Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FLACARĂ
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 160 pentru FLACARĂ.
Alexandru Macedonski - Romanța frunzei de chiparos
Alexandru Macedonski - Romanţa frunzei de chiparos Romanța frunzei de chiparos de Alexandru Macedonski Eu cunosc un loc retras Unde nimeni n-o să poată Să urmeze-al nostru pas... Vino: Uită lumea toată. Pământeștile păreri Îl cred plin de-ntunecime, Însă mint — căci nicăieri Nu ard flăcări mai sublime. Viața nu e pentru noi -- Lumea e de rele plină... Ești o floare — sunt lumină -- Vom fi cerul
Alexandru Macedonski - Rondelul trecutului
Alexandru Macedonski - Rondelul trecutului Rondelul trecutului de Alexandru Macedonski Iată Pometeștii, iată Adâncata, Scurtul pod de bârne este retrecut. Renviază mama, îmi zâmbește tata... Vreme câtă curs-a parcă n-a trecut. Jar și vâlvorare soarele urcat-a. Arde grâu-n flăcări pân' la brâu crescut. Iată Pometeștii, iată Adâncata, Scurtul pod de bârne este retrecut. Iarba pe tot șesul de cosit e gata. Apele-și deșiră graiul nentrecut. Pentru viața de-astăzi mi-a sosit răsplata Copilandrul vesel din nou m-am făcut... -- Iată Pometeștii, iată
Alexandru Vlahuţă - 1907 1907 de Alexandru Vlahuță Minciuna stă cu regele la masă... Doar asta-i cam de multișor poveste: De când sunt regi, de când minciună este, Duc laolaltă cea mai bună casă. O, sunt atâtea de făcut, vezi bine, De-atâtea griji e-mpresurat un rege! Atâtea-s de aflat! Și, se-nțelege, Scutarul lui nu poate fi oricine. Ce țară fericită, maiestate!... Se lăfăiește gureșa Minciună. Că numai Dumnezeu te-a pus cunună De-nțelepciune și de bunătate Păstor acestui neam ce sta să piară, Ce nici nu s-ar mai ști c-a fost, sărmanul, De nu-și afla sub schiptrul tău limanul, De nu-ți sta-n mână bulgăre de ceară. Că tu sălbatici ai găsit aice, Sălbatici, și mișei, și proști de-a rândul, Ș-o sărăcie cum nu-ți dai cu gândul... Dar faci un semn, și-ncep să se ridice Oștiri, cetăți, palate lume nouă, Izvoarele vieții se desfundă; De pretutindeni bogății inundă; Și tu le-mparți cu mâinile-amândouă. Azi la cuprinsul tău râvnește-o lume. E-o veselie ș-un belșug în țară, Că vin și guri flămânde de pe-afară. Tot crugul ...
Alexandru Vlahuţă - Delendum Delendum de Alexandru Vlahuță Haide, suflete, ridică-ți leghioanele de gânduri, Și-mbrăcate-n za eternă întocmește-le în rânduri, Bate-te cu tine însuți, zbuciumă-te nopți întregi, Ca durerea ta în ritmul sfânt al versului s-o legi! Și m-așez să scriu la masa de hârțoage încărcată... Mintea-mi arde-nvălmășită tâmplele încep să-mi bată. Am atins abia condeiul, și m-au apucat fiori... Parcă văd cum stau la pândă, pătimași și cârtitori, Nevoiașii noștri critici spadasinii damblagii, Cari, neputând să muște, morfolesc arta-n gingii! Trebui să respecți bontonul, să-ți gătești versul în frac, Dacă ții ca prin saloane să poți fi lumii pe plac. Nu-ți lăsa simțirea caldă, plină, vie și întreagă Să zbucnească, și veșmântul, care-i vine, să-și aleagă; Ci ți-o-mbracă-n floricele, și-i dă-ncunjur pe departe. Plângi, urăște și blestemă după regula din carte. Fii galant nesocotește-ți patima-n care te zbați, Nu cumva să superi nervii criticilor delicați: Poezia e un cântec dulce, un parfum ceresc!... De-așa artă parfumată, o, vă foarte mulțumesc! Când mi-i inima-ncărcată, și când gândurile-n muncă Bat și rup zăgazul ...
Alexandru Vlahuță - Slăvit e versul
Alexandru Vlahuţă - Slăvit e versul Slăvit e versul de Alexandru Vlahuță În vers e mântuirea când n-ai nimic de spus. Se deapănă pe rânduri, ca firul de pe fus, Din volbura de vorbe se deapănă ușor Un cântec ce sporește, mai larg, tot mai sonor, E opera vrăjită ce din nimic se-ncheagă, Și nu-i nici o nevoie ca lumea s-o-nțeleagă. În vers e mântuirea când n-ai nimic de spus. Pe trepte de dactile vin vorbe mari de sus, Iar critica solemnă, ce-n gol vede-adâncime, Ca un copil adoarme în leagănul de rime. Slăvit e versul cântec, miraj, întraripare E-n Nemurire-o carte de liberă intrare. Tu ia doar la crestarea silabelor aminte, Să nu prea bată-n struna știutelor cuvinte, Ci-n răsuciri de fraze, cu vorbe de la tine, Fă sunetele goale să ni se pară pline, Cum, iscusit dispuse, oglinzile ne mint, Dintr-o-ncăpere-ngustă făcând un labirint. Nici șir, nici sens... Acestea ne-ar dezvăli secretul, Am ști ce spui, ce cugeți. Și, pentru noi, poetul Cu cât mai nențeles e, cu-atât e mai profund. Ce mici devin chiar zeii când nu se mai ascund! ...
Alexandru Vlahuță - Supt legea tunului
Alexandru Vlahuţă - Supt legea tunului Supt legea tunului de Alexandru Vlahuță I Ard, zi și noapte, marile furnale, În vastele uzine ale morții. Din mii de coșuri funerare torții Se-nalță limbi de flăcări infernale, Ce spun că toate-s șubrede pe lume, Că vremea-și sparge formele ei goale, Dând celui tare dreptul să se scoale Asupra celui slab și să-l zugrume. Se prăbușesc cetăți, credinți și pravili, Ce ni le-nchipuiam nestrămutate: Un vânt turbat asupra lumii bate, Pieire e, și rupte-s orice stavili... II Ce tristă și amară-nvățătură Din viforul acesta se ridică! Iar vei trăi, sărmane om, în frică, Iar te-a supus întunecata ură. Popoarele-nvrăjbite între ele Vor sta de-acum, ca fiarele, la pândă, Sub veșnica-narmărilor osândă, Cătând unul pe altul să se-nșele. Căci răni adânci, în veci nevindecate, Vor sângera-n tăcerea așteptării; Copii crescuți în setea răzbunării Vor duce-n luptă proaspete armate, Și iarăși vor acoperi pământul Mormanele de morți și de ruine, Și toat-a lumii trudă spre mai bine Ca pulberea va risipi-o vântul... III Lanț ruginit, verigă cu verigă, Iubirea dintre oameni se desface: Când fiara ...
Alexandru Vlahuţă - Valuri Valuri de Alexandru Vlahuță Visând împăratul să rupă hotarele ce-l îngrădeau, Și marea-i putere s-o-ntindă pe-ntregul pământ și pe mări, Tărie de vifor pusese în sufletul oștilor lui, Ca nici un vrăjmaș să mai poată cu armele-a-i sta împotrivă; Iar ochii de fiară flămândă rotindu-și-i peste cuprinsuri, Vedea cum noroadele toate în cale-i se pleacă-ngrozite, Vedea cum cetăți întărite, palate de piatră și domuri, Cu vâlva atâtor coroane, ca pleava se spulberă-n vânt. Ș-a fost un blestem pe ursita sărmanelor neamuri de-atunci, Că-n scrum și-au văzut prefăcută întreaga lor muncă de veacuri. Scrâșnind luptătorii, în iureș, ca iarba sub coasă cădeau, Năprasnic vârtejul pieirii din țară în țară trecea În urmă-i coloane de flăcări zbucneau din cetăți năruite Și-n vuietul crâncen al morții, sub negrele stoluri de corbi, Trufaș, împăratul călare, cu rânjet privindu-și isprava, Prin râuri de lacrimi și sânge, pe punte de leșuri trecea. Dar iată că tocmai în ceasul când brațele sta să-și întindă, Pământul întreg să-l cuprindă, un răcnet de leu, din adâncul Sălbaticei Asii, îi spune ...
Alexei Mateevici - În zarea anilor
Alexei Mateevici - În zarea anilor În zarea anilor de Alexei Mateevici În zarea anilor trecuți Eu văd în flăcări asfințituri, Eu văd albastre amurgituri În zarea anilor trecuți. E primăvară. Sunt în floare Salcâmii. Stau pe gânduri puși. Și o căldură-mbătătoare Și o miroznă-amețitoare Mă duce lin departe-n zare, În zarea anilor apuși. Ș-atunci salcâmii gânditori Stau înfloriți în zori de foc; În umbra crengilor cu flori Visam eu visuri de noroc... Dar anii ceia sunt pierduți În zarea anilor trecuți. Ca și atunci, văd și acum Lucirea zorilor pe drum, Salcâmi în floare, gânditori... Dar unde-s visele cu flori? Aceia ani, acelea zori Trecuți de-acuma sunt și duși În zarea anilor apuși. Chișinău, 13 mai
Alice Călugăru - Şerpii Șerpii de Alice Călugăru Sub falnica desfășurare de crengi a umedei păduri, Mă culc în ierburi legănate, și-n palme tâmplele-mi se razmă; Și nu las somnul să mă-nfrângă cu-a buruienilor mireasmă, Că lin încep să șuier cântul ce cheamă șerpii lungi și suri. Și vie alunecând subt frunze, cu-ncete mlădieri de ape, Cu zvârcoliri de-ascunse flăcări verzui, ce-ar tremura subt jar, Să-ntindă asprii către mine vicleanul cap triunghiular, În care turburi ochi veghează sub străveziile pleoape. Cu-o fluierare prelungită începe necunoscutul cânt, Ce-o să-i adune de departe și-amăgitor o să-i dezmierde. Și ei se vor târî spre mine pe mușchiul înflorit și verde Ieșind pe rând din întuneric, cum ies izvoare din pământ. Și iată că de pretutindeni aud un foșnet de tufișuri; Erau încolăciți pe ramuri, ca lanțul iederei vicleni; Își plămădeau prin ierburi crude veninul lor de buruieni; Dormeau cu apele pădurii, ascunși sub grelele pietrișuri. Dar când descântecu-mi departe zvârli întâiul lui fior, Deodată fiecare-n codru lăsat-a cuibul singuratic, Și-nvinși de jalea prelungită a fluieratului cromatic, Își măsurară- ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de război se dete, aerul e-nzgomotat Armele! și eho iară armele! mai depărtat. Pe câmpie răspândite scadroanele tropăiesc, Decât crivățul mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor uruire, armăsarii ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror taberi ...
Alphonse de Lamartine - Seara (Lamartine)
Alphonse de Lamartine - Seara (Lamartine) Seara de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Seara aduce lina tăcere; Pe pustii stânce eu așezat Iau după urmă al nopții car Ce-n aburosul senin pășește. Venus se nalță pe orizon, Și la picioare-mi steaua-amoroasă Cu-a sa lumină misterioasă Argintuiește verdele șes. Prin deasa frunză acestor arburi Auz zefirul încet șoptind Lângă morminte ast sunet simt Parcă ar trece zburând o umbră. Dar totodată scapă din cer Senină rază din steaua nopții, Și pe tăcuta-mi frunte-ndreptată Lin se revarsă peste-ai mei ochi. Dulce lucire d-un glob de flăcări! Rază mult dragă! ce mă voiești? Vii oare-n sânu-mi cel obosit S-aduci lumina într-al meu suflet? Sfințita taină acestor lumi Te cobori oare ca să-mi descoperi, Taină ascunsă l-această sferă În care ziua te-așteaptă mult? O-nțelepciune neînțeleasă Te îndreptează la ticăloși? Ce! vii tu noaptea a-i lumina Ca dulcea rază unei nădejde? Vremea ce vine ai ca să spui Inimii triste ce-n veci te cheamă? Rază mult sfântă, ești aurora Acelei zile ce n-are-apus? Inima-mi toată se- ...