Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CINSTIT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 295 pentru CINSTIT.

Alecu Donici - Braminul

Alecu Donici - Braminul Braminul de Alecu Donici Eu v-am spus odată, că omul când greșește Adeseori pe altul se dezvinovățește; Iar dacă nu-i rămâne alt chip de îndreptat, Apoi ori întâmplarea, ori dracu-i vinovat. În India bogată Un cuvios bramin, Deși era în faptă De rele patimi plin, Însă prin iscusința acea de ipocrit, El da încredințare Că ar avea purtare Întocmai cum se cade unui bramin cinstit. Oare ipocrizie Și-ntre bramini să fie? (Sau numai pe la noi Sunt lupi în piei de oi?) La astă întrebare Chiar fabula mea poate să facă dezlegare. Braminii împreună cu toții viețuiesc Și se povățuiesc De un păstor mai mare. Ei sunt pilduitorii de lege în popor; Au multe slujbe grele, Au post nu prea ușor Și aspre rânduiele. Deci, într-o zi de post Braminul meu la slujbă, hrănit cu totul prost, Socoate cum s-o deie Ceva la fruptișor Și-i vine-n gând să ieie Un proaspăt oușor Și să-l cam învârtească la para lumânării. Urmând aceasta, iată pe ușile cămării Păstorul se ivește: — Ce faci, cinstite frate? De ce te-ai apucat? Vezi cum se dezvelește Oricât de mic păcat. — ...

 

Antim Ivireanul - Învățătură cînd se face parastas

Antim Ivireanul - Învăţătură cînd se face parastas Învățătură cînd se face parastas de Antim Ivireanul Un lucru peste fire văz în Sfânta Scriptură la a doaoa carte a Împăraților, în 12 capete și foarte mă face de mă minunez. Împăratului David i-au fost bolnăvit copilașul cel dintâiu, ce avea din Virsavea. Și, pentru căci se afla în nevoia morții, era pururea trist și mâhnit și nici mânca, nici bea, nici putea nimeni să-l mângâe. Iar după ce au murit, zice Sfânta Scriptură, îndată s-au spălat și s-au uns cu mirosuri și s-au îmbrăcat în haine luminate și, mergând în casa Domnului, au dat mulțemită lui Dumnezeu. Și eșind afară s-au ospătat și s-au veselit, de care lucru stau de mă mir, cum putu fi aceasta? Ca până era viu și bolnav plângea și să întrista și, după ce au murit, s-au veselit. Răspunsul acesta ni-l dă însuș David. Până era zice bolnav, mi să cuveniia să mă mâhnesc pentru el, căci aveam nădĂ©jde că mi-l va lăsa Dumnezeu. Iar de vrĂ©me ce au murit, înapoi nu pociu să-l mai întorc, ci-m ...

 

Antim Ivireanul - Z%C3%A9ce porunci ale lui Dumnezeu, de la a 2 L%C3%A9ge, cap.5

Antim Ivireanul - Z%C3%A9ce porunci ale lui Dumnezeu, de la a 2 L%C3%A9ge, cap.5 ZĂ©ce porunci ale lui Dumnezeu, de la a 2 LĂ©ge, cap.5 de Antim Ivireanul 1. Să nu avem alt Dumnezeu înaintea lui. 2. Să nu luom numele Domnului în deșărt. 3. Să cinstim și să ținem sărbătorile. 4. Să cinstim pre părinții noștri. 5. Să nu ucidem. 6. Să nu preacurvim. 7. Să nu furăm. 8. Să nu mărturisim strâmb. 9. Să nu pohtim muiarea altuia. 10. Să nu pohtim verice lucru

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII Ferice de acela ce stând pe un picior Compune două sute de versuri într-un ceas, Mânjind o jumătate de conț pe toată ziua; Ce scrie cum îi vine, fără să-și bată capul Să afle din ce parte afară suflă vânt. Pre mine, însă, soarta cumplit mă osândi Să scriu cu îngrijire, cu trudă și cu număr. Când voi s-apuc condeiul, mă-ntreb întâi pre sine: De nu silit de patimi doresc a fi autor? Nu oare fala slavei la care aș privi, Sau pizma ori mânia, dorința clevetirii, Îmi predomnesc în minte? Căci oricât de cinstită O faptă e în sine, dar poate fi prea rea, Când scopul ei se trage din vicios izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci întorc privirea și cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea putere, Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frâu Nu mă lenesc a șterge de scriu puțin sau mult. Nu mă aprind, ci caut ...

 

Costache Conachi - Jaloba mea

Costache Conachi - Jaloba mea Jaloba mea de Costache Conachi 1821, Basarabia, la Sângera Lume! astăzi se desparte de tine un muritoriu, Nu prin moarte, ci prin jale și durere de amoriu; Se desparte și te lasă, că nu mai poate răbda Atâtea ș-atâtea răle de la o supus-a ta. Ascultă, maică miloasă, ce pătrunzi la adevăr Și despici faptele noastre pănă la un fir de păr, Ascultă și pedepsește cu a tale giudecăți, Dintre noi pe cel cu vină la a dragostei dreptăți. De nouă ori pănă astăzi pământul colindătoriu Au călătorit pe crugul soarelui nemișcătoriu. De nouă ori primăvara cu veșmântul înflorit Și iarna cu cărunteța pe pământ s-au învârtit, De când am văzut cu ochii o muritoare a ta, Cu frumuseța și nurul vărsate în fața sa - Am văzut-o!... și îndată ca săgeata pe ascuns O simțire de iubire în inimă m-au pătruns! - M-au pătruns... dar nu cu focul acel înfierbântătoriu Ce-l fulgeră și-l aprinde numai aprigul amoriu; Ce cu para acea lină, acea dulce la simțiri, Ce viind din potrivirea ce pot avea două firi, Trage, pleacă și supune pe ...

 

Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie

Gheorghe Asachi - Iubirea de patrie Iubirea de patrie de Gheorghe Asachi Toate sentimentele, care unesc pre oameni între sine și-i îndeamnă spre virtute, sunt nobile. Cinicul, ce are în dispoziția sa purure sofisme în contra tuturor sentimentelor generoase, se deprinde a se făli cu filantropia sa pentru a desprețui iubirea de patrie. El zice: „Patria mea este lumea. Ungheriul cel mic, în carile sunt născut, nu poate avea drept de a fi preferat înaintea alegerei mele, fiindcă nu este mai presus de atâte alte țări, unde-i de asemene bine, ba poate și mai mult. Iubirea de patrie este numai un egoism obștesc a unui număr de oameni, carii locuiesc într-o țară și întru care și fac dreptăți pentru a urî pre ceilalți oameni.â€� Nu te lăsa ademenit de această filozofie defăimată. Caracterul ei este a înjosi pre om, a-i tăgădui virtuțile sale, a numi deșertăciune, nebunie și destrămare toate acele ce-l înalță. A înșira o mulțime de cuvinte pompoase pentru a descuviința toate plecările omului cele nobile și toate întreprinderile lui privitoare ...

 

Grigore Alexandrescu - Dlui ***

Grigore Alexandrescu - Dlui *** Dlui *** de Grigore Alexandrescu M-am silit totdeauna să-mi dobândesc bun nume, Și prin purtări cinstite să mă cinstesc în lume, Fără să am mândria să zic c-am izbutit. Dar de când luai știre că tu, ș-alții ca tine, Mă defăimați în obște și vorbiți rău de mine, Încep să mă crez singur de ceea ce-am

 

Grigore Alexandrescu - Uliul și găinile

Grigore Alexandrescu - Uliul şi găinile Uleul și găinile de Grigore Alexandrescu Ion prinse un uleu și, ducîndu-l acasă,         Îl legă cu o sfoară,         Lîngă coteț afară. De o vecinătate așa primejdioasă, Găini, cocoși și gîște întîi se îngroziră, Dar cu-ncetul, cu-ncetul se mai obicinuiră. Începură să vie cît colea să-l privească,         Încă și să-i vorbească. Uleul cu blîndețe le priimi pe toate; Le spuse că se crede din suflet norocit Pentru vizita-aceasta cu care l-au cinstit, Dar îi pare rău foarte căci el însuși nu poate         La dumnealor să vie, Vizita să le-ntoarcă dup-a sa datorie. Mai adăogă însă că daca dumnealor         Îi vor da ajutor         Ca să poată scăpa,         El le făgăduiește — Și Dumnezeu cunoaște cum vorba și-o păzește — Că la orice primejdii va ști a le-ajuta: Încă din înălțime, el le va da de știre, Cînd asupră-le vulpea va face năvălire.         Astă făgăduială         Nu mai lăsă-ndoială; Și găinele proaste, ce dorea să găsească Pe cineva destoinic să va să le păzească, S-apucară de lucru: azi, mîine, se-ncercară, Și cu ciocuri, cu unghii, abia îl deslegară. Uleu- ...

 

Iancu Văcărescu - Buna vestire

... Dar toți românii sunt datori nobili a fi din fire. Iubiți mărirea de români, cinstiți acest sfânt nume, Și a-l cinsti îndatorați prin fapte mari pre lume, De neamuri câte sunt greșeli vedeți în istorie, De nedreptate vă feriți, de lene, de mândrie, Pravili temeinice clădiți ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc

Ion Heliade Rădulescu - Odă la pavilionul grecesc Odă la pavilionul grecesc de Ion Heliade Rădulescu Închinată nației grecești Norod războinic, fii ai libertății! A ta credință ș-a ta statornicie Și-nalț-a lor colore pe pavilionul tău. Crucea întraripată p-a vânturilor aripi Prin mii și mii de glasuri zboară într-a ei slavă. Pavilion fericite, arbure al credinței, Simbol al libertății care este Hristos! Frumos ești tu în ochii-mi! falnic fâlfâi în vânturi! Și cât cinstesc norodul care astăzi te nalță! Și sfânt mi-e acel sânge cu care te-au udat Și astfel către ceruri de verde ai crescut! Miniștri ai lui Hristos cântă, Bucuria-și nalță a ei glasuri; Mii de ochi înoată în lacrimi, Mii de inimi zboară până la ceruri; Îngerii libertății le poartă-nflăcărate. Silitra măsurat bubuie, În zgomotul bucuriei răzbubuie; Vivat! o însoțește. Scoală-te, Doamne, scoală-te, împărate! Trăiască numele tău, trăiască mântuirea! Trăiască mântuirea, mântuirea cea sfântă Evangheliei tale care-ai binevestit-o! * * Pe când a ta credință născândă și fecioară Prin duhul mângâierii în lume se vestea Și pieptu-umplea de flăcări, iar ...

 

Ion Luca Caragiale - Sfânt-Ion

Ion Luca Caragiale - Sfânt-Ion Sfânt-Ion de Ion Luca Caragiale Baladă haiducească Frunzuliță chimionu, Chimionu, anasonu, Mai dă, doamne,-un Sfânt-Ionu, Să prăznuim patraonu Cu Jenică Arionu! Să mai mergem la fiatru Să văz doi jandari cât patru! Că era mare-mbulzeală De-mi venise amețeală; Că Jenică Arionu, Pasămite-i farmazonu, A tras la loja de sus Și drept în față ne-am pus, La lojă de beletaj, Unde-i mai mare blamaj! C-apoi stam și petreceam Și în lojă chef făceam, La poliție nici gândeam, La poliție, bat-o vina! Că ea e toată pricina, Ea cu colonel Algiu, Ursuzu și belaliu, Nu i-aș mai vedea chipiu! Că toamna când petreceam Ș-ăl mai mare chef făceam, Iacă-i domnu colonel Ne poftește frumușel Să mergem la ceai cu el, Și la ceai și la cafea, La soarea cu refenea, Și ne-ncântă, ne descântă, Bată-l măiculița sfântă! El tot haide! noi tot ba! Ne-a-ntețit cu dragostea; Noi trăgeam, el ne-mpingea, Tot așa și iar așa Pân-am ajuns în antrea. Aici, hop! și comisari, Ipistați, sergenți, jandari Cu niște chivere mari, Măiculiță, ce vlăjari! ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>