Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MIROSITOR
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 72 pentru MIROSITOR.
Alexei Mateevici - Hristos au înviat (Fet)
Alexei Mateevici - Hristos au înviat (Fet) În cântecele învierii Și-a clopotelor răsunare Ne vine ziua primăverii Din alte țări, din depărtare... Pădurea neagră înfrunzește, Negreața cu încetul pierde, Albastru, cerul strălucește Deasupra frumuseții verde... Soasnele înverzitoare Stau frumos împodobite, Smoala lor mirositoare Curge-n lacrimi strălucite. Astăzi în grădina noastră Am zărit: s-au sărutat Un fluture c-o floare-albastră, Zicând: ,,Hristos au înviat". Aprilie
Alfred de Vigny - Scăldătoarea unei cucoane românce
Alfred de Vigny - Scăldătoarea unei cucoane românce Scăldătoarea unei cucoane românce de Alfred de Vigny Traducere de Constantin Stamati - 1834 Și o țigancă fecioară, eghiptenească prăsilă, Îngenuncheată îi ține o oglindă de cristal; Și altă fecioară greacă pe cap părul îi anină, Țesut în subțiri cosițe ca de horbote voal; Și o fecioară franceză învelește cu sfială Trupul ei cel ca zăpada în prosop cusut cu fir, Și o româncă fecioară picioarele ei le spală Cu lapte în vas de marmur numită de greci porfir; Apoi tinere neveste în limpede scăldătoare, Presurând frunze de roză, varsă și spirturi de flori, În care intrând cucoana se scaldă cu desfătare, Și privind a sale grații se zâmbește uneori... Apoi din feredeu iese sprijinită de curtence, În crevat trufaș se culcă sub șalurile subțiri; Și jupâneasa bătrână începe trupul să-i frece Cu spirturi de dânsa stoarse din crini și din trandafiri. Iar ca razele luminei să nu-i facă supărare, Fetele slobod perdele de un atlas argintiu, Și lângă ea pun în glastre bucheturi mirositoare, Dar cucoana când adoarme la un consul au
Antim Ivireanul - Ce putere și ce dar au ac%C3%A9ste șapte taini
Antim Ivireanul - Ce putere şi ce dar au ac%C3%A9ste şapte taini Ce putere și ce dar au acĂ©ste șapte taini de Antim Ivireanul Botezul iaste temeiu celoralalte taine și mai întâi decât toate la rânduială. Are mare dar și multă putĂ©re și fărde sfântul botez cĂ©lealalte șase / taine nu pot face nici cu un mijloc pre om creștin. Care botez l-au arătat singur domnul Hristos, poruncind și apostolilor să-l săvârșască precum scrie la Mathei în 28 de capete zicându-le: Mergând, învățați toate limbile, botezând pre ei în numele Tatălui și al Fiiului și al Sfântului Duh, învățând pre ei să ție toate câte am poruncit voao. Această taină ca și cĂ©lialalte 6 taine are 4 pricini. Cea dintâi iaste pricina cea lucrătoare. A doao iaste materiia. / A treia iaste închipuirea și a patra iaste pricina cea săvârșitoare. Pricina cea lucrătoare a sfântului botez și a tuturor celorlalte taine iaste Dumnezeu, carele lucrează cu darul lui cel dumnezeesc prin mijlocul preotului. Materiia iaste apa cea curată fărde nici o amestecătură. Închipuirea iaste chiemarea sfintei Troițe, precum s-au zis mai sus, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea)
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea) Bunica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință O văz, ca prin vis. O văz limpede, așa cum era. Naltă, uscățivă, cu părul alb și creț, cu ochii căprui, cu gura strânsă și cu buza de sus crestată în dinți de pieptene, de la nas în jos. Cum dăschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binișor mâna în sân și-mi zicea: - Ghici... - Alune! - Nu. - Stafide! - Nu. - Năut! - Nu. - Turtă-dulce! - Nu. Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân. Și totdauna sânul ei era plin. Îi sărutam mâna. Ea-mi da părul în sus și mă săruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii. Ea își înfigea furca cu caierul de in în brâu și începea să tragă și să răsucească un fir lung și subțire. Eu mă culcam pe spate și lăsam alene capul în poala ei. Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră. - Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica. Surâsul ei mă gâdila în creștetul capului. - Să spui... Și niciodată nu isprăvea basmul. ...
Cezar Bolliac - Carnavalul Carnavalul de Cezar Bolliac Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Începe carnavalul! și-n salele bogate Se cerc artiști și muzici plăceri mai noi s-arate, În nouă veselii! O! ce de griji acuma la nouă toalete! Ce visuri dulci, frumoase, în junele cochete! Ce mii de bucurii! Fetița tot visează la flori, l-a ei ghirlantă, La gaza cea subțire, la rochia-i elegantă Și la ai ei cercei; Gândește la răspunsuri, la grații, la cuvinte; Își râde în oglindă de loc ce-și pune-n minte Ceva ce-i place ei. Corsetul aci-și pune; își cearcă iar rochița, Pandlica care-o prinde, - săracă copilița! Viața-i e romanț! O! cât a să mai joace! Ce bine a să-i vie Și păr și rochi, pandlice, buchet de iasomie La sol în contra-danț! Mulțime de machine prin case de neveste! Fămei și croitorii abia le prinzi de veste Când vin, când se strecor! Părinții schimbă cifre în foile de zestre; Galanții-n neastâmpăr citesc pe sub ferestre Bileturi dulci d-amor. O! câte case nouă și câte case sparte! Ce visuri își mai ...
Constantin Negruzzi - Idilie Idilie de Constantin Negruzzi (Satirii) Alcătuită de Constantin Negruzzi în 1824 Întru o dimineață a unii zile de vară când de abia începusă auritile zori a să răvărsa pe orizonul cel ca porfira și când roua dimineții răcorĂ© atmosfera ce aprinsă de arsițile soarelui, când toate pasărelile împreunĂ¡ frumoasăli lor glasuri spre a alcătui o armonie dulce de cântări spre lauda zâditoriului și când florile aceli de multe feliuri aducĂ© un miros plăcut, unde voi mai afla un așa frumos loc? (zice un satir cari duce în latile lui spate un mari burduf plin de must și suptsuoară o cupă și un bucium), unde un așa loc! (adaogĂ© el, căutând împregiurul lui) aice, iarbă verdi, aice răcoritoare umbră supt acești mari stejari, și ce aer minunat! De pe costișa aceasta privăsc cu dulceață pe vali oile pășunând în sunetul fluierului păstoresc. Iată și izvor cu o apă mai limpide și mai curată decât cristalul, aice am și acest rădiu prin cari razile soarelui nu pot răzbate, of! Aice voi șâdĂ©. Zâcând aceste cuvinte, au pus gios burdufu și poamile ci le culesăsă, după aceea turnând, be must, binecuvântând ...
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht
Constantin Negruzzi - Vergiss-Mein-Nicht Vergiss-Mein-Nicht de Constantin Negruzzi Viața este în trecut și în viitor: dorință și căință, în cea întâi jumătate a vieții omul încă nu trăiește și apoi începe a muri. Conștiința ticăloșiei noastre ne depărtează pururea cu privirea înainte sau înapoi; fericirea o vedem tot dincolo de orizonul nostru. Cu ce nătângie ne ținem de cele mai mici suvenire! Ce înrâurire au asupra noastră o melodie nesimțitoare poate pentru toți, o privire a cerului, vederea sau mirosul unor floricele pe care alții le calc în picioare cu nebăgarea de seamă. Așadar, mă veți ierta că vorbesc cu complacere de Vergiss-mein-nicht, floricică cu petalele de un albastru deschis, cu frunzele verde închis, pe care svițerii o numesc iarba mărgăritarului, care crește pe malul râurilor și a lacurilor, avându-și pururea picioarele scăldate în apă. Dar pentru poetul făr amor, pentru acel a cărui suflet a fost sfărâmat de chinurile unui amor viclean, aurul e numai aur, metal ca și ferul și plugul. Lauda nu este decât o groasă tămâie ce amețește capul; cununele de flori sunt cununi de spini care ...
Constantin Stamati - Dorul de patrie
... mă scape poate Din păgânătate. Doina veche a unui prizonier la tătari1 Bunului patriot și fumul țării sale i se pare dulce și mirositor...2 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Când aș fi o frunzișoară Ca de zefir aripioară, Care ...
Constantin Stamati - Omul și pământul
Constantin Stamati - Omul şi pământul Omul și pământul de Constantin Stamati Într-o zi de vară eu trist mă aflam foarte, Trupește, sufletește de suferiri și chinuri; Și am ieșit din casă, m-am dus făr-a ști unde, În codrii singuratici cătându-mi liniștirea; Acolo cu mirare priveam frumseța lumii... Pe cer, unde și unde, plutea ca de puf nouri, Și repede ca umbra trecând pierea în aer, Și se limpezea cerul ca de cristal oglindă, Iar strălucitul soare, înconjurat de raze, Ca tron dumnezeirei sta pe cerească boltă, Ca ochiul ce nu doarme celui ce zidi lumea, Priveghind peste fire, și revărsând belșugul. În codru filomela serba ziua frumoasă Cu foarte dulci melodii, iar păstorescul fluier Răsuna cu-ntristare, când și când, de departe. Uimit de așa scenă a firii liniștite, Am căzut pe genunchii-mi pe pajiște-nflorită Unei poieni rotunde, de arbori pregiurată, Și acolo, pe gânduri, uitându-mă pe sine, Uitam și pe-ai mei casnici, ca când pierdusem mintea. Și iată că un șopot, ce din pământ ieșiră, Mi-au încântat auzul, ca și glasul iubirii, M-au răzbătut în suflet și chiar ca o făclie Mi-au luminat ...
Constantin Stamati - Scăldătoarea unei cucoane românce
Constantin Stamati - Scăldătoarea unei cucoane românce Scăldătoarea unei cucoane românce de Alfred de Vigny Traducere de Constantin Stamati - 1834 Și o țigancă fecioară, eghiptenească prăsilă, Îngenuncheată îi ține o oglindă de cristal; Și altă fecioară greacă pe cap părul îi anină, Țesut în subțiri cosițe ca de horbote voal; Și o fecioară franceză învelește cu sfială Trupul ei cel ca zăpada în prosop cusut cu fir, Și o româncă fecioară picioarele ei le spală Cu lapte în vas de marmur numită de greci porfir; Apoi tinere neveste în limpede scăldătoare, Presurând frunze de roză, varsă și spirturi de flori, În care intrând cucoana se scaldă cu desfătare, Și privind a sale grații se zâmbește uneori... Apoi din feredeu iese sprijinită de curtence, În crevat trufaș se culcă sub șalurile subțiri; Și jupâneasa bătrână începe trupul să-i frece Cu spirturi de dânsa stoarse din crini și din trandafiri. Iar ca razele luminei să nu-i facă supărare, Fetele slobod perdele de un atlas argintiu, Și lângă ea pun în glastre bucheturi mirositoare, Dar cucoana când adoarme la un consul au
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu ...