Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ALUNGA
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 250 pentru ALUNGA.
Ștefan Octavian Iosif - Tălăngi
Ştefan Octavian Iosif - Tălăngi Tălăngi de Ștefan Octavian Iosif S-aud pretutindeni tălăngile sunând, Plâng unele cu larmă și altele-n surdină, Răspund și dau de știre că turmele-n curând Vor coborî la șesuri... În galbena lumină De-abia le-auzi cum sună, mai jos, tot mai departe... Le-adună vântul parcă în negre văgăuni Și-apoi le-alungă iar pe văi, și iar le-mparte Ca glasuri de alarmă ce prevestesc furtuni... Trezite din prăpăstii de plânsetele lor, Cresc negurile sure, alunecând tăcute, Ies după stânci în pripă și pier ca un decor Retras de mâna unei ființe nevăzute... Apar din altă parte, sporind acum treptat, Și-n falduri, ca o mantă, se lasă peste munte, Iar piscul singuratic, sub cerul întristat, Posomorât își trage căciula peste
Ștefan Octavian Iosif - Vierița
Ştefan Octavian Iosif - Vieriţa Vierița de Ștefan Octavian Iosif Ce dulce mustul murmură pe vrană! Lungi chiote răsună prin podgorii, Cu doniți pline, fetele, feciorii Glumesc, s-alungă, cântă, se hârjoană. — Aduceți must, să-nchin și eu o cană! S-ascult o clipă cântecul viorii, Că-s mort de sete și străin ca norii... Vreau să petrec și eu cu voi o toană! Mulți ani și toate bune, vieriță! Ce bine-i sta în păr cu foi de viță... Dar soarele-i de mult ascuns sub creste... M-am dus... de-atunci plutește o șuviță În ochii mei — și-s ani... Și totul este — Ori mie-mi pare numai? — o
Alecu Donici - Dorința românului din 1862
Alecu Donici - Dorinţa românului din 1862 Dorința românului din 1862 de Alecu Donici Să fie România de-acum în veci unită Și propășind în toate să fie ea menită, La răsărit să-nalțe pavilionu-i sus, Ca cele de apus. Să aibă România industrie și arte, Școli bune, răspândite în orișicare parte; Încât românii toți să fie luminați Ca cei de stat bărbați. Să fie România întinsă, mare, lungă, Ca cei ce o aspiră la sânu-i să n-ajungă, Să turbe alungând-o și rătăcind în dar, Să piară la hotar. Să aibă România puternică armată, În numele lui Ștefan ș-al lui Mihai chemată, Ca orișicând prudența o luptă-ar rândui, Să știe birui. Să fie România tot binecuvântată, Ca țară mult mănoasă, ca țară-mbelșugată; Străinul să-i aducă a sale bogății, Pe-a ei producte vii. Să aibă România comori asigurate, Să aibă navigații, să-și facă căi ferate; Comerțul ei să fie activ și răspândit, Ca mijloc de-nflorit. Să fie Domnitorul de Dumnezeu lăsat, Ca să renască astfel frumoasa Românie, Întru eternitate mult binecuvântat; O fie, fie,
Alecu Donici - Lupul bătrân Lupul bătrân de Alecu Donici Un fabulist al nostru ne-au povestit c-odată Se rânduise-n țară un lup nazâr pe oi, Dar cum ocârmuise, el încă nu ne-arată; Și ce isprăvi făcuse, ne lasă-a ghici noi. Așadar cercetarăm Și ne încredințarăm Că turma-ncredințată acestui nazâr mare, Prădată, ovilită, Călcată, spârcuită, Dup-o osândă lungă abia avu scăpare. Luat fiind în durăt, de-o laie de cotei, C-urechile plioștite, cu coada între vine, Nazârul lup cu fuga se duse-n țări străine, Abia scăpând de ei! Acum iar de-odată un vuiet se stârnește, Că după atâta vreme bătrânul lup dorește Să vie iar în țară, unde-i făgăduise Cârlanii să-l aleagă nazâr împărătesc. Se vede că Nazârul trecutul a uitat, Nu știe că coteii ce-atunci l-au alungat Acum sunt dulăi Și nu i-ar ședea bine La bătrânețe tocmai, să pață vro
Alecu Donici - Zmeul Zmeul de Alecu Donici Un zmeu cu-o coadă lungă și cu-o zbârnâitoare De tot răsunătoare, Văzându-se odată sub nouri ridicat, La fluturul din vale, acestea au strigat: — Zburdalnică ființă! Tu, care toată ziua cu-atâta ușurință, Te-alungi tot după flori, De ce nu cutezi oare să te ridici ca mine, Să răspândești în aer miroase și fiori? Mi-e milă, zău, de tine, Căci în întinsul spațiu abia te mai zăresc. — O, nu-ți mai fie milă, lui fluturul îi zice. Eu soarta-ți n-o doresc. Tu zbori legat, Eu liber mă desfătez aice De flori înconjurat. A ta zbârnâitură e șărlătănerie; Chiar starea ta atârnă de vânt și de copii; În fine, tu ești jucărie, Iar eu sunt dintre vii. Așa și între oameni sunt șarlatani, sunt zmei, Ce zbârnâiesc, se-nalță cât vântul lor le bate; Iar cum a lui suflare ori stă, ori se abate, Ca vântul cad și
Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare
Alecu Russo - Decebal şi Ştefan cel Mare Decebal și Ștefan cel Mare de Alecu Russo studiu istoric Strălucite și mult mărețe figuri sunt ale acestor doi eroi în cadrul istoric al Daciei vechi și al noii Dacii! Închipuirea se pierde în zbor, când cearcă a se urca până la înălțimea lor, și însă numele unuia dintre acești bărbați legendari este în toate gurile, pe când celălalt este acoperit cu vălul uitării. Fanatismul patriotic și ignoranța atribuie lui Ștefan tot ce i se pare minunat, tot ce-i este necunoscut; orice zidire veche, un pod de piatră dărâmat, o movilă de pământ ridicată în mijlocul unui șes întins, o ruină de cetate, biserici etc... tot, zice românul, este făcut de Ștefan vodă. Dar istoria este mai nepărtinitoare; ea ne arată imaginea maiestoasă a lui Decebal, strângând cu o mână rana deschisă în pieptul său și cu cealaltă chemând popoarele în contra poporului-rege. Ștefan e un luceafăr luminos; Decebal este un soare întunecat; însă umbra lui Decebal se întinde mai departe decât lumina lui Ștefan. Ștefan este un om gigantic, ce umple ochii; Decebal se înalță în zarea trecutului ca o zeitate nevăzută și neînțeleasă. Și ...
Alexandru Vlahuță - Christos a înviat
Alexandru Vlahuţă - Christos a înviat Christos a înviat de Alexandru Vlahuță I Și-au tremurat stăpânii lumii La glasul blândului profet Și-un dusman au văzut în fiul Dulgherului din Nazaret! El n-a venit să răzvrătească Nu vrea pieirea nimănui; Desculț, pe jos, colinda lumea Și mulți hulesc în urma lui. Și mulți cu pietre îl alungă Și râd de el ca de-un smintit: Iisus zâmbește tuturora- Atotputernic și smerit! El orbilor le da lumina, Și muților le dă cuvânt, Pe cei infirmi îi întărește, Pe morți îi scoală din mormânt. Și tuturor de o potrivă. Împarte darul lui ceresc- Și celor care cred într-însul, Și celor ce-l batjocoresc. Urască-l cei fără de lege... Ce-i pasă lui de ura lor? El a venit s-aducă pacea Și înfrățirea tuturor. Din toată lumea asupriții În jurul lui s-au grămădit Și-n vijeliile de patimi La glasul lui au amuțit: "Fiți blânzi cu cei ce vă insultă, Iertați pe cei ce vă lovesc, Iubiți pe cei ce-n contra voastră Cu vrăjmășie se pornesc"... II Cât bine, câtă fericire, Și câtă dragoste-ai adus! Și oamenii ...
Alexandru Vlahuță - Pilde vechi...
Alexandru Vlahuţă - Pilde vechi... Pilde vechi... de Alexandru Vlahuță Publicată în Vieața , an I, nr. 48, 5 ianuarie 1895 Suferința mea, iubito, S-o aștern în fraze vrei? Ca și cum n-ai fi citit-o Lămurit în ochii mei... De mă uit cu drag la tine, Ș-amuțesc, pe gînduri dus, Înțelegi tu foarte bine Că la sfinți cu mintea nu-s; Dar nu cere să-ți înșire Versul, cîte-i spune-ncet Vinovata mea privire, Gîndul meu cel indiscret. Adă-ți singură aminte Cîtă lume-a-nnebunit, Cîte idealuri sfinte Pentr-un măr s-u fost jertfit... Ce te uiți? Parcă n-ai crede, Diavol mic cu ochi frumoși, Vrei să dezgropăm, se vede, Pilde vechi din moși-strămoși? Săgetați de Kama-deva, Zeu ce ține-al lumii rost, Pentr-un măr Adam și Eva Alungați din rai au fost. Și istoria ne-arată Cîți eroi s-au smuls de păr Și cîți ani împresurată A stat Troia pentr-un măr. Nu te face-a nu pricepe, Tu le știi, că ești un drac. Iar cu noi o lume-ncepe Dacă ochii mei îți plac... Ca și-n cea dintăi ispită, ...
Alexei Mateevici - Iuda Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Hristos se roagă. Sânge cade Din fruntea lui în picături Pentru a lumii răutate, A omului păcate, uri. Dumnezeiasca-nsuflețire Îi arde-n ochii Lui senini, Și cu o jalnică zâmbire El rabdă-a crucii chinuire, Cununa aspră cea de spini. Pe lângă cruce stau în roată Mulțimi de oameni. Uneori Întunecata, oarba gloată, De râs bufnește mișcător, Și nu pricepe, nu gândește, Pe Cine îl obijduiește Cu râsul batjocoritor, Ce a făcut El, de la chin Ca pe un rău L-a osândit? Și ce vrăjmaș de ură plin La Dumnezeu s-a îndârjit? Cu-a dragostei învățătură El blând, în lume a intrat, A pătimit și s-a rugat; Iar lumea în nespusă ură Cu sângele Lui s-a pătat. II Sfârșitu-s-a! O noapte blândă Ardea-n albastre înălțimi, Ea lumina cetatea sfântă Și largile împrejurimi. Lumina lunii gânditoare Când s-ascundea în nourași, Când s-aprindea tremurătoare Deasupra sfântului ...
Alexei Mateevici - Munca noastră
Alexei Mateevici - Munca noastră Munca noastră de Alexei Mateevici Articol apărut în Basarabia nr. 59, 1906, semnat cu pseudonimul Fl. Măgureanu. Anul se sfârșește. Încă vreo câteva zile și el se va duce în vecinicie. Și iată dar că ne vedem la hotarul trecutului și viitorului nostru. Obiceiul omului este că, trecând o bucată de vreme din viața lui și el intră în alta, să prețăluiască și să judece cele trecute și petrecute de dânsul mai înainte, pentru ca în acest chip să afle cum se cuvine să-și poarte trebile în viața lui viitoare. Și, în adevăr, acesta este cel mai bun mijloc pentru dobândirea științei în ale vieții. De aceea și o tovărășie anumită de oameni, care și-a pus o țintă și ține negreșit să ajungă și să nimerească ținta asta, trebuie, din când în când, să se mai întoarcă cu fața înapoi și să mai caute ce urme a lăsat acolo munca lor îndreptată la ajungerea dorinței obștești. Și dacă munca lor este trainică și folositoare, apoi trebuie s-o urmeze și mai încolo tot ca și mai în urmă, iar dacă nu, să se silească ca să găsească chipuri mai ...
Alphonse de Lamartine - Timpul trecut
... steie oara, căci timpul îl pripește Și el nu poate sta, Geaba zic nopții să mai steie, căci zilei plăcut este Noapte a alunga. Deci plăcut fie-ne și nouă să nu uităm vreodată Ca să ne fericim... Căci bietul om liman nu are și timpul nu ne-așteaptă ...