Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ATINGE

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 366 pentru ATINGE.

Alecu Donici - Cheltuitorul și rândunica

Alecu Donici - Cheltuitorul şi rândunica Cheltuitorul și rândunica de Alecu Donici Un tânăr foarte bun, dar prea cheltuitor, Luând în stăpânire O bună moștenire, În vreme de un an, rămase pe ușor, Și tot ce mai avea acum era o blană, Păstrată prin prilej că timpul sta de iarnă; Iar cine nu-i de mic cu frigul învățat În blană foarte crede. Dar într-o zi mergând după împrumutat, Din întâmplare el o rândunică vede. Găsește-ndată negustori Și ia pe blană bănișori. Căci rândunelele, cum zic din însemnare: A primăverii dulci sunt bine-vestitoare. El însă au uitat proverbul bătrânesc: Că-o floare nicidecum nu face primăvară. Și iată, se stârnesc Furtune, viscole cu ger cumplit afară; Pe uliți scârțâie omătul făinos; De prin ogeaguri fum ca iarna gâlgâiește; Și cel mai sărăiman la foc se încălzește. Iar tânărul meu, trist, flămând și friguros, Pornește în surtuc de-acasă Să capete vro masă. Dar cum la uliț-au ieșit, Pe rândunică el o vede înghețată Și, tremurând de frig, îi zice: "Blestemată! Pe faptă-ți ai pierit! Așa ți se cuvine; Căci fără blană eu sunt astăzi pentru tine." Nu vreau s-ating pe nime, Dar ...

 

Alecu Donici - Gâștele

... drept să zic: În cârdul gâștelor, spre buna îndemnare, Grăbind la zi de târg, bătea ades cam tare. (Dar unde de câștig sau pagubă s-atinge, Nu numai gâștele, și omenirea plânge.) Eu nu vinovățesc țăranul nicidecum; Iar gâștele altfel aceasta judeca Și, întâlnindu-se c-un trecător pe drum, Așa ...

 

Alecu Donici - Leul la vânat

... cade; Ș-acea a treia tot mie se cuvine, Precum voi știți prea bine. Iar de a patra, oricare s-ar atinge

 

Alecu Donici - Vulpea și măgarul

Alecu Donici - Vulpea şi măgarul Vulpea și măgarul de Alecu Donici — Mintiosule! de unde vii? O vulpe pe măgar văzând l-au întrebat. — Drept de la leu, de vrei să știi; Am fost să-l văd și m-am mirat Cum au slăbit de tare; Bătrân, neputincios: îți pare O fiară foarte de nimică Acel ce când zbiera, Tot codrul tremura, Iar eu muream de frică. Acum însă mai toți, Cu coarne și cu colți, Cum pot îl dojenesc Și frica-i răsplătesc. — Dar tu, eu socotesc că nu-i fi îndrăznit De leu să te atingi? lui vulpea au vorbit. — Așa! măgarul i-au răspuns. Ba cred că l-au pătruns Pereche de copite De mine lui zvârlite. Și sufletele mici asemene urmează, Când pe acei căzuți din slavă

 

Alexandru Macedonski - Între grozav și frumos

... ia noțiunea de "grozav" în sensul de "sublim". Prăpastia grozavă cu iadu-i de-ntuneric Te-atrage când te afli pe margine, ș-atunci Te-atinge nebunia cu degetul isteric, Te-aproprii, și deodată voiești să te arunci. Te-atrage trandafirul cu cântecu-i în care Culoarea și parfumul să-ntrec ...

 

Alexandru Macedonski - Geniurilor

Alexandru Macedonski - Geniurilor Geniurilor de Alexandru Macedonski Buffon laisse gronder l'envie, C'est l'hommage de sa terreur. Que peut sur l'Ă©clat de ta vie Son obscure et lâche fureur!... (LEBRUN) Invidia neagră în van se tot luptă C-o inimă vilă, perfidă, conruptă. Să sfarme aceea ce voi ați creat, Căci Iadul la ceruri s-atingă nu poate Și-n sumbru-ntuneric Satana să-noate      Mereu e forțat! În van contra voastră pigmeii cutează Să-și verse veninul de care turbează, Pigmeii ce-n lume nici urmă nu las'!... Ei vor ca să zboare cu aripi de ceară Și lesne le-nmoaie lumina solară Spre soare-nainte de-a face un pas! Audacie mare pe dânșii-i domnește Când micul lor suflet amar vă hulește!... Triumful lor însă e-n veci momentan! Byron n-a fost oare, chiar el, a lor pradă? Și-ndată pigmeii putură să vadă      Că luptă în van! O! Geniuri! vouă această cântare Închin, căci voi singuri fuserăți în stare Invidia oarbă a nesocoti, Urmând înainte pe calea frumoasă Atâta de dulce ș-atât de spinoasă Ce-atâția cutează a disprețui! ...

 

Alexandru Macedonski - M-am dus departe

... cugetării, Dezgrănițat-am lumile simțirii Și deslușit-am fundurile zării... Lăsat-am omul pradă omenirii, Ghicit-am vieți oriunde e lumină, Lumină unde cugetul n-atinge, Dar ce folos? Tot omul mă învinge, Și tot ca el, e inima mea plină. Cărări în van croitu-mi-am prin stele, Zadarnic zborul ...

 

Alexandru Macedonski - Zi de iarnă

... sângeap. Tot prin falnice locașe Își duc frunțile trufașe, Dar de nas, de nu le-ajungi, Sub mănuși au gheare lungi. Viscol, crivăț nu-i atinge

 

Alexandru Mocioni - Conștiința națională

Alexandru Mocioni - Conştiinţa naţională [Conștiința națională] de Alexandru Mocioni august 1887 Cu plăcere ced dorinței ce mi-a manifestat junimea noastră academică din Viena, de a contribui și eu cu o mică lucrare la «Almanahul literar», ce intenționează a edita în acest an. Văd în această întreprindere a ei un îmbucurător semn de năzuință națională și pururea voios conlucru pe acest teren cu junimea noastră. Inima junimei formează cel mai susceptibil sol pentru semința idealurilor mai înalte ale vieții și cu drept cuvânt fiecare popor privește în junimea sa națională naturalul depozitar al speranțelor sale pentru un viitor mai frumos și mai bun. Și aceasta în privința națiunei noastre stă în măsură încă mai mare. Puține popoare au avut o istorie de suferințe atât de dură ca al nostru. Acest popor despoiat de drepturi și libertăți, opres cu puterea în tendințele sale culturale, în strictul sens al cuvântului, a fost cu corpul viu prada dismembrată a avidităței, ambițiunei și domniei străine și precât nu aceasta, apoi prada ilegitimelor interese particulare. Și dacă astăzi o parte a acestui popor, cu îndreptățită mândrie se bucură de ...

 

Alexandru Vlahuță - Ce dor...

... deodată, Cuprinși de-același farmec sfînt; De-a lui priviri înfiorată, Pleca-vei ochii în pămînt, A voastre mîni se vor atinge, Tremurătoare și fierbinți, Și pe-amîndoi vă vor încinge Aceleași tainice dorinți. El, dornic, are să te soarbă, Cu ochi adînci și pătimași, Tu,-nvinsă ...

 

Alexandru Vlahuță - Cuvântul

... mormânt să-i cheme; Sub vraja lui atotputernic ești, Străbați în orice loc și-n orice vreme, Și mii de feluri de vieți trăiești. Te-atinge doar, și tu o biată clipă Ce tremură-ntre două veșnicii Privești de sus a lumilor risipă, Și toat-a lor ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>