Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA SMOALA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 24 pentru CA SMOALA.

Cincinat Pavelescu - Ftizica

... de boală Privește lacul spre apus, Copila care nu s-a dus De nu știu câte luni la școală. Cum păru-i negru ca de smoală Pe frunte-i cade nesupus, Un gând îi fură ochii-n sus, Spre cerul sur, spre zarea goală. Și cum în pieptu-i slab se ...

 

George Topîrceanu - Cioara

... un hornar Și macabră ca un cioclu; Neagră ca un as de pică, Sub nemărginitul cer; Singuratică și mică Cât o boabă de piper; Gârbovă ca o feștilă Într-un cap de lumânare; Ca o mutră imobilă De harap cu nasul mare, Dar sinistră și pârlită De la coadă până-n plisc, Ca o pajură trăsnită Într-un vârf de obelisc; Încrustată-n atmosferă Ca un ou de ciocolată; Amărâtă și stingheră Ca o prună afumată; Cu alura interlopă Ca un muzicant în frac, Cuvioasă ca un popă Și smolită ca un drac; Demnă, ca un om celebru; Mistică și fără chef Ca un basorelief De pe-un monument funebru; Încomodă-n soare, ca Un gunoi în ochi; nefastă Ca un chibiț ce-ți stă-n coastă La un joc de bacara; Suspendată ca o notă Pe un portativ gigant; Slută, ca o hotentotă Părăsită de amant; Mică-n mijlocul naturii Ca un fir de praf de pușcă; Neagră cum e cerul gurii La un câine care mușcă; Cruntă ca o vânătaie Cauzată-n match de box; Ca un bulgăre de cox Care-a stat o noapte-n ploaie; Resemnată, ca-n vitrină O reclamă pentru vulg, Și ușoară

 

Petre Ispirescu - Zâna munților

... de la dânșii câte în lună și în soare. Bucuria tatălui său era așa de mare unde vedea că fiu-său are să fie procopsit ca nici unul din fiii de împărați, încât se uita la dânsul ca la soare. Iară el de ce se mărea d-aia se făcea mai cu minte și mai frumos. În toată împărăția lui și a ... se îngrija mai mult de fiul său. Dară daca văzu că fiul său atâta stăruiește, îi făcu voia. Acesta porunci la niște credincioși ai săi ca să aibă pregătit la îndemână câteva cazane cu smoală, să le fiarbă în ziua nunții și când va fi înde seară să aștearnă pe drum smoală. După ce puse la cale toate astea, se duse la nuntă. De cum începu hora, fata cea frumoasă și necunoscută veni ca din senin, și iară se prinse lângă dânsul. De astă dată era gătită și mai frumos, avea niște haine de la soare te puteai uita ... otărâre. Se duseră deci, credincioșii lui, ocoliră toată împărăția, cercară toate femeile condurul, și la nici una nu se potrivi. Auzind feciorul de împărat una ca aceasta se îmbolnăvi și mai rău. Apoi porunci ...

 

Mihai Eminescu - Înger și demon

... Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lângă arcul în părete, Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger; Pe-a altarului icoană în de raze roșii frângeri, Palidă și mohorâtă Maica Domnului se vede. O făclie e înfiptă într ... flori uscate fâșâiesc amirosind Ș-a copilei rugăciune tainic șopotit murmură. Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită, Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează, Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază, Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită. Și bărbia lui ... în umbra lui fatală, stă-ndărătnic răzemat - La picioarele Madonei, tristă, sfântă, Ea veghează. Pe un mur înalt și rece de o marmură curată, Albă ca zăpada iernei, lucie ca apa lină, Se răsfrânge ca-n oglindă a copilei umbră plină - Umbra ei, ce ca și dânsa stă în rugă-ngenuncheată. Ce-ți lipsește oare ție, blond copil cu-a ta mărire, Cu de marmur-albă față și ... veacuri lungi și frunți mărețe. El ades suit pe-o piatră cu turbare se-nfășoară În stindardul roș și fruntea-i aspră-adâncă, încrețită, Părea

 

Dimitrie Anghel - În port

... mișcarea cobolzilor pe schele; Se-nalță mîni trudite spre cer, cu sarcini grele, Grăbesc pe punți, și-n urma acestor pale, Un lung miros de smoală, de flori, de portocale, De țări de mult văzute ca-n vis odinioară, Se-mprăștie-n tot portul și stau pîn’ în de seară Cînd farul își aprinde lumina subt pleoape, Și pare-n întuneric ...

 

Alecu Donici - Autorul și hoțul

... În sânge încruntat Care au și murit, Pe viață spânzurat, Și un autor vestit, Puternic în condei, Care au dezvelit Mult slobode idei, Ce-ntocmai ca Sirene* Era la glas duios, Dar, potrivit cu ele, Și mult primejdios. Orânduielile la iad sunt cu grăbire, Nu este ca la noi zadară prelungire Și hotărârile se dau într-un minut. Fără zăbavă dar, Pe două strașnice grătare de metal S-au pus două căldări ... Mai bun decât un hoț? El răul au urmat, el au făcut și morți Cât au avut viață. Iar tu... Ea au deschis lui lumea ca să vază: Privește, uită-te la faptele-ți cumplite, Vezi fiii ce-au otrăvit pe mumă, pe părinte, Cu multe desfrânări Vezi fiice depărtate De ... Vezi deznădăjduirea familiilor întrege, Adusă prin a tale mintioase încercări. Tu de însoțiere, de legături, de lege Ai râs, ai defăimat Și, pentru ca sujet de scris să poți alege, Ai fi dorit să vezi pământul răsturnat. De cine patima au fost descrisă bine, Cu dezveliri că viața e ...

 

Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)

... când răsăritul cu-a soarelui raze Poleia cu aur zorile și codrul, Pe calul său Dragoș către miez de ziuă Furios pornește, chiar ca o furtună; Iar de troncănitul potcoavelor grele În munți se răsună, stânca scânteiază, Lunca clocotește și de colb vârtejuri Se suie ca stâlpii unde calcă calul. Și ieșind eroul din munți și prăpăstii, Ajunge ca vântul în câmp de nisipuri, Ce se dezvelește ca și oceanul, A căruia margini cu marea s-încheagă. Iar vântul nu mișcă acele nisipuri Și zăduh fierbinte usucă gâtlejul; Nu-i de ... colătăcesc coada, Și cu a lor gheară vor să-l spârcuiască. Iar Dragoș țipară cu fluierul zânii... Și iată că zmeii cad jos ca butucii! Nu mai pot să zboare, nu mai pot să zbiere, Zac făr’ de simțire, ca două movile. Deci învingând Dragoș, la temniță merge Cu dor ca să strângă pe Dochia-n brațe; Dar strașnica poartă se deschide-n pripă Și iese fantoma lui Vronța păgânul. A lui cătătură, ca ... nisipul galben și se face baltă, Și din baltă abur se suie în aer, Și-n abur se-ncheagă frumoasa Dochie. IV Iată-obrajii rumeni ca ...

 

Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel Bătrân

... și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină ... șese, colo șese, Pentru boierii alese. La a tronului său scări Șed în două părți boieri Așezați, dup-a lor trepte, Ca poruncile-i s-aștepte. Vornicul Țării-de-Jos Sta în scaun luminos, Un bătrân și blând moșneag Cu albastrul lui toiag, Ce-i cu aur ... cu mânici de oțel. Cei ce-n lume se înalță Cizme roșie încalță, Cizme roși împintinate Și pieptare-mplătoșate, Cămăși de zale mărunte, Ce par ca

 

Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel bătrân

... și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină ... șese, colo șese, Pentru boierii alese. La a tronului său scări Șed în două părți boieri Așezați, dup-a lor trepte, Ca poruncile-i s-aștepte. Vornicul Țării-de-Jos Sta în scaun luminos, Un bătrân și blând moșneag Cu albastrul lui toiag, Ce-i cu aur ... cu mânici de oțel. Cei ce-n lume se înalță Cizme roșie încalță, Cizme roși împintinate Și pieptare-mplătoșate, Cămăși de zale mărunte, Ce par ca

 

Ion Luca Caragiale - Mici economii...

... slujbă? — Să-ți spun drept, monșer, mi s-a propus să-mi dea cineva o recomandație la primărie; dacă găsesc ceva serios, ca să am cel puțin siguri șapte-opt sute pe lună, înțeleg; dar ca să mai mă-ncurc, să-mi pierz independența pentru o mizerie, nu; asta n-o mai fac... Ce te uiți așa curios? — Nene— zic ... — te admir din ce în ce mai mult!... — ...Ca să mai am a face iar cu cine știe ce mațe-pestrițe ca d. Georgescu... mai bine, lipsă! mai bine, sărac și curat! „Ce om!" zic eu în gândul meu... când iată văd, la lumina lămpii electrice ... Paidiom, gaspadin! na leva, na prava... na prava, na leva! Am sosit... Coborâm iute, Iancu și eu, și dăm doamnei Verigopolu mâna. Femeia sare jos ca o căprioară: — ‘ erssi! Apoi, cătră muscal: — La unsprece fix, Ivanușca! Intrăm... Minunată mâncare și mai ales veselă petrecere!... Păcat că trec ... Intrăm la Cooperativa... ...Sunt douăsprezece trecute... — Țal! strigă Iancu. Și aruncă pe masa de marmoră o hârtie de o sută. Eu mă uit iar

 

Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona

... adevărat și-l atingea și pe el ca să-i simtă căldura viului. Iar ele, cea din lut viu făcută și cea din piatră rece, ca două surori, sau ca una și aceeași ființă, în praful alb de marmură ce se ridica și juca în soare, purtînd același surîs pe buze, unul trecător și celălalt ... nu putea fi niciodată armonios și împăcat cu sine. Capricios zugrăvea noianul contururi, arunca la întîmplare o linie imensă, după care, nemulțumit, trimitea o alta ca s-o ajungă și s-o șteargă și apoi, reîncepînd din nou, spumega de neputință. Senină, ca un copil nevinovat, frumusețea acum adormise pe umărul lui Hipparc. Cu un braț alb, ca din marmură făcut, petrecut după grumazul lui, iar cu celălalt strîngîndu-i mijlocul, caldă și vie cu întunerecul pe ochi și cu iubirea în suflet ... năpraznicul vînt umblînd stăpînitor peste abisuri. Fioroase răcnete ici-colo se ridicară, chemări duioase după ajutor străbătură, deznădăjduite rugăciuni fluturară, albe veșminte luciră o clipă ca niște giulgiuri luptând cu strălucirea spumei... Vesel însă trecu funebrul uragan, oprindu-se acum pe-o creastă, acum pe alta, ca ...

 

   Următoarele >>>