Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DA ÎNDĂRĂT DE LA CEVA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 65 pentru DA ÎNDĂRĂT DE LA CEVA.

Gheorghe Dem Theodorescu - Tudorel

... le-a clădit? Savalași Tudor, Pazarghian Tudor, Heisicol Tudor. Foaie verde ș-o lalea, N-avea naiba ce lucra? Tudorel mi se-ndemna Și de tânăr se-nsura, Frumoasă mândră lua; De frumoasă ce erea, Cârciumăreas-o punea, Ș-o chema, mări, Voica. Dar unde cârciumărea? La marginea drumului, Drumul Țarigradului Și schelii-mpăratului. Cine pe drum că trecea La cârciumă Se oprea, La Voichița Se uita Și de dragul ei tot bea Beau-și turcii Papucii, Ieniceri Hangerile, Croitori Foarfecile, Cirezari Cirezile, Rămâneau Cu pungile, De le oftau Buzele! Tudorel se-mbogățea Și, d-avere ce-și avea, Își strângea Și-și cumpăra Catârași Cu gălbenași, Și cirezi De boi d-ăi grași, Herghelii De cai Frumoși, Turme De juncani Spătoși. Dar p-atât nu se lăsa, Ci-și făcea Tudor, făcea Nouă late mori de vânt, Nouă mori pe subt pământ. Că nouă d-or măcina, Bănetul s-o aduna. Tudorel se-mbogățea, Dar la biruri Mi-l punea Și haraciuri Că-i cerea, Mare greu l-împresura. Și da Tudor, și mai da Tot pe ani Cinci pungi de bani, Și p-o lună, Pungă plină. Și da Tudor, și mai da Nu da ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea

... c-un sfanț pe lună. Noaptea visam școala: un palat mare, mare și frumos, ca în basme, cu porți de fer, cu geamlâcuri, cu uși de cleștari, cu ziduri văpsite ca niște icoane, și mai împodobite decât steaua lui Nea Nicuță, încondeiată de Burghelea, zugrav vestit, căruia îi frecam văpselele între pietre numai ca să mă uit la el zile întregi cum din nimic scotea sfinți, îngeri, draci, cai și balauri. Veni și ziua de Școală domnească. Abia se luminase. Mă deșteptă frate-meu, care învăța la o școală și mai naltă, și citea pe cărți cu oameni cu pantalonii scurți și umflați, cu pălării mari, cu funde la ciorapi, cu săbiile mai mult scoase decât în teacă. Mi-aduc bine aminte că unul sărea de la al cincilea cat, și c-o mână își ținea pălăria. Grozav îi era de pălărie! De la Nea Nicuță apucasem să citesc pe silabisite. Frate-meu mă învățase să citesc ca pe apă în cartea de citire. La "când cu ciuma lui Caragea, se răspândeau orășenii prin sate și sătenii prin pustii", nu m-ar fi oprit nimeni din turuială. O ziceam dintr ...

 

Alexei Mateevici - Primejdia

... arendă. Dăi, așa și pe dincolo, pleșcatule, că-ți pierzi sufletul. Mori fără pocăință. Și începură a-și arăta asupra tătucăi blestemățiile lor, da tătuca în loc să-i roage, să plângă ori ceva, se mâniase și i-a luat la pieptănat cu toată, vrasăzică, asprimea. — Ce, zice, v-ați aninat de mine, blestemaților? Ticăloși mai sunteți, n-aveți Dumnezeu în voi, și nu -ntr-înșii vro holeră. Nu bani vă trebuie vouă, da vergi, ca pe urmă trei ani să vă mănânce spinarea. Fugiți, măgarilor, c-apoi mă apăr. În sân am un pistol de cele cu șase țevi! Da hoții, auzind vorbe de iestea, îl apucară încă și mai dihai, și cu ce le venea la mână. Căutară toată căruța, îi cotrobăiră straiele tătucăi, ba îl descălțară și de ciubote. Când văzură că de bătaie tătuca încă mai tare îi probozește, apoi prinse a-l chinui în toate chipurile. Da Anicuța ședea în dosul tufei și toate le vedea sărmana. Dacă văzu de-acu că tătuca șade culcat pe pământ și forăiește, îndată o pișcă de fugă, când pe sub tufe, când prin vâlcică, înapoi, acasă. Fetița era micușoară, fără de

 

Anton Cehov - Primejdia

... arendă. Dăi, așa și pe dincolo, pleșcatule, că-ți pierzi sufletul. Mori fără pocăință. Și începură a-și arăta asupra tătucăi blestemățiile lor, da tătuca în loc să-i roage, să plângă ori ceva, se mâniase și i-a luat la pieptănat cu toată, vrasăzică, asprimea. — Ce, zice, v-ați aninat de mine, blestemaților? Ticăloși mai sunteți, n-aveți Dumnezeu în voi, și nu -ntr-înșii vro holeră. Nu bani vă trebuie vouă, da vergi, ca pe urmă trei ani să vă mănânce spinarea. Fugiți, măgarilor, c-apoi mă apăr. În sân am un pistol de cele cu șase țevi! Da hoții, auzind vorbe de iestea, îl apucară încă și mai dihai, și cu ce le venea la mână. Căutară toată căruța, îi cotrobăiră straiele tătucăi, ba îl descălțară și de ciubote. Când văzură că de bătaie tătuca încă mai tare îi probozește, apoi prinse a-l chinui în toate chipurile. Da Anicuța ședea în dosul tufei și toate le vedea sărmana. Dacă văzu de-acu că tătuca șade culcat pe pământ și forăiește, îndată o pișcă de fugă, când pe sub tufe, când prin vâlcică, înapoi, acasă. Fetița era micușoară, fără de

 

Petre Ispirescu - Numai cu vitele se scoate sărăcia din casă

... bordeiul Neagului, la care nimeni nu lua aminte, și acolo, pe dânsul, Sărăcia își făcuse culcușul. Sta grecește pe tron cât e ziulica și nopticica de mare, și din loc să se miște, ba. Pasămite tronul era gol, nu mai punea oamenii într­însul nimic, atât era de vechi și de odorogit. Bietul Neagoe văzu că începe a da îndărăt; lucrurile nu-i mai mergeau strună ca mai nainte; se luă de gânduri, fiindcă el se știa că muncește și mai și decât înainte, și de la o vreme încoa, două în tei nu putea lega. Se spetise bietul om muncind, și să salte și el ceva, te-ași! câtuși de cât! ferita sântul! Ba până într-atâta ajunsese, încât să-l împingă păcatele să se gândească ca să-și facă seama singur, vezi că dracul ... biserici ori puțuri pe la răspântii. Se zbătea, bietul om, cu mintea și cu trupul, și parcă era un făcut, mergea din pagubă în pagubă, de ajunsese în sapă de lemn. Tot satul îl luase la ochi; îl vedea lucrând când la alde neica Burcilă, când la aleșii ori la fruntașii satului, când la

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului

... a ieșit sterp; piatra pe mine m-a bătut; și, rămas numai cu mâinile, muncesc, și nimeni nu mă crede; iar când la măsurătoarea muncii, lucrul meu scade, și făina din copaie scade, și foamea copiilor crește". Se duse la arendaș. — Nu e de lucru, omule. Bătu la ușa popii. — Nu e de lucru, omule. Dete pe la un chiabur. — Am destui argați, omule. Se opri la cârciumar. — Pe rachiu, ar fi ceva de săpat. — Să fie pe mălai. — Pe mălai nu e. Și omul, întorcându-se acasă, auzi de departe: — Mamă, eu nu m-am săturat ! — Nici eu! — Nici eu! Și nici Plăvița, care mugea, colindând bătătura uscată, fără firicel de ... fără să se uite îndărăt. Și tocmai de departe își întoarse capul. Casa i se părea în spate, cu gura căscată, adică cu ușa dată de perete. Ce Dumnezeu sfântul, doar nu s-o fi ținând casa după el! Ș-o luă la picior, iute, mai iute, până la curtea ciocoiului. — Poate mâine, că azi nu e de lucru. La taica părintele. — Poate poimâine, că azi nu e

 

Ioan Slavici - Zâna Zorilor

... i nu le zicea nimic. AÈ™a rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu È™tia nimeni nimic, afară de împăratul. Crescură feciorii împăratului. Ce feciori! Ce feciori! Trei feciori în È›ară ca trei luceferi pe cer! Florea, cel mai bătrân era de un stânjen de înalt, cu niÈ™te umeri încât nu l-ai putea măsura cu patru pălmi cruciÈ™. Cu totul alta era Costan: mic la statură, îndesat la făptură, cu braÈ›ul de bărbat, cu pumnul îndesat. Al treilea È™i cel mai tânăr fecior al împăratului e Petru: înalt, dar subÈ›ire, mai mult fată decât fecior ... pinteni la cal È™i se duse ca È™i când nici n-ar fi fost aici. Balaurul suspină o dată È™i pieri fără de urmă. Trecu o săptămână! Florea nu mai veni; trecură două; de Florea nu se mai auzea nimic. Trecu o lună; Costan începu a alege între cai. Când crăpară zorile de un an,o lună, o săptămână È™i o zi, Costan se sui pe cal, îÈ™i luă ziua-bună de

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului

... mine, că-ți aduc apă de la "Susana" șă-ți fac o turtă cât toate zilele. Așa îl rugară fetele pe bătrân, întinzându-l toate de mânecă. Doroftei își plecă capul în poala Marichei și începu să povestească. "Pe vremea când se înnodau iepurii de coadă și iepuroaicele își spălau mustățile în vârful stejarilor, în nu se știe ce parte de loc, o babă și-un unchiaș îmbătrâniseră fără să aibă copil. Bani aveau, bucate aveau, cirezi de boi și herghelii sumedenie. Unde zgâriau pământul, scoteau galbenul, că nici nu mai știau ce să-și mai facă capului de atâta avuție. Într-o zi, baba trânti de la gură lingura cu zeamă și aduse vorba așa: — Da' bine, bărbate, ce ne folosește nouă, unor bătrâni, atâta bogăție? Mai bine am fi săraci lipiți, fără petic de cămașă în spinare. Barem atunci ne-am trudi pentru gură. Dar așa, bogați, putrezi de bani, și să n-avem noi un copil măcar care să ne zică "tată" și "mamă" și să ne închidă ochii când o fi să ... au adus pe la mine. Unchiașul îi sărută poala și se șterse cu o cută pe

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul

... azvârlă apa în lături, o turbură; apoi fierberea se liniștește; apa acoperă ghiuleaua răcită de jur împrejur... În mine nu mai rămăsese decât un pic de căldură, o fărâmă de viață din focul și nebunia de altădată. Trecuseră patru ani. Mă îmblânzisem. Slab și galben. Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul în aer, plutind cu mânele întinse, o plăcere ciudată îmi furnica de la călcâie până la creștet, îmi amintea visele fericirii perdute. În toată ființa mea, deșirată și slabă, învinsă și oprită în loc, nimic nu mă turbura, biruit de scârbă și de anemie. Neputând fi cum venisem pe lume, nu puteam să fiu ca ceilalți. Ca ei ar fi fost bine. Cu ei, veselia și odihna. Cu ... condica, se învârtește într-un picior, ochii i s-aprind de bucurie și, aducând degetul la gură, după ce face: "Sut, sut, șiiit", s-apropie de patul meu. Mă joacă în brațe. Îmi zice că sunt rotund și gras ca un purcel. Noaptea, târziu, târziu, când pleacă la ...

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

... alunecând peste cartea deschisă sări cât colo înaintea lui. Niță se opri pe loc... Neapărat iar o glumă a vreunui camarad... un miez de pâine muiat în cerneală... sau cine știe ce. Se uită-mprejur... în curtea școlii nimeni... Lovitura venise dinspre casele de-alături... Ridică ochii în sus și văzu la cea mai apropiată fereastră vecină, care era deschisă, perdelele mișcându-se ca și cum ar fi fost cineva ascuns îndărăt... Ce-o fi? Să vedem... Seminaristul s-aplecă și luă ghemotocul: era ceva înfășurat înăuntru... Voi să-l desfacă. O înțepătură... Un ac cu gămălie! Ce păcăleală proastă! Supărat trânti ghemotocul și începu să șteargă degetul împuns în ... cu mai multă luare aminte ca-ntâia oară, el ridică binișor hârtia... în adevăr era o garoafă - ca sângele ce-i curgea din deget - ruptă de curând... Desfăcu atunci mai bine... Ceva scris... Trupul tânăr se simți furnicat din creștet până-n tălpi de un fior fierbinte... Căldura toată i se urcă la frunte... Ascunse în sân hârtia și floarea, cercetă de jur împrejur cu ochii să nu fi văzut cineva din școală cele petrecute, și fugi înăuntru fără a mai cuteza să ridice ochii ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

... strigă Căliman, înhățând un baros, pe care abia-l ridică în sus. Nu e păcat; ar fi păcat dacă rachiul și mămăliga ni le-ar da SântIlie și Dumnezeu. Și-și petrecu mâna pe după mijlocul Raluchii și, neizbutind s-o ridice în brațe, o ciupi de câteva ori și, cu ea de mijloc, jucând întruna, se afunda în întunericul fară fund al fierăriei. Fumul de bură se dezlegă într-un cernut de ploaie măruntă și deasă. De la pământ la cer întunecimea era una, adâncă, neagră, că n-ai fi zărit la doi pași, că nu ți-ai fi găsit ochii și gura. Numai către miazănoapte scăpăra tremurător câte un fulger liliachiu, și copacii, în șiruri negre ... târât de o fată ca de 12 ani, cântecul se stinse. La flăcările cărbunilor ce se încinseseră se zări în dricul căruciorului, înfășat în scutece de zăblău, o frântură de om, un om de la mijloc în sus, ținând într-o mână uscată gâtul lung al unei viori. Și într-o clipă Căliman se repezi în prag și îl întrebă ... ți bat limba pe nicovală! Capul milogului atârna într-o parte a căruțului. Tot trupul lui e o mână de carne galbenă-vineție. ...

 

   Următoarele >>>