Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CUTREMUR

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 139 pentru CUTREMUR.

George Coșbuc - Bordei sărac

George Coşbuc - Bordei sărac Bordei sărac de George Coșbuc Pe-ai tăi, pe rînd pe toți i-ai adunat Ca puii-n cuib, și-i pace-acum în tine. Și-adormi și tu, bordei nealintat. E liniște-n văzduh, și noaptea vine Cu cer senin; pe cîmpu-nzăpădat Zîmbi-va-ndată discul lunii pline. Ești slab și vechi, dar te-ai luptat voinic Să crești un stol de suflete sărace. A plîns mai pîn-acum bolnav cel mic Și cel mai drag al tău... și parcă tace. Asculți de-auzi vrun glas; n-auzi nimic, Pui capu-n piept, zîmbind, și-adormi în pace. E vremea să te-alini. Scurmat de vînt, Bătut de ploi, slăbit de ani, bătrîne, Trăiești de mila lor pe-acest pămînt. Vai cum se zbat s-agonisească pîne, Sînt mulți și mici, și-așa de dragi îți sînt — Și-acum ei tac și iar vor plînge mîne. Dar, poate crezi că va pluti mereu De-a lungul nopții pace-adormitoare? Acum tu crezi, sărman bordei al meu, Că-n alb veșmînt din cer o să coboare Un înger blînd ! Dar nu știi ce știu eu: La noapte-un duh ...

 

George Coșbuc - Osman-pașa

George Coşbuc - Osman-paşa Osman-pașa de George Coșbuc Acum te cutremuri! Cunoști Că drumul ți-e-n marginea gropii. Degeaba te-azvârli și te-apropii Cu vuiet și tropot de oști. În frunte, pe calul tău murg, Pornit-ai urgia pieririi, Strivit-ai în șanț grenadirii Dar iată, că ranele-ți curg, Se sperie murgul de puști, Și-ți scapă din scară piciorul, Turbat e-mprejuru-ți omorul, Cu dinții tu gura ți-o muști. Se-ncurcă taberele-n drum Și-ți fug călăreții de-a valma, Ridică-ți, puternice, palma Și-oprește-ți tabiile-acum! Cuvântul ce-odată fu zid Când vrut-au nizamii să fugă, Azi lor li se pare că-i rugă S-alerge mai iute spre Vid. Ai aripi, grăbitule vânt, Tu șoimule,-a cerului cale! Fă locuri oștirilor tale, Să intre mai iute-n pământ. Și-n sine-ți tu zis-ai: E rău! Ca norii ce-ntunecă luna, Curgeam de pe dealuri întruna Noi, răii poporului tău. De-a lungul întinsei câmpii Aleargă sălbatica spaimă Și, plină de geamăt, îngaimă Și rugi și blesteme pustii Gaziule-Osmane, ești prins! Și toate cetățile tale Vor sta-ntunecate ...

 

George Coșbuc - Voichița lui Ștefan

George Coşbuc - Voichiţa lui Ştefan Voichița lui Ștefan de George Coșbuc Doamna lângă Ștefan vine, Blândă-n vorbe și-n purtat: Doamne, iar ești supărat! Sunt, Voichiță, pentru tine! Zăpăcită doamna sta Și-nflorită de rușine: Ce-am făcut, măria-ta? Tu?... Nimic! Și vodă strânge Mâna doamnei, gânditor. Șerpii-și au culcușul lor... Ah, Voichițo, cum aș plânge! Rău ca Radu nimeni nu-i: Uite-n pumni așa aș frânge Gât de lup cum e al lui! Doamna i-a pătruns cuvântul, Până-n suflet i-a pătruns. El tăcea, ea n-a răspuns. Noapte e, și bate vântul, Și prin noapte, cu vreo doi Tari să bați cu ei pământul. Pleacă Ștefan la război. Dintr-același ceas Voichița Nu s-a mai oprit din plâns. Brâu pe trup ea n-a mai strâns. Nu și-a mai gătit cosița. În genunchi, c-un dor păgân Ea sărută iconița Maicii Domnului, din sân, Unu-i soț, iar altu-i tată, Pentru care se ruga? Zile-ntregi ea se lupta De fiori cutremurată; Când avea pe soț în gând Ea se pomenea deodată Pe părinte blestemând. Ah, ...

 

George Topîrceanu - De profundis (Topîrceanu)

... cucuruz Să mă mănânce, să mă frigă! Și când cădea câte-un obuz Cât un ceaun de mămăligă, Trosnea, cu flacără și fum, De se cutremura maidanul, — Încât mă minunez ș-acum Că nu mi-au spart timpanul!... De-acuma chiar de m-aș zvârli Într-o vultoare, De mine ...

 

George Topîrceanu - Păinjiniș

... zilei moarte... De ce să-mi stai zadarnic împotrivă? Rămâi a mea... O, nu te zbate, dulcea mea captivă, - Rețeaua fină s-ar cutremura Și fiecare fir întins prea tare Mă doare... Că le-am urzit - păianjen solitar - Nu din argintul razelor de lună, Ci din fiorul unui vis ...

 

Ion Luca Caragiale - Decadență

... la glasul amicilor boborului, boborul, ridicând reteveiul, simbolul suveranității sale, izbucnea, la adresa vampirilor, cari-i sugeau sudoarea și sângele, în imprecațiuni naționale de se cutremura catapeteasma circului. Dumnezeu al părinților noștri! la ce grandioasă epopee ași fi asistat eu, dacă, nu clasicii mei, ci vampirii de reacționari ar fi caterisit ...

 

Ion Luca Caragiale - Gazometru

Ion Luca Caragiale - Gazometru Gazometru de Ion Luca Caragiale Apărut în 1897 Duminică... Tren de plăcere... Sinaia... Lume! lume după lume! O splendidă și generoasă zi de vară. - Frumoasă zi! zice d. Iancu la dejun pe iarbă. - Mai frumoasă nici că se poate! zice madam Ionescu. - Asta e zi regală, domnule! zice d. Nae, mijind din ochi, că-i e foarte cald. D. Nae și d. Iancu au chef de glume, și madam Ionescu a lui d. Nae și madam Niculescu a lui d. Iancu râd de se prăpădesc de râs, și d. Nae zice: - Prea râdeți tare... ia băgați de seamă să nu... Aș! madam Niculescu și madam Ionescu mai tare! și damigeana scade mereu. - Uf! ce zăduf! zice madam Niculescu. Nu-i așa? că și dumneei i-e foarte cald. - Teribel! zice madam Ionescu. Da d. Nae zice: - Zăduf regal, domnule! și nu știu cum se-ntoarce spre răsărit și: Ia uitați-vă - zice - colo vizavi! Pe Piscul Câinelui se arată în potriva soarelui, care se apleacă înspre Caraimanul, un noruleț alb. - Ce? adică?... întreabă d. Iancu. - Aș! zice madam Niculescu. - Acu vine!... Ceva regal! să vedeți! zice d. Nae, și râzi toți, ...

 

Ion Luca Caragiale - O invenție mare

Ion Luca Caragiale - O invenţie mare O invenție mare de Ion Luca Caragiale A venit într-o duminică Aghiuță la Dumnezeu, și zice: - Doamne! ce tot îți mai bați capul cu oamenii ăștia?... Nu-i vezi sfinția ta, ce secături sunt?... Dă-mi-i mie odată și te mântuie de ei! Păcat de grija sfinției tale: sunt răi și proști! Da Dumnezeu - nu prea avea chef de vorbă în ziua aia - zice răstit: - Piei d-aici, negrule și hainule, că nu voi s-ascult astăzi duminică așa vorbe de pâră... - Doamne... - Cum au să fie proști, bre! dacă i-am facut eu întocmai după chipul și asemănarea mea?! ai? - I-ai făcut după chip, dar i-ai greșit la cap, să nu fie cu supărare sfinției tale. - Taci, și piei, pesimistule! zise Dumnezeu foarte aspru, să nu mă necăjesc!... Ce-mi umbli cu minciuni și cu ponigreli și cu iscodiri de-ale tale?... Cum sunt proști?... eu nu-i văz proști! - Ei! sfinția ta, zise Aghiuță, nu-i vezi, că nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de când ai pățit-o - adică să mă ierte sfinția ta că-ndrăznesc - cu istoria, de... ...

 

Mihai Eminescu - Lacul (Eminescu)

Mihai Eminescu - Lacul (Eminescu) Lacul de Mihai Eminescu Lacul codrilor albastru Nuferi galbeni îl încarcă; Tresărind în cercuri albe El cutremură o barcă. Și eu trec de-a lung de maluri, Parc-ascult și parc-aștept Ea din trestii să răsară Și să-mi cadă lin pe piept; Să sărim în luntrea mică, Îngânați de glas de ape, Și să scap din mână cârma, Și lopețile să-mi scape; Să plutim cuprinși de farmec Sub lumina blândei lune - Vântu-n trestii lin foșnească, Undoioasa apă sune! Dar nu vine... Singuratic În zadar suspin și sufăr Lângă lacul cel albastru Încărcat cu flori de

 

Mihai Eminescu - Mitologicale

Mihai Eminescu - Mitologicale Mitologicale de Mihai Eminescu Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt, și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele Hohot-adânc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mân-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici, pe colea de-a soarelui roșă lumină Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și netezindu-și barba, trece prin ei uraganul Dus de fulgerătorii cai în bătrâna căruță, Care scârție hodorogind, de-ai crede că lumea Stă să-și iasă din vechile-i vecinice încheieture. ­ Groaznic s-a îmbătat bătrânul ­ soarele zice; Nu-i minune ­ a ...

 

Mihai Eminescu - Sarmis

Mihai Eminescu - Sarmis Sarmis de Mihai Eminescu Mijește orizonul cu raze depărtate, Iar marea-n mii de valuri a ei singurătate Spre zarea-i luminoasă pornește să-și unească Eterna-i neodihnă cu liniștea cerească. Natura doarme dusă, tăriile în pace. Din limpedea nălțime pe-alocuri se disface O stea, apoi iar una; pe ape diafane Iși limpezesc în tremur pe rând a lor icoane. Tot mai adânc domnește tăcerea înțeleaptă ­ Se pare cum că noaptea minunea și-o așteaptă. Deodată luna-ncepe din ape să răsaie Și pân- la mal durează o cale de văpaie. Pe-o repede-nmiire de unde o așterne Ea, fiica cea de aur a negurei eterne. Cu cât lumina-i dulce pe lume se mărește. Cresc valurile mării și țărmul negru crește Și aburi se ridică din fund de văi spre dealuri. O insulă departe s-a fost ivind din valuri, Părea că s-apropie mai mare, tot mai mare, Sub blândul disc al lunii, stăpânitor de mare. Din umbra de la maluri s-a desfăcut la larg O luntre cu-a ei pânze sumese de catarg. Tăind în două ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>