Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ADUCERE

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 85 pentru ADUCERE.

Dimitrie Anghel - În furtună

Dimitrie Anghel - În furtună În furtună de Dimitrie Anghel Sînt seri cînd murmurul furtunei e-așa de blînd, încît ai spune Că s-a ascuns în umbr-un înger și povestește o baladă. Pe-astfel de seri, fără de voie, pe mînă fruntea-mi las să cadă, Și nu știu pentru ce atuncea aș vrea să-ngîn o rugăciune. Aș vrea, dar nu mai sunt în stare s-adun pioasele cuvinte, Și-atunci visez învins de jale, în timp ce vîntul aiurează La cei ce mi-au lăsat să moară divina candelă de pază, De stau acum prin întunerec să lupt cu-aducerile-aminte. Ardea cu toate-aceste pururi în liniștea odăiei mele, Și eu dormeam sub ea în tihnă și de nimic nu mi-era teamă, Dar mi-au lăsat-o să se stingă, căci nimeni n-a băgat de seamă Cît întunerec stă la pîndă la agonia unei stele. Și de atunci în mine umbra a prins în tihnă să s-adune, M-a revărsat, și-arare totuși, în noaptea deznădejdei mele, Presimt că e lumină încă după-ale umbrelor perdele, Și-atuncea sufletul mi-aș vinde să pot ...

 

George Coșbuc - Armingenii

George Coşbuc - Armingenii Armingenii de George Coșbuc Pe când umbla Hristos prin țară Lățind cuvântul său frumos, Ovreii toți i-au scos ocară Și cărturari de-ai lor cercară Prilegi să piardă pe Hristos. Așa,-ntr-o noapte-ntunecată Când vecinicul Mântuitor Dormea-ntr-o casă-ncreștinată, Găsitu-l-au ovreii-ndată Și sfat făcut-au de omor. La miezul nopții aveau să vie La casa unde el dormea Și, casa pentru ca s-o știe, Au pus ca semn și mărturie În fața casei o nuia. Dar Dumnezeu, cel ce scoboară Și-n gândul cel mai nevădit, Nu lasă p-al său fiu să moară, Căci a răscumpărării oară Și vremea morții n-a sosit. Și Dumnezeu orbit-a firea Ovreilor împinși la rău, Încât să n-aibă nicăirea Vrun chip de-a făptui pierirea Născutului din Dumnezeu. La miezul nopții-n gloată mare Ovreii pe furiș pornesc Sunt muți ovreii de mirare, Că ei la casa fiecare Ca semn câte-o nuia zăresc. Dac-am pierdut și astăzi prada, Cu greu putea-vom s-o găsim. Pornește-apoi răgnind grămada, Pierândă-n zgomot toată strada Tăcutului Ierusalim. Dar neputând ...

 

George Coșbuc - Podul lui Traian

George Coşbuc - Podul lui Traian Podul lui Traian de George Coșbuc Colo surele ruine Către Dunăre privesc Cum tot vine apa, vine Martori vremilor trecute, Cât sunt astăzi de tăcute, Numai inimii-i vorbesc. Eu mă uit pe apa sură Încrețit-abia de vânt; Apa lângă mal murmură. Trec și vremile-nainte, Trec și-aducerile-aminte Cum trec toate pe pământ. Au pierit acele glorii, Și-alte-asemeni nu se nasc Ah, dar iată luptătorii Scutul lor cum îl aruncă, Sapă, cum le-a dat poruncă Meșterul de la Damasc. Grinzile de grinzi se leagă Peste munții de granit, Lespezi peste bârne-ncheagă Viaduct pe bolți enorme Și-uriașele lui forme Parc-ajung până-n zenit. Și din câte-avea ținuturi Roma-n stăpânirea sa, Iuți oșteni ascunși sub scuturi Vin ca apa revărsată, Cum potopul tău odată, Iahve, peste lumi vărsa. Podul își îndoaie fierul Sub atâți legionari, Tubele-nspăimântă cerul! Istre,-acum te bați în spume! Mulți văzuși tu tari în lume, Însă nu pe cei mai tari! Cine va mai sta-mpotriva Leului roman de-acum? Care fulger stăvili-va Goana răzbunării sale? Ai voinici tu, Decebale, Să oprești furtuna-n drum? Ori ai ...

 

Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie

... de mică, carea să nu aibă strălucirile sale, precum domnitori, carii au crescut puterile ei cu mai mult sau mai puțin, fapte istorice vrednice de aducere-aminte, așezăminte folositoare, politii însemnătoare, un ce deosebitoriu și cinstitoriu caracterului său, barbați, carii s-au făcut nemuritori prin curajul lor, prin politica, prin sporirea ...

 

Gheorghe Asachi - La Italia

Gheorghe Asachi - La Italia La Italia de Gheorghe Asachi Vă urez, frumoase țărmuri ale-Ausoniei antice, Cungiurate de mări gemeni, împărțite de-Apenin, Unde lângă laurul verde crește-olivul cel ferice, Unde floarea nu se trece sub un ceri ce-i tot senin, Undre mândre monumente ale domnitoarei ginte Înviază mii icoane la aducerea aminte! Vă urez... că cine poate fără dor, făr-umilință, Acea pulbere să calce, al eroilor mormânt, Ce în curs de ani o mie a stătut în biruință Ș-astăzi vii sunt prin esemple de virtute și cuvânt, Încât în asemănare nu a fost, subt orice nume, Mai măreț, nimic, nici trainic, de când omul este-n lume! Pe a Tibrului șes Roma tăbărâtă-i ca un munte Din palaturi surupate și mormânturi adunat, Între care Capitolul o căruntă nalță frunte Ce de barbari și de timpuri cu respect i s-a pastrat; Unde un popor de statui, a lui Fidias urzire, Vânta Greciei ș-a Romei îmi arată la privire. Între surupate temple, obelisce și coloane, Ca un turn de fier întreagă stă colona lui Traian; Pre ea văd: Istrul se pleacă ...

 

Mihai Eminescu - De-oi adormi...

Mihai Eminescu - De-oi adormi... De-oi adormi... (variantă) de Mihai Eminescu De-oi adormi curînd   În noaptea uitării, Să mă duceți tăcînd   La marginea mării. Nu voi sicriu bogat,   Făclie și flamuri, Ci-mi împletiți un pat   Din tinere ramuri. Să-mi fie somnul lin   Și codrul aproape, Luceasc-un cer senin   Pe-adîncile ape, Care-n dureri adînci   Se nalță la maluri, S-ar atîrna de stînci   Cu brațe de valuri, Se nalță, dar recad   Și murmură-ntr-una, Cînd pe păduri de brad   Alunecă luna. Și nime-n urma mea   Nu-mi plîngă la creștet, Doar moartea glas să dea   Frunzișului veșted. Să treacă lin prin vînt   Atotștiutoarea, Deasupră-mi teiul sfînt   Să-și scuture floarea. Cum n-oi mai fi pribeag   De-atunci înainte, M-or troieni cu drag   Aduceri aminte, Ce n-or ști că privesc   O lume de patemi, Pe cînd liane cresc   Pe singurătate-

 

Mihai Eminescu - De-oi adormi

Mihai Eminescu - De-oi adormi De-oi adormi... (variantă) de Mihai Eminescu De-oi adormi curînd   În noaptea uitării, Să mă duceți tăcînd   La marginea mării. Nu voi sicriu bogat,   Făclie și flamuri, Ci-mi împletiți un pat   Din tinere ramuri. Să-mi fie somnul lin   Și codrul aproape, Luceasc-un cer senin   Pe-adîncile ape, Care-n dureri adînci   Se nalță la maluri, S-ar atîrna de stînci   Cu brațe de valuri, Se nalță, dar recad   Și murmură-ntr-una, Cînd pe păduri de brad   Alunecă luna. Și nime-n urma mea   Nu-mi plîngă la creștet, Doar moartea glas să dea   Frunzișului veșted. Să treacă lin prin vînt   Atotștiutoarea, Deasupră-mi teiul sfînt   Să-și scuture floarea. Cum n-oi mai fi pribeag   De-atunci înainte, M-or troieni cu drag   Aduceri aminte, Ce n-or ști că privesc   O lume de patemi, Pe cînd liane cresc   Pe singurătate-

 

Mihai Eminescu - Departe sunt de tine...

Mihai Eminescu - Departe sunt de tine... Departe sunt de tine... de Mihai Eminescu Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vântul lovește în ferești, Se toarce-n gându-mi firul duioaselor povești, Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci, Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci; Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini Ți parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini... Eu strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți, În sărutări unim noi sărmanele vieți... O! glasul amintirii rămâie pururi mut, Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut, Să uit, cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult... Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de

 

Mihai Eminescu - Departe sunt de tine

Mihai Eminescu - Departe sunt de tine Departe sunt de tine... de Mihai Eminescu Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vântul lovește în ferești, Se toarce-n gându-mi firul duioaselor povești, Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci, Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci; Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini Ți parc-ai vrea a-mi spune ceva... apoi suspini... Eu strâng la piept averea-mi de-amor și frumuseți, În sărutări unim noi sărmanele vieți... O! glasul amintirii rămâie pururi mut, Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut, Să uit, cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult... Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de

 

Mihai Eminescu - Iar când voi fi pământ

Mihai Eminescu - Iar când voi fi pământ Iar când voi fi pământ (variantă) de Mihai Eminescu Iar când voi fi pământ, În liniștea serii, Săpați-mi un mormânt La marginea mării. Nu voi sicriu bogat, Podoabe și flamuri, Ci-mi împletiți un pat Din veștede ramuri. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Să am un cer senin Pe-adâncile ape. S-aud cum blânde cad Isvoarele-ntr-una, Pe vârfuri lungi de brad Alunece luna. S-aud pe valuri vânt, Din munte talanga, Deasupra-mi teiul sfânt Să-și scuture creanga. Și cum n-oi suferi De-atuncea-nainte, Cu flori m-or troieni Aduceri aminte. Și cum va înceta Al inimii zbucium, Ce dulce-mi va suna Cântarea de bucium! Vor arde-n preajma mea Luminile-n dealuri, Izbind s-or frământa Eternele valuri Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet, Ci codrul vânt să dea Frunzișului veșted. Luceferii de foc Privi-vor din cetini Mormânt făr' de noroc Și fără

 

Mihai Eminescu - M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire

... Căci nu te văd pe tine, ce crud le-ai spăriet Din tainica lor umbră... și sufletu-ți fierbinte Abia-mi mai e o slabă aducere

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>