Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FLUIERA

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 66 pentru FLUIERA.

George Coșbuc - În miezul verii

George Coşbuc - În miezul verii În miezul verii de George Coșbuc O fâșie nesfârșită Dintr-o pânză pare calea, Printre holde rătăcită. Toată culmea-i adormită, Toată valea. Liniștea-i deplin stăpână Peste câmpii arși de soare, Lunca-i goală: la fântână E pustiu; și nu se-ngână Nici o boare. Numai zumzetul de-albine, Fără-ncepere și-adaos, Curge-ntruna, parcă vine Din adâncul firii pline De repaos. Și cât vezi în depărtare Viu nimic nu se ivește... Iată însă, colo-n zare, Mișcător un punct răsare Și tot crește. Poate-i vrun bătut de soartă Care-aleargă pe câmpie Într-atâta lume moartă! Dor îl mână, griji îl poartă, Domnul știe! Poți acum să-l vezi mai bine: E femeie, o sărmană, Strâns la piept în scutec ține Un copil; și-n sârg ea vine, Vine-n goană. De călduri dogoritoare, Foc aprins îi arde chipul; Un cuptor e roșul soare, Și cărbune sub picioare E nisipul. Când ajunge la fântână, Jos pe-o pajiște săracă Pune-odorul ei. Din mână Saltă cumpăna bătrână Și se pleacă. Scârțâind, din nou ea crește. Mama toarnă cu tot zorul Apă-n pumni, și se grăbește La copil și-i ...

 

George Coșbuc - Lordul John

George Coşbuc - Lordul John Lordul John de George Coșbuc Se zvonise prin ziare Că-n Irlanda e-ntr-un sat Un bărbat grozav de tare. Lordul John, prinzând de veste Cine e și de-unde este, Pleacă-n grabă ca să vadă Dacă e adevărat. Ca mulți lorzi de viță veche Din întunecatul Nord, Lordul John e-ntr-o ureche: Fluieră pe drum și cântă Și e cel dintâi la trântă. Și-i voinic fără pereche Și e cel mai tare lord. A găsit în urmă satul; Pe țăran el l-a găsit Ocupat cu măturatul Curții. Și, ochindu-l bine, Lordul drept spre dânsul vine Și descalică degrabă Făr-a zice „bun sosit“. Ș-apoi gata de luptare! – „Tu ești Willy Spucker?“ – „Eu.“ – „Spun că ești grozav de tare De ți-a mers cuvânt prin lume, Eu din Londra vin anume, Să ne punem la-ncercare. Trântă deci cu tine vreau!“ Willy Spucker se crucește, Simte palmele că-i ard, Leneș târnul și-l proptește; Scuipă-n palme și se-ntinde Și pe lord de brâu ...

 

George Topîrceanu - Fantezie de toamnă

George Topîrceanu - Fantezie de toamnă Fantezie de toamnă de George Topîrceanu Acesta-i un cântec pe care de mult Am vrut să vi-l cânt dumneavostră. Natura-l repetă cu aspru tumult. Acesta-i un cântec pe care-l ascult Cu nasul lipit de fereastră. Ca vechiul ceasornic cu muzică, port Cântare latentă în mine. Se pune-n mișcare un tainic resort Și-mi cântă romanța trecutului mort În freamăte lungi de suspine. Cu crengile ude și fără veșmânt Salcâmii la poartă se-ndoaie. Pe stradă se plimbă iernaticul vânt Și fluieră-n tactul aceluiași cânt Și plânge cu lacrimi de ploaie. În casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Și cărțile toate-l urmează în cor, Începe să cânte întregul decor, — Ceasornicul bate măsura. Și-acuma-i un cântec adânc, ne-ntrerupt: Dulapul cu-o aripă frântă, Și patul, și soba, și scaunul rupt, Și vechile cadre cu flori dedesubt Se uită la mine și cântă. Ca undele mării izbite de dig Pereții-mprejur fredonează... Și numai o muscă surprinsă de frig Pe masă, alături de-un rest de covrig, Cu labele-n sus,

 

George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu

George Topîrceanu - I. Minulescu: Trei romanţe pentru mai târziu I. Minulescu: Trei romanțe pentru mai târziu de George Topîrceanu Romanța automobilului Păzea! Păzea că trece-n goană, Aleargă, Vâjâie ca vântul, Și dacă n-ai urechi normale te face una cu pământul! El vine drept din arsenalul Progresului uman Modern, Să te trimată-n bezna rece a Absolutului etern. Păzea! Că trece-n zbor copilul civilizației extreme Și zvârle-n aer trei semnale, — Trei versuri mici Din trei poeme Pe care trei poeți deodată În trei orașe le-au cântat, — Un leit-motiv, Trei note scurte, cu timbrul galbenului mat. Dar cine poate să priceapă Simbolul celor trei semnale Ce conturează-n spațiu Albe Și verzi Intenții criminale? Păzea, că e iresponsabil, El are flacări în artere Și te pălește fără veste cu patruzeci de cai putere! Pufnește, Zbârnâie, Se-ntoarce Și lasă-n urma lui, pe drum, Miros albastru de benzină Și nori de pulbere Și fum... S-a dus, Adio! Poate-acuma deja comite alte crime, Pe când în urma lui se scoală din praf Infirmele victime, — O hecatombă de cadavre Pe-altarul nobilului Sport, Gesticulând cu indignare, din drum, ...

 

Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat

Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ţinterimul unui sat Elegie scrisă pe ținterimul unui sat de Gheorghe Asachi Imitație Al aramei sunetoare aud tristul semn și sânt Menind soarelui repaos în a lui zilnic mormânt; Obosit acum săteanul lucrul câmpului său curmă. Fluierând păstorul vine la cotun cu a sa turmă. A pierdut a lor frumˇsețe înfloritele câmpii, În negură misterioasă ascunzând a ei mândrii; Firea-n inimă-mi insuflă o adâncă întristare, Lumea-o părăsește-n umbră și-ntru a mea cugetare, Ca-n paragină câmpie un greu gemăt amorțit La auzul meu răsună de pe turnul învechit; Bufa cea posomorâtă, când natura să-ntristează, Pe a nopței înturnare prin un bocet crud serbează. Câtu-i dulce a ta soartă, în sat, o, locuitor, Lângă soața credincioasă, în îngustul foișor! Nimic lin cursul turbură de-o viață fericită, Ziua este ostenelei, noapte-amoriului menită. Mușchiul, care anii repezi în țărână-a prefăcut, Pe părinții voștri-ascunde în mormântul cel tăcut; Acolo, pe cea movilă, unde sălcile umbrează, Ale inimei duioase lacrimile rourează; Dulcea boare-a dimineței, buciumarea de ...

 

Heinrich Heine - Ce tristă mi-e inima...

Heinrich Heine - Ce tristă mi-e inima... Ce tristă mi-e inima... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 19 februarie 1895 Ce tristă mi-e inima, tristă ! E-n mai și e cald și-i lumină. În deal, lîngă teiul de strajă, Stau dus pe reduta-n ruină. Alunecă gîrla-ntre sălcii; În luntre-un copil de pescar Tot plescăie undița-n apă Și fluieră micul ștrengar. În mii de culori mi s-arată Podoabele mîndrei naturi: Grădine, și chioșcuri, și oameni, Și vite, și lunci, și păduri. Jos, fete albesc și bat rufe; Lin zbîrnîie din depărtare Subt scocul înalt, roata morii Și prăfuie mărgăritare... Pe lîngă gheretă se plimbă, În turnul castelului sur, Străjeru-n tunica lui roșe; El face la stînga-mprejur. Cu flinta la soare se joacă Și-i fulgeră-n mîini acea flintă; Salută, o pune la umăr... Aș vrea să mă ieie la

 

Ion Luca Caragiale - O ședință la "Junimea" în ajunul Anului Nou

Ion Luca Caragiale - O şedinţă la "Junimea" în ajunul Anului Nou O ședință la "Junimea" în ajunul Anului Nou de Ion Luca Caragiale Berbantul Ghermani , cel dintâi sosit, se plimbă agitat prin salon și învârtind bastonul cântă: Ființa-mi jună duios te cere, Scoțând suspinuri neîncetat, Iar tu, iubito, vreo mângâiere Nu-i dai să fie mai ușurat. Jak Negruzzi , intrând, cu vocea stinsă [1]: La jocuri cu Lucsița ades mă întâlneam, Când ea era copilă și eu copil eram, Aveam în tot momentul certări și împăcare, Eu mă certam prin semne și ea cu vorbă tare. Menelaos , după ce a ascultat uimit, dus, transportat cu gândul în Câmpina-Wagon: Aferim, bre, Jak, Ce craidon, ce drac, Mare șarlatan, Îh! Aman, Aman! Jak Negruzzi: Un fruct este puterea, ce-nșeală la privit, Frumoasă-i este coaja, dar miezu-i putrezit [2]. Menelaos , exclamând cu regret: Putere!... oh! puterea, Ioc, puterința mea. Marghiloman , copilul Eyolf al lui Titu, intră călare pe băț: Frunză verde de susai, Oh! vai! Ca mâni vine luna mai Și-alergările de cai, Hi, hai! Tache Laurian apare cântând: Nevastă, bărbatul tău Prăpădi-l-ar Dumnezeu, Căci p-acasă nu-l mai ții, Și ...

 

Ion Luca Caragiale - Prea sărac

Ion Luca Caragiale - Prea sărac Prea sărac de Ion Luca Caragiale Pauverte, pauverte, c'est toi la courtisane... (MUSSET) Am zis iubitei mele: „Vino La câmp, s-auzi un pitpalacâ€�. Ea: „Da, îmi place pitpalacul... Dar nu merg: tu... ești prea săracâ€�. Plimbându-mă-n singurătate, O odă gloriei eu fac: Dar gloria se depărtează „De ce fugi?â€� zic. — „Ești prea sărac!â€� Mă duc atunci la masa verde, Să-ncerc norocul — poate fac O lovitură... Dar norocul „Pleacă, îmi zice; ești sărac!â€� Mă duc acasă melancolic. Stau trist, visând într-un ceardac, Și pițigoiul din grădină Îmi fluieră: „Ești prea sărac!â€� Mă duc la editor c-o carte. E iarnă, frig — voi să mă-mbrac; Dar editorul mă respinge: „Nu te-editez; ești prea sărac!â€� Atunci, voii de disperare Să mă atârn de un copac, Dar craca fuse prea subțire, Mi-a zis trosnind: „Ești prea sărac!â€� A! sărăcie! Monstru palid, Când oare am să-ți viu de hac? Și sărăcia îmi rânjește Sardonică: „Ești prea sărac!â€� Îmi place către primăvară Să mănânc ochiuri cu spanac. ...

 

Mihai Eminescu - De-aș muri ori de-ai muri

Mihai Eminescu - De-aş muri ori de-ai muri De-aș muri ori de-ai muri de Mihai Eminescu C-o bucurie tristă te țin acum în brațe. Privire în privire și sân la sân trăim, Și gura ta-mi surâde, și ochii tăi mă-nvață Când ținem fericirea pe sân cum s-o iubim. Dar de-oi muri vreodată, copilă gânditoare, Crezi c-o să-ncet din stele mai mult a te iubi Și-o să petrec în pace prin lumile de soare,        În care-oi dăinui? Nu, nu, copilă scumpă!... De-i auzi în noapte, Când vei veghea în rugă la candela de-argint, De-i auzi cum tristă aripa unei șoapte        Te-atinge aiurind, De-i auzi vreo arpă sfărmată, plângătoare, Vuind ca jalea neagră ce geme prin ruini, Să știi că prin a nopții de întuneric mare,        La tine, înger, vin! Și să-mi deschizi fereastra, să trec o boare sântă Prin oalele uitate de veștejite flori, Să mângâi cu suflarea-mi a ta față pălindă,        Ochii tăi gânditori. Dar de-i muri tu , înger de palidă lumină, O, ce m-aș face-atuncea, mărite Dumnezeu? O să te ...

 

Mihai Eminescu - Pentru păzirea auzului

Mihai Eminescu - Pentru păzirea auzului Pentru păzirea auzului de Mihai Eminescu Dacă auzi în aer cântare dulce, veche, O taie chiar cu sila de la a ta ureche ­ Căci cântecele-acestea te-nchină dezmierdării Și-ți leagănă simțirea pe undele uitării; Se varsă înlăuntru-ți a aerului miere Slăbănogindu-ți mintea și mândra ei putere Și acea socoteală măreață-mbărbătată A sufletului mândru o-ntunecă îndată. Prea dulce adormire în aer curge miere Și inima-ți bărbată devine de muiere, Iar mintea ta cu partea ei cea nălucitoare Nu încetează-n forme a plămădi, ușoare, Acele chipuri mândre în cântec înțelese: Cu chipuri pătimașe se umple ea adese. Când cântăreții nu-i vezi ș-a fi muieri se-ntâmplă, Atunci se bate-n tremur sângele tău sub tâmplă Și-n primitorii creieri îndată el încheagă Poftite chipuri albe ­ femei cu firea dragă. Nu fluierați de-aceea urechea-n versul iambic: Picioru-ușor se mișcă în saltul ditirambic, Fără de rânduială, și dulce și molatec, Ca ceara ea îți face sufletul muieratec. De vrei să scapi de ele, de-urmarea lor amară, Astup-a ta ureche ...

 

Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit

Ion Luca Caragiale - Cănuţă om sucit Cănuță om sucit de Ion Luca Caragiale A fost odată un om care toată viața lui nu s-a putut potrivi cu lumea - un om sucit. Mă-sii i-a abătut să nască tocmai despre ziuă la lăsata secului de postu mare, când se pornise o zloată grozavă. Paștele în anul acela cădea în iarnă de tot. Tată-său a alergat cu brișca la moașa satului tocmai în margine. Moașa dormea; d-abia se întorsese acasă de la arendașul moșiei, unde fusese chef. A trebuit vreme până s-o deștepte, până să se îmbrace femeia, până să se urce-n brișcă. Copilul a așteptat cât a așteptat și, până să-și piarză răbdarea mă-sa care se văita cumplit, și-a pierdut-o el p-a lui și s-a repezit așa fără socoteală în lume, tocmai când s-auzeau clopoțeii de la brișca lui tată-său la scară. Peste vreo patru săptămâni, a venit vremea să-l boteze: Radu, Răducanu, Canuță - fără praznic la călindar. După ce s- ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>