Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CALD
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 434 pentru CALD.
Ion Luca Caragiale - Infamie Infamie de Ion Luca Caragiale 1901 Mi s-a-ntâmplat să pierz un amic, un bun amic, și nu mă pot căi îndestul de această nereparabilă pierdere; de aceea trebuie să spun, oricui vrea să m-asculte, trista mea întâmplare. Iată. Știam că amicul meu, bunul meu amic, are multă influență asupra unei persoane, de care atârnau la un moment niște interese ale mele de extremă importanță. Am alergat la el. - Amice, bunul meu amic - zic eu - te rog, nu mă lăsa! contez pe tine să mă salți în această ocazie; o vorbă bună din partea ta către persoana, pe care o știi, poate să-mi facă norocul... Dă-mi o scrisoare călduroasă de recomandație... te rog!... faci un mare bine pentru mine și pentru familia mea... copiii mei... - Vai de mine! zice bunul meu amic, jenat de tonul meu din cale-afară milos... Ce trebuie atâta insistență?... Și, după ce-i explic bine de ce e vorba, se așază la biuroul său și începe să scrie. După ce termină, se ridică și, cu scrisoarea-n mână, îmi zice: - Iată ce am scris. Apoi citește scrisoarea lui: "Iubite amice, Amicul meu, aducătorul acesteia, ...
Ion Luca Caragiale - Ploaie de primăvară
... Toți zic: „Să dea Domnul să dea!â€� Și de te culci pe prispă-afară, Mai vezi pe cer și câte-o stea... E cald, și ploaia răcoroasă Ozon în aerul curat În urmă-i lasă; drăgăstoasă Natura-i toată un pupat. Se pupă corbi, de bucurie Că au scăpat ...
Ion Luca Caragiale - Primăvara (Caragiale)
... Toți zic: “Să dea Domnul, să dea!â€� Și de te culci pe prisp-afară, Mai vezi pe cer și câte-o stea... E cald, și ploaia răcoroasă Ozon în aerul curat În urmă-i lasă; drăgăstoasă Natura toată-i un pupat. Se pupă corbi, de bucurie Că au scăpat ...
Mihail Săulescu - Cuiburile Cuiburile de Mihail Săulescu Informații despre această ediție Și când se vor întoarce cocoarele plecate, - Căci primăvara sfântă o să ne vie iară, Atâtea cuiburi calde, în urma lor lăsate, Le-or regăsi tot astfel cum le-au clădit în vară? O! cine știe, poate de-atâtea vremuri grele Nimic la primăvară n'o rămânea din ele, Din cuiburile calde, ce le doreau sburând, Cocoarele venite de peste mări și țări Și-aduse de departe de-al lor nostalgic gând În legănarea dulce a veșnicei sperări. Și n'or găsi nimica din ce-au lăsat odată, - Și vor găsi atâta: speranța spulberată... S'or apuca atuncea să le clădească iară, Pe vechile lor locuri din fiecare vară, Și fără să le pese că altă iarnă, poate, Porni-va să dărâme iar cuiburile toate! - Căci ele or să vină mereu, din depărtări, În piept cu-aceleași doruri, cu-aceleași dulci sperări, Că într'un timp, odată, puterea vor afla Ca să clădească cuibul ce nu va mai
Vasile Alecsandri - Vânătorul Vânătorul de Vasile Alecsandri Vânătorul pleacă grabnic la a ziorilor ivire, Și pe soare, falnic oaspe, îl salută cu iubire. Lumea veselă tresare, mii de glasuri sunătoare Celebrează însoțirea naturei cu mândrul soare. Valuri limpide de aer, ca o mare nevăzută, Trec alin pe fața lumii și din treacăt o sărută. Pe câmpia rourată pasul lasă urmă verde, Ce-n curând sub raza caldă se usucă și se perde. Vânătorul soarbe-n cale-i răcoreala dimineții, Admirând jocul luminei pe splendoarele verdeții, Admirând în umbra caldă florile de prin poiene, Și pâraie cristaline, și vultani cu mândre pene. Pe colnic, în zarea luncii, un plop mare se ridică, Cu-a lui frunză argintie făcând umbră pe vălcică. Vânătorul la tulpină-i cade-n visuri iubitoare... Două veveriți pe-o creangă râd de arma-i
... ce cuget... Dar tu-mi evoci o lume-ntreagă, De care nu știu ce putere, Ce doruri mistice mă leagă. Mă simt mai bun, mai cald, mai vesel. Viața toată mi s-arată Frumoasă, și într-o lumină Cum n-am văzut-o niciodată! Căci azi iubesc; din nou îmi pare ... cântec, Gândirea mea devine vers. Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Ce noapte blândă se coboară Peste pământul obosit! Și-i cald, țăranii dorm afară, Ș-ai noștri toți au adormit Eu singur stau ca un lunatic; De-ați ști voi gândurile mele!... E-o lună parcă ... mă simt frumos, Și parcă nu mă-ncape lumea... Ce mândru calc și radios! Văd satu-ntr-o lumină nouă. Mă simt ușor, mi-e cald, mi-e bine, Și oamenii, mai veseli astăzi, Privesc cu dragoste la mine; Și toate par înfiorate, În aer e o sărbătoare... Natura, în extaz ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... suferă o pierdere, ca aceea ce ar îndura când n-ar mai avea haina groasă, pe care nu o iubea, dar care totuși îi ținea cald și o avea aproape de trupul lui. Trecând din pustiul unui colț într-altul, se miră cât loc prinse în casă ființa ceea căreia, fiindcă ... tău n-a avut-o, sufletul sterp ca un pământ nisipos din care nu răsare iarba. I-a lipsit cuvântul tău cald, care nu-ți putea ieși de pe limba deprinsă numai să numere. I-a lipsit blândețea, pe care faptele tale de om zgârcit ...
George Topîrceanu - A. Mirea: Caleidoscop
... țăcănim întruna la mașina Yost. Înnegrim hârtie, forfecăm cupoane, Urmărind cu ochii tinere cucoane Care trec pe stradă... Sunt trăsuri și lume, Pretutindeni zgomot, soare cald și glume. Vremea parcă-și merge mersul în galop Și aspectu-și schimbă ca-n caleidoscop. Iar noi stăm deoparte... Asta ni-i viața! Tot ...
... că vede în întunerecul nopții strălucind ochiul ciudat care l-a stăpânit toata ziua. - Ce-i de făcut? întreabă. - Dorm toți butuc, șoptește cald șașiul... Ușa e scoasă din țâțâna de jos... Dacă o ridici binișor, poți intra pe dedesubt; poți pe urmă s-o descui pe dinăuntru și ...
... de fânul mirositor ce-l smulgea de deasupra capului. Dimineața mergea la câmp, ca de obicei; serile, arareori. În grajd vara era răcoare; iarna — cald. Și vremea trecea... Vremea trecea! anii se scurgeau repede unul după altul. Ehe! cine știe când fusese războiul! Dar odată cu anii s-au scurs ...
Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!
Mihai Eminescu - Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! de Mihai Eminescu Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! Și eu să-mi știu osânda... să te iubesc în veci, În veci dup-a ta umbră eu brațele să-ntind, De-a genelor mișcare nădejdea să mi-o prind, Zâmbirea gurei crude să-mi fie al meu crez  Purtând în suflet moarte, tu vesel să mă vezi. Fii binecuvântată și fericită tu, Copil cu păr de aur, ce mintea mi-o pierdu. Veninu-amărăciunei și ani-mi pustiiți În cumpănă ușori-s pe lâng-al tău capriț; Și-n a mea socotință mă simt atât de mic  Tu ești odorul lumii și eu mă simt nimic. Da, da... numai natura dreptate are-n veci, Copil cu gură caldă, cu mici picioare reci, Căci ea-n înțelepciune-i creează-astfel de chip Pe lângă care toate sunt pleavă și nisip. Ironic pare-a zice: nemernici râmători, Visat-ați vreodată asemenea comori? Pe tine-apoi te-arată în drepata ei mândrie: Turbând de-mpătimire, murind de gelozie, Te văd cum al tău zâmbet voioasă ...