Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CLĂTIT

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 72 pentru CLĂTIT.

Heinrich Heine - Vedenia

Heinrich Heine - Vedenia Vedenia de Heinrich Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901. M-a desfătat un vis frumos Și negrăit de fioros : Mi-e încă mintea tulburată Și-mi bate inima speriată... Mă pomenesc într-o grădină Fantastică, de farmec plină, Cu multe flori în multe fețe, Neasemănate-n frumusețe... Îmi ciripesc atîtea neamuri De paseri mici, săltînd pe ramuri; Măreț se-ngînă zorile, Stropind cu aur florile. Mă-mbată mîndre buruiene, Adie vînturile-alene... Umblam și nu știam anume De-s pe pămînt ori pe-altă lume. La mijloc sta o minunată Fîntînă-n marmură curată ; Alăturea, o fată dalbă Clătea mereu o pînză albă... Obraji duioși ; în ochi — un rai ; Un chip de sfînt cu păr bălai ; Și nu știu cum, dar mi-a păru' Străin, și-atît de cunoscut ! Frumoasa mea da zor, da zor Și tot cînta fermecător : — Curgi, apă, curgi frumos și lin, Și spală pînza mea de in ! Spre dînsa pașii-mi abătui Și-ntreb : — O, n-ai putea să-mi spui, Minune de copilă dalbă, Pe seama cui speli pînza albă ?... Ea ...

 

Ivan Andreievici Krâlov - Țăranii și pâraiele

Ivan Andreievici Krâlov - Ţăranii şi pâraiele Țăranii și pâraiele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Nemaiputând să rabde țăranii Pagube și jafuri multe, Ce le făcea în toți anii Pâraiele ce curg din munte, S-au dus să se tânguiască, cerând milă și dreptate La râul acel mai mare, În care curgea pâraiele toate; Deci plânsoarea lor era foarte însemnătoare, Căci pâraiele rupsese țarini și grădini sădite, Iar aiurea înecase mori, case, oameni și vite, În timpul când totdeauna râul cel mare curgea Lin, încât nu ajungea, Cu mărețele lui valuri, Orașele răsfățate ce era pe a lui maluri. Apoi socotea țăranii că el va face dreptate Și va propi pe pâraie de la jac și strâmbătate. Dar zadarnică speranță, căci ei lângă râu viind, Și luând sama mai bine, Au văzut pe dânsul plutind Toată a lor avuție ce pâraiele răpise, Pe care râul le primise Și le înghiță în sine... Deci bieții țărani atunci unul la altul cătând, Și capetele clătind, Între ei așa vorbi: „De ce să mai pierdem timpul spre a ne tângui, Căci nimic vom isprăvi, Și nici vom afla dreptate, Dacă cei mici cu ...

 

Ivan Andreievici Krâlov - Leul și țânțarul

Ivan Andreievici Krâlov - Leul şi ţânţarul Leul și țânțarul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Leul nu băga în samă cât de puțin pe țânțar, Deci s-au mâniet țânțarul, nemaiputând suferi, Hotărî să-i dea răzbel măcar de ar și pieri; Și fiind însuși ostașul și tot el și trâmbițar, Bâzâiește cât ce poate, cheamă pe dușman la luptă; Leul face haz și râde; țânțarul mai rău se-ncruntă, Și când pe la ochi îi țipă, când la urechi, când la spate, Căutând loc să-l rănească și timp mai îndemănat. Și apoi ne-ncetat, Ca vulturul se repede și înfige cât ce poate Pliscul său în nări la leu. Leul răsare, răcnește, răsucind coada mereu, Dar țânțarul nici ca cum de leu nu se îngrozește, Bea a vrăjmașului sânge cu gust, și se fudulește. Leul scutură cu capul, și a sa coamă clătea, Iar țânțarul, ca un erou, de pe nas nici se clintea, Și ca să-l mai necăjească în ureche i-au intrat, Ș-acolo cântând dulce în sfârc pliscul și-au băgat, Încât leul Însuși cu a sale gheare capul său își drepăna, Și de durere ...

 

Mihai Eminescu - Stelele-n cer

Mihai Eminescu - Stelele-n cer Stelele-n cer de Mihai Eminescu Stelele-n cer Deasupra mărilor Ard depărtărilor        Până ce pier. După un semn Clătind catargele, Tremură largele        Vase de lemn; Niște cetăți Plutind pe marile Și mișcătoarele        Pustietăți. Stol de cocori Apucă-ntinsele Și necuprinsele        Drumuri de nori. Zboară ce pot Și-a lor întrecere, Vecinică trecere ­        Asta e tot... Floare de crâng, Astfel viețile Și tinerețile        Trec și se stâng. Orice noroc Și-ntinde-aripele Gonit de clipele        Stării pe loc. Până nu mor, Pleacă-te, îngere, La trista-mi plângere        Plină de-amor. Nu e păcat Ca să se lepede Clipa cea repede        Ce ni s-a

 

Vasile Aaron - Anul cel mănos

Vasile Aaron - Anul cel mănos Anul cel mănos de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragment.     Drăgălașă primăvară         Te ivești veselă iară,         Ne dai semn de roadă bună         Ca să facem dinpreună     Cinste celui preaputernic         Mărindu-l cu cuget smernic,     Pe cît firea omenească         E în stare să-l mărească.     Gheața și neoa cumplită         În pripă fu risipită,     Iarba subt frunză uscată         Să ridică deodată     Arătîndu-și colțul verde,         Cum frigul puterea-și perde,     Iată codrul înverzește,         Firea toată să clătește,     Pomii ceia ce dau roadă         Unii de muguri să-nnoadă,     Alții după a sa fire,         Înfloriți mai cu pripire     Dau albinelor hrană         Și zburătoarelor mană.     Ciocîrlia deșteptată         Vrea cătră nori să răsbată,     Zburînd să-nvîrte carigă         Și veselă pe sus strigă.     Cucului, ce amorțise         îi vedem gura deschisă     Dintr-un loc într-altul zboară,         Să suie și să pogoară     Cîntînd după a sa fire         Prin a capului clătire.     Turturica și porumbul,         Ce tăcuse mult ca plumbul     Pe uscate rămurele         Dau glasul cel plin de jele,     Și dacă-și află soție         Îl schimbă în veselie.     Cearcă loc de cuib și unde         Îl află bun, se ascunde.     Rînduneaua învrîstată         Din căpriori deșteptată     Însă cînd ...

 

Vasile Alecsandri - Constantin Brâncovanul

Vasile Alecsandri - Constantin Brâncovanul Brâncovanul Constantin [1] Boier vechi și domn creștin, De averi ce tot strângea Sultanul se îngrijea Și de moarte-l hotăra, Căci vizirul îl pâra. Într-o joi de dimineață, Zi scurtării lui de viață, Brâncovanul se scula, Fața blândă el spăla. Barba albă-și peiptăna, La icoane se-nchina, Pe fereastră-apoi căta Și amar se spăimânta! ,,Dragii mei, cuconi iubiți! Lăsați somnul, vă treziți, Armele vi le gătiți, Că pe noi ne-a-nconjurat Pașa cel neîmpăcat [2] Cu-ieniceri, cu tunuri mari Ce sparg ziduri cât de tari!" Bine vorba nu sfârșea, Turcii-n casă iurușea, Pe tuspatru mi-i prindeau Și-i duceau de-i închideau La Stambul, în turnul mare [3] Ce se-nalță lângă mare, Unde zac fețe domnești Și soli mari împărătești. [4] Mult acolo nu zăcea, Că sultanu-i aducea Lângă foișorul lui Pe malul Bosforului. ,,Brâncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain! Adevăr e c-ai chitit Pân-a nu fi mazilit, Să desparți a ta domnie De a noastră-mpărăție? Că de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut [5] Făr-a-ți fi ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar

... împăratului plecă, se năpustiră asupra ei, s-o soărbă și mai multe nu, Furia, Smintenia și Pizma. Ce valmă de vaiete și blesteme, că se clăti încăperea din temelie, și grinzile porniră din locul lor! În acel vuiet, glasul Înțelepciunii se risipi ca nisipul în luptă cu vijelia. Iar sora împăratului ...

 

George Coșbuc - Dragoste învrăjbită

George Coşbuc - Dragoste învrăjbită Dragoste învrăjbită de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I Fata sta la poartă, mă-sa la prilaz Nu știu ce-avea fata, că-i era necaz Și umbla de colo până colo beată. O vedea și mă-sa că e supărată Și că-i joacă-n lăcrămi ochii arși de foc, O vedea prin casă că se-nvârte-n loc; Prinde-n mâini un lucru numai ca să-l prindă, Iese-n tindă, intră, iarăși iese-n tindă Și frământă casa cu nimic, așa. Ieri, cât a fost ziuă, nu s-astâmpăra Nici cât bați în palme, și-alerga silhuie, O trudea vreo taină și-ar fi vrut s-o spuie Și de multă trudă, n-a vorbit deloc. S-a culcat în urmă supărată foc Și prin somn întruna a vorbit cu șoapte. Astă-dimineață s-a sculat de noapte Și-a tors două fuse până s-au sculat Ceialalți ai casei. Și-avea plânsă fața. N-a vrut să mănânce. Toată dimineața N-a vorbit ...

 

Constantin Negruzzi - Potopul

Constantin Negruzzi - Potopul Potopul de Constantin Negruzzi Curier de ambe sexe , nr. 1, noiembrie 1837 În ziua aceea s-au desfăcut toate izvoarele adâncului, și jgheaburile cerului s-au deschis. Facere, cap.7 Negur-amenințătoare orizonul învălise, Iar prin nădușitul aer vântul ager vâjia, După nouri groși și negri soarele-acum asfințise, Și scaldată-n sânge luna în prejma lui răsărea. Iată mare întuneric preste univers se lasă, Și grozavul ceresc tunet începu a bubui, Tot pământul se clătește; marea din matca sa iasă; Preste lumea vinovată năvălind a se lăți. Bolta cerului se sparge subt a apei greutate, Ploaia se aruncă râuri ca pe gura unui scoc, Sate, târguri și orașe, cetăți, turnuri înecate, Se văd numai când prin nouri își fac fulgerele loc. Dumnezeu apucă-n mână paloșul de răzbunare, El e mult-îndurătorul, dar și drept-judecător, Vrea să pedepsească lumea pentru-a sfintei legi calcare, Și sumețul om să vadă că-i un vierme muritor! Munții, măgurile nalte sta subt apă îngropate, Undele spăimântătoare preste ele s-arunca; Numai a unei stânci creștet prin talazele turbate Precum un uriaș strașnic din adâncuri s-arăta. Vălmășală ...

 

Ion Luca Caragiale - Arheologie

... noștri, iubita și frumoasa noastră capitală, n-or să aibă niciodată soarta celebrelor orașe și centre egiptene. Să sperăm că ofensele vremilor nu-l va clăti în vecii vecilor de pe solidele lui temelii, fiindcă e știut că “românul în veci nu piere!â€� Dar să ne închipuim așa, pentru ...

 

George Coșbuc - Tulnic și Lioara

George Coşbuc - Tulnic şi Lioara Tulnic și Lioara de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I De când e lumea lume și rostul vorbei rost, Domn bun, cum a fost Stâlpeș, nici nu-i și nici n-a fost Și, de-ar trăi pământul oricât să mai trăiască, Alt domn așa ca dânsul nu cred să se mai nască. Era-mpărat puternic și mare nume-avea, O țară, cât o lume, toiagu-i stăpânea, Și oști avea din plinul, și-a gurii sale graiuri, Treceau poruncitoare pe zece mii de plaiuri, Căci mejdele lui Stâlpeș băteau hotar rotund: Din granița lui Codru, ce-n preabătul afund Al Ostului domnește mulțimi ascultătoare, Trec mejdele trei sute de câmpi și văi vioare Spre munți până-n movile, pe cari le-au ridicat Bătrânii lui Crai-Verde și Vultur Împărat, De-aici apoi țin ață pe-a muntelui cunună Și dau hotar lui ținteș și craiului Fortună, Și trec pe la Crai-Sânger, se pierd apoi mai sus La Trăsnet împăratul, în margine de-apus. Așa era! și lumea de- ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>