreievici Krâlov - Frunzele şi rădăcina (Stamati) Frunzele și rădăcina de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Într-o zi de primăvară, frumoasă și seninată, Frunzele verzi a pădurii, umbrind o costișă toată, Au început cu zefirii într-acest chip să șoptească Și să fălească A lor desime tufoasă Și umbroasă, Zicând: „Au nu noi suntem podoaba a văilor ce umbrim, Au nu cu noi și copacul îi falnic și învăscut, Îi răsfățat și plăcut? Apoi de ne lăudăm, noi nici că păcătuim, Căci arborul făr’ de noi, gol, nimic nu însemnează; Și tot noi umbrim păstorul, Și sub ale noastre poale odihnește călătorul, Și a fecioarelor horă sub noi cântă și săltează, Iar dimineața și sara fragede privighetori La noi vin de desfătează Și primăvara serbează. Pân’ și însuși voi, zefirii, ușori și nestătători, Șuguiți cu noi neîncetatâ€�... Atunci glas cu umilință de sub pământ le-au răspuns: „Voi, frunzelor, ați uitat Nouă să ne mulțumiți că vă aflați colo sus.â€� Deci frunzele, foșnind ... glas mare: „Cine este-acolo, oare, Cu ...
Ștefan Octavian Iosif - Regele din Thule
... Johann Wolfgang von Goethe Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Lumina literară , 17 martie 1913 Era în Thule, departe, Un rege lăudat Și căruia, iubita, la moarte, O cupă de aur i-a dat. El bea din ea la ospețe, Ținea nespus la ea, Și ochii-i mureau de tristețe De cîte ori o sorbea. Și cînd a fost să moară, Urmașilor lăsă Orașele toate din țară, Dar cupa o păstră. Acolo, pe țărmul mării, În sala din vechiul ... scoală, Închină înc-o dat' Și-azvîrle cupa goală În valul înspumat. Cu ochii stinși sub pleoape, O vede cum căzu Luată-ncet de ape, Și