Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FIINȚĂ
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 500 pentru FIINȚĂ.
Vasile Alecsandri - O noapte la țară
... arunce și prin văzduh să-noate, Pășind peste-orizonuri, zburând peste câmpii. Ferice care poate, departe de cei vii, Să uite-a sa ființă, să peardă-orice simțire, Să nu mai facă parte din trista omenire! * Era o noapte lină, o mult frumoasă noapte, Ce răvărsa în lume armonioase ... Căci dulce-i pentru altul și-n altul a trăi, Și dulce-i de a zice, când inima jălește, Am o ființă
Garabet Ibrăileanu - De dragoste
... în izvor de plăcere, cunoscuta netoleranță a ființei care iubește, gelozia fără motiv, sentimentul de teroare, că ea e ea, că e o ființă de sine stătătoare, asupra gândirii și voinței căreia n-ai nici o putere, toate aceste sentimente care caracterizează cel mai teribil egoism și pe care ... e subiectul cel mai prețios în literatură. În sfârșit, acest sentiment e atât de puternic și prin faptul că obiectul care produce plăcere este o ființă omenească, ea însăși părtașă. Iar ,,poezia" iubirii vine din faptul că nici un alt sentiment nu este izvor de o așa de mare putere de ...
Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă
... aplicățiunea metoaghii intuikive. Inspectorul se așează, scoate carnetul și condeiul și ascultă. Profesorul: Mă! prostovane! tu ala ghe colo... Spune-ne tu doară: ce iaște ființă și ce iaște lucru, mă? Elevul : Lucrul, dom'le, este care nu mișcă, și ființă pentru că mișcă! Profesorul : No! dar ornicul meu... prostule! ființă-i ori lucru? Elevul : E lucru, dom'le! Profesorul: Că'z doar mișcă, mă! auzi-l! (bagă ceasul în urechea elevului). Elevul (ferindu-se): Da ... Patru, dom'le! Profesorul (vesel): Ei, pe dracu! că-z doar n-o să aibă șapke!... și ce e boul cu patru picioare? lucru ori ființă? Ha? Elevul : Ființă, dom'le! Profesorul : Dar masa ființă-i? Elevul : E lucru, dom'le! Profesorul: No! că-z n-are și ea patru? Elevul : Da, dar nu se mișcă, dom'le! Profesorul (și ...
Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman
... strânge, compacta, A descompune corpuri, și globuri depărtate S-aținte, ș-a lor lege s-aplice la a sa. Ființă mult schidoală! insectă gânditoare! Piticule gigantic! furnică creator! O rază-ți numai poate cu-ntregul să măsoare Și tu întreg, - nimica!... un vierme târâtor. De ...
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
... pierdeau și marginea realului nu mai putea să-i arate pînă unde poate merge. Noaptea el devenea un fel de locuitor universal, un fel de ființă vagabondă prin lumi astrale, un suflet ce nu aștepta decît marele suflu al morții ca să se dezrobească și să-și poată lua drumul ca ... țăndări de astru. Pietre, scorii ori țăndări, pentru dînsul erau totuși bucăți de cer căzute pe pămînt. Visul lui se înfiripa și prindea, în sfîrșit, ființă. Mînele lui pipăiau fărîmiturile acestea de univers, iar lutul din care era făcut prinse să vibreze ca niciodată la atingerea acestor fărîmituri venite de aiurea ...
Mihai Eminescu - Ec%C3%B2 EcĂ² de Mihai Eminescu Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe Și stâncile rar Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună În lună. Diamant e în aer, în codri  miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scurt argintos Și stele păzesc în tărie Și văile sunt În aburi de-argint Pierdute-ntr-al doinelor șuier Din fluier. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul de nalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă, Dar astăzi e viu Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare; Trec albe ca-n vânt Dulci ...
Mihai Eminescu - Eco EcĂ² de Mihai Eminescu Cu-ncetu-nserează și stele izvorăsc Pe-a cerului arcuri mărețe. În umede lanuri de-albastru ceresc, Merg norii cu hainele crețe Și stâncile rar Ca stâlpii răsar, Negriți și-ndoiți de furtună În lună. Diamant e în aer, în codri  miros Și umbră adânc viorie; Și luna-i a cerului scurt argintos Și stele păzesc în tărie Și văile sunt În aburi de-argint Pierdute-ntr-al doinelor șuier Din fluier. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceața pustie și rece, Un tânăr, pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat, Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. Pe umeri de munte, din stânci de bazalt Castelul de nalță, se-ncruntă, Și-a murilor muche și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă, Dar astăzi e viu Și-n glas auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele-i ard, Prin cari se văd trecătoare, Prin tactul cântării pierdute de bard, Ivindu-se umbre ușoare; Trec albe ca-n vânt Dulci neguri de- ...
... morții, cu ochii plini d-eres, Prin regia gândirei nenființate trece Și moaie-n lac de visuri aripa lui cea rece; Cu gând făr- de ființă a lumii frunte-atinge  Îi minte fericirea, mizeria i-o stinge. Când totul doarme-n zvonul izvorului de pace Un ochi e ...
Alexei Mateevici - Dumnezeu Dumnezeu de Gavril Romanovici Derjavin Traducere de Alexei Mateevici - Noiembrie 1911 O Tu, ce ești Nemărginire În viețuirea vie a firii, În veacuri fără despărțire Treime a dumnezeirii! Duh unu-n toate aflător, Duh nezidit, dar ziditor, Ce nu-L pătrunde duhul meu, Ce toate-n Sine împlinește, Zidește, cuprinzând păzește, Al Cărui nume-i Dumnezeu! A măsura adânca mare, A număra a Ta făptură, Chiar de-ar putea o minte tare, Tu n-ai nici număr, nici măsură. Nici duhurile luminate De Tine-n ceruri așezate, Nu cercetează a Ta fire. Gândirea doar spre Tine zboară, Ca în măria Ta să piară, Cum piere-n veacuri o clipire. ,,Naintea vremilor chemat-ai Din bezne-a lumii plămădeală, Iar vecinicia-ntemeiat-ai În Sine, spre a noastră fală. În Sine toate împlinind, Din Sine vecinic strălucind, Tu toate-ntreci, ce ai zidit; Căci le-ai zidit cu un cuvânt Și tot zidind și mai zidind, Ai fost și-i fi în veci mărit. Un rând de firi în mâine ții Și cu puterea Ta le-nvii, Unești începere, sfârșit, Dai ...
Andrei Mureșanu - Mintea (Andrei Mureșanu)
... Andrei Mureşanu - Mintea (Andrei Mureşanu) Mintea de Andrei Mureșanu Te măresc ființă fără de-nceput Pentru tot ce vede ochiul meu sub soare, Pentru tot ce dreapta-ți sântă a făcut, De la om și ... n loc de pace între fii și frați Ale lor cuvinte nu prind rădăcină Căci nu ies din inimi, ci din crieri stricați. Te măresc ființă fără de finit Pentru-acea scânteie, ce-i zic conștiință, Carea greu mă mustră de-am păcătuit, Și mă desfătează cu bunăvoință, De-am făcut ...
Andrei Mureșanu - O privire peste lume
Andrei Mureşanu - O privire peste lume O privire peste lume de Andrei Mureșanu Deșert e tot ce vede semețul ochi supt soare Și nu e fericire deplină pre pământ; Un vis e ce-amăgește ființa muritoare Din oara când se naște și până la mormânt! Văzutu-s-a om cândva să zică l-a sa moarte: “Mă duc cu bucurie, c-am fost și-s fericitâ€�? Un rege-a stat în lume, a cărui rară soarte La altul în natură cu greu a mai zâmbit; Și iată că el singur a scris cu-amărăciune, Târât de-a lumei valuri, ce turbă ne-ncetat: “Nimic supt cer statornic, ci tot deșărtăciune, Deplină fericire supt soare n-am aflat!â€� Un tată se silește s-adune-averi în lume Încungiură oceanuri cu mii nefericiri, Când fiu-i se răsfață văzând că are sume Ce pot să corespundă la oarbele-i simțiri! Un jude calcă legea, cu scop să mulțămească Desfrâul unei patimi de care-i subjugat; În urmă dă prinoase, cu scop să amuțească Simțirea conștiinței ce-l mustră ne-ncetat. Un trântor suge mierea ...