Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru LINIȘTI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 421 pentru LINIȘTI.

Duiliu Zamfirescu - Curgea Siretul liniștit

Duiliu Zamfirescu - Curgea Siretul liniştit Curgea Siretul liniștit de Duiliu Zamfirescu Trecuse toamna gînditoare Pe rîpi, prin garduri, peste vii, Și închinase toate celea Aceleiași melancolii. Departe, pe întinse șesuri, Curgea Siretul liniștit, Sub zbor de pasări călătoare Călătorind spre răsărit. Înaltă, mișcătoare dungă, Ce-abia te vezi pe cer senin, Cîte speranțe zbor cu tine Ce primăvara nu mai vin ! O umbră goală, trecătoare, Viața noastră pe pămînt ! O pasăre ce pleacă toamna Descurajată, fără cînt, Și nu mai vine, nu mai vine, Căci tinerețea-i o poveste Pe care noi o știm c-a fost, Dar niciodată-o știm cînd este. O toamnă, scumpa mea suroră, Te-ai dus și tu, ca orice bine, Și noi rămas-am să te plîngem Cu alți nenorociți ca mine. Eu m-am deprins de mult cu toate, Și trist, în sufletu-mi m-am strîns, Dar viața e așa de crudă Încît și astăzi încă-am plîns: O amintire de durere, Un biet amor ne-mpărtăsit Ce ca și toamna, ca și toate, S-a dus și nu a mai venit. Și care azi, sub umbra tristă A tinereții apunînd, Mi- ...

 

Alexandru Macedonski - Prietenie apusă

Alexandru Macedonski - Prietenie apusă Prietenie apusă de Alexandru Macedonski I Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi -- Pitorească o zărirăm printre plante urcătoare, Și era prietenie între noi, și zi cu soare, Zi de vară-apunătoare spre poeticele culmi. Într-o vale liniștită moara ta dormea în pace Și pârâul fără zgomot o scălda și se ducea, Nici o șoaptă omenească adierea n-aducea, Ci abia ieșea un freamăt de sub frunzele opace. Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi, -- Și era pârâul neted ca un luciu de oglindă; Însă soarele de vară își sfârșise-a lui colindă... Se-nnopta prietenia și poeticele culmi.     Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită — printre ulmi. — II Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă... Avea dafini la intrare și năuntrul ei cânta Visul clar al poeziei, voce-n veci armonioasă, Când e-n taină-nsuflețită de-o simțire ca a ta. Luminoasă și voioasă ți-era casa părintească... La intrare verzii dafini o-nfloreau fermecători, Avea aer împrejuru-i, soare cald s-o poleiască Casa ta ce-adăpostise anii tăi surâzători. Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VI Acela este numai ferice în viață, Ce știe a petrece în liniște și pace, Și cu puțin ce are se află mulțumit. De cugete deșerte ce tulbură pre mulți Ferit în toată vremea, pășește cu pas sigur Pe calea faptei bune pân-la sfârșitul vieții. Să șed într-o căsuță la moșioara mea, Din care să-mi pot scoate tot ce îmi trebuiește, Să aib-o masă bună, prielnice zăbăvi; Ca un cinstit prieten cu mine potrivit Să depărtez urâtul în prisoselnici ceasuri; Să-mi pot petrece vremea, departe de-orice zgomot, Cu grecii și latinii din timpurile vechi; Să cercetez efectul lucrărilor; să-nvăț A ști și a cunoaște din pildele străine, Ce au urât în ele și ce au de plăcut, În traiul meu pe lume eu nu doresc mai mult. Averi, înalte ranguri ce strălucesc în ochii Prostimei ne-ncercate, aduc supărări multe Și celor ce le cată, și celor ce le au. Cine n-a râde oare de-un om ce asudând Se cațără pe-un munte stâncos, înalt și aprig A cărui culme este atât de ascuțită, Încât ...

 

Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească

Grigore Alexandrescu - Viaţa câmpenească Viața câmpenească de Grigore Alexandrescu Dlui V. G. C. Așa, simpla viețuire Eu știu să o prețuiesc Și de acea fericire Voi bucuros să-ți vorbesc. Dar florile și verdeața, Apusul și dimineața, Și fluierul câmpenesc, Cu patimi, cu chinuri grele, Cu starea inimii mele, Nicicum nu se potrivesc. Departe de-acele locuri, Ce poate m-ar fi-nsuflat, De țărăneștile jocuri Ce-adesea m-au încântat, Cuprins de nemulțumire, De grijă și de mâhnire, De soarta mea ocolit, În rele ce mă-mpresoară, Ce gânduri, idei omoară, Duhul își pierde puterea: E greu să descrii plăcerea, Când sufletul e mâhnit. Însă a mea mulțumire Pentru a ta găzduire Eu tot nu o pot uita, Și cât va sta prin putință Voi pune a mea silință Adevăru-a imita; Măcar în vorbele mele Să pot să găsesc vopsele, Să știu să-ntrebuințez Culorile osebite, Tonurile felurite, Care stilu-nsuflețez; S-arăt atâta simțire, Câtă simțeam mulțumire, Când dulcea serii răcoare În preajmă-mi se întindea, Și patimi sfâșietoare, Ca aburi din lac, din mare Deșertul mi le-absorbea. Cuprinsul, unde odată Împreună-am viețuit, Și plăcerea-adevărată ...

 

Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar

Alexei Mateevici - Rugăciune pentru pahar Rugăciune pentru pahar de Ivan Nikitin , traducere de Alexei Mateevici ,,Și mergând puțin au căzut pre fața sa, rugându-se și zicând: Părintele meu, de este cu putință, treacă de la mine paharul acesta; însă nu precum voi eu, ci precum tu" (Math., 26,39) S-aprinde apusul aurit De-asupra Iudeii mute, Și somnorosul amurgit Își țese umbrele tăcute... Arzând în focul asfințirii, Stă înverzitul Eleon, Scăldat în valul strălucirii Cetatea muntelui Sion, Mărețul Ierusalim, Vederi deschide minunate: Frumoasele lui clădituri În felurite lăsături Se văd pe coastă revărsate... Colo — Gheval și Garizim, Spre răsărit albastre ape Ale Iordanului. Pe-aproape, Tot văi adânci, ce dorm în ceață... A mării moarte frumusață În ceruri ca prin vis privește. Spre asfințit, în depărtare, Lucește mijlocia mare, Și revărsarea nesfârșită Lărgimea ei nemărginită Pietrosul mal o îngrădește, Îi întuneric și tăcere Lumini în ceruri se aprind... Încet s-arată luna plină Și-a Ghethsimaniei grădină O-mbracă în albastră haină. Și într-a serii sfântă taină, Uitând de orișice durere Ai Dumnezeului — Cuvânt Trei ucenici dorm. Somnul lor Li-i liniștit, adânc, curat. Dar somnul lumii tulburat: ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epistola I

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epistola I Epistola I - Cătră cneazul Nikita Iurievici Trubețkoi de Antioh Cantemir traducere realizată de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Tu, care în câmpul slăvii pre Bellona ai văzut, Cu fruntea încununată de laure sângerate, Eu credeam c-o nouă viață liniștită-ai început Și culegi în pace rodul trudelor îndelungate; Dar aud că Mumei noastre tu ești iar trebuitor. Ea, dorind ca rânduiala și dreptatea să-nflorească În a sa împărăție și pintre al său popor, O nouă dregătorie a voit să-ți dăruiască, Căci știe că prin aceasta săracul se liniștește Și a văduvelor lacrimi nu vor cădea pe pământ, Știe că a judecății cumpănă nu se clătește Și nu-i lăsa să s-ascundă adevărul acel sfânt. Pentru cel iubit de slavă, a merge pe a ei cale Îndemn foarte plăcut este. Caracterul tău firesc, Conștiința ta curată și dulci virtuțile tale, Câtă mângăiere l-asupriți ele făgăduiesc! La acei ce de-a șicanei viclenii se împilează Și pre carii oarba zeie îi scârbește ne-ncetat! Acum văd că iar răsare a adevărului ...

 

Cincinat Pavelescu - Serenadă (Pavelescu, 2)

Cincinat Pavelescu - Serenadă (Pavelescu, 2) Serenadă de Cincinat Pavelescu Pantum (Cristian Cherfils) Privighetorile pădurii se zbenguiesc prin frunzătură, Clipesc miimile de stele p-un cer senin și liniștit, E mult mai rece al tău suflet chiar decât marmura cea sură, Tu nu mai vei iubi atâta, fiindcă iubind ai suferit, Sclipesc miimile de stele p-un cer senin și liniștit, Se iau cu aștrii vii la-ntreacăt fosforescenții viermișori, Tu nu mai vei iubi atâta, fiindcă iubind ai suferit. Vai! cerul e făcut să fie când de lumină, când de nori. Se iau cu aștrii vii la-ntreacăt fosforescenții viermișori; Întoarnă firea-nduioșată un cor divin d-un farmec rar, Vai! cerul e făcut să fie când de lumină, când de nori, Și se iubește și se plânge, iar celelalte-s în zadar. Întoarnă firea-nduioșată un cor divin d-un farmec rar; Și tot vibrează, iar ecoul răpește marmura cea sură, Și se iubește și se plânge, iar celelalte-s în zadar! Privighetorile pădurii se zbenguiesc prin frunzătură. 1892

 

Constantin Negruzzi - Apolog (variantă la Domnul P. Prunco)

Constantin Negruzzi - Apolog (variantă la Domnul P. Prunco) Apolog de Constantin Negruzzi Apărut cu titlul Domnului P. Prunco, în Alăuta românească , 1837, 14 martie Tot timpul care oamenii    Pe lume îl petrec, Preste roata Norocului    A se sui se-ntrec; Iar când acum se bucură    Că s-au urcat pe ea, Gândind să-și facă mendrele    Precum nădejduia, Rotunda roată răpede    Pe schițe se-nvârti, Și mândrul poticnindu-se,    Cade cum nu gândi. Iar omul ce de rație    Se tot călăuzi, Și-n toată vremea cumpăna    În orișice păzi, Nu-i pasă dacă vifore    Pe lume s-au stârnit, Vârtejele-ntâmplărilor    Îl află liniștit. El știe că furtunele    Nu pot lung timp ținea, Curând veni-va soarele    Ce le va-mprăștia. Cunoaște jucăriile    Vicleanului Noroc, De-a lui favoruri putrede    Râzând, își bate joc. Acest fel traiu-i limpede    Se trece liniștit, Și când moartea s-apropie    Îl află

 

Costache Conachi - Jaloba mea

Costache Conachi - Jaloba mea Jaloba mea de Costache Conachi 1821, Basarabia, la Sângera Lume! astăzi se desparte de tine un muritoriu, Nu prin moarte, ci prin jale și durere de amoriu; Se desparte și te lasă, că nu mai poate răbda Atâtea ș-atâtea răle de la o supus-a ta. Ascultă, maică miloasă, ce pătrunzi la adevăr Și despici faptele noastre pănă la un fir de păr, Ascultă și pedepsește cu a tale giudecăți, Dintre noi pe cel cu vină la a dragostei dreptăți. De nouă ori pănă astăzi pământul colindătoriu Au călătorit pe crugul soarelui nemișcătoriu. De nouă ori primăvara cu veșmântul înflorit Și iarna cu cărunteța pe pământ s-au învârtit, De când am văzut cu ochii o muritoare a ta, Cu frumuseța și nurul vărsate în fața sa - Am văzut-o!... și îndată ca săgeata pe ascuns O simțire de iubire în inimă m-au pătruns! - M-au pătruns... dar nu cu focul acel înfierbântătoriu Ce-l fulgeră și-l aprinde numai aprigul amoriu; Ce cu para acea lină, acea dulce la simțiri, Ce viind din potrivirea ce pot avea două firi, Trage, pleacă și supune pe ...

 

Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"

Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum" "Sunt lacrimae rerum" de Dimitrie Anghel Publicată în Seara , II, 536, 11 iul. 1911, p. 1 Ce dulce intimitate se desprinde dintr-o gospodărie veche... Sunt unele în care lucrurile fac parcă un singur trup cu odaia. Ele stau nemișcate, și vremea trece peste ele, nimic nu le schimbă, soarele poate pătrunde ici-colo și le mai pălește fața cu sărutarea lui fierbinte, o mărgea poate dintr-o perină se desprinde, o floare pe un covor se decolorează, o fotografie într-o ramă se acopere de o ușoară negură. Încolo, ele stau, dormitează trăiesc cu viața lor latentă, și e de ajuns să miște una din ele ca întreaga armonie să dispară. Apoi, cine trăiește mult într-o casă îi place să păstreze orînduială. Ochii s-au deprins cu liniile, și ființa ta intimă sufere dacă-ți clintește cineva un vas de pe o consolă, un portret de pe o etajeră, ori cel mai mic lucru, care ocupa un loc bine definit pentru tine în spațiul odăiei tale. Mătușa Elencu, însă, era inamica oricărei stabilități. Nemișcarea pentru dînsa era moartea, și lucrurile i se păreau că devin rigide și îngheață dacă stăteau încremenite două ...

 

Dimitrie Anghel - Dușmanul mașinismului

Dimitrie Anghel - Duşmanul maşinismului Dușmanul mașinismului de Dimitrie Anghel Din volumul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Minerva , III, 1032, 31 oct. 1011, p. 1. De la custura informă de silex, ori de la întîiul cuțit de plug făcut din bucata de fier căzută din cine știe ce astru, pe vremea bunilor troglodiți, și pînă la perfecționatele instrumente aratorii din zilele noastre, ce cale uriașe am străbătut. Pentru dunga neagră pe care o scrijelează omul de la începutul lumii, pe fața răbdătorului pămînt, în care să arunce sămînța, cîte minți nu s-au trudit pînă să ajungă la arătură adîncă a plugului cu aburi. Domnul Panțu însă era contra mașinismului și pentru tradiție. Trogloditul din el nu murise încă, și simplul fier de plug, cu care se slujise părinții și străbunii noștri din vremurile cele mai patriarhale, îl satisfăcea cu prisosință. "Mașinile sunt un cuvînt van și niște invenții complicate și diabolice. Totul e să sameni la vreme și să ai ploi priincioase", zicea el. Stăpînul lui era însă cu totul de altă părere, știind că un pămînt, cu cît îl vei lucra mai bine, cu atîta va rodi și el mai mult. Poate că era greșit ...

 

   Următoarele >>>