Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CÂNT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 808 pentru CÂNT.

Duiliu Zamfirescu - Harpista

Duiliu Zamfirescu - Harpista Harpista de Duiliu Zamfirescu Orgia se sfârșise... ieșeau grupe glumețe De capete aprinse, de ostenite fețe, Mergând să se întinză sub cerul cel senin, Beți unii de câștiguri, iar alții beți de vin. În umeda tavernă abia mai rămăsese Câțiva bețivi de fructe ce dormitau pe mese, Trei lampe fumegânde, trei calfe de cizmari Și Paola harpista cu ochii săi cei mari. Cum, Paola, sărmano, vii tu din Miramare Unde-ai cântat în duo cu întristata mare Suspinul unui val, Vii astăzi să-ți duci harpa prin orișice tavernă, Îți pleci frumoasa-ți frunte pe orișicare pernă, La orișicare bal?... Din lampa fumegândă scăpând o lungă rază Pe bucle catalane ușor se-mprăștiază...; Din harpa încântată zburând accente vii Spun razei tot misterul cerestei armonii...; Din ochii ei, mari lacrămi, din suflet, trist suspin Spun notelor murinde omorantoru-i chin. Ș-atuncea... tot mai tare la sân harpa și-o strânge Și plâng coardele mute și însuși glasu-i plânge: “Spre tine, ah! Spre tine, țărm vecinic înverzit, E dusă-a mea gândire de-un dor nemărginit... La tine, golf poetic, cu apele senine, Speranța mea visează... la tine, tot la tine! Adio, ...

 

Alexandru Macedonski - În arcane de pădure

Alexandru Macedonski - În arcane de pădure În arcane de pădure de Alexandru Macedonski În arcane de pădure întuneric ce spăimântă. Frunza tace lângă frunză și copac lângă copac; Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac -- Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă. În arcane de pădure vijelie ce spăimântă, Trăsnet roșu ce-nfășoară și surpare de potop; Pentru ce e armonia o mânie fără scop, Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă. În arcane de pădure grozăvie ce spăimântă, Aurora-ntârziată nu s-arată sub frunziș, Întunericul în cale i s-a pus în curmeziș -- Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Viersul

... Bogdan Petriceicu Hasdeu - Viersul Viersul de Bogdan Petriceicu Hasdeu Homer cânta mânia divinului Ahille, Și Dante Tartarul cânta; Poetul, când se naște în amărâte zile, Amar și el ca lumea, nu cântă pe copile, Nici cupa baccanală nu-l poate îmbăta! Și eu ... minciuna curtezană! Al cântului entuziazm Respinge veselia spoită și vicleană, Când totul împrejiuru-i printr-o imensă rană Exală din cangrenă un colosal miasm! Homer cânta mânia divinului Ahille, Și Dante Tartarul cânta

 

Constantin Negruzzi - Idilie

Constantin Negruzzi - Idilie Idilie de Constantin Negruzzi (Satirii) Alcătuită de Constantin Negruzzi în 1824 Întru o dimineață a unii zile de vară când de abia începusă auritile zori a să răvărsa pe orizonul cel ca porfira și când roua dimineții răcorĂ© atmosfera ce aprinsă de arsițile soarelui, când toate pasărelile împreunĂ¡ frumoasăli lor glasuri spre a alcătui o armonie dulce de cântări spre lauda zâditoriului și când florile aceli de multe feliuri aducĂ© un miros plăcut, unde voi mai afla un așa frumos loc? (zice un satir cari duce în latile lui spate un mari burduf plin de must și suptsuoară o cupă și un bucium), unde un așa loc! (adaogĂ© el, căutând împregiurul lui) aice, iarbă verdi, aice răcoritoare umbră supt acești mari stejari, și ce aer minunat! De pe costișa aceasta privăsc cu dulceață pe vali oile pășunând în sunetul fluierului păstoresc. Iată și izvor cu o apă mai limpide și mai curată decât cristalul, aice am și acest rădiu prin cari razile soarelui nu pot răzbate, of! Aice voi șâdĂ©. Zâcând aceste cuvinte, au pus gios burdufu și poamile ci le culesăsă, după aceea turnând, be must, binecuvântând ...

 

Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale)

Ion Luca Caragiale - Muzica (Caragiale) Muzica de Ion Luca Caragiale Conservatorul nostru de muzică și declamațiune, școala care adat atâția iluștri artiști în așa scurt timp, devine din ce în ce mai complet: i s-a înființat, în fine, o clasă de harpă. Harpa sau harfa, după cum spune profesorul de istoria universală a muzicii al Conservatorului, este un instrument foarte vechi, de origină africană. Cuvintul harpă sau harfă vine de la harfonistă — artistă care cântă cu harfa. Harpa este instrumentul cel mai principal în orchestră. Afară de foarte rare excepții, în toate bucățile de deosebite genuri, mai ales în cele clasice, harpa nu are în tot timpul nici o pauză, absolut nici una: ea sună mereu, fără o clipă de întrerupere. E un instrument mai mult decât important, este indispensabil. Pentru aceea, harfonistele sunt atât de rare și așa de scump plătite. Unei orchestre pot, de exemplu, să-i lipsească vioara, viola, violoncelul, contrabasul, flautul, oboiul, clarineta, fagotul, însă nu se poate, nu trebuie să-i lipsească harpa. De aceea publicul a și constatat că până acum nu avem o orchestră: vioara primă — fals, armonia — cu un sfert de ...

 

Vasile Alecsandri - Vis de poet

... l cuprinde, Și simt că el numai e menit pe lume De a fi altarul scumpului tău nume! Astfel la picioare-i poetul cânta, Iar ea, vărsând lacrimi, blând îl asculta, Și-n a sa uimire gingașă, adâncă, Îl ruga, zâmbindu-i, să mai cânte încă: Spune ... Că în altă lume m-am iubit cu tine. O! mult îmi e scumpă închinarea ta, Căci, iubind, amorul tu știi a-l cânta. Și prin armonia dulcei tale lire Vom zbura-mpreună către nemurire. O! pleacă-a ta frunte pe inima mea, De ascultă dorul ce ...

 

Alexei Mateevici - Țăranii

Alexei Mateevici - Ţăranii Țăranii de Alexei Mateevici Când ziua luminile-și stinge Și cele din urmă-n câmpii le aruncă, Țăranii, veniți de la muncă, Își cântă viața și glasul le plânge. Își cântă necazul cel mare, Își cântă nevoile lor în robie, Și cântecul plânge-n câmpie, Suspină și cântă în versuri amare. Și cântă obidele sale, Iar seara albastră-i ascultă-n tăcere, Și cântecu-i plin de durere, Și inima-n piept ți se zbate de jale. Își varsă tot dorul și focul În plângeri prelungi de robie și chin, Și stelele serii rămân În jale. Și robul își plânge norocul. Și greu deznădejdea se lasă, Și neagră, ca noaptea ce vine, întinde Aripile, satul cuprinde, Și țărănimea-n aripi o apasă. Dar iată de-odată s-aude: Un glas de flăcău din țărani se desparte, Puternic — se duce departe, Deșteaptă câmpiile, văile mute. Și cântecul sună-n ogoare Și, mândru, vorbește de drepturi și voie, Și-ți pare aprinsă a țării nevoie De versuri cu foc arzătoare. Chișinău, 13 februarie

 

Alphonse de Lamartine - Poetul murind

... plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Lui N. Nicoleanu

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Lui N. Nicoleanu Lui N. Nicoleanu de Bogdan Petriceicu Hasdeu 1866 Râde omul cât e june; Cât e june, omul plânge; Și râzând-plângând, Cântă cântece nebune, Cântă cântece de sânge, Cântă vrând-nevrând! Râsu-i o speranță plină, Plânsu-i urma de speranță Ruptă din apus: Iar speranța-i o grădină D-unde cântecul se nalță Drept la Cel-de-Sus! Însă iată fără veste Focu-n spuză se preface, Spuza piere-n vânt: Când speranța nu mai este, Tace plânsul, râsul tace... Cum vrei să mai cânt! Am ajuns o căzătură Și privesc cu nesimțire Împrejurul meu: Fără teamă de tortură, Fără dor de fericire, Voi să cuget eu! Suflet veșted, minte rece, Mi-a rămas atâta-n lume S-o tot cântăresc: Orice țipă, orice trece, Să despoi de mândru-i nume, Masca să-i răpesc! Tot ce-i falnic, tot ce-i mare, Tot ce-ți place în natură, June cântăreț, Nu-i așa precum se pare! Totul merge cu măsură! Totul are preț! Ziua zboară, noaptea vine; Când din marea vieții june Vei sosi la mal, O să vezi și tu ca mine, Și ca mine tu vei spune: ...

 

Emil Gârleanu - În fel de fel de fețe

... la pene?â€� Atunci s-a uitat în sus, în jos, și-a hotărât îndată unui păun — păunul era alb, cânta mai frumos decât toate și era și pasărea lui de casă — a hotărât așadar unui păun să-și ia zborul, în zorii ...

 

Ion Heliade Rădulescu - La un poet exilat

Ion Heliade Rădulescu - La un poet exilat La un poet exilat de Ion Heliade Rădulescu "Nu mă tulbur, căci gonirea In veci fu spre slava mea." Aceasta este soartea acelui ce pășaște La templul nemuririi cu pas nemlădios: El merge înainte, și-n urma lui se naște Și prinde aripi slava în drum vijelios. Ți-e viforoasă calea, o mare de talazuri! Și-ntr-însa ai să-ntâmpini ispite, piedici mii: Dar ai de călăuză pe Domnul în necazuri, Ce morții înviază și judecă pe vii. N-ai cugetat, viclene, în pieptu-ți de credință, Nici ai vândut Cuvântul ce lumea-a mântuit. Ai spus ce e românul, i-ai dat și lui ființă, Dar cine ești, poete, tu nu te-ai socotit. Tu nu ai văzut soarta ce pe ast neam gonește, A ei mână prea lungă tu nu ai sărutat, Nici ai zărit rânjirea ce zice că-i zâmbește, Fatalul, grozav zâmbet de tot te-a încelat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ivirea primăverii, privighetoare, cântă! La întuneric spune-ți și păsul, ș-al tău dor; În umbră deasă cântă, că valea îți răscântă, Pustiul te ascultă și e mai simțitor. De om fugi, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>