Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DEPRINDE
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 93 pentru DEPRINDE.
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt
Paul Zarifopol - Caragiale, pe scurt Caragiale, pe scurt de Paul Zarifopol Douăzeci de ani de la moartea lui. Nu toți oamenii sunt egal de vii. Niciodată nu am simțit atât de tare acest fapt, cum l-am simțit la moartea lui Caragiale. Nevoit să petrec în locuința lui a doua noapte după acea în care murise, am vegheat decuseară până la ziuă fără să-mi pot lua ochii de la draperia care ascundea o jumătate a camerei de cealaltă. Draperiile pot fi mult mai rafinat perfide decât pereții sau ușile; se pot mișca ușor. Nu am nici cea mai mică vocație pentru înregistrarea supranaturalului; însă anularea unei ființe cu vitalitate excepțională este, la început, adânc neverosimilă. E o răsturnare violentă a unei experiențe prea bogate, ale cărei elemente poartă accente puternice de sentiment, anume acordate și sistematizate. E un învăț greu. Nu se putea să nu aștept, noaptea întreagă, să iasă Caragiale de după covorul care-mi atârna în față și să vorbească. Îndeosebi, cu tăcerea definitivă a lui Caragiale nu vroiau să mi se deprindă așteptările urechii și așteptările spiritului. Câți îl cunoșteam de aproape, știam bine că omul nu ...
... se ucid zdrobindu-se de stânci. În timpurile de demult, strămoșii noștri aveau obicei de a îmblânzi șoimii și a-i deprinde la vânat precum se face și astăzi cu coroii, și se vede că meșteșugul lor era foarte vestit, de vreme ce șoimii făceau parte din ...
Victor Hugo - Cântecul Gafiței
Victor Hugo - Cântecul Gafiţei Cântecul Gafiței de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati O floare duioasă zice fluturașului ceresc, Nu fugi, că mor; Căci trista mea soartă este eu pe pământ să trăiesc, Nu la cer să zbor... Nu uita amorul nostru, neștiut de pizmașii oameni În câmpi depărtați... Nu uita ca tu cu mine la trup, la văpsele sameni, Ca când am fi frați. Dar vai! zefirul te suflă, iar eu nu pot să mă smulg Din negrul pământ. Ca pân’ la cer cu al meu abur, miros pe cale să-ți duc Și rămân plângând. Tu te duci tot pe departe, căci prea ți-i drag a pupa Orice floare vezi. Iar eu rămân părăsită făr-a mă putea mișca, Chiar ca din obezi. Tu fugi, și iar vii la mine, și iar te duci s-amăgești, Și pe alte flori, Dar când te întorci la mine, tot lăcrimând mă găsești, Mai ales în zori... Oh! la amor mai statornic de vrei ca să te deprinzi, Și să nu mor eu, Dă-mi aripi să zbor la tine sau tu rădăcină prinzi Lângă trupul
Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor și românii de astăzi
Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor şi românii de astăzi Geniul vechi al românilor și românii de astăzi de Constantin Stamati Cu doftorie amară, Acel bolnav înviază, Cu critică și ocară, Răul moral se-ndreptează. Este știut că în toți anii la sărbătoarea Sântului Ilie, la 20 iuliu, în orașul Fălticeni, ce este în ținutul Sucevii, din principatul Moldovei, se face un iarmaroc renumit, la care se adună nu numai neguțitorii din Moldova și Valahia, dar și o mulțime de neguțitori străini din depărtate locuri cu mărfuri scumpe, și acolea sau le vând cu ridicata unii altora, sau le schimbă pe alte mărfuri, încât în acest mare iarmaroc, ce ține două-trei săptămâni, se învârtește un alijveriș de câteva milioane de lei. Tot atuncea se adună acolo din cele mai de departe unghiuri ale Moldovei, și mai cu samă din Iași, Roman și Botoșani, mulțime de tineri boieri și tinere cucoane, nu pentru interesul negoțului, cu care prea puțini se îndeletnicesc, ce numai ca să se zăbovească sau să cumpere lucruri pentru a lor podoabă și îmbrăcăminte, cu care se fudulesc în iarmaroc, și întru adevăr că zi și noapte altă nu se răsună pe ulițe și ...
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes
Dimitrie Anghel - Floarea de aloes Floarea de aloes de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. Întîiul pas pe care îl faci într-o casă străină, te înfioară. Neprietenos răspunde ecoul și umbra ta se zugrăvește stranie pe pereții albi. Viața statornicită are tainele ei, îmbătrînitul disc al soarelui, ce apare și dăinuiește anumite ceasuri la ferești, luminînd tot altfel lucrurile, le dă o șlefuire, un lustru, cu care ochii tăi se deprind și fără de care nu pot fi veseli. În pridvorul tăcut, știi că în cutare anotimp, ca să lumineze perdelele verzi de frunze, albastrul va înflori strugurii de glicină ; treptele scării de piatră, de le vei coborî, presimți ce mireasmă o să te întîmpine ; de vei ridica ochii peste marginea verde a stratului, ți se va părea firesc că în aer joacă pulberea de aur a stînjeneilor ; de te vei întoarce spre răsărit, floarea soarelui ce poartă un nimb în jurul ei, nu te va mira că o biată floare îți arată imaginea soarelui pe pămînt... Dar eu, nu le puteam ști acestea la vîrsta mea și intrînd în casa ...
Emil Gârleanu - Calul Calul de Emil Gârleanu Lui Corneliu Moldovanu S-a trezit în câmpiile întinse, acoperite de ierburile dese, culcate de vânturi, ale Ungariei. În mijlocul lor s-a ținut câtăva vreme de mama lui, o iapă oarbă ce sta răzlețită de ceilalți cai, dintre care cei mai frumoși fuseseră mânjii ei. Apoi, când a simțit fiorul sălbatic ce i se revărsase în sânge, în largul pustietăților acestea a deprins cele dintâi goane, ș-acolo și-a ridicat capul, a lărgit nările și, cutremurându-și coama încâlcită de spini, răspunse la chemări necunoscute, trimițând depărtărilor cel dintâi nechezat puternic ce-i ieșise din piept. Dar când se învățase cu viața asta slobodă, se pomeni odată prins din fugă, înfrânat cu de-a sila de către cineva care se aruncă, dintr-o săritură, călăre pe el. Atunci a înțeles că cineva îl amenință, că cineva vrea să-i țărmurească libertatea, s-a strâns ghem, apoi s-a destins repede și a pornit ca o săgeată. Mânca pământul sub copitele lui, simțea că i se aprinde ceva înăuntru, ...
Emil Gârleanu - Nadişanca Nadișanca de Emil Gârleanu Boier bogat, bun la inimă și cu slăbiciunile lui ca fiecare om. Așa, printre alte slăbiciuni mai mici, avea una mare, foarte mare: ținea, ca la ochii din cap, la Bălanul dumisale, un cal bătrân care de-abia mai ducea acum nadișanca în care se încerca să steie chipeș, cu brațele întinse pe hățuri, cu biciul în mâna dreaptă, boierul Gavril conul Gavrilaș. Pentru că iubea atât de grozav Bălanul, ținea tot pe atâta la nadișancă; nu se putea gândi la cal fără să nu-și amintească și de tovarășa lui de călătorie. Pe Bălan îl avea de mult; să-l fi cumpărat acum douăzeci de ani, un mânzoc pe atunci. L-a mai ținut un an și, cum împlinea trei ani și jumătate, i-a cumpărat, pe măsura lui, din iarmaroc de la Frumoasa, o nadișancă nouă-nouță, pe toate părțile cu flori asemănătoare cu cele de pe lăzile de Brașov, de care casa boierului era plină, ca pe atunci. Un an întreg și-a plimbat boierul soția, pe coana Casuca, linișteasc-o Dumnezeu, în nadișanca trasă de căluțul sprinten, învârstat de niște hamuri rusești ...
... mama și nu vrea să vie la masă. În bețiile sale de visări imprecise, în indolența care fuge de forma hotărâtă și responsabilă, diletantul se deprinde a vedea fals. Dorurile necunoscute, îndemnurile unei vieți noi, neînchipuite îi apar, deodată și din fugă, ca forme viguroase pe care mintea sa ...
Alecu Russo - Dezrobirea țiganilor
... care milioane trebuie iarăși a se duce de unde au venit, ba încă și cu un spor de dobânzi. Țara câștigă, că ne deprinde a avea încredere în noi înșine, și își poate pregăti mijloace pentru toate marile îmbunătățiri ce așteptăm; țara câștigă, că vom avea mândria ...
Dimitrie Anghel - Coco Coco de Dimitrie Anghel Din romanul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Flacăra , 1, 20, 3 martie 1912, p. 157 Sînt longevități absolut primejdioase, și Coco , papagalul favorit al coanei Adela, spre deznădejdea noului soț ce-și luase vecina noastră, se încăpățîna să trăiască și să-l persecute ca o eternă remușcare. Să te muți așa într-o casă străină, cu arme și bagaje, cu tabieturi și obiceiuri, cu ticuri și năravuri, și să poți să te adaptezi mediului înconjurător, să știi să respecți așezarea mobilelor ce și-au căpătat un fel de inamovibilitate, după multele servicii făcute și după locul adecvat ce poate să-l ocupe în măsuratul spațiu, să poți prinde din curgerea traiului zilnic anumitele simpatii pe cari bătrîna stăpînă a casei le-a căpătat pentru unele bibelouri și nimicuri ce o înconjoară și stau risipite pe etajere ori în prietenoase colțuri, povestind de aniversări și amintiri trecute, să fii atît de dibaci ca să dai fiecărei slugi, ce a slujit înaintea ta pe un altul, gradul de simpatie de care se bucura înainte și care crede că i se cuvine e într-adevăr o problemă cît ...
Emil Gârleanu - Înecatul Înecatul de Emil Gârleanu Gheorghe Nicoară, călăraș cu schimbul, și frate-său, un băiețandru căruia nu-i mijise mustața, veniseră să adape caii în Siret. Cum coborau spre vad, băiatul spuse: — Ia te uită, bădiță, colo, sub mal, ce buștean a adus apa! Călărașul privi într-acolo, apoi strânse calul în călcâie și intră până la mijlocul râului. După ce se uită, țipă deodată: — Ira, măi, un om înecat! Băiețandrul încremeni locului. Călărașul îi strigă: — Fugi până ici la moară și cheamă pe moș Vasile. Băiatul lovi cu funia căpăstrului în cal și o luă spre moară. Se întoarse repede înapoi. Morarul nu era acolo. — Atunci repede-te și adu pe tătuca. Luați și o frânghie. Rămas singur, călărașul se apropie să se uite. Privi îndelung. Înecatul fusese izbit de apă în mâncătura malului și se prinsese între niște rădăcini. Șuvoiul îl bătea, mai să-l smulgă, să-l ducă la vale. Călărașul auzi niște glasuri, se întoarse și el și, cunoscând pe cei de pe mal, le răcni: — Măi Toadere... Năstase... Veniți, că-i un om înecat! Hai de l-om scoate! Flăcăii rămaseră puțin pe gânduri, apoi ...