Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru HĂULIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 16 pentru HĂULIT.

Ștefan Octavian Iosif - Secerișul (Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Secerişul (Iosif) Secerișul de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cîmpiile țin astăzi sărbătoare ! Prin holde coapte, fetele grăbite Înoată pîn'la brîu, împodobite Cu roșu mac și vinete cicoare... Huiește secera fulgerătoare... Bat mii de raze-n fețe dogorite. Ușor se-nclină spicele-aurite, Cad snopii-n șir... Cîntați, secerătoare ! Se clatină, lung țipă subt povară Căruțele pe drumul alb de țară ; Pocnind din bice, hăulesc flăcăii. Apusul joacă într-un potop de pară : Se duce craiul zilelor de vară Spre alte lumi, departe-n fundul

 

Alecu Donici - Frunzele și rădăcina

Alecu Donici - Frunzele şi rădăcina Frunzele și rădăcina de Alecu Donici Într-o zi de vară, lină, călduroasă, Răspândind în vale umbră răcoroasă, Frunzele pe arbor vesel dănțuiau Și cu zefirașii astfel se șopteau: — Dulce e viața frunzelor, când ele, De rouă lucinde, mândre, tinerele, Lumea înverzesc Și o răcoresc. Călătorul pacinic, obosit de cale, Oricând se arată în a noastră vale, Sub arbor el stă Repaos de-și dă. Mândre fetișoare locul vin să prindă, Vrând la umbra noastră hora să întindă; Și cel păstoraș Le cântă de jale-n al său fluieraș. Iar de primăvară, chiar privighetoarea, Cântăreața văii, cea fermecătoare, În desimea noastră mult s-a răsfățat Și ne-a tot cântat. Apoi când românul doina hăulește, El pe frunză verde întâi o numește; Înșiși zefirașii, voi ne legănați Și ne dezmierdați. — Dar spre neuitare, Nu se cade oare — Frunzelor le zise un glas din pământ -- Despre rădăcină vreun bun cuvânt? — Cine-i rădăcina? Și cum de cutează Cu noi să se certe, când nici se-nsemnează? Frunzele pe arbor zise vâjâind, De ciudă plesnind. — Rădăcina face arborul să crească Și peste tot anul frunză ...

 

Constantin Stamati - Dorul de patrie

Constantin Stamati - Dorul de patrie Dorul de patrie de Constantin Stamati Dedicat României Am fost și eu român, Dar m-am făcut păgân, Căci tânăr fiind, Bietul meu pământ, De tătari călcat, Ei sclav m-au luat. . . . . . . . De-acum numai moartea Să mă scape poate Din păgânătate. Doina veche a unui prizonier la tătari1 Bunului patriot și fumul țării sale i se pare dulce și mirositor...2 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Când aș fi o frunzișoară Ca de zefir aripioară, Care căzând în izvor Plutește pe el ușor, Eu m-aș smulge cu grăbire Din crenguța unde sunt, Aș sări cu mulțumire În pârăuț sau în vânt; Sau aș zbura pân-departe, Peste păduri neumblate, Sau aș zbura peste râpi, Ca pasăre cu aripi, Peste stânci de cremeni oable, Peste răsfățatul lac, În care ca plete albe Rădăcini de copaci zac, Peste dumbrava cerboaicei, Peste bârlogul ursoaicei, Peste-ăuîn codru de stejari Ce stau chiar niște străjari, Peste râpi întunecoase, Lăcaș aprigului hoț, A căruia frunte arsă Și a lui ucigaș glonț N-ar putea să mă-ngrozească, N-ar putea să mă ...

 

Constantin Stamati - Imnul lăutei românești

Constantin Stamati - Imnul lăutei româneşti Imnul lăutei românești de Constantin Stamati O, lăută a Moldovii! tu ai fost de tot uitată În creanga Dumbrăvii Roșii ce românul hăulește, Și care umbrea cu faimă sânta apă a Sucevii, Cruntată în multe rânduri d-a neamicilor sânge... Vântul clătina odată mângâios a tale coarde; Dar curpănul zaluziei, întinzând vițele sale, S-au suit cu sumeție, s-au încâlcit pintre ele... O, lăută românească! cine poate să deștepte După timpuri vechi trecute încântătoriul tău sunet? Sau vei fi cu-ndelungare acolo în frunziș mută? Ori când vei face tu iarăși ca să zâmbească eroul De plânsul și îngrijirea logodnicei părăsite!!! O, lăută a Moldovii! odată în țara noastră Tu țineai hangul tristeții la a domnilor ospețe; Când lăutarul-maestru amesteca al tău sunet Cu al oaspeților cântec, tu consolai cu duință Dragostea misterioasă a româncelor fecioare. Tu celebrai cu putere biruințele faimoase, Tu frăgezeai ca un farmec pe românii cei mai aprigi, Tu umpleai de bărbăție pe cei fricoși în răzbeluri; Iar când tăcea lăutarul, toți se cufundau în gânduri, Căci ca tine cine altul, o, lăută mângâioasă, ...

 

Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834

Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834 Sentinela taberei de la Copou la 1834 de Constantin Stamati Luna răspândește rază galeșă și luminoasă În senina atmosferă pe cerul prevăzitor, Iar spre Moldova se uită cu cătătură duioasă Și dorește să găseacă pe mâhnitul muritor, Ca să-i trimită o rază mângâietoare și lină, Ce răzbate pân-la suflet și durerile alină.   Una dintr-acele raze strălucind înseninează Peste fața soldățească custodiului oștean; Dar întâmpină cu milă o lacrimă ce picase Pe răsucita musteață frumosului flăcăuan. Iar pe curelele negre și arma strălucitoare Se par ale lunii raze fulgere îngrozitoare. Mai încolo scânteiază ca niște piscuri de gheață Grămezile de sinețe oștenilor adormiți. Mai încolo șir de corturi ca troienele s-înalță, Care adăpostesc bravii de cu ziuă osteniți, A cărora fioroase și dogorite obraze Îngălbenindu-le luna și când dorm înfiorează. Așa era într-o sară ceata acea ostășească, Ce se părea că și lunii privind-o i-au plăcut, Că putu iarăși să vadă o tabără românească, Ca din pământ răsărită după timpuri ce-au trecut... Iar soldatul de la strajă de armă se sprijinește Și cu vers plin de-ntristare lăcrimând își hăulește: ...

 

George Coșbuc - Noapte de vară

George Coşbuc - Noapte de vară Noapte de vară de George Coșbuc Publicată în Lumea ilustrată , 1892, nr. 7 Zările, de farmec pline, Strălucesc în luminiș; Zboară mierlele-n tufiș Și din codri noaptea vine         Pe furiș. Care cu poveri de muncă Vin încet și scârțâind; Turmele s-aud mugind, Și flăcăii vin pe luncă         Hăulind. Cu cofița, pe-ndelete, Vin neveste de la râu; Și, cu poala prinsă-n brâu, Vin cântând în stoluri fete         De la grâu. De la gârlă-n pâlcuri dese Zgomotoși copiii vin; Satul e de vuiet plin; Fumul alb alene iese         Din cămin. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum deplină         Și-a-nnotat. Focul e-nvelit pe vatră, Iar opaițele-au murit, Și prin satul adormit Doar vrun câine-n somn mai latră         Răgușit. Iat-o! Plină, despre munte Iese luna din brădet Și se nalță,-ncet-încet, Gânditoare ca o frunte         De poet. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad; Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot         Apa-n vad. Dintr-un timp și vântul tace; Satul doarme ca-n mormânt Totu-i ...

 

Vasile Alecsandri - Șalga

Vasile Alecsandri - Şalga Sus pe malul Dunărei, La perdeaua cu câini răi, A Șalgăi a vădanei, Este-o turmă de cârlani Păscută de opt ciobani, Turma Șalgăi cea frumoasă Ca șoimul de inimoasă. La perdea-n miezul nopții Nimerit-au haiducii, Nimerit-au, năvălit-au, Paloșele zângnit-au, Pe ciobani legatu-mi-au, Dulăii-mpușcatu-i-au. Iar pe baciul cel mai mare Îl fereca și mai tare Cu coatele la spinare, De striga că rău îl doare: ,,Căpitan Caracatuci, Vătăjel peste haiduci! Peste cinci sute și cinci Tot haiduci de cei voinici. De-ai făcut vrodată bine, Fă-ți o milă și cu mine Și-mi dezleagă brațele, Rău mă dor sărmanele!" Căpitanul se-mblânzea, Brațele-i le slobozea. Iară baciul cum scăpa, Mâna-n sânu-și o băga, Bucium de aur căta [2] Și de trei ori buciuma, Văile se răsuna, Frunzele se clătina, Șalga-n somnu-i l-auzea, Din somn Șalga se trezea, La soacră-sa se ducea Și din gură așa-i zicea: ,,Maică, măiculița mea! N-auziși tu buciumând Și văile răsunând? Nu știu, maică, ciobanii Rătăcit-au cârlanii, Ori drumul au rătăcit, Ori haiduci i-au năvălit?" Baba ...

 

Vasile Alecsandri - Blestemul

Vasile Alecsandri - Blestemul Pe cel deal, pe cel colnic Trece-o pruncă ș-un voinic, Voinicelul hăulind Și pe murgul netezind, Iar pruncuța suspinând Și din guriță zicând: ,,Ia-mă, bădiță, călare Că nu mai pot de picioare. Drumu-i greu și grunțuros, Nu mai pot merge pe jos!" ,,Puiculiță, chip frumos, Eu te-aș lua bucuros, Dar mi-e murgul sprintenel În picioare subțirel, Murgu-i mic și drumu-i greu, Abia duce trupul meu, Trupul cu păcatele, Mijlocul cu armele." [1] ,,Nu ți-e milă și păcat! De la părinți m-ai luat, Și-n răi codri m-ai băgat! Dare-ar Domnul Dumnezeu Să fie pe gândul meu! Să te duci, bădiță, duci Pan-îi pica rob la turci, Cu picioarele-n butuci Și cu mâinile-n cătuși! Să te-ajungă dorul meu [2] Unde-a fi drumul mai greu! Să te bată jalea mea Unde-a fi calea mai grea! Murgul să se poticnească, În creștet să te trântească, Mâna dreaptă să-ți sclintească, Mâna stângă Să ți-o frângă, Să ții dârlogii cu dinții, Să mi te plângă părinții, Să te-nsori de nouă ori [3] Ca să faci nouă ...

 

Vasile Alecsandri - Hoțul și domnița

Vasile Alecsandri - Hoţul şi domniţa Hoțul și domnița de Vasile Alecsandri Frunză verde de alună! Trece voinicul pe lună Și codrul voios răsună. Trece hoțul hăulind, Pe cărare coborând, Din frunziș mereu pocnind. Măi voinice, voinicele, Ia-ți tăiușul de plăsele, Pune mâna pe oțele, Că se primblă pe potici Trei desagi de irmilici Și de galbeni venetici, Iar în urmă-le, călare, Vine-o mândră fată mare, Gătită pe măritare. Ea-i mireasa unui crai Și se duce cu alai Peste munte, peste plai, Dar copila-i amărâtă C-a să fie despărțită De Moldova mult iubită. Și în gândurile sale Ea se roagă-amar cu jale Ca să-i iasă-un zmeu în cale... Frunzuliță de brad mică! Iese hoțul din potică, Singur, vesel, fără frică, Ș-apoi zice: Cale bună! Unde mergeți împreună, Dragii mei, noaptea pe lună? Decât la curtea crăiască, Mai bine-n lunca hoțească, Lângă-o inimă frățească. Frunză verde stejărel! Hoțul pleacă sprintenel Cu domnița lângă el. Iarba crește-n calea lor Și domnița, scump odor, Vesel calcă pe covor. Dealul-

 

Vasile Alecsandri - Plugurile

Vasile Alecsandri - Plugurile Plugurile de Vasile Alecsandri Noroc bun!... Pe câmpul neted ies românii cu-a lor pluguri! Boi plăvani în câte șease trag, se opintesc în juguri! Brațul gol apasă-n coarne; ferul taie brazde lungi Ce se-nșiră-n bătătură ca lucioase, negre dungi. Treptat câmpul se umbrește sub a brazdelor desime; El răsună-n mare zgomot de voioasa argățime, Iar pe lanul ce în soare se zvântează fumegând, Cocostârcii cu largi pasuri calcă rar și meditând. Acum soarele-i l-ameazi; la pământ omul se-ntinde; Cârd de fete și neveste de la sat aduc merinde; Plugul zace-n lan pe coaste, iar un mândru flăcăoaș Mână boii la izvoare și îi paște la imaș. Sfântă muncă de la țară, izvor sacru de rodire, Tu legi omul cu pământul în o dulce înfrățire!... Dar lumina amurgește, și plugarii cătră sat, Hăulind pe lângă juguri, se întorc de la

 

Vasile Alecsandri - Mihu copilul

Vasile Alecsandri - Mihu copilul I La dealul Bărbat, Pe drumul săpat, Merge hăulind, Merge chiuind Mihu copilaș, Mândru Păunaș, Păunaș de frunte, Copilaș de munte. [1] Merge el cântând, Din cobuz sunând, [2] Codrii dezmierdând Din cobuz de os Ce sună frumos. Merge cel voinic Pe-un murgușor mic Prin mezul nopții, Prin codrul Herții. [3] Mult e frunza deasă, Noaptea-ntunecoasă, Și calea pietroasă! Dar când se urca Și murgul călca Piatra scăpăra, Noaptea lumina, Noaptea ca ziua. Merge, mări, merge, Ș-urma li se șterge Printre frunzi căzute Pe cărări pierdute. Merge tot mereu Voinicelul meu, Din frunze pocnind, Codrii vechi trezind Și mereu grăind: ,,Hai, murgule, hai, Pe coastă de plai, Ce lași tu drumul Ș-apuci colnicul? Ori zaua te-apasă, [4] Ori șaua te-ndeasă, Ori frâul cu fluturi, Ori scumpele rafturi, Ori armele mele Ce lucesc ca stele, De duci așa greu Trupușorul meu?" ,,Zaua nu mă-ndeasă, Șaua nu m-apasă, Frâul nu mă strânge, Chinga nu mă frânge, Dar ce mă apasă Și-n drum nu mă lasă, Că s-ațin pe-aici Patruzeci și cinci, Cincizeci fără cinci De haiduci levinți [5] Duși de la părinți De când erau mici ...

 

   Următoarele >>>