Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ACTIVITATE

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 78 pentru ACTIVITATE.

Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente

Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente Orientale. Două documente de Ion Luca Caragiale Imperiul otoman suferă și el astăzi, pentru a doua oară, de febra constituțională parlamentară. Este un caz de recidivă. Primul acces, mai ușor, l-a avut, precum se știe, în ajunul războiului cu rușii și românii la sfârșitul anului 1876, când celebrul Midhat-pașa, în calitate de mare vizir, a proclamat o constituție otomană, cu regim parlamentar, suspendată peste puțină vreme de m.s. sultanul. Printre niște hârtii vechi, am găsit acuma un exemplar dintr-o foaie obscură ce apărea, în 1877, la București, în limba bulgară, conținând mai multe documente privitoare la activitatea primului parlament otoman. Oricât ne-am îndoi de exactitatea lor, în toate amănuntele, credem interesant a reproduce aici două din acele curioase documente, și, daca semnăm mai jos cu numele nostru, asta o facem, binențeles, numai ca simplu colecționar, iar nu ca autor. I - MESAJUL DE ÎNCHIDERE A CAMERELOR OTOMANE Domnilor senatori, Domnilor deputați, Pentru întâia oară a tunat și v-a adunat laolaltă aici, ca să faceți giumbușuri parlamentare. Trebuie să mărturisim, daca voim a fi ...

 

Ion Luca Caragiale - Telegrame

... gră pentru mini, vă rog respectos a mi se acorda mie postul de avocatu statului, pe care o voiu îndeplini cu zel și activitate. Binevoiți etc. Vechiu procuror trib. X... * D. președinte al Consiliului București Avocat public Pamfil mort subit. Raportându-mă la depeșa confidențială de azi noapte, cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Temă și variațiuni

Ion Luca Caragiale - Temă şi variaţiuni Temă și variațiuni de Ion Luca Caragiale Tema Aseară, pe la 6 ore, un foc a izbucnit la o casă peste drum de cazarma Cuza în Dealul Spirii. Mulțumită activității pompierilor și soldaților, focul, deși bătea un vânt puternic, a fost năbușit în câteva minute. Pagubele nu prea sunt însemnate. (Universul) Variațiuni De patru ani împliniți aproape de când reacțiunea ține în gheare Belgia Orientului, care din lipsă de energie în evoluțiunea ei cătră progres, un progres bine definit de aminteri prin spiritul tradițional și istoric, și ocazionat întrucâtva, deși jenat oarecum, de evenimentele economice din urmă, în care duplicitatea reacțiunii a întrecut toate marginile și a atins limita tutulor speranțelor de îndreptare, speranțe ce nu pot fi intemeiate pe câtă vreme reacțiunea cu oamenii ei fatali, cari nu se tem nici de lege, nici de Dumnezeu, nici de judecata, nepărtinitoare dar aspră, a Istoriei, au avut cinismul prototipic și revoltător s-o declare, cu cea mai enormă dezinvoltură și exuberanță într-o memorabilă ședință a parlamentului, care a avut imprudenț a, sau, mai bine zis, impudența ...

 

Paul Zarifopol - Caragiale și Domnul X

... urmare nu poate uita că prin comedii nu se întemeiază state. Și Domnul X nu poate admite să fie întrerupt cumva de la această superioară activitate a domniei-sale. A crezut Domnul X, în judecata lui totdeauna gravă, că, în scrierile lui Caragiale, nu se dă respectul ...

 

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist

Karl Marx - Manifestul Partidului Comunist Manifestul Partidului Comunist Karl Marx și Friedrich Engels Apărut în 1848 O stafie umblă prin Europa - stafia comunismului. Toate puterile bătrînei Europe s-au unit într-o sfîntă hăituială împotriva aceste stafii: Papa și Țarul, Metternich și Guizot, radicali francezi și polițiști germani. Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi fost defăimat, ca fiind comunist, de către adversarii săi de la putere? Există oare vreun partid de opoziție care să nu fi răspuns la rîndul său atît elementelor mai înaintate ale opoziției, cît și adversarilor săi reacționari zvîrlindu-le în față imputarea stigmatizantă de comunist? Din acest fapt reies două lucruri. Toate puterile europene recunosc de pe acum comunismul ca o putere. A venit timpul ca comuniștii să-și expună deschis, în fața lumii întregi, concepția, scopurile, tendințele și să opună basmului despre stafia comunismului un manifest al partidului însuși. În acest scop s-au întrunit la Londra comuniști de diferite naționalități și au redactat următorul „Manifestâ€�, care se publică în limbile: engleză, franceză, germană, italiană, flamandă și daneză. Cuprins 1 Burghezi și proletari 2 Proletari și comuniști 3 Literatura socialistă și comunistă 3.1 Socialismul reacționar 3. ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul şi memoriul unui nebun Testamentul și memoriul unui nebun de Constantin Stamati-Ciurea (Logogrif literar) Călătoria cu calea ferată este cea mai îndemânatică, însă câteodată și foarte ostenitoare. Pornindu-mă de la stațiunea X*** pe o arșiță teribilă din luna iulie și călătorind răstimp de 54 de ore consecutive, mă coceam în cupeul vagonului bucșit de pasageri, care se schimbau necon­tenit, unii ieșind, iar alții intrând în cușca de fier înfierbântată ca un cuptor de tropicele raze ale soarelui. Eram stingherit în toate mișcările mele, neavând loc să-mi întind măcar picioarele; singur numai capul îl puteam rezema de dosala fotoliului. Simțeam că mă topesc, că toată vlaga din corpul meu se scurge din mine în șiroaie de sudoare. Somnul, deși mă cuprin­dea, imediat era întrerupt de ghiontitura vreunui pasager, ce-și lua bagajul portativ, ca să iasă. Și când, în sfârșit, sosii la Mos­cova, coborându-mă pe platforma debarcaderei, totul mi se învârtea înaintea ochilor, așa că-mi părea că sunt beat. O slăbiciune nespusă mă cuprinse și somnolența mă obora de pe picioare. Ieșind din gară, mă suii în prima birjă ce-o întâmpinai, uitând să spun birjarului la ce ...

 

Dimitrie Anghel - Nicolae Iorga (Anghel)

Dimitrie Anghel - Nicolae Iorga (Anghel) Nicolae Iorga de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 18—19—20, mai-iunie-iulie 1911, p. 389—394. Vorbim de un om care astăzi a sfîrșit prin a fi popular, iar mîne sau mai tîrziu va deveni mitic și va trece, desigur, în lumea legendelor. Astăzi ni se pare firesc să fie așa cum este, fiindcă toți îl cunoaștem sau credem că-l cunoaștem, îi măsurăm activitatea, ne lovim pretutindeni de universalitatea lui. Azi e concret, peste haina lutului, înveștmîntă ca noi toți, un sacou ori redingotă în zile de sărbătoare, poartă pe genialu-i occiput o panama sau un sombrero. Cînd însă toate acestea vor deveni inutile și vestmîntul de ștofă va dispărea împreună cu cel de lut și de celule, atunci numai se va reîntoarce și va răsări pretutindeni, la capătul tuturor răscrucilor, de unde pornesc cărările, ca supraomenescul Bosco, care era semnalat deodată la cele patruzeci de bariere ale unui tîrg. Legendara figură a lui va reveni nălucitoare din paginile tuturor cărților și manuscriselor, din infoliile tuturor jurnalelor de pretutindeni și de peste tot locul. Amintindu-se figura lui și cercetîndu-i-se opera, ...

 

Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte

Garabet Ibrăileanu - Viaţă şi moarte Viață și moarte de Garabet Ibrăileanu 1. Se zice că trece timpul. Timpul nu trece. Timpul nu trece niciodată; noi trecem prin timp. După cum unui călător din tren i se pare că trec arborii din câmpie, așa și nouă ni se pare că trece timpul. În realitate nici arborii, nici timpul nu trece, noi suntem acei ce trecem. Timpul e veșnic același, asemenea lui și în repaos etern ca și spațiul. 2. De multe ori dorim a schimba o grijă mică, prezentă, pentru alta, deși mai mare, dar îndepărtată. 3. A tălmăci existența lui Dumnezeu e a avea pentru fiecare tălmăcire o altă noțiune de Dumnezeu; a tălmăci neexistența e a avea o singură noțiune, un singur scop: că nu-i. 4. O, moarte! Tu ne rănești mereu pe noi, dar numai prin aceasta tu ne aduci aminte de rănile pe care noi, mai ales, le-am pricinuit. Și după cum gândul morții prietenilor face mai ușor ca să ne împlinim datoriile către ei și ne scutește de chinurile conștiinței, tot astfel moartea ia cu dânsa, din nenorocire, când în adevăr vine, o ...

 

George Topîrceanu - Eminescu și epigonii lui

... ca să trăiască, poate că ciubotele făcute de el ar fi ieșit minunate. (S-ar fi găsit și atunci oameni care să susțină că această activitate a lui are mai multă importanță decât cea poetică!) Gazetari de talia lui Eminescu au mai fost — poate și mai mari. Poeți ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Coconul Drăgan

... dar de vestitul "bată-te Dumnezeu!" încă nu s-a dezbărat. Coconul Drăgan e în slujbă acum și e numai foc, plin de activitate, un diplomat iscusit; aleargă în sus, în jos; când îl cauți, îl vezi cu gazete în mână; când îl cauți, se face că e zăpăcit ...

 

Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi

Ion Luca Caragiale - Dintr-un catastif vechi Dintr-un catastif vechi de Ion Luca Caragiale Să mă ierte confrații noștri reporteri dacă nu rămân todeuna uimit de rezultatele activității lor... Eu am cunoscut în copilăria mea, înainte de a merge la școală, pe patroana reportajului român; și iată de ce zic „patroana". Toate corporațiile bine organizate au câte un patron sau chiar câte doi: pianiștii au pe sf. Cecilia; vânătorii, pe sf. Hubertus; călăreții, pe sf. Gheorghe; chiriașii, pe sf. Gheorghe și pe sf. Dumitru; doftorii, pe sf. Cosma și Damian; birjarii pe sf. Ilie ș. cl. Și să se noteze bine că pe vremea când trăiau acești patroni, nu se știa nici de Chopin, nici de pianolă; armele cu repetiție nu se inventaseră încă; societățile pentru îmbunătățirea rasei cavaline si Creditul urban nu erau înființate; despre antisepsie și roate de cauciuc nici pomeneală... Tot astfel, când eu am cunoscut-o pe patroana reportajului român, nu se pomenea de serviciu telegrafic și telefonic nici cu fir, dar încă fără fir; nu se știa de căi ferate, de biciclete, de automobile, de atâtea ș-atâtea mijloace de locomoțiune și de corespondență, de care se bucură confrații reporteri ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>