Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MARCĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 40 pentru MARCĂ.

Mihai Eminescu - Menire

Mihai Eminescu - Menire Menire de Mihai Eminescu De-mi vorbiți mă fac că n-aud, Nu zic ba și nu mă laud, Dănțuiți precum vă vine, Nici vă șuier, nici v-aplaud Dară nime nu m-a face Ca să joc dup-a lui flaut Căci menirea vieții mele E pe mine să mă caut. Bismarqueuri de falsă marcă, Mie-mi pare cum că, parcă De iubirea nemțărimei Nici un rău nu vă înțarcă. În zădar Alsasul, Posen, Cu-a lor stare vă încarcă Ochii voștri, să pricepeți Unde duce-a țării barcă Și ce rău ne prorocește A cobirei neagră țarcă. Voi ne duceți spre pieire, Bismarqueuri de falsă marcă. Escelența, bezedeaua Cu mândrie poartă steaua Ce cu stimă i-a fost dată C-a putut a fi licheaua Ce la rus ș-aplecat capul Și la turc a-aprins luleaua Ci în loc de ștreangul care Se cădea, i-au dat cordeaua Căci nevasta-i pentru-o târlă De cătane fu cățeaua; În zădar cu-a lor mândrie Tu îngreuni canapeaua, Crezi că lumea te admiră Când ...

 

Dimitrie Anghel - Agora modernă

... se reverse din nou și să se împrăștie pe aceleași drumuri, pe aceleași rîulețe, pe aceleași funduri de pimnițe și de cotloane, purtînd însă acuma marca parfumului lui personal, indelebila marcă a principalului Colector, stigmatul și parafa plină de noroiul al cărui secret îl are numai el însuși... Și ...

 

Barbu Paris Mumuleanu - Cei mari

Barbu Paris Mumuleanu - Cei mari Cei mari de Barbu Paris Mumuleanu Informații despre această ediție   O, ce ciudă, cît mă mir,       D-al celor mari caractir !   Ce schimbate la ei firi,       Ce gusturi, ce diferiri !   Precum ceriul de pămînt,       Așa ei de cei mici sînt.   Toți trîndavi, toți lenevoși,       Nestatornici, furtunoși,   N-au ei fapte bărbătești,       Toți au minți copilărești   Toți de mititei iubesc       Lucruri care nu cinstesc.   Toți, de cînd sînt băieței,       Înclinează lîngă ei   Oameni care-i lingușesc,       Care-i laud' și-i slăvesc.   Totdeauna cei mari vor       Să aibă-n casele lor   Prefăcuți ce le vorbesc       Tot cele ce ei voiesc.   Vor de mulți fi-ncungiurați,       Să stea-ntre ei îngîmfați,   Să le dea închinăciuni,       Să le spuie la minciuni.   Ei adevăr nu voiesc,       Nu le place, nici iubesc.   Socotesc că cîte fac       Și la alți oameni le plac,   Și d-ar greși cît de mult,       Ei îndreptări nu ascult.   Ei în sine socotesc       Că la nimic nu greșesc.   Nu le place-a fi-ndreptați,       Vor a fi tot lăudați.   Fac mese mari, cheltuiesc,       Chem oaspeți ce-i lingușesc,   Să-i aude că-s galanți,       Sînt nobili, sînt figuranți :   Și cu mesele ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Complotul bubei Complotul bubei de Bogdan Petriceicu Hasdeu "Descrierea pe care anticii ne-au lăsat-o despre leproși provoacă orare. În 1321 acești nenorociți ajunseră să creadă că, dacă s-ar găsi un mijloc de a transmite întregii lumi oribilul flagel de care erau contaminați, ar putea și ei să ajungă la ranguri înalte..." CIBRARIO I Era-ntr-o bătrână pădure, Din care vrăjmașa secure Nu smulse o creangă de brad: P-o stâncă de fulger crăpată, P-o râpă de șerpi îmbălată, P-o beznă cu fundul în iad. În cuibul acei văgăune Precum într-o cronică spune Din secolul patrusprezeci - A fost o petrecere mare: Leproșii din mii de hotare Veniră pe mii de poteci. Vedeai o icoană grozavă! Tot bube, pocnind de otravă, Pe brațe, pe coapse, pe frunți! Otrepuri, de mult închegate, Lipite pe răni destupate, Ca niște oribile punți! Obrajii lor - cronica spune Păreau ca un foc de tăciune Cu spuză-nvelit împrejur, Când negrul cu roșul s-alungă, Trecând pe de lături în dungă, Alb, vânăt, și galben, și sur! S-așează pe gânduri în iarbă, Și buba pe bubă se-ntreabă: Cum merge și ce- ...

 

Cincinat Pavelescu - Unui scriitor teolog

Cincinat Pavelescu - Unui scriitor teolog Unui scriitor teolog de Cincinat Pavelescu Te-ai chinuit o viață-ntreagă, Mâncând doar post și mânătărci, Și-ai scris s-ajungi un om de marcă, Și ce ești azi? Un om de

 

Dimitrie Anghel - A. D. Holban

Dimitrie Anghel - A. D. Holban A. D. Holban de Dimitrie Anghel Publicată în Ordinea , II, 428, 17 mai 1909, p. 1. Sunt unii oameni senini și blînzi, cari împrăștie în jurul lor o atmosferă de bunătate ce te farmecă și te cîștigă cu fiecare vorbă, cu fiecare gest al lor ; iar alții care te resping de la început și față de cari nu știu ce sîmțămînt tainic îți dă de știre să te ferești. Unul dintre aceștia din urmă este și veteranul om politic A. D. Holban, o interesantă figură a Iașului din alte vremuri. Mi-am adus aminte de dînsul citind într-un ziar recent reflecțiile sale pline de răutate la adresa artiștilor noștri de astăzi. Îl cunosc de cînd eram copil; pot zice că m-am trezit cu el în casă, căci, cît timp a trăit tatăl meu, nelipsit a fost din casa și de la masa noastră. În anii din urmă însă, îl pierdusem din vedere aproape cu desăvîrșire ; glasul lui parcă amuțise în larma uriașă ce o fac luptele zilelor noastre, cu alte aspirații, cu alte idealuri, cu altă pornire de muncă. Arar ...

 

George Coșbuc - George Gordon Byron

George Coşbuc - George Gordon Byron George Gordon Byron (Lord Byron)  n. 22 ianuarie 1788 , Londra  d. 19 aprilie 1824 , Missolonghi  Poet englez, figură de marcă a romantismului    Biografie în limba română    Citate în limba română    Multimedia la Commons George Gordon Byron (1788 - 1824) Biografie English Operă Arpa lui David (traducere de Ion Heliade Rădulescu ) Romanță (traducere de Ion Heliade Rădulescu ) Cântarea dracilor în preziua potopului (traducere de Ion Heliade Rădulescu ) Oscar D'Alva (traducere de Constantin

 

Gheorghe Asachi - Giudecată nouă a lui Paris

Gheorghe Asachi - Giudecată nouă a lui Paris Giudecată nouă a lui Paris de Gheorghe Asachi Între timpul vechi ș-acuma, oare cine nu-nțălege Că e mare diferire la nărav, la gust și lege? Plin de gară și proțesuri neastâmpăratul om, Astăzi pentru milioane, dar atunce pentr-un pom. Ca femeia-atunci și zâna Să se laude au voit, De aceea s-au sfădit Iuno, Venus și Atina. Pentru asta, la un munte, care Ida se numea, Unde Paris, păstor tânăr, turma sa de oi păștea, Au venit pe-ascuns tustrele, Ca să giudece pre ele Și la mai mândră femeie Dorit pomul ca să deie. Deci l-acela păstorel, Tânăr, blând și frumușel, Toate zânele jaluze Se ruga prin ochi și buze. Una minte-i giuruia, Alta averi i hărăzea, Iar a treia mult favor La frumuseță și l-amor. Abia Paris au ochit Pe-ntriita cea minune, Avere-au disprețuit, N-au voit înțelepciune, Ce frumuseței pom au dat. Însă azi, Un așa caz În alt feli s-au giudecat, Nu-ntre munți, c-acel cioban, Ci șezând pe un divan; Paris, de modernă lume, Care-noată în parfume, Vede-ntrând ...

 

Ion Luca Caragiale - Mitică

Ion Luca Caragiale - Mitică Mitică de Ion Luca Caragiale Apărut în 1900 - Mitică... și mai cum? - E destul atâta: Mitică - de vreme ce și dumneata îl cunoști tot așa de bine ca și mine. Firește că trebuie să-l cunoaștem: îl întâlnim atât de des - în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus - în fine pretutindeni. Mitică este bucureșteanul par excellence. Și fiindcă Bucureștii sunt un mic Paris, și Mitică, se-nțelege, este un mic parizian. El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original și inventiv. Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieții găsește un cuvânt de spirit la moment, și pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte căutat și plăcut în societate. Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască. Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare. ...

 

Vasile Alecsandri - Banul Mărăcină

Vasile Alecsandri - Banul Mărăcină Banul Mărăcină de Vasile Alecsandri I Sus la munte, ninge, plouă, La Craiova pică rouă Din ai nopței ochi cerești Și din ochii omenești Dar ce plâng ormânii oare? Sufletul de ce îi doare? Plâng un mândru frățior Deslipit din sânul lor. Banul tânăr Mărăcină, Cărui Oltul se închină, De pe malu-i a plecat Pe-un fugar nencălecat. A plecat în lungă cale Cu ceata slugilor sale Și cu cinczeci de voinici, Adunați toți de pe-aici. Ei pășesc peste hotare, Trec prin satele maghiare, Prin orașele nemțești, Prin țări lungi împărătești, Și, în dragostea moșiei, Duc Vulturul României Care-n aur lucitor E cusut pe steagul lor. Tot pe-a Dunărei verzi maluri, Unde umbra-i joacă-n valuri Merge mândrul craiovan Câte zile-s într-un an, Și feciorii mi-l urmează, Și fugarii lor nechează, Și străinii ce-ntâlnesc Stau în cale de-i privesc. Pasă ceata călătoare Când pe noapte, când pe soare. Lung e drumul, lung și greu! Unde merg așa mereu? Ei se duc la vitejie, Căci au tainica solie De-a sădi în viitor Libertatea țării lor. II Colo- ...

 

Elena Liliana Popescu - Imn Libertății

Elena Liliana Popescu - Imn Libertăţii Imn Libertății de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Luptătorule, în bătălia decisivă care te așteaptă , ai un singur adversar: tu însuți. Pentru a învinge ai un singur aliat: Tu însuți. I Doamne, nu-mi lua povara încă, al frământării minții chin. Mă zbat înlănțuit de stâncă, silit să-ndur un crunt destin Sunt osândit în veșnicie plătind păcatul făptuit – Secret păzit cu strășnicie, când lumii l-am destăinuit Credeam că sunt învingătorul ursit să schimb fixate legi și pentru om ocrotitorul Eu, Prometeu, zeu peste regi. Și cum pe vremuri neofitul voind să-și dovedească arta a încercat, nefericitul, pecetluindu-și astfel soarta, La fel, eu, încercându-mi forța nebănuind deloc urmarea încrezător adus-am torța aprinsă, săvârșind eroarea Și-am semănat nenorocirea în lumea fără de credință ce-a transformat descoperirea într-o amară biruință. II De multe veacuri, carne vie e pieptul meu însângerat, sortit în preajma lui să fie doar vulturul înfometat... Pe-a suferinței strună vântul, prietenu-mi nedespărțit, îmi însoțește jalnic cântul, un geamăt surd, înăbușit. Din când în când un glas șoptește marcând o trecere în timp ...

 

   Următoarele >>>