Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FINI

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 345 pentru FINI.

Ion Luca Caragiale - Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul

Ion Luca Caragiale - Greu, de azi pe mâine... sau unchiul şi nepotul Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul de Ion Luca Caragiale „Nu trebuie, domnul meu, să aibă omul judecăți extreme, fiindcă lumea trăiește din pornire, nu prin judecată. Omul cuminte, mai cu seamă având norocul să fie sus-pus, este totdeauna îngăduitor cu lumea lui; de aceea, avem și vorba veche foarte înțeleaptă: lumea n-o putem îndrepta cu umărul. Fiecare dintre noi vede lipsurile și cusururile societății noastre; fiecare este dator a căuta să le constate, să acopere lipsurile și să depărteze cusururile, și-ncet-încet, fiecare luptând în sfera lui de acțiune, să realizăm cu toții, dacă nu idealul unei societăți, măcar o societate mai cioplită, mai cuminte și mai morală. Firește, când vedem atâtea nedreptăți, atâtea prostii și greșeli, atâtea fapte urâte, unele deplorabile, altele ridicule, se revoltă în noi dreapta judecată, și fiecare dintre noi, după putere, protestează și-ncearcă să-nfiereze răul. Dar să nu credem vreodată că protestările și opintirile noastre vor face să sară lumea din făgaș deodată, și, de unde se zbătea-n mocirlă, să iasă curată și să pornească pe calea cea bună ...

 

Ion Luca Caragiale - Poveste de contrabandă

... lângă cele ce vi s-au confiscat; acelea le-am văzut, era marfă ordinară. Ia uitați-vă mă rog la marfa asta... vedeți ce lucru fin. — Cum, domnule? întrebă doamna amețită, care va să zică... d-ta... — Eu nu sunt spion fiscal cum ați crezut... sunt negustor cinstit... Trebuia ...

 

Ion Luca Caragiale - Națiunea română

Ion Luca Caragiale - Naţiunea română Națiunea română de Ion Luca Caragiale 1889 Puțină lume astăzi și-o mai fi aducând aminte de o vestită foaie, care apărea odinioară în Capitală, pe vremea războiului independenței; voi să vorbesc de Națiunea română , pe care o dădeam la lumină Frederic Dame și cu mine în tovărășie. Viața acelei foi a fost pe atât de scurtă pe cît de glorioasă, așa că o pot povesti în puține cuvinte. Armatele creștine trecuseră Dunărea. Într-o dimineață mă pomenesc cu un bilețel de la Dame, cam așa: "Iubite amice, Treci îndată pe la mine. Este vorba de o afacere foarte importantă, care ne poate face norocul la amândoi." Îl cunoșteam pe Dame ca pe om deștept și întreprinzător. Fără întârziere m-am dus să-l văz, torcând pe drum fel de fel de frumoase închipuiri. În câteva vorbe mi-a spus tot planul lui: o gazetă cum n-avusese țara până atunci; o gazetă fără coloare politică; o gazetă de informațiuni de pe câmpul războiului; o gazetă care să cultive entuziasmul popular pe chestiunea independenții... Să-i căutăm numele... Numele unei gazete e greu de găsit; dar după câteva minute de ...

 

Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel)

Dimitrie Anghel - Mihail Kogălniceanu (Anghel) Mihail Kogălniceanu de Dimitrie Anghel Publicată în Luceafărul [Sibiu], IX, 22 16 nov. 1910, p. 532—534 Ce farmec trist au colecțiile vechi, efemerele de o zi, foile grabnic tipărite ca să arunce o știre senzațională, o telegramă care a făcut ocolul lumii, o întîmplare stropită cu sînge și cîte alte fărîme din viață. Așa, răsfoiam mai ieri colecția prăfuită a unui jurnal ce poartă data anului 1877, și o melancolie nestăpînită mă cuprinsese, cetind întîmplările trecute, dînd peste nume ce au pasionat opinia publică și peste anunțuri de prăvălii vechi. Filă peste filă se așeza, zi peste zi, an peste an, păstrînd în ele, ca în niște pături sedimentare, urma unei vieți care a fost. Și iată că printre atîtea știri și fapte diverse, printre telegramele ce vădeau starea febrilă de care era cuprinsă lumea în apropierea războiului, am dat peste faimosul discurs al marelui Kogălniceanu, privitor la profesorii Universității din Iași. Pasionat, ca un vînător chemat pe o urmă, am rătăcit înainte în pădurea aceasta de hîrtie, ale cărei foi le-au scuturat rînd pe rînd anotimpurile. Și figura marelui om se înălța covîrșitoare dintre pagini, ...

 

Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi

Duiliu Zamfirescu - Levante şi Kalavryta la Missolonghi Levante și Kalavryta la Missolonghi de Duiliu Zamfirescu Voi, ce-n fața mea, tăcute, mari ruini de amintire, Înălțați zidiri știrbite, triste resturi de mărire, Vorbiți, spuneți, ce e timpul, voi care-ați purtat pe umeri, Veacuri mari ca vecinicia, ani ce nu mai poți să-i numeri! Spune, Zante, unde-i timpul când Byron, în liniștire, Pe-ale mării tale valuri dorul său și-l legăna..., Ș-ale vântului suspine când nebuna sa iubire Cu suspine le-ngâna? Missolonghi, unde-i vremea când pe zidurile tale, Surâzând mureau toți grecii ca eroii din povești? Unde-s sfintele morminte după adormita vale Ce opreau cu-ale lor umbre pe drumeț în a sa cale? Unde-i Botzaris eroul?... — Missolonghi, unde ești? Vântul singur îmi răspunde: “Tot pe lume-i trecătorâ€� Iar pe mare echo strigă, prins de-un val spumegător: “E trecător..., e trecător...â€� I De la Zante care-și scaldă portocalii săi în mare Împrejur, cât vede ochiul în nemărginita zare, N-a purtat vreodată valul, pe-al său braț legănător, Lopătar mai fară grijă, mai frumos decât Levante De la Zante. Către ...

 

George Coșbuc - Gramatica și medicul

George Coşbuc - Gramatica şi medicul Gramatica și medicul de George Coșbuc Odată îmi trimise un medic renumit Pe fiu-său la școală pe două luni, cu dorul Să fac din el gramatic și retor, căci feciorul Isteț era la vorbă și gând, un îndrăcit, Da-n lună cu piciorul. În școală eu, firește, voind să-l introduc În taină de gramatici, încep cu poezia; Iau versul Iliadei: Să-mi cânți, muză mânia, Căci ea pe mulți trimite la iad, apoi apuc Să-i spun ce-i prozodia. Deseară, când băiatul se duce la părinți, El spune ce-i prin școală și prinde să recite: Să-mi cânți, muză mânia, căci ea pe mulți trimite La iad; vestitul doctor a prins să criște-n dinți Ca cei scoși din sărite. Atâta i-a fost școala baiatului; de-atunci El n-a venit la mine, căci tată-său pesemne Ținea c-aceste versuri sunt oarecum nedemne De-un doctor; dar în fine dai versuri unor prunci Ca versul să-i îndemne. Trecură zile multe, și-odată mă-ntâlnesc Cu doctorul pe stradă; fățiș venind spre mine, El râde, mă salută, poftindu-mi bani și bine, ...

 

George Topîrceanu - Mircea Dem. Rădulescu: Nocturnă

... curat De olandă fină... Dar visările ce trec, Ca să te dezmerde, ți-au aprins la cap un bec Cu lumină verde. Din oglinzi piciorul fin Pe mătasa moale Se răsfrânge ca un crin Cu nuanțe pale. Dormi! Amorul rafinat Cheamă deopotrivă Spre minciună și păcat Gura ta lascivă. Dormi, frumoasa ...

 

George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)

George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu) Păcatul de George Topîrceanu I Trist vâjâie vântul și crengile-ndoaie, În negură cântă al codrilor glas Și calul străbate, prin pânze de ploaie, Drum fără lumină și fără popas... Un fulger deasupra tresare o clipă, Se văd nouri vineți pe cerul cernit, Și pasărea nopții sălbatică țipă De spaimă, cu glasul prelung, ascuțit. Și țipătul jalnic răsună departe, Ecou-l repetă cu sute de guri. — Adânc răspândește o spaimă de moarte Plutind peste-ntinderi de negre păduri... Noaptea-i oarbă, vântul bate, Ploaia pică-n picuri reci, Fulgerele depărtate Dau lumină pe poteci. La apus, din vreme-n vreme, Tunetul departe geme, — Du-te, du-te, nu te teme! Noaptea-i neagră, — las’să fie, Că-ți arată drumul greu Doi ochi negri — și te-mbie Să te duci spre ei, mereu. Pentru ochii de cărbune, Iadu-n cale de s-ar pune, Spaima lui nu te-o răpune. Și de ploaie nu te plânge, Brațe albe când te-or strânge, Simți în vine foc, nu sânge! II Vuind prelung se-ntinde a clopotelor jale În pacea nopții negre. La vechea mănăstire, Chiliile — bătrâne zidiri medievale — ...

 

George Topîrceanu - Păinjiniș

George Topîrceanu - Păinjiniş Păinjiniș de George Topîrceanu În plasa gândurilor mele de lumină Ți-am prins imaginea: o viespe Subțire-n mijloc, ageră și fină. O adiere poate s-o desprindă Din luminosul ei hamac. Să cadă ca o floare pe fața unui lac, Să-i tulbure metalica oglindă... E seară... Plopii înșirați în zare Se sting departe - Văpăi de umbră, facle funerare La căpătâiul zilei moarte... De ce să-mi stai zadarnic împotrivă? Rămâi a mea... O, nu te zbate, dulcea mea captivă, - Rețeaua fină s-ar cutremura Și fiecare fir întins prea tare Mă doare... Că le-am urzit - păianjen solitar - Nu din argintul razelor de lună, Ci din fiorul unui vis bizar Pe care Noaptea mi-l aduce-n dar Ca să-l trăim o clipă

 

Ion Luca Caragiale - Boul și vițelul (Caragiale)

Ion Luca Caragiale - Boul şi viţelul (Caragiale) Boul și vițelul de Ion Luca Caragiale Un bou, ca toți boii puțin la simțire, În zilele noastre de soart-ajutat... Învață la școală cartea de cetire Și ajunse boul un bou învățat. Mare lucru-n lume e și-nvățătura! Ține loc de multe, chiar și de talent... Printr-o bună școală, rafinezi natura: Din vițel poți scoate un bou eminent. Nu încape vorbă, între animale, Un așa specimen greu să mai găsești Să citească zilnic feluri de jurnale, Rumegând atâtea știri politicești. Astfel, eminentul, în curent cu toate, Iată, pe nepotu-i tânăr l-a-ntâlnit: „Unchiule, cum mergem?â€� — „Excelent, nepoate! A mai grea problemă s-a și resolvitâ€�. „Unchiule, iar glume!â€� — „Ba deloc, băiete! Sunt de-acord cu toții, foarte sigur știu... Și m-ascultați pe mine, eu citesc gazete: Tu nu știi nimica, ești un agiamiu. Mă-ndoiam eu însumi: m-am convins în fine, C-am scăpat de-acuma de orice nevoi: Ni sunt deopotrivă voitori de bine Și au multă milă cei mai mari de noi. N-au pierit zadarnic, astă primăvară, Dintre ...

 

Ion Luca Caragiale - Cazul d-lui Pawlowsky

Ion Luca Caragiale - Cazul d-lui Pawlowsky Cazul d-lui Pawlowsky de Ion Luca Caragiale Foarte rău a făcut d- Pawlowsky, recunosc și eu; dar oricât aș recunoaște-o, iarăși nu mă pot mulțumi să o constat numai. Cazul d-lui Pawlowsky este grav; merită prin urmare o dezbatere mai aprofundată. Să procedăm metodic. Mai întâi și-ntâi, cine l-a autorizat pe d-l Pawlowsky să vorbească? fiindcă, mai la urma urmelor, d. Pawlowsky, presupunând că este un om care se respectă, nu putea vorbi, fără o prealabilă autorizare, decât în numele d-sale personal, ca Pawlowsky, pur și simplu Pawlowsky. Dar să meargă d. Pawlowsky și, fără nici o autorizare, să-și permită a vorbi ca și cum ar fi fost autorizat, mărturisesc drept că aceasta n-o înțeleg din partea d-lui Pawlowsky! Eu bănuiesc ce și-a zis d. Pawlowsky. D. Pawlowsky și-a zis așa: nu sunt autorizat să vorbesc; dar mai la urma urmelor, ce-mi trebuiește? pot foarte bine vorbi și fără să fiu autorizat. Ei bine, iată ce nu pot eu aproba la d. Pawlowsky: d. Pawlowsky a făcut ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>