Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AURIU
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 50 pentru AURIU.
Duiliu Zamfirescu - E mort poetul
Duiliu Zamfirescu - E mort poetul E mort poetul de Duiliu Zamfirescu E mort poetul. Cea din urmă dramă Ca cea dintâi, va fi necunoscută: De-o ideală minte începută Acum o-ncheie glasul de aramă. Alături stă, încremenită, mută, Sărmana lui, nemângâiata mamă; Ea lung ridică colțul de maramă Și tremurând pe mână îl sărută. Într-un pahar se scutură o floare, O floare prinsă la o cununie Ce ca și dânsul s-a plecat și moare. Iar prin perdele, raza aurie Aduce caldul zâmbet de la soare: O mângâiere scumpă, dar târzie.
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
Duiliu Zamfirescu - Levante şi Kalavryta la Missolonghi Levante și Kalavryta la Missolonghi de Duiliu Zamfirescu Voi, ce-n fața mea, tăcute, mari ruini de amintire, Înălțați zidiri știrbite, triste resturi de mărire, Vorbiți, spuneți, ce e timpul, voi care-ați purtat pe umeri, Veacuri mari ca vecinicia, ani ce nu mai poți să-i numeri! Spune, Zante, unde-i timpul când Byron, în liniștire, Pe-ale mării tale valuri dorul său și-l legăna..., Ș-ale vântului suspine când nebuna sa iubire Cu suspine le-ngâna? Missolonghi, unde-i vremea când pe zidurile tale, Surâzând mureau toți grecii ca eroii din povești? Unde-s sfintele morminte după adormita vale Ce opreau cu-ale lor umbre pe drumeț în a sa cale? Unde-i Botzaris eroul?... — Missolonghi, unde ești? Vântul singur îmi răspunde: “Tot pe lume-i trecătorâ€� Iar pe mare echo strigă, prins de-un val spumegător: “E trecător..., e trecător...â€� I De la Zante care-și scaldă portocalii săi în mare Împrejur, cât vede ochiul în nemărginita zare, N-a purtat vreodată valul, pe-al său braț legănător, Lopătar mai fară grijă, mai frumos decât Levante De la Zante. Către ...
George Ranetti - Ca și odinioară...
George Ranetti - Ca şi odinioară... Ca și odinioară... de George Ranetti Informații despre această ediție Am revăzut moșiea iar in floare... Blagoslovitul grâu prăjit de soare. Ca ș-altădată-ntinde pe câmpie O nesfârșită pânză aurie, Și numai ici și colo mici șuvițe De flori îmbălsămate și pestrițe: Iar printre ele țanțoșii, făloșii Maci roșii. Ca marea dup-o groaznică furtună. Așa părea azi câmpul potolit, Că nimeni n-ar avea temeiu de bănuit Că și p-aici, năpraznică, nebună. Deslănțuitu-s-a revolta celor mici. De-au tremurat palate uriașe Și s-au simțit mai mici, mai nevoiașe. Ca niște mușuroaie de furnici!.... Cine-ar ghici că un vulcan a fost aici?... Ca și odinioară, subt arșița de vară. Țăranul strângc snopii belșugului străin: Și-i calm, și-i harnic, bietul... Ce vită de povară ! Dă zece înainte chiar boului blajin... Ca și odinioară, el jalea doar și-o plânge Cosind, în resemnatul și blândul doinei viers... Dar, - rătăciți în snopul ce mâna-i aspră strânge - Văd câțiva maci... și-mi pare că-s petele de sânge Ce încă nu s-au
George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie
... creștetele lor singuratice. Iar peste tainica însuflețire a florilor, care-și ridicau deasupra ierburilor subțiri și mlădioase potirele lor strălucitoare, din mozaicul verde-auriu al livezilor revărsate peste coline ca fermecatele grădini ale Semiramidei, se așternea ca un văl străveziu, țesut din fire de lumină, pulberea de argint a ...
Mihai Eminescu - Întunericul și poetul
Mihai Eminescu - Întunericul şi poetul Întunericul și poetul de Mihai Eminescu ÎNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin și efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer, Poet gonit de râsuri și înghețat de vânt Ce cânți ca o stafie ieșită din mormânt, Sfarmă-n stânca rece a ta nebună liră, Căci lumea este piatră și ea nu te admiră, Ci tu, nebun și palid, la poalele ei plângi Ca valul care cântă trecutul unei stânci, Ce veștedă, bătrână se leagănă prin nori, Când stânca e eternă și valu-i trecător. POETUL Și tu crezi, geniu negru, că fără scop și țintă A lumei und-amară mă-neacă, mă frământă ? Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele, Purtând pe frunte-mi raza a națiunii mele ? Voi să ridic palatul la două dulci sorori, La Muzică și Dramă... în dalbe sărbători Voi să le-ngân viața și-n cupa lor aurie Să torn zi și-ntuneric, dureri și bucurie, Să văd trecutu-n viață, să văd româna dramă, Cum din mormânt eroii istoriei îi cheamă, Și muzica română chemând din munții-n nouri, Din stelele căzânde, din văile-n ecouri, ...
Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel Bătrân
... obrăzare Și arcuri de vânătoare. Iar în fundul salei drepte Se-nalță pe șapte trepte Tronul Domnului creștin, Coperit de-un baldachin, Iară-n jețul auriu Șade Dragoș brumăriu, Barba albă până-n brâu, Cu ochi negri viforoși; Coroana de aur roș Strălucind frumos pe frunte Peste pletele cărunte; Pe-a ...
Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel bătrân
... obrăzare Și arcuri de vânătoare. Iar în fundul salei drepte Se-nalță pe șapte trepte Tronul Domnului creștin, Coperit de-un baldachin, Iară-n jețul auriu Șade Dragoș brumăriu, Barba albă până-n brâu, Cu ochi negri viforoși; Coroana de aur roș Strălucind frumos pe frunte Peste pletele cărunte; Pe-a ...
Mihai Eminescu - Misterele nopții
Mihai Eminescu - Misterele nopţii Misterele nopții de Mihai Eminescu Cînd din stele auroase Noaptea vine-ncetișor, Cu-a ei umbre suspinînde, Cu-a ei silfe șopotinde, Cu-a ei vise de amor; Cîte inimi în plăcere Îi resaltă ușurel! Dar pe cîte dureroase Cîntu-i mistic le apasă, Cîntu-i blînd, încetinel. Două umbre, albicioase Ca și fulgii de ninsori, Razele din alba lună Mi le torc, mi le-mpreună Pentru-ntregul viitor; Iar doi îngeri cîntă-n plîngeri, Plîng în noapte dureros, Și se sting ca două stele, Care-n nuntă, ușurele, Se cunun căzînde jos. Într-un cuib de turturele Ca și fluturii de-ușor Saltă Eros nebunește, Îl desmiardă, l-încălzește Cu un vis de tainic dor; Iar în norul de profume Două suflete de flori Le desparte-al nopții mire Cu fantastica-i șoptire, Le resfiră, pînă mor. Cînd pe stele aurie Noaptea doarme ușurel, Cîte inime rîzînde, Dar pe cîte suspinînde Le delasă-ncetinel! Dar așa ne e destinul, Vitreg prea adeseori, Unui lumea i-acordează, Iar pe altul îl botează Cu-a lui rouă de
Mihai Eminescu - Surori Surori de Mihai Eminescu O gingaș copil de rege când în haina-ți înfoiată Treci în faetonu-ți mândru... se mlădie nalta-ți poză Cum din frunzele-nfoiate râde un boboc de roză Ce frumoasă treci prin lume de-arătarea-ți luminată. Ochii tăi cei mari și negri strălucesc de-o jună viață Fața-ți marmură lovită de răsfrângerea-aurorei, Părul tău negru și luciu lin în respirarea borii În cununa lui de roze albe s-îmflă și se-ncreață. Șase cai l-a ta trăsură zbor pin vuietul mulțimei Cari cu căciule-n mână și cu gurile căscate Salutează-n a ei cale pământească zeitate. Tu surâzi. Te simți născută spre fericea omenimei. Toți o știu asta, căci bună zic că ești dulce copilă, Că un ochi nu s-urcă-n lacrimi înspre tine în zădar Și ades când noaptea pune ochiol lumei otar, Neștiută cauți praguri, scunde, vrednice de milă. Dar deodată în mulțime, tu oprești ochiul tău mare De-o idee dureroasă al tău suflet e cuprins... Spune înger, ce durere al tău suflet a atins De s-a-ntunecat deodat-a ta ...
Vasile Alecsandri - Dor de călătorie
Vasile Alecsandri - Dor de călătorie Dor de călătorie de Vasile Alecsandri Primăvara cea verzie Cu cosița-i aurie Mi-au sosit voios în țară, Drăgulița primăvară ! Ș-au adus un dulce soare, Ș-un sîn plin de lăcrimioare. Ș-au adus o lună plină Ca s-o scalde în lumină. Lunca rîde și-nverzește, Doru-n suflet se trezește. Izvorașul curge-n vale Și-mi aduce dor de cale. Dați-mi, dați-mi aripioare, C-aud glasuri de cucoare. Dați-mi aripi sprintenele, C-aud glas de rîndunele. Să mă duc în depărtare Peste munți și peste mare. Să mă duc în lumea-ntreagă Ca o pasere pribeagă. Duce-m-aș în cale lungă, Dor să nu mă mai ajungă ! Duce-m-aș și m-aș tot duce, Dor să nu mă mai apuce ! 1852,
Vasile Alecsandri - Flori de nufăr
Vasile Alecsandri - Flori de nufăr Flori de nufăr de Vasile Alecsandri Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie Răsună-n dimineață o tainică-armonie. Sunt zâne ce se scaldă în fragedele ziori? Nu-s zâne, dar copile, a zânelor surori. Verginile în apă intrat-au cu sfială, Ș-acum se joacă vesel în dulcea-i răcoreală, Șoptind, privind în undă albastrul cer senin, Umplând cu flori de nufăr cămeșa de la sân. O rază aurie prin stuhul des pătrunde Și gingaș luminează în cuibul ce le-ascunde Comori de tinerețe, comori de fericiri, Încântătoare forme de albe năluciri. Priviți! cetatea verde se mișcă, se deschide. O mândră copiliță apare, iese, râde Și lunecă... Deodată, rotunzi și albiori, Apar la foc de soare doi nuferi