Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DUȘMĂNIE

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 65 pentru DUȘMĂNIE.

Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale

Paul Zarifopol - Literatura politică a lui Caragiale Literatura politică a lui Caragiale de Paul Zarifopol Dând drumul unui năduf, ce ar putea părea vechi și adânc, scrie Caragiale doctorului Urechia, cu data de 27 decembrie 1907, următoarele: Intrarea în viața publică mi-a fost pân-acuma închisă de boierii și de ciocoii noștri pe simpla bănuială instinctivă că n-aș fi amantul destul de fidel al sacrei noastre Constituțiuni. De ce adică astăzi, la bătrânețe, să nu fiu leal, să nu le dau dreptate oamenilor, aratând pe față de ce sentimente sunt animat față de actuala organizare de stat? De ce să nu arăt lumii cum am văzut eu împrejurările sociale și politice la care am asistat și ca istoric, nu numai ca simplu comediante. Și deși mamelucărimea mă va huidui în unison, poate să am norocul ca în mulțimea lumii cinstite, inteligente și dezinteresate, să găsesc câteva aprobări, care să mă plătească cu prisos de necazurile înlungatei mele proscripțiuni. În o scrisoare precedentă către același (9 decembrie 1907), Caragiale anunțase intenția de a scoate o foaie săptămânală în sensul broșurii 1907, cu încrederea că, acum, scrisul său, dezvelind ticăloșia politicienilor, ...

 

Vasile Alecsandri - Hora Unirei

Vasile Alecsandri - Hora Unirei Hora Unirei de Vasile Alecsandri Poezia a fost pusă pe muzica compozitorului Alexandru Flechtenmacher. Theodor Aman - „Hora Unirii la Craiovaâ€� Hai să dăm mână cu mână Cei cu inimă română, Să-nvârtim hora frăției Pe pământul României! Iarba rea din holde peară! Peară dușmănia-n țară! Între noi să nu mai fie Decât flori și omenie! Măi muntene, măi vecine, Vină să te prinzi cu mine Și la viață cu unire, Și la moarte cu-nfrățire! Unde-i unul, nu-i putere La nevoi și la durere. Unde-s doi, puterea crește Și dușmanul nu sporește! Amândoi suntem de-o mamă, De-o făptură și de-o samă, Ca doi brazi într-o tulpină, Ca doi ochi într-o lumină. Amândoi avem un nume, Amândoi o soartă-n lume. Eu ți-s frate, tu mi-ești frate, În noi doi un suflet bate! Vin' la Milcov cu grăbire Să-l secăm dintr-o sorbire, Ca să treacă drumul mare Peste-a noastre vechi hotare, Și să vadă sfântul soare Într-o zi de sărbătoare Hora noastră cea frățească Pe câmpia românească!

 

Vasile Alecsandri - Moldova în 1857

... sfâșietoare Răspund l-ale tale dulci sărutări! Dar mult mai aprig trebuie să fie Chinul ce suferi, amarul chin, Când vezi chiar fiii-ți cu dușmănie Rupându-ți sânul de amor plin! Mamă duioasă, tristă,-n cădere, Cu agonie mâinile-ți frângi, Și nu-ți rămâne nici o putere, Nici glas ...

 

Emil Gârleanu - Colonelul

... sabia lui intrase în gâtul ofițerașului turc un copil ce i se împotrivea în cale. N-a simțit nici părere de rău, nici dușmănie; așa a omorât pe doi cu mâna lui. Iar când s-a întors în țară, când, după câteva zile, regimentul și ...

 

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2)

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale - 2) Scrisoare de Ion Luca Caragiale Stimate domnule Director Am citit în Românul de joi 14/27 Aprilie, între altele că: Scriitorii din România pot veni între românii din Ungaria, numai și numai ca literați, ca să-și recite operele lor, să facă adică petrecere de salon literar; n'au dreptul aci să se vîre, nici chiar să aibă păreri, în afacerile interne ale românilor supuși ungari... și mai departe, că: Românii din Ungaria nu pot deloc admite în afacerile lor interioare, în neînțelegerile lor naționale, vreun amestec al scriitorilor din România, fiindcă un așa amestec, nu numai că nu le poate face vreun bine, dar chiar deadreptul le aduce stricăciune... Neavând în față-mi numărul acela al ziarului dv., nu pot da citatul textual; dar îndrăznesc a garanta despre exactitatea strictă a înțelesului. În altă foaie oricare, niște cuvinte cu așa înțeles ar fi trecut neluate 'n seamă; dar apărând în coloanele Românului, organul autorizat al partidului național, firește, capătă o deosebită greutate, și, astfel, nu pot fi lăsate a trece fără oarecare desbatere. Stimate domnule Director, iertați-mă: eu cred că judecata ziarului dv. în această ...

 

Alecu Russo - Scrisori (Russo)

... meu... Sărută steagul din partea mea. V-ați purtat bine. Sărută pe toată lumea. Noutățile de la voi au fost primite de dușmanii noștri cu dușmănie. La revedere, curând la Focșani A. Sauvegea Valentineanu, Bălăceanu, Filipescu și toți, salutare și frăție nu... frăția ungurească. 4 iulie 1848, Sibiu P ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de decembrie

... se stinge și el, Iar lupii tot urlă pe-ntinsul câmpiei, Și frigul se face un brici de oțel... Dar luna cea rece, ș-acea dușmănie De lupi care urlă, — ș-acea sărăcie Ce-alunecă zilnic spre ultima treaptă, Sunt toate pustia din calea cea dreaptă, Ș-acea izolare, ș ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV Către muza sa O, muză, este vreme să-ți schimbi ghimposul stil, Să nu mai scrii tot satiri, căci mulți nu te iubesc, Cârtind că mă amestec tot unde nu am treabă Și mă arăt în lume cu multă sumeție. Văzui eu mulți de-aceia ce nu au scris nimic Asupra nimăruia, ba înc-au măgulit, Nu căpătară însă vro soartă mai ferice; Dar mie ce-mi rămâne s-aștept de l-a ta milă? Năravurile rele tu nu îngăduiești, C-o mare cutezare le râzi, le înfruntezi, Nu vrei s-ascunzi nimică, zici lucruri prea pe față; A ta plăcere este pre vicioși să superi, Și pentru-a tale fapte osânda eu o trag. Nu vezi cum se gătește Condrat și cu ai săi, Cum furioși adună șireata diecime, Cum slimuiesc asupră-mi o jalobă întinsă Voind ca să mă tragă pe loc la tribunal, Căci ocărând pre Clites am vrut să-mpuținez Bețivii, și prin asta să scad venitul vămii? Iar Nicon ce iubește tot lucrul cu dovadă O biblie întreagă aud că a citit, Din care trei tetrade-a scos ...

 

Dimitrie Anghel - Coco

Dimitrie Anghel - Coco Coco de Dimitrie Anghel Din romanul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Flacăra , 1, 20, 3 martie 1912, p. 157 Sînt longevități absolut primejdioase, și Coco , papagalul favorit al coanei Adela, spre deznădejdea noului soț ce-și luase vecina noastră, se încăpățîna să trăiască și să-l persecute ca o eternă remușcare. Să te muți așa într-o casă străină, cu arme și bagaje, cu tabieturi și obiceiuri, cu ticuri și năravuri, și să poți să te adaptezi mediului înconjurător, să știi să respecți așezarea mobilelor ce și-au căpătat un fel de inamovibilitate, după multele servicii făcute și după locul adecvat ce poate să-l ocupe în măsuratul spațiu, să poți prinde din curgerea traiului zilnic anumitele simpatii pe cari bătrîna stăpînă a casei le-a căpătat pentru unele bibelouri și nimicuri ce o înconjoară și stau risipite pe etajere ori în prietenoase colțuri, povestind de aniversări și amintiri trecute, să fii atît de dibaci ca să dai fiecărei slugi, ce a slujit înaintea ta pe un altul, gradul de simpatie de care se bucura înainte și care crede că i se cuvine e într-adevăr o problemă cît ...

 

Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă și cum se face%3F

Cincinat Pavelescu - Ce este o epigramă şi cum se face%3F Ce este o epigramă și cum se face? de Cincinat Pavelescu Țiu de la început să-mi exprim gratitudinea cea mai caldă scumpului nostru președinte care, reluând firul vechilor șezători ale Societății Scriitorilor Români, s-a gândit și la mine și m-a smuls o clipă din arhivele prăfuite ale magistraturii[...] unde guverne neocrotitoare mă țin departe și de publicul elegant, înțelegător și simpatic al capitalei, și de viața intelectuală a Bucureștiului. Parcă, totuși, în satisfacția mea de a mă afla în fața dv. se amestecă și o umbră de melancolie. Să fie numai neîncrederea în modestia mijloacelor mele oratorice și în conștiința sarcinii prea grele ce mi-am asumat-o? Sau poate vina e a titlului conferinței care mi s-a impus? Mă întreb cu nedumerire, cum prietenul meu Rebreanu, cu tot tactul și aleasa lui curtoazie, nu s-a gândit că poate fi o scădere pentru cineva care se crezuse o viață întreagă numai poet liric, să se vadă trecut deodată, fie și în primul rând al scriitorilor umoriști și satirici? O ...

 

Emil Gârleanu - Furnica

Emil Gârleanu - Furnica Furnica de Emil Gârleanu În mahalaua Tătărașilor toți îl cunoșteau pe Ion Cuhulea. Născut și crescut acolo, trăind cincizeci de ani în șir numai pe locul acela, nici nu putea fi altfel. Copiii, de la vârsta de șapte ani, când prindeau să învețe carte, pe lângă școală, mai știau unde-i biserica și casa lui Cuhulea; iar biserica era mai greu de nimerit decât căsuța moșneagului. Dintr-un bordeiaș prizărit, locuința Cuhuleștilor la-nceput, astăzi moșneagul clădise, din munca lui, patru odăițe, cu pereții îmbrăcați pe dinafară într-o perdea de iederă care flutura la cea mai mică bătaie a vântului, ca un fald de steag. Și cum era pe un vârf de dâmb, din orice parte a Tătărașilor puteai privi drept în ograda lui Cuhulea. La început Cuhulea a fost paracliser un șir întreg de ani, apoi, la bătrânețe, s-a lăsat, și acum stătea să se odihnească. Om scurt, ciolănos, purta mustățile rase și, cum era spân, mai nu i se cunoșteau nici sprâncenele. Numai ochii albaștri și totdeauna speriați împrăștiau ceva neobișnuit peste fața lui. Era morocănos, rar intra în vorbă cu cineva, și atunci ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>