Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MUSCAL
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 47 pentru MUSCAL.
George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii
George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii L. Rebreanu: Golanii de George Topîrceanu Subiectele schițelor dlui Rebreanu sunt simple și originale. În prima bucată a volumului ( Golanii ), asistăm la zbuciumul unui „întreținutâ€� care și-a făcut o carieră din josnicia lui și care, ajungând în pragul bătrâneții, se vede părăsit pentru întâia oară de amanta întâmplătoare care-l hrănește. Tot atât de impresionantă e criza sufletească prin care trece acest tip, țesută din gelozie, tristeță sfâșietoare și spaimă pentru viitor, pe cât sunt de interesante viața pe care o duce și „concepțiaâ€� lui asupra acestei vieți. Căci tipul filozofează pe alocurea. Cu această schiță (ca și cu alta, Culcușul ) dl Rebreanu ne duce într-un mediu neexplorat încă de prozatorii noștri. Întreținuții aceștia, de speța cea mai de jos, ca Gonea Bobocel, alcătuiesc un fel de breaslă aparte, certată cu morala și aproape întotdeauna și cu legile societății. Pentru ei lumea e împărțită în „șmecheriâ€� și „fraieriâ€�. Șmecherii sunt acei care au înțeles rostul acestei vieți (!), au înțeles adică, din vreme, că trebuie să trăiască fără muncă pe spinarea altora, să tragă chiulul vieții. Iar „fraieriiâ€� sunt proștii de oameni cinstiți, care ...
Ion Luca Caragiale - Manifestul "claponului"
Ion Luca Caragiale - Manifestul "claponului" Manifestul "claponului" de Ion Luca Caragiale Către cocoane Auzit-ați, cocoanelor! Nu e glumă! Până aci a fost ce a fost, văzurăți ce văzurăți — de acum să vă mai țineți, că aveți să vedeți minuni! De când n-ați mai cetit Claponul, a mers chestia Orientului departe, cocoanelor! S-au hotărât împărații să-și lase toate daraverile, să fie în București, la fața locului ca portăreii, pentru a încheia procesul-verbal — și după aia să-i și bea aldămașul chestiei Orientului. Mai întâi are să vie țarul rusesc — și are să iasă la paradă ocolit de 600 de cavaleri închivărați și împintenați, tot unul și unul, aleși pe sprânceană din toată împărăția lui, cari îi fac ștabul împărătesc. În capul alaiului are să meargă muzici și oaste multă; dupe aceea țarul în mijlocul ștabului, și dupe ei alte muzici și oaste; iar mai înainte de toți și dupe toți și printre toți, să vă vârâți dumneavoastră cu copilele și cu copiii, să vă trăiască, să le sărutați cununiile! Să vă feriți numai să nu vă calce caii, ori să nu facă cavalerii cu ...
Ion Luca Caragiale - Parlamentare gogoși
Ion Luca Caragiale - Parlamentare gogoşi Parlamentare gogoși de Ion Luca Caragiale Întrucât cocoanele pot fi constante în politică: În mahalaua Oțetarii, vreo zece cocoane șed la sindrofie și fac politică. Un monșer din partea locului intră să le aducă știrea, că s'a încheiat convenția cu Rusia, pe care începe să le-o citească. La fiecare articol, toate cocoanele bat în palme cu bucurie, strigând într'un glas: bravo guvern ! Însă când monșerul dă citire articolului, în care se spune, că muscalii n'au ce căuta prin București, întreaga sindrofie dă un țipăt grozav și leșină în corpore. Când s'au trezit, trecuseră toate în
Ion Luca Caragiale - Ultimele gogoși calde
... de a opri ca teritoriul său să devie teatrul resbelului, au fost zadarnice. Ostilitățile au început aseară cu furie chiar în București. Un birjar muscal a bătut de moarte în podul Mogoșoaii pe un calfă turc dela bragagiria lui Vahit-Abdula, cauzându-i pagube însemnate prin răsturnarea unei ...
Ion Luca Caragiale - Un artist
Ion Luca Caragiale - Un artist Un artist de Ion Luca Caragiale Mai mult decât oricare alta, breasla bărbierească mi-este foarte simpatică... Briciul e rudă cu dalta, cu penelul, cu coturnul, arcușul, condeiul — mai știu eu cu ce! De aci, neînvinsa pornire către artele frumoase caracteristică la toți bărbierii. O sumă dintre dânșii, împinși de patima lor pentru teatru, s-au făcut artiști dramatici; mulți alții scriu poezii, de obișnuit lirice, mai adesea galante; mai toți trebuie să știe cânta cu un instrument, prin ajutorul căruia, în momentele pierdute, își traduc în melodii acea încărcare de simțiri ce ne-o dă, unora dintre noi, lumea cu lumina ei, cu formele, mișcările și zgomotul ei... Da, cum se rupe la vreme copilul din mamă, acea încărcare de simțiri caută să se rupă din sufletul nostru: trebuie înapoiată cui ne-a dat-o. Ascunsă-n noi, ne muncește, ne chinuie, nu ne dă pace pân' ce n-o întoarcem în dar lumii, care n-o recunoaște și n-o primește decât învăluită în fâșii smulse din sufletul nostru — pecetia sincerității darului. Dar e oare un mijloc mai puternic ca să ne scăpăm de toată haotica năvălire ...
Mihai Eminescu - Doină Doină de Mihai Eminescu De la Nistru pân' la Tissa Tot Românul plânsu-mi-s'a, Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin și pân la Mare Vin Muscalii de-a călare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o ațin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii, Și străinul te tot paște De nu te mai poți cunoaște. Sus la munte, jos pe vale Și-au făcut dușmanii cale, Din Satmar pân' în Săcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet Român săracul! Îndărăt tot dă ca racul, Nici îi merge, nici se 'ndeamnă, Nici îi este toamna, toamnă, Nici e vara vara lui, Și-i străin în țara lui. De la Turnu 'n Dorohoi Curg dușmanii în puhoi Și s'așează pe la noi; Toate cântecele pier, Sboară păserile toate De neagra străinatate; Numai umbra spinului La ușa creștinului. Își desbracă țara sinul, Codrul - frate cu Românul - De secure se tot pleacă Și isvoarele îi seacă - Sărac în țară săracă! Cine-au îndrăgit străinii, Mânca-i-ar inima câinii, Mânca-i-ar casa pustia, Și neamul nemernicia! Ștefane Măria Ta, Tu la Putna nu ...
Mihai Eminescu - Doina Doina de Mihai Eminescu De la Nistru pân-la Tisa Tot românul plânsu-mi-s-a Că nu mai poate străbate De-atâta străinătate. Din Hotin și pân-la Mare Vin muscalii de-a călare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o ațin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii Și străinul te tot paște De nu te mai poți cunoaște; Sus la munte, jos pe vale, Și-au făcut dușmanii cale, Din Sătmar pân- în Săcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet român săracul, Îndărăt tot dă ca racul, Nici îi merge, nici se-ndeamnă Nici îi este toamna toamnă, Nici e vară vara lui Și-i străin în țara lui. De la Turnu-n Dorohoi Curg dușmanii în puhoi Și s-așează pe la noi; Și cum vin cu drum de fier, Toate cântecele pier, Zboară pasările toate Numai umbra spinului De neagra străinătate. În ușa creștinului. Își dezbracă țara sânul, Codru  frate cu românul  De săcure se tot pleacă Și izvoarele îi seacă  Sărac în țară săracă! Cine-au îndrăgit străinii Mânca-i-ar inima cânii, Mânca-i-ar casa pustia ...
Vasile Alecsandri - Plângerea țării
Vasile Alecsandri - Plângerea ţării Frunză verde de negară, Vai! sărmană biata țară, Cum te-ajunge focul iară! Rușii vin, te calicesc, Nemții te batjocoresc Și ciocoii te hulesc! Nu mi-e ciudă de străini, Cât de pământeni haini, Că tu dragă le-ai fost mumă Și ei singuri te sugrumă! Nu mi-e ciudă de muscali, Nici de nemții bocăncari [1] Cât mi-e ciudă de ciocoi Că te lasă la nevoi De țipă sufletu-n noi. Frunză verde de neghină, Vai ș-amar de-a ta grădină! Cea grădină cu flori plină! Cum o calcă, cum o strică Niște iezme fără frică! Cum îi smulge florile Și-i pradă rodurile! Frunză verde de mohor, Vai de sânu-ți plin de dor, Cât e el de hrănitor Și la iepe căzăcești, Și la câini flămânzi nemțești, Și la pilafgii turcești, Și la râme ciocoiești! Sărăcuț de maica mea, Cui a fi milă de ea? Sărăcuț de locul meu, Când l-a scăpa Dumnezeu? Hai, copii, la cei stejari Să tăiem niscaiva pari, Țara să ne-o țărcuim Și de iezme s-o ferim! ↑ Porecla dată soldaților austrieci care au ocupat Principatele Unite ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Odinioară Odinioară de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Lui George Radu Golescu Anii trec așa de repede, că nu-ți dai seama când și cum cutare flăcău, rotar ori grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie. Așa curge vremea, și pe noi nu ne lasă în urmă, ci ne târăște cu ea până la hotarul vieții. Ne așează frumușel pe două scânduri, ne întinde pe deasupra o pânză albă cu cruce în mijloc, ne stropește cu vin și cu untdelemn. Bulgării și țărâna cad și astupă. Și tot vremea din mușuroi face neteziș, surpă crucea de la cap, bătătorește locul și acoperă cu bălării cel din urmă locaș al nostru. Ei, câte se duc cu zilele și ce triste minuni ni se arată de ieri până azi! Câte ne mai așteaptă de azi până mâine! În curtea bisericilor vechi, cruci de piatră și de lemn, uneori câte două-trei în același cuib, umbrite de vișini și de pruni. Rămâi pe gânduri. Parc-ai ...
Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente
Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente Orientale. Două documente de Ion Luca Caragiale Imperiul otoman suferă și el astăzi, pentru a doua oară, de febra constituțională parlamentară. Este un caz de recidivă. Primul acces, mai ușor, l-a avut, precum se știe, în ajunul războiului cu rușii și românii la sfârșitul anului 1876, când celebrul Midhat-pașa, în calitate de mare vizir, a proclamat o constituție otomană, cu regim parlamentar, suspendată peste puțină vreme de m.s. sultanul. Printre niște hârtii vechi, am găsit acuma un exemplar dintr-o foaie obscură ce apărea, în 1877, la București, în limba bulgară, conținând mai multe documente privitoare la activitatea primului parlament otoman. Oricât ne-am îndoi de exactitatea lor, în toate amănuntele, credem interesant a reproduce aici două din acele curioase documente, și, daca semnăm mai jos cu numele nostru, asta o facem, binențeles, numai ca simplu colecționar, iar nu ca autor. I - MESAJUL DE ÎNCHIDERE A CAMERELOR OTOMANE Domnilor senatori, Domnilor deputați, Pentru întâia oară a tunat și v-a adunat laolaltă aici, ca să faceți giumbușuri parlamentare. Trebuie să mărturisim, daca voim a fi ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea Domnul Vucea de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Auzisem eu de turci, de muscali și de nemții cu coadă; ziua, la miaza-mare, îi vedeam înaintea ochilor cu paloșe late, cu sulițe lungi, călări pe cai, sărind gardurile mahalalei, ca și cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii și de muieri, lăsând în urma lor jale și nori groși de pulbere. Dar oricât m-ar fi spăimântat și fericit lumea basmelor ș-a poveștilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Școala domnească, din coloarea de negru, uitam și de turci, și de muscali, și de nemții cu coadă, și de "țara cocorilor". Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită școală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică și mi-era dragă. Și mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde e. Două lucruri aflasem: că e "domnească", iar nu cum era a noastră din curtea bisericii, și că dascălul e "profesor", trebuind să-i zici "Domnul", iar nu cum îi ziceam noi, la al nostru, "Nea Nicuță". De ...