Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DOBORÎ
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 103 pentru DOBORÎ.
Alexei Mateevici - Cuvântul lui Dumnezeu
Alexei Mateevici - Cuvântul lui Dumnezeu Când patima te necăjește, Ori te doboară-o răutate, Atuncea, în singurătate, Spre rugăciune te grăbește. Ia și citește Sfânta Carte, Cuvintele de mântuire, Și tânguirea ce te arde Ți se va pierde-n liniștire. Dumnezeiasca-nvățătură În cartea aceasta-i oglindită: A fost a Domnului Scriptură, De Duhul Sfânt însuflețită. Când prin furtunile vieții Către sfârșit vei scăpăta, În anii grei ai bătrâneții Tu orice carte-i lepăda, Atunci numai aici găsi-vei Ce nicăierea n-ai găsit. Cu Dumnezeu atunci vorbi-vei Și-n cer vei trece nesimțit. Mai
Alexei Mateevici - Mângâiere (Mateevici)
Alexei Mateevici - Mângâiere (Mateevici) Mângâiere de Alexei Mateevici Când scârba inima îți arde, Nădejdea-n suflet ți se stinge, Când primprejur nu afli dreptate, În luptă verși sudori de sânge. Când pătimind slăbești, creștine, Tu de obida răutății, În toate clipele vieții Să știi că Domnul îi cu tine! Și fie-ți patima nespusă, Și pară-ți cât de grea scăparea, Lumina zilelor apusă, Să știi că-n cer îi îndurarea. Când crucea vieții te doboară Pe tine la pământ, creștine, Grozava soartă te-nfioară, Fă-ți pace: Domnul e cu tine! Martie
Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine)
Alphonse de Lamartine - Lacul (Lamartine) Lacul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată, Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni, În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată O zi ancora-a-ntări? O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar și-l gătește, Ș-aproape de drage valuri unde ea era-a veni, Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă privește, Viu singur a...m-odihni! Astfel tu mugeai în gemăt sub aste stânci afundate, Astfel vântul a ta spumă pe picioare-i arunca Și te sfărâmai tot astfel sub coastele-ți deșirate, Unda-ți plesnind se vărsa. Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere Și n-auzeam de departe pe undă, sub cer lucios, Decât sunetul lopeții ce despica cu plăcere Valul tău armonios? Când, un glas străin cu totul pe tăcere, fără veste, Dintr-un țărm ce-aducea farmec începu a deștepta. Unda stătu să asculte, și glasul ce scump îmi este Cu-aste vorbe răsuna: "O, vreme, oprește-ți zborul! ceasuri blânde,- ...
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
Alphonse de Lamartine - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
Ana Conta-Kernbach - Iarnă Îndemn de Ana Conta-Kernbach Informații despre această ediție Năruite stau în preajmă plăsmuirile de-o viață! Firea gerul o doboară.... teama sufletele-nghiață.... Visule, înger de pază, ocrotirea-ți dă-mi-o iară: Zâmbetul nădăjduirii... vraja serilor de vară, Dă-mi-o iară! Tremură pe ramuri frunze... tremur' lacrime pe gene, Vad despică-n nouri vântul... zările adun' troene .. Gândule, pribeag tonatec, ia-ți toiagul, cale bună! înspre miriștea cu soare, înspre iazu-n solzi de lună, Cale
Anton Pann - Şoarecile Șoarecile de Anton Pann Un șoarece mare, anume Gherlan, Peste toată gloata fiind căpitan, Atît să mîndrise, precum povestesc, Încît își uitase neamul șoricesc. Și vrînd să se-nsoare, el nu gîndea alt Decît să ia fată de neam mai înalt. Cugetînd aceasta și tot cercetînd, Pe bătrinii șoareci mereu întrebînd, Află că mai mare dintre cîte sînt E soarele singur slăvit pre pămînt. Și precum să vede frumos, strălucit, Și fată întocmai are negreșit. Auzind, Gherlanul nu stă nicidecum, Ci cît mai în grabă s-au gătit de drum, Luă oaste multă, întocmi alai, Poruncind să 'poarle zaherea malai. Plecă către soare, împompat astfel, Șoareci ca lăcuste zbura după el. Mergînd zi și noapte, sfera au pătruns, Și la naltul soare s-au văzut ajuns. Soarele îndată pe mîndrul Gherlan L-au primit tocma ca p-un capitan. I-a vorbit cu cinstc și l-a întrebat: Să vie la dînsul cum s-a întîmplat ? Gherlanul atuncea compliment făcînd, Către el răspunse în asfel zicînd : -Luminate soare al naltului cer, De-ți fac supărare, iertăciune-mi cer. 'Eu sînt, cum știi bine, marele Gherlan, Care peste șoareci sînt azi ...
Barbu Paris Mumuleanu - Alt chip
Barbu Paris Mumuleanu - Alt chip Alt chip de Barbu Paris Mumuleanu Informații despre această ediție Vremea-nalță și ridică, Vremea face, vremea strică, Vremea suie și coboară, Vremea surpă și doboară, Vremea schimbă și preface, Și războaiele și pace. Vremea toate răzvrătește, Schimbă și schimonosește, Vremea pe vericine-nvață, Vremea dascăl și povață, Vremea din liniște bună, Face vînturi și furtună, Vremea iar după furtună, Face și liniște bună, Vremea bucură-ntristează, Suie-n tron și detronează, Vremea-nalță, vrema crește, Vremea iarăși micșorește, Toate sînt de vreme-aduse Toate la vreme
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Luntrea
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Luntrea Luntrea de Bogdan Petriceicu Hasdeu Și râde, și plânge, și-ntocmai ca luntrea ușoară, Plutind pintre valuri Departe de maluri Se zbuciumă inima mea. Când luntrea, o, Doamne, se-nalță și iar se coboară, Ajunge odată Mereu legănată Doritul liman a vedea. Și eu am o țintă, dar timpul ce fuge și zboară Lăsa-mă-va oare Pe căi mișcătoare S-ajung șovăind pân'la ea? Când luntrii se-ntâmplă că groaznicul vânt o doboară, Cui pasă să știe În lumea cea vie: Cu ce și-ncotro se ducea? Ci-n mine s-ascunde ferită de toți o comoară: D-a fi să se-nece În unda cea rece, Mai bine, ah, nu se năștea!... Și râde, și plânge, și-ntocmai ca luntrea ușoară, Departe de maluri Plutind printre valuri Se zbuciumă inima
Cezar Bolliac - Sila Sila de Cezar Bolliac Informații despre această ediție Era o iarnă aspră ș-o noapte ce-ngrozește, Și crivățul, cu viscol, mugea precum mugește Un taur ce-a rănit. Într-un cătun de laturi a unui sat mai mare, O rază îngînată de slabă luminare Subt un troian albit. Troianul era casă, cășcioară locuită, Ce-i astupa nemeții intrarea umilită — Bordei de muncitor ; Și raza îngînată venea dintr-o lumină D-o flacără-n cenușă ce vălvăia în tină Pe un uscat cotor. Cu furcile în brîne, cu fețele voioase, Întind cît pot cu fusul din caiere stufoase Două femei cîntînd. Bătrînă este una, ca iarna de albită, Iar alta este jună, bălaie și iubită De cîți o văd rîzînd. P-un pat de paie numai un biet bătrîn bolește. Femeile, cu rîndul, cînd el se dezvelește, Se duc de-l învelesc. Și rîd cînd văd că fierbe în oală o găină Ce-au căpătat pe lucru de la a lor vecină : Căci tortu-i omenesc. Oftă bătrîna însă și zise către fiică : — „Cînd am luat pe tat'tău, pe cînd erai tu mică, Eram mai fericiți ; ...
Cincinat Pavelescu - Geniul răului
Cincinat Pavelescu - Geniul răului Geniul răului de Cincinat Pavelescu Proteu ascuns și nestatornic, dar lacom d-a-nghiți întruna, Țin toată lumea-ngenuncheată sub gestul meu poruncitor, Doar pentru mine unii luptă, și alții-nving, și alții mor, Și nici nu știu că pentru mine muncesc cu toții, -ntodeauna. Când vrunul mi se-mpotrivește și luptă-n zbuciumul pieirii... Eu îl zdrobesc. Să fie rege sau om ce iese din popor, E robul meu, ursit să piară, și-n clipele când îl dobor, Iau forma sacră-a datoriei, a banului sau a iubirii! În firea lui ce se revoltă, strecor al patimii venin, Căci ținta mea este măcelul și dușmăniile ce vin Să schimbe legea d-armonie și-n iad pământul să-l transforme. Și când din gloata unei lupte se-nalță vaiete, ușor, Eu re-mbrăcându-mă în haina primordialei mele forme, În aerul acrit de sânge mă schimb în corb