Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CINSTE

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 310 pentru CINSTE.

Alexei Mateevici - Cuvintele credinței

Alexei Mateevici - Cuvintele credinţei Eu știu trei cuvinte — și rostul li-i sfânt Trec ele din gură în gură, Nici răul, nici jalea acestui pământ Sfințenia lor nu le fură; Și cel ce în ele mai mult n-a crezut, Credința și cinstea de mult și-a vândut. Voința ni-i slobodă, — așa ne-a zidit Cel sfânt, — și în neagra robie, Și cel ce dreptatea pe lumea-a iubit Aceasta prea bine o știe. De vrei să-l urmezi — apoi fugi de păcat Și sufletul tău îl păstrează curat. Dreptatea pe lume nu-i sunet deșert, Își are ea rost în viață: Cei drepți și-n robie norocul nu-și pierd, Viața așa ne învață. Acest adevăr pentru noi îi ascuns, Dar pruncii cei mici mai demult l-au pătruns. Căci Unu îi Domnul — Preasfântă voință În toate voințele noastre, Și una-i în toate Preasfânta Ființă Mai sus de-nălțările-albastre; Pe rând trec schimbările-n vecinic lanțuh, Același rămâne în veci Sfântul Duh. Păziți trei cuvinte, și rostul lor sfânt Îl treceți din gură în gură, Căci răul și jalea acestui pământ Sfințenia ...

 

Antim Ivireanul - Dedicația din Noul Testament, tipărit la București, în anul 1703

... de la bogatul dătătoriu și platnicul Dumnezeu pentru tipăritul dumnezeeștii aceștiia și de suflete folositoarei cărți al Noului Testament? Mare slavă au luat adevărat și cinste nemuritoare Ptolemeu, împăratul Eghipetului, pentru tălmăcirea Bibliei în limba elinească. Iară măriia-ta mai mare cinste și plată vei lua în aciastă lume și în cea viitoare, pentru căci Noul acesta Testament al mântuitoriului, fiind întru limba cea părintească tălmăcit, cu ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Mânia lui Ștefan

... Moldovei la Vaslui sosește. Cheamă pe miniștri, astfel le vorbește — ,,Morți erați în viață și v-am înviat! Cu a țării cârmă cinste vi s-a dat. Să vă fac plăcerea fără mărginire, Am lipsit pe rude de a mea iubire, Am jertfit prieteni ...

 

Friedrich Schiller - Cuvintele credinței

Friedrich Schiller - Cuvintele credinţei Eu știu trei cuvinte — și rostul li-i sfânt Trec ele din gură în gură, Nici răul, nici jalea acestui pământ Sfințenia lor nu le fură; Și cel ce în ele mai mult n-a crezut, Credința și cinstea de mult și-a vândut. Voința ni-i slobodă, — așa ne-a zidit Cel sfânt, — și în neagra robie, Și cel ce dreptatea pe lumea-a iubit Aceasta prea bine o știe. De vrei să-l urmezi — apoi fugi de păcat Și sufletul tău îl păstrează curat. Dreptatea pe lume nu-i sunet deșert, Își are ea rost în viață: Cei drepți și-n robie norocul nu-și pierd, Viața așa ne învață. Acest adevăr pentru noi îi ascuns, Dar pruncii cei mici mai demult l-au pătruns. Căci Unu îi Domnul — Preasfântă voință În toate voințele noastre, Și una-i în toate Preasfânta Ființă Mai sus de-nălțările-albastre; Pe rând trec schimbările-n vecinic lanțuh, Același rămâne în veci Sfântul Duh. Păziți trei cuvinte, și rostul lor sfânt Îl treceți din gură în gură, Căci răul și jalea acestui pământ Sfințenia ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean

... Aste versuri, de lungimea celor ce tu mi-ai făcut, Sunt pornite să-ți aducă ale mele mulțumiri, Sunt răspuns la ale tale vrednici de cinste gândiri. Nu știu bine dacă cerul, precum zici, m-a înzestrat C-un talent ce mi se pare puțin, slab, neînsemnat. Dar iubesc ...

 

Grigore Alexandrescu - O impresie

... cu manta-i sângerată Da semnul biruinței și calea ne-arăta? Călugărenii încă păstrează pomenirea Vitejilor ce-n valea-i aflară nemurirea, Al faptelor de cinste preț veșnic meritat; Iar praful ce acolo de vânturi viscoloase În aer se ridică e pulbere și oase, Ce tabere dușmane în treacăt au lăsat ... drage batalioane, Fiice ale acelor vestite legioane, Care între noroade un nume ne-au lăsat, Voi, căror acest nume e dat el în păstrare, Cu cinste

 

Heinrich Heine - Copii eram...

... e azi de rar!... S-a dus copilăria noastră, Și toate-s de vârtej furate — Și bani, și vremuri, și credință, Și cinste

 

Robert Burns - În ciudă

Robert Burns - În ciudă În ciudă de Robert Burns Traducere de Ștefan Octavian Iosif . Se vede sărman, ocolit cu dispreț Și fruntea și-o-nclină — în ciudă? Dar noi ne mândrim și-o-nălțăm mai măreț, Și-aceasta doar numai în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, În ciuda atâtor mizerii ce sânt, Nimic nu e rangul decât un cuvânt, Și omul e aur — în ciudă! Cu pâine și sare, cu coji de mălai Trăim anevoie — în ciudă! Nebuni și mișei se răsfață ca-n rai, Dar om este omul — în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, În ciuda averii și-a tuturor chiar, Tot omul cel vrednic e mărgăritar, Oricât de sărac e — în ciudă! Vedeți voi pe-acela, el cică-i boier, Și țanțos ce umblă — în ciudă! Asculte-l toți proștii și-nalțe-l la cer, El tot e-un netrebnic — în ciudă! În ciudă și numai în ciudă, În ciuda podoabei ce-o poartă la piept, Un om fără zgardă, un om înțelept Se uită și râde — în ciudă! Un rege îl poate-ncărca din prisos Cu nume și-onoruri — în ciudă! ...

 

Antim Ivireanul - Scrisoarea la leat 7220, în luna ghenarie, în 13 zile

... nu pohtiiai să es de acolo, iar cine au fost pricinuitorii eșirii mĂ©le vor da seama înaintea lui Dumnezeu; iară încailea am eșit cu cinste și nimenea nu mi-au luat seama, căci să vĂ©dea că am făcut și am adaos, iară n-am stricat, iar nici datorie am ... de acolo n-au fost cu voia mea. Eram odihnit cu atâta și mi-ajungea din destul necazurile ce petreceam; iar apoi am eșit cu cinste și nici seama mi-au luat nimenea, nici datorie am lăsat, că așa ni-au slujit vrĂ©mea. 5) Mitropoliia n-am luat-o cu ... scornesc; dară n-au vrut să mă lase unii. Iar de vei pohti măriia-ta să ți le trimiț să le cetești, să vezi ce cinste îmi fac fiii miei cei sufletești și ce vorbesc pentru mine; ci zicând eu aceluia ce ți le-au spus, cum că s-au lunecat ...

 

Anton Pann - Norocul și mintea

... șade-n pat asfel lungit pe spinare ? Răspunse îndată, zicînd negustorul: -Acesta,-mpărate, îmi este feciorul, Ci dați iertăciune pentru c-așa șade Nedîndu-vă cinste după cum să cade, Căci la noi el unde creșterea își are Nu cunoaște p-altul decît el mai mare. Eu tot fiind iară în ... acestea, după cuviință, Răspunsul să-l ducă făoea trebuință Nîci nu se făcuse ziua încă bine Și de la-mpăratul văzură că vine Cu aceeași cinste

 

Radu Greceanu - POVESTE DE JALE ȘI PRE SCURT asupra nedreptei morți a preacinstitului Costandin Cant

... dumnezeiască,     Și cu smerire pururea, pohtiia să trăiască!     Priiatenii lui cei aleși, care-i trăgea nainte,     Și pentru dânsul toți era la milă și la cinste!     Că din săraci și din nimic i-au scos la boerie,     Și i-au făcut pre ei slăviți, cu multă bogăție!     Aceia sunt lui vânzători ... unchiu-său, că să-ș găsească bine,     Ca să slujască, mult-puțin, să dobândească minte.     Și unchiu-său l-au priimit cu bine și cu cinste,     Și între coconii lui îl avea, la mare socotință,     Ca pre un fiiu îl iubiia, cu bună cuviință,     Cu totul nevoindu-să ca să să ... hirea lui o cunoștea înțeleptul acela,     Să nevoia cu învățături ca să-l învețe minte,     Și cu totul să siliia ca să-l scoață la cinste.     La domnul Costandin vodă pre el l-au curtenit,     Și la cămara domnului pre el au rânduit,     Și înnainte îl trăgea, să aibă îndrăznire.     Iar ... au luat.     [...............................................................]     Atuncea, dar, Ghica-vodă țara că au domnit,     Care mai nainte vreme Moldova au stăpânit,     Și pre acestu boiar, ce am zis, la cinste îl avea,     Măcar că el nicidăcum boerie nu vrea,     Nici la curte pururea să miargă pohtiia,     Ci ca să șază pururea la sate-ș fugiia ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>