Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CHIAR

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 1076 pentru CHIAR.

Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion

... adăpostiți, Fraților! voi știți prea bine cât am fost de fericiți; Șeful de azi al Arhivei, om de pace iubitor, Ne-a fost chiar ca un părinte, un zelos ocrotitor. Nimeni din voi nu se plânge că din cuib a fost gonit, Sau că într-aceste ziduri ... o am fi ros. Apoi suferi-vom oare ca acel cutezător, Vrednic a purta mai bine nume de defăimător, Să vie, precum venise, chiar într-al nostru pământ, Să ne strice fericirea? Nu, cât eu în viață sânt, Nu va fi: acum e timpul să ne răzbunăm și noi ... însă târziu, și-n zadar: Pe patul lui de odihnă Sion zăcea sângerat, Ca un cașcaval de Parma pe jumătate mâncat: Urechile lui și nasul, chiar dacă le-o fi avut, Atuncea să le găsească deloc nu s-a mai putut. Numai l-a doua-nviere eu ... Ba încă spun (dar aceasta eu nu v-o asigurez, Căci fapta e de mirare, și nu îmi vine s-o crez), Spun că și chiar comandirul, faimosul acel Rozon, Lăsă o labă în mâna eroicului Sion. Ce s-a întâmplat în urmă eu nici am mai cercetat, Căci ...

 

Horațiu - Către Mercur

... fără de grai ­ o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i                       Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a                       Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri ... Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele                       Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți                       Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa ...

 

Ion Luca Caragiale - Crucea și semiluna

... se scoală deodată-n picioare Și cu glas puternic le strigă: „Tăcere! Ați uitat voi oare pe al vostru Domn, Ce-și visează țara chiar în al său somn? Cum acele vremuri sfinte le uitați, Când pe Mircea-Vodă voi îl respectați? Ce? sunt oare altul, sau voi sunteți alți ... Căci ce este moartea dacă nu e viață? Dacă n-o privește un român în față? Nu mă tem de moarte, sunt ostaș de seamă; Chiar de veșnicia-i nu vreau să am teamă! Vrea ca să ne-ncalce mândru Baiazid; Va vedea că Mircea nu-i un invalid! Ce e ... României nume să-nălțăm! El insultă crucea; nu-nsult semiluna; Sincera credință respect totdeauna; Însă vai d-acela ce p-a mea lovește! Chiar ca d-un perete capul își isbește! Mâine-n două ceasuri voi ca să sfârșim, Să zdrobim odată pe-acest Ilderim! Da! să știe bine ... toți se pregătesc. După ce se face sfânta rugăciune, De Mitropolitul, pentru națiune, Se închin vitejii; caii lor nechez; Cu arme sfințite toți se întrarmez. Chiar în zori de ziuă lupta s-a încins: Ilderim trufașul se declară-nvins; Vede că nu merge nazuri a mai face ...

 

Ion Luca Caragiale - Imaginație, stil și clistir

... întotdeauna scăderea morbidității și mortalității..." Prin ce însă s-ar putea scăde amorbiditatea și mortalitatea? Nimini n-a știut-o până acuma, nici chiar medicii, nici chiar veterinarii. Astăzi toți o putem ști, toți, chiar medicii, chiar veterinarii. Iată prin ce: „...prin îmbunătățirile zilnice în exigențele igienii..." Care va să zică îmbunătățindu-i exigențele, igiena devine mai ușoară de înțeles ...

 

Mihai Eminescu - Către Mercur

... fără de grai ­ o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i                       Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a                       Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri ... Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele                       Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți                       Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa ...

 

Mihai Eminescu - Către Mercur (Horațiu)

... fără de grai ­ o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i                       Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a                       Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri ... Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele                       Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți                       Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa ...

 

Ioan Slavici - Propaganda semitică

... lor. In curĂȘnd a ieșit însă la iveală, că EvreiÄ­ sunt lipsițÄ­ de aptitudinile cerute pentru lucrarea comună și ast-fel, chiar voind cu tot dinadinsul să facă binele, sunt osândițÄ­ a face numaÄ­ rÄ•ul. In loc de a se ... nețională. NoÄ­, care atâta timp am stat sub înrîurirea bizantină, ne-am jertfit existența națională, dacă n’am combate cu toată stăruința pe cea semitică. Chiar dacă am reușit însă să facem peste putință înrîurirea directă a Evreilor, stăm sub înrîurirea lor indirectă, care e covîrșitoare. Noi am crescut ... e un fel de Babilon jidovit. N’avem de cât să ne examinăm în toată liniștea pe noÄ­ înși-ne, ca să ne încredințăm, că chiar printre noÄ­ sunt ceÄ­ maÄ­ zeloșÄ­ propagatorÄ­ aÄ­ spiritului semitic și că jidoveștÄ­ sunt chiar și multe din apucăturile, prin care combatem înrîurirea jidovească. Nota caracteristică a spiritului semitic e lipsa de simțîmînt comun. Ne fiind în stare ... că el e semitic.. CeÄ­ maÄ­ mulțÄ­ sunt convinșÄ­, că așa e omul din fire și că alt-fel nicÄ­ nu poate să fie. Până ...

 

Nicolae Filimon - Despre teatrul italian

... concurență și a se da prin contract, nu ni se pare de prisos, în calitatea noastră de public, de amator de teatru și chiar de dilitant, de a emite aci și opiniunea noastră cu un chip gratuit, permițîndu-ne a face oarecari băgări de seamă ... că vom avea în viitor, daca se vor lua măsurile cele mai proprii la darea lui unui impresariu. Lăsînd la o parte defectele trecutului și chiar ale prezentului, să vedem despre viitoriu, cu atît mai mult că suntem pe calea progresului, în ajunul îmbunătățirilor de tot felul. De aceea, facem aci ... severă pe timpul reprezentării, ca să înceteze odată pentru totdauna necuviințele ce se întîmplă adesea din cauza trecerii pîn scenă a servitorilor teatrului chiar în momentele cele mai sublime ale reprezintării, spre a nu priva pe public chiar și de puțina iluziune ce arareori i s-a permis de un teatru ca cel ce avurăm pînă acum; 8. prennoirea repertoriului cu ... și progresul la care ne așteptăm, că se va schimba și soarta teatrelor din capitala românilor și că se vor introduce reforme și îmbunătățiri dupe

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Naționalism și antisemitism

... îndrepte dânsa în privința unui alt element străin, care nu este organizat în formă de stat, ci într’un fel de supra Stat european, sau chiar mondial, care menține într’o unitate de interese din cele mai puternice un neam de oameni străini de toate celelalte popoare ale lumei? E vorba ... așa de schimonosite ca și cele germane, amalgam inform ce constitue așĂ  numita limbă evreiască la Evreii din România. Această stăruință în înstrăinarea vorbirei lor chiar pentru Evreii născuți în țară din părinți născuți tot în țară este foarte stranie. Evreii din Ungaria vorbesc ungurește, cei din Franța franțuzește, cei din ... am crede că prin apa cu care s’ar udĂ  și prin rugăciunile rostite de preot s’ar puteĂ  să li se prefacă firea. Evreul chiar botezat tot Evreu va rămâne, dar prin acea formalitate se vor dobândì două rezultate foarte mari: mai întâi Evreul va fi respins din Comunitatea evreească ... însoțirei între Evrei și Români, și dacă soțul evreu își va păstrĂ  firea și apucăturile, copiii lui se vor apropiĂ  de Români și dacă nu chiar la a doua generație, dar la a treia contopirea va fi deplină. Mai la urmă am renunțĂ  și la nevoia botezului ...

 

Garabet Ibrăileanu - Eternul feminin

... și zveltă, frumoasă și elegantă, care se dezbracă încet, a lene, cu gândul aiurea, zâmbind unei amintiri, unei așteptări? 14. Fără iubire și chiar fără simpatie, un bărbat poate să aibă legături cu o femeie; o femeie, fără nici un sentiment pentru bărbat, nu poate să aibă legături, decât ... dezvoltat la ea. Femeia va sacrifica aproape totdeauna interesele generale intereselor ei. Pentru femeie, acei care nu fac parte din casa ei sunt străini, sunt chiar dușmani. Când o femeie are simpatie pentru cineva, ea simte nevoia ca acela sa devină membru al familiei ei. Ea nu poate concepe simpatia pentru ... cu sentimentele sociale. Rolul femeii de a purta și crește copii, de a fi zeița casnică, o face nesocială, dacă nu chiar antisocială. Bărbatul, din contra... Dar cine nu știe că, în genere, bărbatul e socotit de femeie ca ,,un dușman al casei". El are sentimentul casnic ... cu totul inferioară etc. O femeie, din contra, dacă e normală , nu acordă nimic unui bărbat, pentru care n-are cel puțin afecțiune, dacă nu chiar iubire. Desigur că acest lucru are o explicație naturală. Ți-i indiferent moralmente, la urma urmei, pe cine supui, dar nu-ți poate fi indiferent ...

 

George Coșbuc - Un pipăruș modern

... De ce stau par? Își zice, el: Ce dracu-i asta? Mă duc ca să-mi găsesc nevasta;— Mă duc, duc, zău! Plec astăzi chiar!“ El își tocmește deci opinca Și pleacă-n țări după Savinca. P-un cal ce varsă foc pe guri Și veci de veci ... deal după căpșune. Dar om ești tu cu mult noroc! O poți afla ca scrisă-n carte, Vezi bine, că-i pe drum departe— E chiar la craiul Poloboc. Dar știi tu ce? Pleacă pe loc! Tot mergi spre răsărit de vară, Tot mergi, dar nu te mai opri, — Și ... Și-acum în orice caz va sta! Dar cum? Achim citise-n carte, Că sfinții-și au crăimea lor Și-apoi pe sfinți cam binișor Chiar toarta galbină-i desparte De celălalt lumesc-popor! Și-acum Achim—trei pași, oh, bată-l! Și iată-l sfânt, ca sfinții, iată-l! Dar ... Cât sta biet Chim făcut suveică: Iar sfântul Soare — tunde-o neică Să nu-ți bat colbul din scurteică! Ei, hei! Dar cine bombarda? Chiar sfânta maică-a lui sfânt Soare! Zău! Flacără pe nări lăsa, Și-avea priviri răzbunătoare Și-n mâni avea un—hop-șa-șa ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>