Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LINGVISTICĂ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 5022 pentru LINGVISTICĂ.

Alecu Donici - Guraleiul

Alecu Donici - Guraleiul Guraleiul de Alecu Donici Cuprins 1 ÎNFĂȚOȘAREA I 2 ÎNFĂȚOȘAREA II 3 ÎNFĂȚOȘAREA III 4 ÎNFĂȚOȘAREA IV 5 ÎNFĂȚOȘAREA V 6 ÎNFĂȚOȘAREA VI 7 ÎNFĂȚOȘAREA VII 8 ÎNFĂȚOȘAREA VIII 9 ÎNFĂȚOȘAREA IX 10 ÎNFĂȚOȘAREA X ÎNFĂȚOȘAREA I CUCOANA ZAMFIRIȚA ȘI ZOIȚA CUCOANA ZAMFIRIȚA Postelnicul de-aice acum numai s-au dus; De astăzi dimineață un milion mi-au spus. Văzând că nu-i alt chip mai sigur spre scăpare De guralei așa nesuferit de mare, Eu înadins cu trebi m-am și însărcinat Și-așa abia-abia de dânsul am scăpat. ZOIȚA Cucoană, cum de n-am și eu ceva crezare, Când zic că dumnealui tăcere nici nu are, Spuind necontenit și vrute și nevrute La cei ce au păcat să stea ca să-l asculte, De ranguri mari și mici, de domnii ce au fost, Istorisește mii, ca cum ar fi de rost Și intrigi mai ales adeseori lucrează: Le face mare haz, le și adiverează. Iar când îl oblicesc cu vro minciună vie, Atunci se apără și zice că nu știe. CUCOANA ZAMFIRIȚA Așa cum este, drept. ZOIȚA Eu judec ca o slugă, Dar pare-mi-se, zău, că vorba acea lungă, Precum postelnicul ...

 

Alecu Donici - Morarul

Alecu Donici - Morarul Morarul de Alecu Donici În iaz, la iezătură, S-au arătat spărtură. Dar nu era deodată Atât de însemnată Și, dacă ar fi pus morarul osteneala, Ferea la început pe viitor sminteala. El însă, stăpânit de multa lenevire (Nărav ce pe la noi domnește cam din fire), Puțină grijă arăta; Iar cursul nu mai înceta. — Morarule, ia sama bine! Nu pierde vremea! — Las' la mine, Îmi știu eu treaba, nu te teme! Însă tot lasă, tot lungește, Pân' când odată se trezește Că apa e mai jos de stavili cu o palmă. Atunci și-au luat morarul meu de samă Și, alergând unde s-au spart, El vede câteva găine la un loc, Bând apă pe lângă lăptoc. — Mânca-v-ar uliul! le zice supărat. Tocmai acum v-ați adunat Să-mi beți voi apa toată! Și-n ele zvâr! cu o lopată. Pe toate le omoară, Pierzând găinile și apa de la moară. Eu am văzut boieri, ce sute cheltuiesc Fără căință sau cruțare (Și-această fabulă chiar lor o hărăzesc), Dar fac economie mare Cu căpețelele cele de lumânare; Sau, după vorba cea bătrână: Sunt la tărâțe scumpi și ieftini la ...

 

Alecu Donici - Muntele

Alecu Donici - Muntele Muntele de Alecu Donici Un munte se trudea de facere cumplit. Trei zile au vuit, Încât se clătina pământul de sub el; Dar în sfârșit s-au desfăcut Și au născut: Un șoricel! Această fabulă ca muntele e veche; Eu însă să vă spun secretu-i la ureche: Sunt oameni de la care-aștepți Minuni să vezi; Așa vuiesc de tare Când ei se socotesc că au vro treabă mare; Iar cercetând în faptă, Găsești isprava lor deșartă. Spre pildă, eu ades scriu, șterg și iar gândesc, Ca când o epică piimă născocesc; Iar după trudă multă În faptă mă trezesc cu o făbuliță

 

Alecu Donici - Musca

Alecu Donici - Musca Musca de Alecu Donici De la arat un plug Venea încet spre casă Și, la un bou pe jug, O muscă se-așezase. Iar ei, spre-ntâmpinare, O altă muscă-n zbor Îi face întrebare: — De unde, dragă sor'? — Și mai întrebi de unde! Ei musca îi răspunde C-un aer supărat. Au nu pricepi ce facem? Nu vezi că noi ne-ntoarcem Din câmp, de la arat! Spre laudă deșartă Mulți zic: noi am lucrat, Când ei lucrează-n faptă, Ca musca la

 

Alecu Donici - Oracolul

Alecu Donici - Oracolul Oracolul de Alecu Donici Întru un templu idolesc, Era un zeu de lemn cu dar proorocesc; El sfaturi și povețe la tot poporul da: Pentru aceasta sta În aur și argint, spre slavă ferecat, De jertfe-mpresurat, De ruge asurzit Și de miroazme-nădușit. Toți în oracolul credea, fără-ndoială. Dar deodată, vai! ce lucru de sminteală! Oracolul slăvit Cu totul s-au schimbat și s-au nimicnicit. În loc de adevăr, el tot minciuni croia La cei ce mângâieri sau sfaturi îi cerea. Iar pricina era: Că-n zeul cel deșert un jertfitor intra Și, de avea el minte, Apoi oracolul rostea cerești cuvinte. Dar când intra în zeu Vreunul nătărău, Atuncea vai de cei Ce mai credeau în

 

Alecu Donici - Parnas

Alecu Donici - Parnas Parnas de Alecu Donici Pe când la greci au părăsit Ciopliții dumnezei, Iar locurile lor, pe drept le-au împărțit Norodul între ei: Atunci și muntele Parnas La unul muritor moșie a rămas. Stăpânul nou pe el îndat-au așezat Câțiva măgari la pășunat. Măgarii au aflat, De unde, până unde! Că muzele odat' Au locuit pe munte Și zic: "Se vede, dar, Că noi aici suntem mânați nu în zadar. Pesemne muzele de oameni s-au urât Și ei au hotărât: Ca noi în locul lor cântări să iscodim. Aideți! voinicilor! cu toții să răcnim. Nu pierdeți cumpătul, strigați cu îndrăzneală, Iar cine n-are glas Cum trebui la măgari, afar' de pe Parnas! Și credeți că, păzind această rânduială, Noi slavă vom lua, mai mult răsunătoare, Decât acele nouă vestite sorioare". Acest sfat măgăresc, Măgarii cu un glas îl îmbunătățesc. Și-odată toți pornesc Așa strigare mare, Încât stăpânul lor, pierzând toată răbdarea, Au poruncit cu ură Să-nchidă pe măgari, de pe Parnas, la șură. Eu vreau s-aduc aminte: Că locul nu dă

 

Alecu Donici - Pieptenul

Alecu Donici - Pieptenul Pieptenul de Alecu Donici Copilului de pieptănat Neneaca pieptene din târg au cumpărat. Copilul foarte mult de el s-au bucurat. Ce piepten bunișor! Cum merge de ușor! Mai bine de un ceas El perișorul său prin pieptene au tras Și mulțămit deplin neneacăi au rămas. Apoi s-au pus la carte, Au învățat frumos, Din buchi a opta parte; Și iar la pieptene degrabă s-au întors. După aceasta dând de alte jucării, Copilul au făcut prea multe nebunii Și părul de pe cap de tot și-au încâlcit. Dădaca lui au vrut îndat' să-l netezească, Dar pieptenul era prin casă zăhăit; Și el țipa, răcnea, acela să-i găsească! O fată, de sub pat, degrabă l-au și scos, Dar numai ce folos! Că cum abia-abia de păru-i s-au atins, Copilul de dureri au și strigat cu plâns: — Ce piepten îndrăcit! Iar pieptenul au zis: — Eu tot același sunt; ți-e părul încâlcit. Copilul însă, supărat Pe favoritul său, L-au dat într-un pârău: Strigoaicele mai mult cu el s-au pieptănat. Văzut-am eu În veacul meu Că oamenii așa cu adevărul fac. Cât ...

 

Alecu Donici - Presura

Alecu Donici - Presura Presura de Alecu Donici În adâncă liniștire, La revărsatul de zor, Presura, cu glas din fire De abia răsunător, Cânta plină de simțire Către bunul ziditor! Iară când măritul soare Ca un mire mult dorit, Bucurând toată suflarea S-a ivit la răsărit Și când lumea salutare Îi depunea prin cântare, Atunci presura tăcea. Însă o privighetoare Ce mai de mult o știa, I-a și făcut întrebare: De ce tace?  â€” Nu cutez, Zise presura-n durere, Cu glasu-mi fără putere Soarele să salutez. Dar cu nespusă plăcere Eu vă binecuvântez! Așa și eu mă căinez Că n-am talentul poeziei: Să cânt unirea

 

Alecu Donici - Tunsul

Alecu Donici - Tunsul Tunsul de A. Veltman Traducere de Alecu Donici Întâmplare adevărată din Valahia de A.Veltman Fost-ați Dvoastră la București? Nu! Îmi pare foarte rău. Nici n-aveți gând să mergeți? Încă și mai mult îmi pare rău. Ce oraș, ce case, ce mai femei sunt în București! Acolo veți găsi ochi de Italia, profile de Grecia și sălbatică frumusețe de egipteană. De veți intra în târg despre Colentina sau Herestrău, pe ulița Podu-Mogușoaei, seara pe la opt sau nouă ceasuri, o să vă umple de mirare șirul caleștelor de Viena, hamurile strălucinde, caii de Magdeburg, arnăuții în îmbrăcăminte ce bat la ochi, boierii în bogate costumuri asiatice și cucoanele împopoțonate după jurnalul de Paris. Fugânda vedere vi s-a împrăștia în o așa pestrețire, și veți socoti că Bucureștii serbează vreo mare întâmplare. Dar nu e nimică, aceasta e zilnica îndeletnicire a românilor, carii în toată seara viețuiesc la una din asemene primblări. Ce măreață uliță e Podu-Mogușoaei. Câte case de piatră cu două rânduri, acoperite cu fier sau cu draniță. Această uliță, prospectul Nevei de București, taie prin tot târgul; și ce nu veți ...

 

Alecu Donici - Zmeul

Alecu Donici - Zmeul Zmeul de Alecu Donici Un zmeu cu-o coadă lungă și cu-o zbârnâitoare De tot răsunătoare, Văzându-se odată sub nouri ridicat, La fluturul din vale, acestea au strigat: — Zburdalnică ființă! Tu, care toată ziua cu-atâta ușurință, Te-alungi tot după flori, De ce nu cutezi oare să te ridici ca mine, Să răspândești în aer miroase și fiori? Mi-e milă, zău, de tine, Căci în întinsul spațiu abia te mai zăresc. — O, nu-ți mai fie milă, lui fluturul îi zice. Eu soarta-ți n-o doresc. Tu zbori legat, Eu liber mă desfătez aice De flori înconjurat. A ta zbârnâitură e șărlătănerie; Chiar starea ta atârnă de vânt și de copii; În fine, tu ești jucărie, Iar eu sunt dintre vii. Așa și între oameni sunt șarlatani, sunt zmei, Ce zbârnâiesc, se-nalță cât vântul lor le bate; Iar cum a lui suflare ori stă, ori se abate, Ca vântul cad și

 

Alecu Russo - Holera

Alecu Russo - Holera Holera de Alecu Russo De o bucată de vreme încoace o amenințare înfricoșată se leagănă pe populațiile Europei. Ca și ciuma în timpurile trecute, ie, și mai mult decât ciuma, holera își întinde stăpânirea pe toate țărmurile, înfruntă toate climele și se joacă de toate pregătirile. Paza sau nepaza, răceala sau căldura, dieta sau năvala n-o cheamă, dar nici o alungă. Vine, se duce cu pricină și fără pricină, se întoarce neașteptat, zboară sau clocește... când își alege prada... când o iade-a valma. Moldova a văzut holera de două ori și n-o mai uită... ea, care a uitat ciuma, ea a avut-o veacuri... căci holera este legată cu cronicile timpului nou. Iar începe a se vorbi de grozavul rău prin preajma noastră; holera a bătut țara leahului, Galiția, se presupune pe unelocuri în țara neamțului. Teama a fost mare mai deunăzi și mult se lungise; holera a slujit de vorbă prin salonurile Ieșului. La acest prilej am auzit multă aducere-aminte a amânduror holere din Moldova. Din două sute de oameni, boieri și feciori ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>