Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DOFTORI

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 50 pentru DOFTORI.

Ion Luca Caragiale - Un monstru de activitate

Ion Luca Caragiale - Un monstru de activitate Un monstru de activitate de Ion Luca Caragiale Minunatul domn FrĂ©dĂ©ric DamĂ©! Ce monstru de activitate! D-sa ne aduce aminte de secătura din comedie, care spune că era așa de muncitor când învăța la Paris, încât studia câte douăzeci și patru de ceasuri pe zi regulat, ba erau câteodată zile în cari lucra și mai mult. Așa și d. DamĂ©. Cât au stat conservatorii la putere a fost: 1. Titular, numit contra legii, la două catedre. 2. Făcător al unui dicționar româno-francez. 3. Subdirector al învățământului primar. 4. Șef al biuroului de statistică al Ministerului Instrucției. 5. Bibliotecar al aceluiași minister. 6. Făcător și organizator al bibliotecilor rurale. 7. Organizator și supraveghetor al muzeului pedagogic. 8. Însărcinat cu diverse publicațiuni ale aceluiași minister. 9. Director al buletinului aceluiași minister. Aceste însărcinări, însă, pe cari le îndeplinea cu scumpătate, deși foarte ieftin, îi mai lăsau d-lui DamĂ© destul timp liber. Urându-i-se, așa, neocupat, d-sa s-a gândit să mai ceară încă o ocupație d-lui ministru. — Domnule ministru, îmi mai rămâne încă timp liber; voi să-l sacrific și pe ...

 

Matei Milu - Asupra istericalilor

Matei Milu - Asupra istericalilor Asupra istericalilor de Matei Milu Informații despre această ediție     O boală nouă ivită,     În modă acum ișită,     Stîrnită de flocane,     Ce-i zic istericale.     Aceasta patimă grecească     La țigance este firească.     Iar grecele o au de gingășii     Să se zbuciume ca d-epilepsii.     Apoi și din moldovence     Ca să samene a grece,     Și ele se fac c-amețescu,     Socotind ca să arate delicate,     Fără pricină, de-orice cad leșinate,     Să afumă cu pene     Pe subt nas, ochi și gene.     Dar spre acești patimi vindecari     Ne face gazeta înștiințari,     De o doftorii ispitită,     Acum în public prevestită.     În vreme cînd năbădaica vine     Să aibă bărbatul un bici bun la sine     Și la c... să-i deie una sută bine     Șăptezăci sau noăzăci și unul la vine,     Cinzăci, șăsăzeci la spati,     Să o umple de sănătati.     Cu aceasta pre mult să folosăscu,     Grece, moldovence să tămăduiescu ;     Iar la țigance să nu ispitească,     Fiind boala la ele

 

Petre Ispirescu - Poveste țărănească

Petre Ispirescu - Poveste ţărănească Poveste țărănească de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. El avea trei feciori. Când fu la ceasul morții, își chemă feciorii și le zise: - Feții mei, sunt cu sufletul la gură, precum mă vedeți; un lucru numai vă cei: în cele trei nopți după înmormântarea mea, să-mi păziți mormântul, câte unul din voi. Cum auzi făgăduiala din gura feciorilor săi, căscă gura și-și dete sufletul. Gătire se făcu de îngropăciune, mă rog, ca la moartea unui împărat, și cu mare alai și jale fu pus la odihna de veci. Feciori, carii știau ce glăsuie tatăl lor când îi ieși sufletul, se puse de pază în noaptea dintâi feciorul cel mai mare al împăratului. Pândi el ce pândi, și în puterea nopții, pe când și apele dormeau, se pomeni fiul de împărat cu un oarecine că vine și vrea să dezgroape pe mort. Nici că e de gândit a-l fi lăsat feciorul de împărat să facă așa o nelegiuire, fără decât se luă cu dânsul la luptă. Și lupte-se, și lupte-se, până ce, când începu să cânte cocoșii, ...

 

Vasile Alecsandri - Buruiana de leac

Vasile Alecsandri - Buruiana de leac Aoleo! mamă Ileană! Cată-mi vreo buruiană [1] Și cu mine-ți fă pomană. Mergi în câmp de-alege-un smoc Tot de mac și busuioc, Să-mi stingi inima de foc. C-a fi azi o săptămână, Am văzut pe la fântână O puicuță de română, Și de-atunci dorul mă frânge, Soarele din cer mi-l stinge, Și la groapă mă împinge. Dragostele tinerele Nu se fac din viorele, Ci din buze subțirele. Blestemat să fie locul Unde mi s-a aprins focul De-mi tot plâng acum norocul. Blestemat să fie ceasul Când i-am urmărit eu pasul Și i-am auzit eu glasul. Cu pasul m-a rătăcit, Cu glasul m-a amețit; Liniștea mi-am prăpădit! ↑ În toate satele sunt babe care au specialitatea de a lecui bolnavii cu buruiene culese mai cu seamă în ziua de Sânziene după Rusalii. Ele întrebuințează cu destulă dibăcie unele leacuri ce se numesc doftorii băbești; dar mai totdeauna acele leacuri sunt întovărășite cu descântece. În notele baladei Cucul și turturica am dat două descântece, acela de deochi și de iele ; mai ...

 

Constantin Negruzzi - Zăbăvile mele din Basarabia în anii 1821, 1822, 1823, la satul Șărăuții, în Ra

Constantin Negruzzi - Zăbăvile mele din Basarabia în anii 1821, 1822, 1823, la satul Şărăuţii, în Raiaua Hotinu Zăbăvile mele din Basarabia în anii 1821, 1822, 1823, la satul Șărăuții, în Raiaua Hotinu (Zuma sau discoperire scortâșoarii tămăduitoarei de friguri, adecă a hinii) de Constantin Negruzzi Pe la mijlocul veacului al 17 le , mânia indienilor asupra ișpaniolilor urma necontenit. Auzârile celi adivărate n-au stâns dintre noroadile aceste asuprite înfricoșata pomenire a cumplitelor fapte a biruitorilor săi; ei era numai supuși, însă nu era robiți, întru această vremi un gubernator avĂ© asupra indienilor o mânie și o ură ascunsă mult mai mari decât aceea a procătohilor săi. Secretariul lui, cumplit împlinitori a poroncilor sale celor strașnice, era râpitori piste măsură, pentru aceasta îl ură indienii mai tari decât pe stăpână-său, el au murit de năprasnă, și sămnile cari s-au văzut pe trupul lui după moarte nu lasă nici o îndoială cum că nu l-au otrăvit indienii. Spre discoperire acelor ce au făcut această faptă, s-au făcut cercetări, însă nu s-au putut afla ce mai mică urmă. Această întâmplari au pricinuit mare spaimă și îngrijiri, căci ...

 

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

Mihail Kogălniceanu - Viaţa lui A. Hrisoverghi Viața lui A. Hrisoverghi de Mihail Kogălniceanu Alexandru Hrisoverghi ca și Andrei ChĂ©nier, modelul său, murind nu lăsase decât un nume făgăduit slavei: în viață, talentul său nu fusese cunoscut decât prin o singură odă: Ruinele cetății Neamțul . Puțini prieteni știau că poetul mai avea și alte compuneri; dar, nefiind date la lumină, ele rămăseseră străine la cea mai mare parte a publicului. După moartea lui, familia sa, încurcată în proțesuri, nu putu să se îndeletnicească cu tipărirea scrierilor rămase; de-abia acum șase ani după ce l-am pierdut, frate-său cel mai mic, dl Manolachi Hrisoverghi, a găsit vreme să împlinească dorința obștească prin publicarea acestei ediții, care cuprinde toate operele poetului, atât cele originale cât și cele traduse. Recunoștința tuturor iubitorilor de poezie națională îi este dinainte câșigată. Această colecție este mică. Puține bucăți pot găsi har înaintea unei aspre critici; dar trebuie gândit cât de scurtă a fost și viața autorului și cât de puțin împrejurările, nenorocirile și durerile l-au lăsat slobod, pentru ca să poată cultiva poezia, pe care el o iubea atâta! Spre ...

 

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul

Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul Andrei Florea Curcanul de Nicolae Gane Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Sunt vasluian de loc din satul Floreștii. Eram abia de douăzeci și unu de ani, când îmi veni rândul să trag la sorți. Îmi aduc aminte cu ce sfială vârâi mâna într-un vraf de hârtiuțe răsucite și scosei no.13. — Bun! strigară cei dimprejurul meu. Ești băiet cu noroc. Apoi doftorul mă dezbrăcă pănă la piele, mă căută în gât, la încheituri, mă ciocăni în piept și-n spate, iar comandantul mă măsură cu o curălușă să vadă dacă sunt destul de nalt, mă întrebă de tată, mamă, frați, surori, parc-ar fi voit să-mi afle spița neamului, și, după ce-mi trecu numele într-o condică, îmi zise: — Măi băiete, n-avem ce-ți face, ai scos număr mic, ești sănătos și bine făcut, n-ai nici un drept de scutire; trebuie să rămâi în oaste. Și nouă ne trebuie voinici ca tine. Nu bine sfârși comandantul de vorbit, că un gulerat ce ședea lângă mine strigă cât îi luă gura: — La tuns! Îndată doi dorobanți mă împinseră într-o odaie de ...

 

Antim Ivireanul - Începătură și învățătură pentru ispovedanie

... cătră mine. Iar de vei ascunde ceva de cătră mine vei să aibi îndoit păcatul și osânda. Deci ia-te aminte, deaca ai venit la doftor, să nu te duci netămăduit. Și așa să-l întrĂ©be pre acela foarte cu dinadinsul, una după alta și să-i îngăduiască până ce ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)

... Întreaga-i viață, viața-i întreagă d-amăruntul O simte-n clipa ceea, o clipă, nu mai mult. Când p-un bolnav l-adoarme un doftor ca să-l taie, Îi ciopârțește trupul, doar sufletu-n extaz Nu știe de durere, petrece, cântă, joacă, Trăiește luni o clipă, o clipă, nu ...

 

Ion Luca Caragiale - Bubico

... Stropește-l cu apă! dă-i cu odicolon la nas!... Ce-am pătimit, numai eu știu... Două săptămâni a zăcut... Am adus și doftor. Da-n sfârșit, slavă Domnului! a scăpat... (Cătră Bubico:) Mai merge la Zambilica băiatul? Bubico: Ham! - Să te mănânce Bismarck... craiule! - Ham! ham ...

 

Ion Luca Caragiale - Moftangii

Ion Luca Caragiale - Moftangii Moftangii de Ion Luca Caragiale Apărut în 1893 Rromânul Moftangiul este eminamente român; cu toate astea, înainte de a fi român, el este moftangiu. Născut dintr-o familie săracă dar onestă, el este fiul operelor sale, și, deși democrat prin naștere, el face parte din aristocrația inteligenții, a meritului, științei, artei, culturii ș.cl. Dar... născut dintr-o veche familie de adevărați boieri, cari au știut totdeauna să pună interesul patriei mai presus de interesele de clasă renunțând la privilegii, el, aristocratul get-beget, este adevăratul democrat... Moftangiul este patriot hotărât, naționalist exclusiv, român până în măduva oaselor! toată lumea trebuie s-o știe! Guvernamental, sau, când din nenorocire nu se poate asta, opozant, moftangiul felicită Rrromânia în cazul întâi, o deplânge în cazul al doilea, în ambele cazuri o iubește până la nebunie. De aceea, el urăște cu furie tot ce nu e român, tot ce nu e național. El stimează agricultura, dar visează o industrie mare națională, care să ne scape de tributul ce-l dăm străinilor: ceea ce-l înspăimântă este o cucerire a Rrromâniei pe terenul economic de către infamii de străini, ajutați de copiii ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>