Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ANTIC

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 161 pentru ANTIC.

Dimitrie Anghel - Calvarul florilor

Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu ...

 

Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicișilor

Dimitrie Anghel - La fîntîna Medicişilor La fîntîna Medicișilor de Dimitrie Anghel Publicată în Tribuna [Arad], XV, 81, 10 [23] aprilie 1911. p. 23—24. Un fragment Trecutul e o împărăție moartă. Locurile unde ai trăit mulți ani și ai putut să fii fericit nu căuta să le revezi, dacă ai o dragoste nouă în suflet, căci ele nu te vor recunoaște și-ți vor rămîne străine. Privește din depărtare la toate și închipuiește-ți că ai visat, căci numai visul poate să-ți dea mulțumire. Închipuiește-ți că după linia curbă ce închide orizontul nu mai e nimic, că nourii ce aleargă într-acolo sînt niște simple fantasme, că în sufletul tău deșirul de imagini, unele umbrite ori altele trandafirii, sînt tot ca și goana aceasta de nouri. Vîntul, acest fantastic și capricios artist, îi adună de pe fața cerului, clădește palate, zugrăvește continente imaginare, lăsînd pe alocuri spațiuri goale și senine, ca niște închipuiri de oceane, îi resfiră apoi și-i preface în turme nesfîrșite, care pasc pe nesfîrșita cîmpie a cerului, îi alungă cînd vrea într-o Fantazia nebună de cavaleri ce-aleargă pe cai năpraznici cu mantalele albe fluturînd pe umeri ; și apoi, cînd ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna

Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna Bătălia de la Varna de Dimitrie Bolintineanu Generalii pasă sub un cort creștin Unde-n cursul nopții lung consiliu țin. Acolo se vede regele Lehiei, Huniad, eroul țării Unguriei, Mari prelați ai papii, tineri cavaleri, Vlad al României cu mai mulți boieri, Căci creștinii popoli din vecinătate, Îndemnați de papa, turcii vor a bate. Ladislav acolo cel întâi vorbește — ,,Reușita dalbă mie îmi zâmbește, Dar doresc să-mi spuneți dacă-mpărtășiți Dulcile-mi speranțe, consilieri iubiți! Căci credința vie trebui' să domnească În orice-ntreprinde mintea omenească. Cele mai deșarte lucruri care sânt Ea le-nviețuiește jos p-acest pământ. Ea ne poartă-n viață, cum lumina dulce Printre căi ascunse pașii ne conduce. Ea bucură viața, cum dulcile flori Împletesc cununa cea de sărbători!" Huniad ia vorba: — ,,Preamărețe sire! Capul meu răspunde despre reușire! Sufletele noastre nu s-au îndoit Și credința dulce le-a dumnezeit. Nimene nu poate dimpotrivă-a zice Dintre generalii ce se află aice!" Astfel zice bravul. Toți se bucurau. Domnul și boierii singuri ascultau. Regele întreabă: — ,,Doamne, ce durere Inima-ți înclină astfel spre tăcere?" Vlad atunci răspunde ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele Conrad. Cântul I. Ionienele de Dimitrie Bolintineanu Conrad, poemă în patru cînturi și note explicative Informații despre această ediție Era cînd farul lumii, în mare apuind, Poleie rochia nopții cu stele de argint, Și-n calea sa umbroasă, sub negrele-i picioare, Așterne valuri albe, suflate de dulci boare, Munți, plaiuri, văi rîzînde și fragede grădini, Ce-noată în oceane de umbre și lumini. Cotind pe Cornul d-aur, ieșea în Propontide Un vas, spărgînd cu pieptul tărîmele lichide. Dar cine-i omu-acesta ce-n vas stă izolat? E trist sau este mîndru? mai mulți au întrebat. Un servitor răspunde cu oarece sfială Că Țara Românească e țara sa natală; Conrad e al său nume; că este exilat, El pentru libertate poporu-a rădicat. Proscris din a sa țară, el fără țel se duce Oriunde îi surîde un cer senin și dulce; Dar cugetele sale se-nturnă nencetat Spre patria iubită ce-n doliu a lăsat... Credea în viitorul promis umanității, Precum și în triumful justițiii, verității, Deși avea momente cînd sufletu-i coprins De cugetile sceptici parcă zdrobit și stins. Iubea să facă versuri, deși ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Fost-ai tu frumoasă, tu, Patria mea!

Dimitrie Bolintineanu - Fost-ai tu frumoasă, tu, Patria mea! Fost-ai tu frumoasă, tu, Patria mea! de Dimitrie Bolintineanu Ca frumoasă, dulce și plăcută roză, Ce voios surâde rumenelor zori, Ca fluture d-aur ce, venind din flori C-un torent de raze, dulce se repoză Pe ghirlanda verde printre sărbători: Ca vergina jună care, la festine, În antice timpuri candidă părea, Semănând pe cale florile divine Viselor poetici-grațioase, line; Fost-ai tu frumoasă, tu, patria mea! Ca torente turburi ce prin nopți fatale Râură gemânde, spumă furios Și prin stânci sălbatici se doboară jos, Fiii tăi din munte coborau spre vale, Cu paloșe mândre, cu suflet voios. Ale tele fiice ca vise ce luce Și prin nopți de chinuri amăgesc ușor, Neputând la luptă calul a conduce, Revărsau prin inimi inima lor dulce Plină de virtute și de sfânt amor! Astăzi tot slăbește, se preface, piere! Cel ce cunoscuse strălucirea ta, Astăzi să te vază, tristă decădere, Inima-i ar geme ruptă de durere, Ochii săi în lacrimi i s-ar îneca! Ați văzut voi roza care se-mlădie Conservând ferice frumusețea sa; Dar pe care viața nu mai revifie, Nu-i mai dă coloare, ...

 

Dimitrie Bolintineanu - La piramide

Dimitrie Bolintineanu - La piramide La piramide de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Acei ce vă-nălțară pieriră în uitare. De cincizeci evi, pe dânșii s-a-nchis al lor mormânt, Țărâna lor perit-a l-a vântului suflare, P-acest deșert pământ. Popoare noi venit-au și au trecut din viață Mai multe tronuri mândre d-atunci s-au răsturnat, Și lumea fugătoare schimbat-a a sa față În cursu-i minunat. Chiar mintea omenească luat-a o schimbare; De zeii săi poetici și cerul a scăpat; Iar voi, o monumente d-eternă admirare, Nestrămutate-ați stat! II Colo se arată valea dalbă, verde, Unde Nilul vesel, șerpuind, se pierde Printre sicomori. Cairul înalță albele-i palate, Vesele moschee, grațios săpate 'N marmură cu flori. III Dar mai colo se zărește Cel deșert spăimântător, Unde viața își oprește Pasu-i verde, râzător. Amblemă de tăcere a tristelor mormânturi În care tot adoarme, plăcere, lungul chin; În care numai pasul fantasticelor vânturi Deșteaptă un suspin. Unde vântul ce omoară Nalță munții de nisip, Ce ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Solii lui Țepeș la Mohamet

Dimitrie Bolintineanu - Solii lui Ţepeş la Mohamet Solii lui Țepeș la Mohamet de Dimitrie Bolintineanu Mohamet ascultă, iar trimisu-i spune — ,,Tu dorești, prin arme, țara a supune, Robi a ne reduce? Sufletu-ți fugos Numai prin batalii poate fi voios. Sunetul de arme, gemetele-amare Popolilor lumii ce-i încarci de heare, Singure împacă sufletu-ți turbat. Astfel fiul stâncii seamăna-n păcat, Numai când prin noapte, printre vijelie, Apa, vântul, norii urlă cu urgie! Dar gândit-ai oare dacă poți să ții Sub a ta putere țările ce-mbii? Căci aceste locuri de când sunt sub soare Au sorbit torente d-armii și popoare. Împărate mândre! pe cât te mărești, Tot p-atât te fărâmi, tot p-atât slăbești. Pe cel mai nalt arbor crivățul abate! Un stejar a crește cearcă greutate. În mulți ani se face, dar într-un minut Vijelia bate, arboru-a căzut. Vei putea tu ține sub a ta putere Toate aste locuri fără-ngreuiere? Pasărea protege puii mititei Câți pot să-nvelească aripile ei; Dar pe câți aripa-i mică nu-nvelește Sunt lăsați furtunii, uliu-i răpește. Candela ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Veneticii

Dimitrie Bolintineanu - Veneticii Veneticii de Dimitrie Bolintineanu În Menadele. Satire, politice, sociale. București: Librăria Löbel&Poper, 1870. Opere, vol. 3. Trecură peste țară în timpii dinainte, Oștiri streine, turcii, tătari, și morminte Lăsară aici. Polonii, maghiarii au trecut, Dar ei atâtea rele în țara n-au făcut. Cât fac azi veneticii, neputând să trăiască În țara lor și află în țara românească O partie. Căminul le se deschide lor, Și patul nunții dulce, și casnicul amor, Și ei cu îndurare primiți de slabi români, Pe țară și pe casă se fac aici stăpâni. De unde-acestă iarbă coruptă și ingrată Veni ca să înece o țară neatârnată Și nobila martiră a orpitalității? Dintr-înșii izvorăște pârâul nedreptății, Corupții, trădării și tristei umilinți. Vedeți aceste triste și palide credinți. Ce fac din fiecare să nege ce-i moral Șin interesul public la acel personal. Cinci posturi nu ajunge la unul și hrăpirea, Trădarea și minciuna, calomnia, lovirea, Ei le întrebuințează, p-ai Românii fii Să-i pearză, înalță case și cumpără moșii Din prăzi și ei nu află la lege pedepsire Și turme blestemate de sclavi cu umilire Se fac lor instrumente să-omoare pe români. Și din ...

 

Duiliu Zamfirescu - Boul

... de Duiliu Zamfirescu De-a pururi trist, în mijlocul câmpiei, Voinicul bou privește înainte, Cu ochii mari, cu sufletul cuminte, Ca un simbol antic al poeziei. Și parcă-ar vrea să spuie prin cuvinte Că a rămas el paznicul moșiei, Căci toți s-au dus în lumea ...

 

Duiliu Zamfirescu - De la villa Tusculana

Duiliu Zamfirescu - De la villa Tusculana De la villa Tusculana de Duiliu Zamfirescu (dactili și trochei) Tristele umbre se lasă pe văi de sus de pe dealuri Singure, palide, pline de-o lume vie de basme: Bradul, umbrela și-o-ntinde pe muchea arsei coline; Mierla șăgalnică țipă prin grase tufe de lauri. Cicero, vechiule stâlp al acestor clasice locuri, Scoală din pulberea vremilor. Uite: colo, pe valea Tibrului, urmele Romei antice tremură încă. Umbro-sabelii și quirium, Tațiu, Numa Pompiliu; Zeii, pontificii, frații Arvali, Lupercii și Salii; Piatra și lancea, și focul din vatra Vestei fecioare, Toate sunt încă și azi în ființă. Timpul și forma Par că se schimbă. “Plin de un dor fără sațiu de lumea vremilor duse, Timpul și forma de astăzi mă lasă rece ca ghiața. Toate sunt încă-n ființă și totuși toate sunt moarte. Ochi-mi, o nobile Marcu Terențiu, cată spre tine.â€� Astfel grăiește un glas din ruine. Nimeni n-aude. Brațe vânjoase întind Apeninii către cetate Roma din vale privește pe gânduri coamele ninse. Soarele moare prelung în adâncul mărilor Tusce. (Roma, aprilie

 

Gheorghe Asachi - Anul nou 1857 în Moldova

Gheorghe Asachi - Anul nou 1857 în Moldova Anul nou 1857 în Moldova de Gheorghe Asachi Auguștilor suverani subscriitori Tratatului de Paris dedicat Lâng-a Dunărei verzi râpe maiestoasă vezi matronă, Pre scutu-i semnul lui Gioe, pe cap are o coroană. A ei față și vestminte uric poartă vederat Că ea-i fiia cea mai giune a lui Traian împărat. Soarta gintelor schimbat-au ale ei trofei antice Din semnale de vinceală în cununi de flori, de spice, Ma din ochii scânteiază încă focul cel nestâns Ce arată că-n vechime combătut-au și-a învins. Aștepta, ma suferindă, în a soartei ei asprime, Că ursita-i prezisese o ferice viitorime. Iacă ora de pe urmă, miezul nopții a sunat, Anul vechi, ce-i plin de sagne, ostenit și detunat, Încărcat cu mii de grije, s-acufundă-n vecinicie; În loc d-amare suspinuri în giur sună armonie, Nu mai tremură pământul, mările s-a limpezit, Preste valul a lui Traian șepte Stele a răsărit, Anul giune, blând la față, având tâmple-ncununate. Noua viață ni-asigură și guvernul de dreptate. ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>