Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ALINI

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 114 pentru ALINI.

Cezar Bolliac - Sonet (Bolliac)

Cezar Bolliac - Sonet (Bolliac) Sonet de Cezar Bolliac La anul 1839 Din zi în zi mai tristă, sărmană Românie; De două veacuri jalea îți crește ne-ncetat! Traian se miră, plânge, privește-a ta câmpie Ce-o știe câmp, odată de Acvil-apărat. O! Tristă-i suvenirea la cei în agonie! Amar e când te doare, să vezi ca-ești împilat, Să-neci a tale lacrămi; să vii, cu bucurie, A săruta și mâna ce știi că te-a trădat! Pe cine aștepți oare s-aline-a ta durere? Pe-acela ce te suge? te calcă în picere? Pe cei carii te-ar vinde de mii de ori p-un tron? Te amăgești!... Dar, află și crede în tăcere: Oricare slăbiciune în chinuri ia putere... În fiare crește iute vârtutea lui

 

Constantin Negruzzi - Princesei Catinca Conaki Vogoride

Constantin Negruzzi - Princesei Catinca Conaki Vogoride Princesei Catinca Conaki Vogoride de Constantin Negruzzi 24 ianuarie 1856 Afară este vicol, austrul vâjâiește Și zguduie coliba sărmanului lipsit, El tremură și geme, suspină și hulește Palatul de alături ce-l vede strălucit. “Acolo — el gândește — bogatu-n desfătare Petrece, d-ale lumei plăceri încungiurat! Nu vede pre săracul ce pâine macar n-are, El lipsei și nevoiei de ceri e condemnat!â€� Așa nenorocitul cârtea, și-n desperare Pleca în jos privirea cu jale și cu dor, Când iată i s-arată un înger de-ndurare Ce vine cu grăbire să-i deie ajutor. O! multe ai șters lacrimi și multă mângăiere A dat nenorocirei frumosul tău îndemn! Fii veselă, o doamnă! căci poți s-alini durere, Și poți de îndurare să dai un mare semn. Bogatul și săracul te binecuvântează; Bogatul, căci ia pildă de nobile simțiri, Săracul, căci prin tine de chin se ușurează, Și scapă de a lipsei cumplite

 

Constantin Stamati - Omul și cerul

Constantin Stamati - Omul şi cerul Omul și cerul de Constantin Stamati Iată se urcă luna în carul de lumină, Pe albăstrie boltă a cerului senin, Razele ei sunt blânde, lumina ei îi lină, Ea mângâie ș-alină al omului suspin. Și-i zice: "O, ființă mizeră, pieritoare, Ce ești o jucărie lumeștilor furtuni, Nu mai gândi zadarnic la cele viitoare, Nici la cele trecute, căci sunt deșertăciuni. A ta viață scurtă, lumea te-amăgește, Și tu treci ca o floare, a primăverii fiică, Ș-a mea lumină astăzi pe frunte de-ți sclipește, Iar mâine pe mormântu-ți lânced și galeș pică. Numai pe etern cerul stelele lin săltează, Surâd ca ochii veseli și etern luminează. Vezi balul cest faimos ce ca un vis trecură, Căci jucăușii sprinteni au obosit, s-au dus, Muzica, râsuri, vorbe încet-încet tăcură, Luminile prin lustre pe rând s-au stins. Și vezi cum se lățește tăcerea, trist, adâncă, În sala întru care nu-ncăpea săltători; Ea au rămas deșartă, și numai se văd încă, Căzute de la dame, pe jos, câteva flori. Așa repede timpul și făr’ de îndurare, Trece și vă răpește tot ...

 

Constantin Stamati - Omul și pământul

Constantin Stamati - Omul şi pământul Omul și pământul de Constantin Stamati Într-o zi de vară eu trist mă aflam foarte, Trupește, sufletește de suferiri și chinuri; Și am ieșit din casă, m-am dus făr-a ști unde, În codrii singuratici cătându-mi liniștirea; Acolo cu mirare priveam frumseța lumii...   Pe cer, unde și unde, plutea ca de puf nouri, Și repede ca umbra trecând pierea în aer, Și se limpezea cerul ca de cristal oglindă, Iar strălucitul soare, înconjurat de raze, Ca tron dumnezeirei sta pe cerească boltă, Ca ochiul ce nu doarme celui ce zidi lumea, Priveghind peste fire, și revărsând belșugul. În codru filomela serba ziua frumoasă Cu foarte dulci melodii, iar păstorescul fluier Răsuna cu-ntristare, când și când, de departe. Uimit de așa scenă a firii liniștite, Am căzut pe genunchii-mi pe pajiște-nflorită Unei poieni rotunde, de arbori pregiurată, Și acolo, pe gânduri, uitându-mă pe sine, Uitam și pe-ai mei casnici, ca când pierdusem mintea. Și iată că un șopot, ce din pământ ieșiră, Mi-au încântat auzul, ca și glasul iubirii, M-au răzbătut în suflet și chiar ca o făclie Mi-au luminat ...

 

Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834

Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834 Sentinela taberei de la Copou la 1834 de Constantin Stamati Luna răspândește rază galeșă și luminoasă În senina atmosferă pe cerul prevăzitor, Iar spre Moldova se uită cu cătătură duioasă Și dorește să găseacă pe mâhnitul muritor, Ca să-i trimită o rază mângâietoare și lină, Ce răzbate pân-la suflet și durerile alină.   Una dintr-acele raze strălucind înseninează Peste fața soldățească custodiului oștean; Dar întâmpină cu milă o lacrimă ce picase Pe răsucita musteață frumosului flăcăuan. Iar pe curelele negre și arma strălucitoare Se par ale lunii raze fulgere îngrozitoare. Mai încolo scânteiază ca niște piscuri de gheață Grămezile de sinețe oștenilor adormiți. Mai încolo șir de corturi ca troienele s-înalță, Care adăpostesc bravii de cu ziuă osteniți, A cărora fioroase și dogorite obraze Îngălbenindu-le luna și când dorm înfiorează. Așa era într-o sară ceata acea ostășească, Ce se părea că și lunii privind-o i-au plăcut, Că putu iarăși să vadă o tabără românească, Ca din pământ răsărită după timpuri ce-au trecut... Iar soldatul de la strajă de armă se sprijinește Și cu vers plin de-ntristare lăcrimând își hăulește: ...

 

Dimitrie Bolintineanu - În florile plăpânde din câmpurile noastre

Dimitrie Bolintineanu - În florile plăpânde din câmpurile noastre În florile plăpânde din câmpurile noastre de Dimitrie Bolintineanu Și florile plăpânde din câmpurile noastre, Născute pe mormântul vitejilor străbuni, Sunt mult mai râzătoare ca sufletele voastre, O, frații mei cei buni! Oh! sufletele voastre sunt întristate foarte La vechea strălucire sunteți nepăsători; La cântece fatale de doliu și de moarte, Cătați ascultători! Eu vă respect durerea ce viața vă-nconjoară, Cu voi, întotdauna vărs lacrime chiar eu. Dar lacrimile-alină durerea voastră oară, O, mare Dumnezeu! Adeseori un popol ce cade sub durere, Durerile-i amare lui însuși e dator! Să plângă cel ce pierde speranță și putere, Ce merită-al său dor! Dar inima ce-i plină de viață, de mărire, La moarte și la doruri privește cu dispreț! Așa făcea pe timpul de fală, fericire, Românul cel măreț. În inimile voastre de ce nu pot eu oare Să vărs căldura sacră ce-ncinge sânul meu? Atunci ați trece viața cum trece-o sărbătoare Înalte Dumnezeu! O, frați d-o suferință, d-o țară, d-o durere, Se cade ca proscrisul ce voi ați blestemat S-atingă sânul vostru cu flori de mângâiere, El, cel

 

Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman)

Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman) Cetatea Albă (Akerman) de Dimitrie Bolintineanu Știți voi câte valuri se ridic pe mare Când o vijelie suflă cu turbare? Astfel sunt la număr mândrii musulmani Ce-apără cetatea sclavă de mulți ani! Într-un fluviu d-aur, soarele lucește Și pe coifuri, arme, focu-i strălucește. Ștefan stă sub cortu-i împletit cu fir; Cetele Moldovei lângă el deșir. Pasă dorobanii cei cu coapse late, Cu sclipoase coifuri în argint lucrate. Îi urmez panțirii ce pe cai în spume, Ca ușoare vânturi, lunecă prin lume. Călărașii țării pe vânoși fugari, Îmbrăcați în zale ca bătrâni stejari. Între toți curtenii pasă cu mândrețe, În veșminte d-aur, cu frumoase fețe. Apoi toporanii de securi armați Și codrenii ageri și de toți stimați, Ziși și pieptul țării, căci aveau chemare S-apere Moldova de oștiri tătare. După dânșii pasă sprinteni vânători Renumiți în lupte ca săgetători. Și tunarii țării toți în negre poarte, Pestrițate-n roșu, crud simbol de moarte. Mai veneau în urmă oști de mercenari, Cei cu fruntea mică, ce se zic tătari. Unguri lați în spete, cu mustăți stufoase, Leși cu părul galben, cu cerbice groase, Apoi tighinenii și-alți republicani Pasă ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Coroba

Dimitrie Bolintineanu - Coroba Coroba de Dimitrie Bolintineanu Într-a nopții pace ei sărbătoresc Până când în aer stelele albesc. Dar atunci în sala cea de sărbătoare Coperit de rane un ostaș apare — ,,Hanul cu tătarii vin p-acest pământ Și îl schimbă-n doliu și în trist mormânt!" Astfel zice bravul și sub răni s-abate. Domnul îl sarută și cu bunătate Zice: — ,,Mergi d-alină nobilul tău chin P-al meu pat molatic în repaos lin!" Danțul urmă cursu-i: muzicile sună. Ștefănică-vodă dănțuie c-o jună. — ,,Dulce copiliță! Ștefan îi zicea, Vrei să-ți dau coroana și cu viața mea?" — ,,De voiești, o, doamne, dulce să-mi fii mie, Lasă desfătarea, mergi la bătălie!" Domnul stă pe gânduri, pare rușinat. Cheamă căpitanii... Toți a-ncălecat. Zboară la Coroba, pe tătari lovește, Îi fărâmă crâncen și pe mulți robește. D-acolo se-nturnă către mândra sa Și cu-a lui coroană îi dă mâna

 

Dimitrie Bolintineanu - Mihai la pădurarul

Dimitrie Bolintineanu - Mihai la pădurarul Mihai la pădurarul de Dimitrie Bolintineanu Mihai pierduse lupta. [1] El umbla rătăcit, Si omul, si natura acum l-au părăsit; E noapte, vijelie... vestmintele-i sunt ude. -- Bine-ai venit, streine!... o voce se aude, O voce virginală... urmează-mi... ai scăpat! Si-o mână se întinde eroului mirat. Intr-o colibă mică la zece pasi îl duce. El intră; la lumină zăreste-o fată dulce. Copila îi surâde ca cele dintâi flori Ce-anuntă primăvara la tristii călători. Parintele ei vine si amândoi veghează Să aibă multumire acel ce-l ospătează. -- Tu esti Mihai Viteazul!... eu ungur, tu român. Dar nu aici o teamă! îi zice-acest bătrân, Căci ospitalitatea în ceruri e născută Când ura între oameni era necunoscută. Ea îsi deschide sânul la toti câti o doresc: Altmintirea, ar pierde caracteru-i ceresc. Sub simplele vestminte s-ascunde câteodată O inima de ură si de trădări curată Precum, sub mantă d-aur a omului bogat, S-ascunde câte-un suflet de pătimi degradat. Asadar, nu te teme! nu te-ndoi de mine! Ca sufletu-ti si lutu-ti în pace să s-aline! Iar tânăra copilă cu buze ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Scopul omului

Dimitrie Bolintineanu - Scopul omului Scopul omului de Dimitrie Bolintineanu Spre țărmul ce se pierde în noapte și în ceață Curând o să atingă al vieți-mi vas fragil. Și mă întreb pe mine aici, în astă viață, De când trăiesc în doruri, la ce am fost util? Și sunt mai mult în lume ca umbra trecătoare Ce-o lacrimă aruncă în cursu-i d-un minut, Ce nici nu învelește, nici dă acestui soare Mai multă strălucire, nici farmec mai plăcut? Mă-ntreb ce este oare a noastră misiune, Noi, care-aici în viață n-avem decât o zi? Noi, ale căror fapte, țărână, fală, nume Se spulberă în vânturi-nainte d-a luci? Cărarea mea în lume se șterge de sub soare Amara calomnie pălește-al său color. Tot omul lasă-n urmă-i ce lasă-o dulce floare Parfumul d-o secundă pe vântul trecător. A unei soarte astfel, vai! prețuia durerea Ce inimile noastre adapă cu venin? Necazul unei mume ce și-a zdrobit plăcerea Veghind cum se formează al ei prunc pentru chin? Acest argil molatec ce vântu-o să răpească, Ori merită onoarea să poarte-n ...

 

Gelu Vlașin - Demență presenilă

... Vlaşin - Demenţă presenilă Demență presenilă de Gelu Vlașin am tăcut aseară cînd iuly mă asalta cu vorbe și lacrimi de adormit instincte primare și pe alina cu birmaneza cindy în brațe am tăcut aseară deși mă loveau buzele tale cărora le-am scris un cîntec de leagăn inspirat dintr-un basm ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>