Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LEPĂDA

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 178 pentru LEPĂDA.

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI Acela este numai ferice în viață, Ce știe a petrece în liniște și pace, Și cu puțin ce are se află mulțumit. De cugete deșerte ce tulbură pre mulți Ferit în toată vremea, pășește cu pas sigur Pe calea faptei bune pân-la sfârșitul vieții. Să șed într-o căsuță la moșioara mea, Din care să-mi pot scoate tot ce îmi trebuiește, Să aib-o masă bună, prielnice zăbăvi; Ca un cinstit prieten cu mine potrivit Să depărtez urâtul în prisoselnici ceasuri; Să-mi pot petrece vremea, departe de-orice zgomot, Cu grecii și latinii din timpurile vechi; Să cercetez efectul lucrărilor; să-nvăț A ști și a cunoaște din pildele străine, Ce au urât în ele și ce au de plăcut, În traiul meu pe lume eu nu doresc mai mult. Averi, înalte ranguri ce strălucesc în ochii Prostimei ne-ncercate, aduc supărări multe Și celor ce le cată, și celor ce le au. Cine n-a râde oare de-un om ce asudând Se cațără pe-un munte stâncos, înalt și aprig A cărui culme este atât de ascuțită, Încât ...

 

Mihai Eminescu - Satira IV

Mihai Eminescu - Satira IV Satira IV de Mihai Eminescu Stă castelul singuratic, oglindindu-se în lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înalță în tăcere dintre rariștea de brazi, Dând atâta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scânteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stâncă, vârf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, când plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Când în cercuri tremurânde, când în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită, somnoros suspin-un grier... E atâta vară-n aer, e atât de dulce zvonul... Singur numai cavalerul suspinând privea balconul Ce-ncărcat era cu frunze, de îi spânzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl îmbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara "O, arată-mi-te iară-n haină lungă ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea IV

Mihai Eminescu - Scrisoarea IV Scrisoarea IV de Mihai Eminescu Stă castelul singuratic, oglindindu-se in lacuri, Iar în fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri; Se înaltă în tăcere dintre rariștea de brazi, Dînd atîta întunerec rotitorului talaz. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scînteie ca bruma. Luna tremură pe codri, se aprinde, se mărește, Muchi de stîncă, vîrf de arbor, ea pe ceruri zugrăvește, Iar stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară, Răsăritul ei păzindu-l ca pe-o tainică comoară. Numai lebedele albe, cînd plutesc încet din trestii, Domnitoare peste ape, oaspeți liniștei acestei, Cu aripele întinse se mai scutură și-o taie, Cînd în cercuri tremurînde, cînd în brazde de văpaie. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier… E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul… Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul Ce-ncărcat era de frunze, de îi spînzur prin ostrețe Roze roșie de Șiras și liane-n fel de fețe. Respirarea cea de ape îl imbată, ca și sara; Peste farmecul naturii dulce-i picură ghitara; „O, arată-mi-te iară- ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen

... rădice case de rugăciuni și alte zidiri plăcute lui Dumnezeu. Iar ca un smerit ce era însuș să pogoriia din scaunul lui cel înalt și lepăda schiptrul lui din mână și scotea haina cea împărătească de pe trupul lui și-ș goliia capul de cununa cea de mult preț și aducea ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV Către muza sa O, muză, este vreme să-ți schimbi ghimposul stil, Să nu mai scrii tot satiri, căci mulți nu te iubesc, Cârtind că mă amestec tot unde nu am treabă Și mă arăt în lume cu multă sumeție. Văzui eu mulți de-aceia ce nu au scris nimic Asupra nimăruia, ba înc-au măgulit, Nu căpătară însă vro soartă mai ferice; Dar mie ce-mi rămâne s-aștept de l-a ta milă? Năravurile rele tu nu îngăduiești, C-o mare cutezare le râzi, le înfruntezi, Nu vrei s-ascunzi nimică, zici lucruri prea pe față; A ta plăcere este pre vicioși să superi, Și pentru-a tale fapte osânda eu o trag. Nu vezi cum se gătește Condrat și cu ai săi, Cum furioși adună șireata diecime, Cum slimuiesc asupră-mi o jalobă întinsă Voind ca să mă tragă pe loc la tribunal, Căci ocărând pre Clites am vrut să-mpuținez Bețivii, și prin asta să scad venitul vămii? Iar Nicon ce iubește tot lucrul cu dovadă O biblie întreagă aud că a citit, Din care trei tetrade-a scos ...

 

Ioan Slavici - Cine pleacă%3F

Ioan Slavici - Cine pleacă%3F Cine pleacă? de Ioan Slavici Ioan Slavici, “Cine pleacă?,â€� în Apărarea Națională, III (1902), nr. 85 (18 Aprilie), p. 1. Călare pe armăsar sirep, cu capul ridicat și cu buzduganul în mână, gata în fie-care clipă să se încaere în luptă, și să-șÄ­ pună viața în joc, - așa ni-l închipuim, căcÄ­ așa-l scim pe barbarul medieval – e omul stăpânit de un singur gând: că el este el însuși, singur în felul lui, maÄ­ presus de toțÄ­ și de tĂ³te, și că i se cuvine să-Ä­ țină în supunere pe toțÄ­ și tĂ³te să le stăpânĂ©scă. Intrupare a egoismului nelimitat, el e rîvnitor, nesățios în poftele luÄ­ și desfrînat în satisfacerea trebuințelor sale. Aspru și nemilos, el calcă în piciĂ³re orÄ­ în copitele calului sĂ©Å­ holdele semÄ•nate de alțiÄ­, rumpe, frînge, dărâmă orÄ­ dă pradă foculuÄ­ bogățiile, pe care nu le pĂ³te lua cu sine, schingiuesce și omĂ³ră pe ceÄ­ ce nu vor să i se dea robÄ­, îșÄ­ consideră soția ca sclavă, e gata să intre în luptă și cu frațiÄ­, și cu fiiÄ­, și cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Făcătoare de minuni...

Ion Luca Caragiale - Făcătoare de minuni... Făcătoare de minuni... de Ion Luca Caragiale Am cumpărat de la un anticar cu toptanul, pe câțiva gologani, un vraf de cărți vechi, toate desperecheate și hărtănite. Bănuiam că între atâtea mardale de tipar, avariate de câte și mai câte împrejurări, tot se găsește poate ceva interesant; asemenea, într-o ladă de gunoaie se-ntâmplă să găsim un crâmpei de sârmă, un nasture sau măcar cine știe ce lucru de nimic, care să mai poată fi-ntrebuințat la ocazie cu folos... Omule, nu desprețui lucrurile fie cât de nensemnate! Valoarea lor se măsoară cu nevoia ce ai de ele la un moment anume, și, uneori, nevoia rară de o clipă acordă un preț exorbitant la un lucru nesocotit cu desăvârșire în împrejurările comune ale vieții... Un ac cu gămălie... Ce valoare poate avea un biet ac cu gămălie?... Și totuși un ac cu gămălie poate salva onoarea tânărului gentleman care, în mijlocul unui bal high-life, se pomenește trădat de un nasture prea slab cusut tocmai acolo unde trebuia cusut mai trainic... Dar să lăsăm altora, mai preparați pentru aceasta, sarcina de a filosofa despre valoarea lucrurilor și nevoile oamenilor, și ...

 

Vasile Alecsandri - Cântece de stea și povestea vorbei de Anton Pann

Vasile Alecsandri - Cântece de stea şi povestea vorbei de Anton Pann Cântece de stea și Povestea vorbei de Anton Pann de Vasile Alecsandri Există la noi o carte foarte prețioasă și de o mare însemnătate, un adevărat tezaur de spiritul și de înțelepciunea poporului român; și însă acea carte, necunoscută de acei care ar trebui să o cunoască, zace lepădată în fundul librăriilor! Ca și dânsa, autorul ei, pierdut în umbră, a fost pe timpul lui victima superbiei ignorante, și chiar astăzi, când societatea noastră s-a democratizat, astăzi, când oamenii literați și-au dobândit un loc la soare, numele lui Anton Pann deșteaptă mai mult imaginea unui psalt de strană, decât suvenirul unui poet. Cine a fost Anton Pann? -- Un simplu cântăreț de biserică, iată ce răspund indiferenții! -- Ce a scris Anton Pann ? -- Spitalul amorului , iată ce răspund ignoranții! E timpul dar a spune adevărul și a face lumină pe mormântul unui om de merit, care în cursul vieții sale modeste a scris fără a se gândi la recompensă, și a cules, coordonat, publicat Proverburile noastre, acele cugetări ieșite din ...

 

Alecu Donici - Țăranul și calul

Alecu Donici - Ţăranul şi calul Țăranul și calul de Alecu Donici Țăranul semăna ovăs în primăvară, Iar calul, ce l-au fost adus în cărucioară, Privind la semănat, Fierbea în gândul său așa un rezultat: — Mă mir, cum zic de om că este o ființă, Aleasă prin a lui a minții iscusință? Eu nu văd la dâns' minte Măcar de un grăunte. Și oare poate fi mai mare nebunie Decât să scurme el ogoare pe câmpie, Și apoi să presare ovăs sau altă pâine, Când mult făcea mai bine Ovăsul să-l dea mie Ori murgușorului, iar pâinea la găine, Sau până în sfârșit să ție în păstrare? Încai s-ar fi văzut a lui scumpete mare. Iar ca să lepede pe dealuri și pe văi, E numai o dovadă Că oamenii în faptă Sunt foarte nătărăi! Dar toamna-mbelșugată Aduse multă roadă: La una douăzeci ovăsul au sporit, S-au strâns, s-au îmblăcit Și-același cal din el au ospătat tain, Pe zi căușul plin. Nu e de lăudat A dobitocului semețul rezultat. Dar, oare nu așa? din oameni, îndrăzneții Cutează-a cerceta voința providenții, ...

 

Alecu Donici - Florile

Alecu Donici - Florile Florile de Alecu Donici La niște case mari, în oale prea bogate, Sta falnic pe ferești, Pe lângă flori firești, Și cele prelucrate De mâine omenești. Dar iată, nori s-adună, Cu fulgere lucind, Și tunetul răsună De ploaie prevestind; Iar floricelele acele iscusite Îndreaptă către zei Smerita rugăminte: Ca să oprească ei, Cu un cuvânt din ceri, A ploaiei neplăceri; Dar rugămintea lor au fost zădărnicită Și ploaia cea pornită De un răcoare vânt Se varsă pre pământ, Potoale sfera grea, Verdeața înnoiește Și firea după ea Se pare că zâmbește. Atunci și florile acele naturale Se dezvelesc frumos, Din sânurile sale Dau desfătat miros; Iar florile de fir, mătasi și catifea, Ce ruge înălța când ploaia se ivea, De frumusețea lor lipsite și pătate, Au fost de pe ferești afară lepădate. Talentului firesc de critică nu-i pasă, Ea nu întunecă a lui gândiri frumoase; Și numai florile acele prelucrate Se tem de ploaie

 

Alexandru Macedonski - Accente intime

Alexandru Macedonski - Accente intime Accente intime de Alexandru Macedonski În zilele aceste când inima expiră, Când egoismu-n aer ca molimă planează, Când florile simțirii din piepturi se retează, Când bunul trai e ținta la care se aspiră, Când orice este nobil ne lasă reci și muți, Când fruntea și-o ridică toți oamenii căzuți, De ce nu e putință s-adormi pe neașteptate Și tocmai peste-un secol, nembătrânit d-etate, Să te deștepți prin farmec la viață și lumină, Călcând într-un nou secol pe-a vechiului ruină! Nu plâng pe-o soartă crudă ce-n veci mă urmărește O inimă ce simte o dată se zdrobește!... De mic Fatalitatea în cartea ei m-a-nscris Să trec prin astă lume cum trece un proscris, Dar plâng că nu văd cerul ce-n ochi se oglindește Prin ochiul Omenirii la inime transmis! De câte ori în taină, creând o lume-ntreagă, Distrug pe cea reală, rup lanțul ce mă leagă, Și pentru alte zile mă simt că sunt născut Familii, țări, fruntarii, le șterg prin cugetare, Și ridicând pe tronu-i familia cea mare, În patrie comună văd globul prefăcut! Simțiri mici și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>